Garda de Fier

The Legion of the Archangel Michael

On June 24, 1927, Corneliu Zelea Codreanu, together with a few battle- tested comrades, founded the Legion of the Archangel Michael. In all his writings, Codreanu, known to all Romanians as “The Captain”, referred to the Legion of the Archangel Michael as the Legionary Movement. This Movement was known in foreign circles and press as “The Iron Guard”.

Of great significance on the occasion of the founding of the Legion of the Archangel Michael are Codreanu’s words:

“Those whose faith in God and the Legion have no boundary should enter our ranks. Those who waver and doubt should stay out.”

In a materialistic world Codreanu based his Movement on the following principles:

I …. FAITH IN GOD

Corneliu Codreanu was of the firm conviction that politics could not be separated from religion. Only men who have respect for the Divine Order can become true patriots.

2…. NATIONAL IDENTITY

Corneliu Codreanu believed that nations are divine creations and not mere products of history and geography. He also believed that every nation has a mission to fulfill in the world. Only nations that betray their God-given mission disappear from the face of the earth.

3 …. MAN — A DIVINE CREATION

Man is a bearer of superior values which transcend his particular existence. As such, being a divine creation, his spiritual values precede all material needs. For the realization of these values, the individual must fight and sacrifice throughout his life.

Among his principles there exists a hierarchical order. The individual is subordinate to his nation, and, in turn, the nation is subordinate to God and His divine laws.

AN INTERVIEW

THE IRON GUARD

JIANU DANIELEANU GIVES AN INSIGHT INTO THE PRE-WAR RUMANIAN NATIONALIST MOVEMENT

Reprinted with permission from New Nation, No. 7, Summer 1985, the quarterly Journal of the National Front, 50, Pawsons Road, Croydon, Surrey CRO 2QF, England (Liberty Bell).

The following interview with Jianu Danielenau, an officer of the pre-war Iron Guard, was recently conducted for the interests of our readership. We hope that it will stimulate greater interest in Codreanu’s work.

N.N. -Can you give us some sort of idea of the conditions in Rumania that gave rise to the foundation of the Iron Guard?

J.D. -These conditions predated the Iron Guard, which was but a development stage, by about 11 years. We are talking here about a current, a movement whose origins go back to the 1919-20 years. A chaotic situation had been created by the psychosis of a Bolshevik revolution next door. Red infiltrators under the leadership of the Jews and the Jewish press incited our working masses and sowed the seeds of anarchy amongst them.The peasantry, opposed by instinct to this trend for revolution, was disorganised and leaderless, unable to respond. The educated citizenry was vacillating, the State apparatus spineless. Communist invasion was felt to be imminent. But a handful of high school students, headed by Codreanu, acted. Codreanu thus started on his Golgotha in the Spring of 1919. This small but determined move was to lead later, through many trials, tribulations, and imprisonments for him and his band, to the founding of The Legion of Michael the Archangel, and later, the Iron Guard. The appellation ‘Iron Guard’ came into being in 1930 to designate the political arm of the Legion.

N.N. -Could you tell us why you joined the Legionary Movement and what has kept you active on its behalf ever since?

J.D. -The innermost folds of my soul drew me irresistibly to it. I sensed intuitively that the Legionary Movement was, at long last, the organisation really meaning to clean the stables of the political pestilence fouling up the country; to do away with the corruption and moral decadence of the body politic; to end the exploitation of the long suffering peasantry and improve the lot of the worker. And I have stuck to the same faith in these endeavours for I have believed the Legionary Movement to be one of a spiritual regeneration gifted by God to a people perhaps once in a millennium through its predestined leader, Comeliu Z. Codreanu, the “Captain.”

– FAGARAS – SOUTHERN SLOPES

(I)

Apart from the stalinist drive to destroy the independent peasantry, the peasants were subjected to special persecution not only because they exerted charity, or were suspected of being capable of charity towards the partisans, but also merely because they held religious beliefs (hence, “subversive” with respect to the newly installed communist system). On March 10, 1949, the armed forces of the MIA (Ministry of the Internal Affairs), including heavy artillery troops, descended upon the village of Fundul Racaciunii, in Moldavia: they demolished the church; tortured the village schoolmaster Anton Benchea in front of his wife and children until his body was mangled and then slain; the women who had fled the woods with their children were run down and arrested, together with their husbands (after a week of beatings they were released, bleeding and disfigured). On March 15, the same procedure was applied to the village of Faraoani, in Moldavia. Secret police troops killed Ioan Farcas, the village cantor, by throwing him from the height of the bell tower. They seized four priests, Ion Butnaru, Anton Damec, Petre Dinca and Anton Olaru, together with their congregation, beat them up, bound them in heavy iron chains and threw them into the deep winter snow to freeze there. Only one, 80 years-old Anton Ciceu, was not chained and thrown into the snow to freeze but was let loose and told to go home, only to be shot to death in the back with machine-guns as soon as he started walking. Victorious in this battle, the MIA troops then arrested from the remaining villagers enough to fill the trucks they had driven up in, and took them to political imprisonment in Bacau. The direct methods resorted by this “government of workers and peasants” were arrest, killing, beating and torture. Nicolae Ceausescu and Constantin Doncea led a team among whose members were Dorobantu, Badea, Bizin, Moraru, all of whom were promoted to the rank of officers in MIA. They had absolute power and were past putting on a show of legality over their brutality and absolute inhumanity. They murdered Gheorghe Mihai, attorney-at-law, and Tica Popescu, a school teacher, during “questionings”, right in the office of the Chief of the Tribunal of Pitesti. Frequently, secret police officers provoked the citizens to respond to mistreatment, so as to be “justified” in beating up and murdering their victims. Incidents of this type happened in Leicesti, Badesti, Stalpeni, in Muscel County, and in Cumpana and Costesti in Arges County. Under those circumstances, many peasants fled to the mountains. On the southern slopes of the Fagaras Mountains, General Gheorghe Arsenescu was organizing a group of partisans, aided by Petre and Toma Arnautoiu. General Arsenescu led the partisans until 1952, when he went into hiding. He lived in hiding until 1960, when he was captured and killed.

Biserica satului Tămășești începută inițial la 22 Iulie 1935 de 7 legionari și terminată “după o muncă de 3 ani, 3 luni și 24 zile”, în ziua de 14 Oct. 1937. În fața acesteia, a fost înălțată și o frumoasă troiță inscripționată “în cinstea eroilor Ion Moța și Vasile Marin căzuți pe câmpul de luptă la 13 Ianuarie 1937”. Astăzi, numele celor doi este șters de pe troiță, rămânând doar cu dedicația “în cinstea eroilor căzuți pe câmpul de luptă”.

Cunoscută și sub numele de “Biserica Legionarilor din Tămășești”…

Construită din cărămidă groasă, iar ca plan în formă de cruce, biserica are trei turle, unul dintre acestea impresionând prin cupola foarte înaltă, sub formă de turn. Prin arhitectura deosebită, se impune drept unul dintre cele mai frumoase așezăminte din partea locului.

Relatam într’o postare anterioară despre necesitatea inventarierii minuțioase a monumentelor din jud. Hunedoara, concluzie expusă de harnicul cercetător științific Dr. Daniel I. Iancu de la Secția de Istorie și Artă din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, într’un articol apărut mai de mult pe această temă în presa hunedoreană. Cu toată bunăvoința autorului, ne explicam și scepticismul în privința unui astfel de demers natural, având la origine condițiile politice actuale (acutizate și de legea apărută în anul 2015 de interzicere a Mișcării Legionare), cum și eventualele dificultăți care ar sta în fața unei astfel de cercetări, oricât de onestă s’ar dori ea.

Ne referim la acele monumente construite cu mari sacrificii din râvna și devotamentul naționalist desăvârșit al legionarilor în cuprinsul județului Hunedoara, care au supraviețuit distrugerii (chiar dacă au rămas puține la număr), care nu au fost reabilitate, iar autorii lor rămași necunoscuți prin lipsa oricăror alte referințe documentare, obliterate de totalitarismele din trecut opuse Mișcării Legionare: cel al carlismului, al guvernării antonesciene sau comunismului sanguinar.

De-a lungul ultimilor 35 de ani care au trecut de la evenimentele din Decembrie ’89, guvernele care s’au scurs la conducerea României au afișat în permanență ostilitatea față de păstrarea vie a memoriei celor care s’au jertfit, iar în cazul Mișcării Legionare a adoptat cele mai drastice măsuri de ostracizare și chiar de reprimare.

În ziarul “Glasul Hunedoarei” cu data de 18 Octombrie 2018, într’un articol intitulat “Pro memoria. Monumentele “cu vultur”…, muzeograful Dr. Daniel I. Iancu de la Secția de Istorie și Artă din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, remarca nedumerit despre neglijența în inventarierea monumentelor răspândite pe teritoriul județului Hunedoara. Subscriem, desigur, acestei inițiative de cunoaștere a adevărului, cu rezerva doar că în actualele circumstanțe politice, despre multe din aceste monumente nu se poate vorbi onest. Condițiile actuale de prohibire pot duce la numeroase dificultăți din partea autorităților, pornite să șteargă orice urmă de “legionarism” din ceea ce s’a mai păstrat în teritoriu de sub securea distrugerii. Iată, mai jos, câteva din observațiile judicioase exprimate de Dr. Daniel Iancu:

“Am mai scris și am mai vorbit în ultimii ani despre tipologia monumentelor de eroi din județul Hunedoara. Demersul pentru inventarierea, clasarea pe categorii, elaborarea de fișe sintetice sau tabele sinoptice (care să cuprindă spre exemplu numele inițiatorilor, al susținătorilor materiali, al arhitecților, anul dezvelirii, materialele de construcție, dimensiuni, asemănări și deosebiri, elemente ornamentale sau decorațiuni specifice etc.), este un prim pas pentru păstrarea vie a memoriei eroilor care s-au jertfit în timpul celor două războaie mondiale”…

Venim în întâmpinarea demersului de cunoaștere și “păstrarea vie a memoriei” lor, completând în măsura posibilului lipsa datelor, cum ar fi cea a monumentului de față dezvelit în anul 1936, pe care autorul ni-l descrie mai jos:

Născut la 16 Martie 1914 în com. Ceica, județul Bihor. Fondator al revistei “Străjerul” apărută la Oradea în cursul anilor 1935-1936 (împreună cu decemvirul Iosif Bozântan, asasinat la 29-30 Noembrie 1938 în pădurea Tâncăbești alături de Corneliu Zelea Codreanu și alți conducători legionari).

Arestat împreună cu alte mii de legionari după instalarea dictaturii carliste la putere și instaurarea regimului de teroare și prigonire a Mișcării Legionare, reușește să scape din marele pogrom abătut asupra Legiunii la 21-22 Septembrie 1939 și să se elibereze din închisorile “regale” în anul 1940, odată cu victorioasa revoluție legionară și alungarea regelui trădător Carol al II-lea dela conducere.

Fost Prefect al jud. Fălciu (cu capitala la Huși) în cadrul Statului Național-Legionar. După rebeliunea antonesciană dela 21-23 Ianuarie 1941, este urmărit continuu de agenții Siguranței pentru a fi arestat, însă odată cu începerea “Războiului Sfânt” din Răsărit pentru recucerirea provinciilor românești Basarabia și Bucovina, participă în prima linie la luptele împotriva forțelor bolșevice, ca dealtfel majoritatea legionarilor trimiși să se “reabiliteze post-mortem” din ordinul gen. Antonescu.

IMPRESII DIN ATELIERUL LUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE LA PARIS

EMIL STOIAN¹

IMPRESSIONS DE L’ATELIER DE CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE PARIS

RÉSUMÉ

L’atelier parisien de Constantin Brâncuşi a été visité en 1936 par le docteur Radu Puşcariu, chirurgien d’élite et sculpteur pleine de talent. Ses impressions évoquent l’atmosphère de l’atelier et le crédo artistique du grand sculpteur.

Mots-clés: Constantin Brâncuși, Paris, Impasse Ronsin 11, dr. Radu Pușcariu, sclupteur, Bran.

Descoperirea unui bloc cu aproape optzeci de desene inedite ale dr. Radu Pușcariu², descendent al remarcabilei familii de intelectuali Pușcariu din Sohodolul Branului, m-a determinat să revin asupra unui articol itinerant ce a fost publicat în anul 2002, pentru cititorii revistei România Turistică³.
În timpul documentării și a cercetărilor efectuate pentru realizarea lucrării biobibliografice Portrete din Bran⁴, destinată prezentării unor personalităţi din Ţara Branului, am găsit înregistrată pe bandă magnetică o conferinţă despre Constantin Brâncuşi, ţinută de dr. Radu Puşcariu în anul 1972, la Liceul de Artă din Braşov. Ea mi-a fost semnalată şi pusă la dispoziţie de domnul Ion Duicu, originar din Peştera Branului.
Comparând impresiile reliefate în conferință, desenele inedite descoperite recent la Bran și sculpturile sale realizate după fascinanta întâlnire cu marele artist, constatăm o vădită influență a acestuia asupra creației medicului-sculptor dr. Radu Pușcariu.
Dar pe scurt, cine a fost dr. Radu Puşcariu?

¹ Doctor în istorie, Brașov; e-mail: stoiancoriolan.emil@gmail.com.
² Aduc călduroase mulțumiri profesoarei Ligia Groșan din Bran pentru generozitatea de a-mi pune la dispoziție blocul cu desene inedite aparținând dr. Radu Pușcariu.
³ Emil Stoian, În vizită la Constantin Brâncuși, în ”România Turistică”, nr. 162/ 06.06.2017, p. 3-5.
⁴ Idem, Portrete din Bran, Brașov, Editura ”Dealul Melcilor”, 2002, p. 231-232.