STEAUA SUS RĂSARE, CA O TAINĂ MARE…
Arhiva pentru ‘De Crăciun’
Paula Seling – Râurel de ploaie
http://youtu.be/NxygwU9h7qo
POVESTE DE CRĂCIUN de G. Marinescu-Fulga
Suflă crivăţul a jale peste satu ‘ndepărtat,
Trei copii sărmani plecat-au spre oraş la colindat.
Erau mici numai de-o şchioapă, de păreau că sunt pitici,
Când prin nea scânteietoare drumul şi-l croiau voinici.
Au plecat cu traista’n spate pe drum greu şi buclucaş,
Să ajungă până ‘n ziuă ‘ntr’un apropiat oraş…
Şi-au ajuns copiii noştri, când cocoşii au cântat.
Incepu Ionel să plângă că e mic şi-a înghețat,
Niculae, cel mai mare, îl trimite înapoi
„Lasă că şi pentru tine vom colinda numai noi !”
Il privea Marin cu jale şi cu ochii ‘nlăcrămați,
Că micuții de trei zile, se culcau tot nemâncați. (more…)
COLIND de Vasile Militaru
Bună dimineaţa la Moş Ajun, Române-frate,
Din brazda căruia mereu străinii ‘şi fac palate!…
Colindători cu doruri mari, cu stele ‘n suflete şi ‘n gând,
Venim la tine, frate blând,
Prin vifor drumul străbătând…
Spurcaţii lupi gonesc în turmă,
Adulmecând a noastră urmă,
Să nu ne lase să-ţi aducem urarea unui trai mai bun,
Dar lupii vor cădea curând, c’avem toţi bâte de alun….
Bună dimineaţa la Moş Ajun !…
E ceru ‘ntunecat ca un mormânt
A cărui candelă s’a stins de vânt
Şi crucea-i sub viforniţă s’a frânt…
Prin întuneric, paşii noştri grei
Abia găsesc cărarea spre-al tău sărac bordei… (more…)
CRĂCIUN SĂRAC
Anul acesta, Moş Crăciun —
Pe care-l ştiam, altădată ca o pâine caldă de bun —
A venit lipit pământului de sărac ;
Nu mi-a adus nicio obială de bâibărac,
Nicio sfârloagă de opincă
Şi nicio căciulă — cât de bearcă —
De parcă
L-ar fi cupit hoţii la drumul mare
Si i-ar fi luat toate darurile din spinare.
Nici steaua
Albă ca neaua –
Dintre atâtea stele –
Nu mai vesteste surâzătoare
Minunea Sfintei Fecioare
Ca’n alţi ani ai copilăriei mele.
Colindătorii s’au mânecat rând pe rând
Pe lângă fereastra mea tăcând,
Ca şi când
Ii apăsa greu, o taină, — pe suflet, pe gând.
Azi,
Atâtea inimi în bucurii curate se’nvesmântă
Şi cântă, —
Numai mamii i-au înghetat lacrimile pe obraz
De când
— In gând —
A sărăciei grije o frământă. (more…)
COLIND – “Poeme din închisori”
E târziu şi prin zăbrele
Ochii mi-i arunc
Noapte sfântă, azi, sub stele,
S’a născut un prunc.
Bolta e bătută’n cuie
De luceferi, sus,
Ce pe ea încet se suie…
S’a născut Isus.
Peste lume se întinde
Albul mătăsos
Vin speranţe să colinde…
S’a născut Christos!
“Poeme din închisori” – Editura Drum, Madrid, 1970. Ediţie îngrijită de Vasile Posteucă şi Nicolae Novac.
Naşterea Domnului – Mac Constantinescu
Naşterea Domnului - Interpretare grafică de Mac Constantinescu, după o compoziţie bizantină (ziarul "Cuvântul", Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940)
CRĂCIUNUL ROMÂNESC de Vasile Băncilă
- Naşterea lui Iisus
Ziarul “Cuvântul“, Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940
Sărbătoarea Crăciunului are multe semnificaţii.
Una şi cea dintâi este în legătură cu ideea de naştere, de nouă începătură în lume. Acum s’a născut Iisus Hristos, Mântuitorul făgăduit omului chiar dela început, de când a căzut în păcat. In cele trei zile ale Crăciunului, în ajunul şi zilele care îl urmează, trăim ideea împărătească a naşterii Celui care avea să introducă în istorie pe noul Adam.
Altă semnificaţie este în legătură cu ideea coplăriei. Nicicând ca la Crăciun copilul nu tronează mai mult în preocupările, gândurile şi toate trăirile noastre. In aceste zile de mare praznic sărbătoresc, se bucură în primal rând copilăretul creştin din toată lumea. Mai mult: se bucură însuşi copilul care a fost în noi, adulţii, altădată. Din lumea feerică şi parcă de pe alt tărâm a copilăriei noastre uitate, încep să învie amintirile, să se legene ademenitor, ca funigeii de vis şi să încropească o lume frumoasă, un paradis pe care l-am pierdut. (more…)
Crăciun Românesc – Naşterea Domnului
Crăciun Românesc - Sărbători Fericite!
Naşterea Domnului e, analogic, răsărit de Soare.
Intr’un anume ceas pământul ne întoarce spre lumină. S’ar părea atunci că Soarele se naşte pentru noi; adevărul este că noi răsărim întru el; ne naştem din pântecul beznei în lumina cea mare a zilei. Părintele luminii stă veşnic nerăsărit şi neapus, aşteptându-ne.
Astfel la “plinirea vremii”, lumea întorcându-se pe negrele-i ţâţâni către Dumnezeul veşnic, a ieşit din umbră în lumina Lui cea neclintită. A fost un răsărit cosmic – “Răsăritul Cel de Sus”: Naşterea Domnului care a rumenit pe totdeauna orizonturile omenirii.
Vasile VOICULESCU – Gânduri
