Garda de Fier

C O L I N D

Mă uitai în deal pă mare
florile dalbe,
tare vine-o corăbioară
florile dalbe
Corăbioara ce-mi aduce?
Şase jidovi d’ăi bătrâni,
cu bărbile pân la brâu.
Corăbioara-mi mai aduce
p’Isus Hristos mititel
mititel si ‘făşețel,
înfăşățel în flori de măr;
nu mi-l duce să mi-l crească
şi mi-l duce să-l muncească:
munca ‘ntâia ce-l muncise,
pahar d’amar îi dăduse;
munca doua ce-l muncise,
pă cruce mi-l răstignise,
cu piroane-l pironise.
Veniți Sfinți, veniți părinți
veniți din toate părțile,
citiți voi Sfinți pă cărți albe
cetiți Vineri şi Sâmbătă
Duminecă pân’la prânz.
Peatra ‘n patru s’a crăpat,
în slavă s’a înălțat.
(more…)

Colindăm, colindăm…

Noaptea svârle un prărunc
de nea; nămeţii au crescut;
colindele vestesc un prunc
nou născut.
— Domnului-Doamne.
In lumânări de-opaiţ şi ciob de seu
la căpătâiul micului lui Dumnezeu
veghează satul…
… s’a trezit
în faşa’ntâiului surâs…
Cântaţi !
— Hai Lerui – Doamne, hai. ..
Credinţele’ncălzesc firavul trup,
Zătoanele de mântuire se destup,
un val de bunătate s’a lăsat
peste văzduh şi peste sat
şi îngeri mici, cu-aripi de nea
au început a colinda:
— Doamne, dăi Domnului, Doamne…
Nădejde nouă’n suflet nou.
Ohabiţa 1935
Grigore Bugarin
(more…)

Mi-au bătut doi îngeri la fereastră’n noapte
Şi’n cântări de zurgălăi, mi-au grăit în şoapte
Îngeraşii mei bălai: “Scoală, nu ştii oare
Că în cer se-aprind făclii – şi e sărbătoare?
Scoală-te să cânți cu ei, căci e noapte sfântă,
Când născut-a Prunc slăvit, Maica Preacurată;
De departe au făcut cale luminată
De o stea, cum n’a mai fost alta printre stele,
Cu trei magi, trei regi, purtând straie’n aur grele.
Pruncului s’au închinat magul şi păstorul;
Iar în cer pornir’atunci îngerii toți, corul:
“Slavă Domnului din cer, slavă şi mărire,
Noi plecăm ca să purtăm sfânta-ni vestire”.
Şi-au plecat atunci doi îngeri, cu-aripile albe,
Şi s’au dus, purtând în păr, floricele dalbe.
Constantin GORAN

◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊♦♦♦◊◊◊◊◊◊♦♦♦◊◊◊◊◊◊♦♦♦◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊

“Şade Maica Domnului…”

Şade Maica Domnului
Maică tânără şi albă.
Ca o iarbă, ca o nalbă
Pe sub pomii raiului,

Şi în poală-albastră ţine
Prunc bălan de muşeţel
Vin miroasele şi-albine
De prin scorburi şi din cel

Mai pierdut ştiubei, şerbeturi
Galbene de chihlimbar
Ii aduc; şi cu cofeturi
De stamine în pahar.

Vin arhangheli albi de crini
Şi lalele legănate —
De paşi moi de fluturi lini
Cu atlasuri îmbrăcate.

(more…)

Limba este mijlocul de comunicare a simţirii şi inteligenţii.

Ea este un organism viu şi va avea o origine şi un trecut deci o istorie. După ce s’a născut, ea tinde dela sine să crească şi să se diferenţieze. Se poate asemăna unui copac mare, care emană ramuri şi crengi.

Vorbită pe un teritoriu întins, limba produce nuanţe dialec­tale, care se ramifică cu vremea în dialecte, iar acestea pot ajunge după desvoltare îndelungată şi în condiţii deosebite, limbi de sine stătătoare. In timpul acestor schimbări începe şi o istorie a aceleaşi limbi. Literatura are o existenţă tot atât de veche ca şi limba. Cu cât omul se află pe o treaptă de cultură mai joasă, cu atât producţiile sale literare sunt mai primitive.

Magii… Grafica de Catul Bogdan

Producţiile literare ale omului fără ştiinţă de carte, alcătuesc literatura poporană şi au o existenţă cu mult mai veche de­cât literatura cultă. Literatura cultă, a apărut abia când învăţă­tura înaltă s’a răspândit într’un cerc mai mic sau mai mare de indivizi.

Literatura poporană îşi are şi ea istoria sa, dar care nu opreşte diferenţierea limbii.

Până în veacul al XIX-lea literatura poporană nu numai că nu a fost preţuită, dar nici luată în seamă. La unele popoare cu un trecut cultural mai vechi, ea a dispărut aproape fără urmă, fiind înlocuită cu producţiile literare de natură cultă.

Numai popoarele, care s’au bucurat târziu de binefacerile culturii au putut să-şi păstreze această comoară nepreţuită.

Poporul român, fiind izolat de popoarele care s’au bucurat de binefacerile culturii prin soarta care i-a fost hărăzită şi-a păs­trat neatinsă această comoară. (more…)

Maria cu Pruncul Sfânt…

Suntem în preajma celor mai frumoase sărbători creştine de iarnă, a sărbătorilor păcii şi ale dragostei, pline de misticism, de poezie şi de bucurii, pentru toată lu­mea creştină.

Peste câteva zile, vom aniversa cu toţii, cu sufletele înălţate şi curăţite de orice sgură, naşterea Aceluia, care, propovă­duind pacea şi dragostea între oameni, a răscumpărat, cu preţul sublimelor sale jertfe, păcatele şi fărădelegile lor.

Crăciunul este, prin excelenţă, una din­tre cele mai poetice sărbători ale noastre, sărbătoarea cu atmosferă de sfântă reculegere şi de sănătoase bucurii familiare, cu vechi şi frumoase datini şi obiceiuri cu profunde semnificaţii, care ni s’au trans­mis, în cursul secolelor, din generaţie în generaţie, ca şi nişte scumpe comori su­fleteşti şi neperitoare dovezi despre trăi­nicia neamului nostru românesc pe aceste istorice meleaguri.

Pretutindeni, în toate casele familiilor creştine, bogate şi sărace deopotrivă, sfintele sărbători ale Naşterii Domnului sunt zile de odihnă, în care se îngroapă durerile, suferinţele şi luptele vrăjmaşe şi se fac sforţări pentru purificarea suflete­lor de povara cugetelor şi faptelor care, îndeosebi, în vremurile noastre de azi, de înspăimântător marasm moral, ne turbură conştiinţa, ne sleiesc forţele şi ne distrug orice avânt spre ideal.
(more…)

SĂRBĂTORI FERICITE!

(more…)

Cu steaua…

Sărbătorile Crăciunului se apropiau. Băeţii se prinseră tovarăşi pentru colind şi pentru pluguleţ. Flăcăi puneau la cale Brezaia şi se prinseră şi ei tovarăşi pentru colind, căci prin partea locului băeţii colindă la orice fereastră de rumân, dar flăcăii intră numai în casele unde sunt flăcăi şi fete.

Ajunul Crăciunului sosi. De noapte, tare de noapte, începură a fierbe băeții. Si vedeai curgând pe uliţă cete-cete cu să­culeţele de după gât, cu beţe în mână.

Intrau în curţi şi câinii tăbărau pe ei. Ei se apărau cum puteau mai bine, se apropiau de fereşti şi stri­gau cu glasuri subţiri:

— Bună dimineaţa la moş-ajun! Bună diminea­ţa la moş-ajun!

Iar femeile ieşeau în pra­gul caselor, cu sufletul ve­sel de bucuria darurilor, cu şorţurile pline de mere, de nuci şi de covrigi.

Uneori se întâlneau cete vrăjmaşe. Cei mai slabi stăteau de se socoteau ce-i de făcut: să ţie piept sau s’o tulească la fugă şi să-şi scape nucile strânse cu atâta alergătură.

(more…)

Naşterea lui Hristos!

Crăciunul pe care am ajuns a-l prăznui anul acesta este un adevărat dar de acum, căci totdeauna Crăciunul e o vreme de fericire, prin tihna sufletească pe care ne-o aduce, anul acesta însă cu atât mai mult îl simţim ca atare, pentru că prea am fost neliniştiţi, necăjiţi şi tulburaţi de multele care au venit peste capetele noa­stre… Cră­ciunul cade ca o vărsare de mir peste sufletele noastre, ca să ne potolim şi să ne mângâiem. Dar fiindcă praznicul Crăciunului vine cu vestirile lui de pace, de bunăvoire, care trebue să sălăşluiască în inimile oamenilor, în mijlocul înverşunării care s’a abătut peste omenire, ne dăm seama că nu este aceasta starea firească a noastră. Nu ne simțim bine cu ea si tânjim după limanul unde să nu ne mai vedem amenințați de fel de fel de spaime.

De aceia se cuvine să primim vestirea Crăciunului cu toată îmbrăţişarea. Din toată inima să ne bucurăm de ea şi să ros­tim cu sete cuvintele dela Naşterea lui Hristos: Pe pământ pace, între oameni bunăvoire ! (Luca 2,14). Să ne lăsăm duşi de cuvintele fericitelor vestiri ale trecutului, de cântările dulci ale colindelor şi să sorbim cu nesaţ făgăduinţele pe care venirea lui Hristos între oameni le aduce cu ea !

(more…)

(more…)