Garda de Fier

JERTFĂ, RUGĂCIUNE, BIRUINȚĂ

Buna Vestire. Anul I, Nr. 177, Joi 30 Septembrie 1937

   Cine a fost de față la marea sărbătoare de Duminecă a putut stoarce lacrimi pentru multe bucurii.

   Jertfă, rugăciune, biruință; cruce, brad și steag triumfător, — ele s’au unit câte trei acum două zile, ca să dea lumei, de pe creste de piatră, o nouă expresie a sufletului legionar.

   Unii vor fi plâns văzând numai pe Ion Moța în apă cu copilul său la piept, alții în fața acelui trunchiu de lemn crescut natural în forma unui dublu M și dăruit de un silvic, căpitanului, un M fatidic, ca un semn al pământului nostru prevestitor de jertfa ce avea să-l încunune de departe cu sângele dela Majadahonda.

Alții se vor fi cutremurat la gândul uriașei încordări de muncă din care a ieșit o nouă înfrângere a pietrei, din partea brațelor acestora care de ani de zile nu mai ostenesc să ridice diguri, să încunune munți cu șosele și marea cu întărituri, să urce căminuri și veacurile să le așeze din nou pe fața mănăstirilor.

   Înfiorați vor fi rămas în sfârșit alții — adică toți — de imensa religiositate cu care toate aceste se săvîrșesc printre legionari, — oamenii aceștia care își poartă — ai zice — trupul pe dinăuntru și sufletul pe dinafară, într’atât de absent le e trupul din toate dorințele lor de viață, într’atât de cuvântător și voinic sufletul cînd vine zi de zi, ceas de ceas, să le ceară încă o încordare.

R E S T I T U I R I :
SELECȚII

Revista “Pământul Strămoșesc”, Anul II, Nr, 2, 15 Ianuarie 1928

Legiunea „ARHANGHELUL MIHAIL” pentru apărarea pământului strămoşesc.

Secţiunea IV-a Internaţională. Subsecţiunea pentru propaganda în străinătate. Sediul Central: IAŞI, Căminul Cultural Creştin (România).

Memoriu informativ asupra raporturilor dintre Românii şi Jidanii din România.

     În urma ultimelor tulburări anti-semite din România, presa jidovească din întreaga lume a deslănțuit o campanie de prigonire în contra Românilor.

     Organizaţia noastră tinerească ţine de a sa datorie ca, prin acest scurt memoriu, să arate organizaţiilor anti-semite din toate țările adevărata situație a Românilor şi a Jidanilor din România. Din cunoaşterea şi examinarea obiectivă a acestei situațiuni, toți oamenii de bine din lume vor putea înțelege şi judeca cauzele conilictelor de azi dintre Români şi Jidani, iar doritorii de pace şi amicii Jidanilor vor putea înțelege modul în care aceste conflicte ar putea fi înlăturate pe viitor.

Ediția a II-a, revăzută și adăugită
CITEȘTE ÎN FORMAT PDF – DOWNLOAD

Născut la 6 Octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, dintr’o familie de preot. Studii la liceul “Neagoe Basarab” din Câmpulung, “Gh. Barițiu” din Cluj; Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, Universitatea “Humbold”din Berlin unde studiază formele de guvernământ. Discipol al lui Nae Ionescu. Colaborează la diverse publicații naționaliste, în special la ziarul “Cuvântul” condus de Nae Ionescu, ziar de mare factură intelectuală, alături de Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu și mulți, mulți alți intelectuali făcând parte din generația legionară, unde scrie numeroase articole de substanță, studii de economie și politică. Românismul desemnant al generației legionare, marele intelectual l-a definit simplu: “- A însemnat să fim noi înșine…” (vezi lucrarea “Petre Țuțea – Între Dumnezeu și Neamul meu”, Fundația Anastasia, București, 1992).


Lupta Armatei Naţionale după 23 August 1944

Dupǎ intrarea trupelor sovietice în Bucureşti, la 30 august 1944, Puterile Axei, în special Germania, şi-au dat seama cǎ România nu mai putea fi consideratǎ aliatǎ, ci dimpotrivǎ, românii îşi îndreptaserǎ armele împotriva armatelor Axei: Germania (inclusiv Austria, Italia, Ungaria şi Japonia). Astfel, românii, civili sau militari deopotrivǎ, aflaţi atunci pe teritoriile acestor ţǎri, au intrat într-o dilemǎ cumplitǎ. Pe cine trebuiau sǎ-l urmeze? Guvernul pucist din Bucureşti, pe care nici nu-l cunoşteau sau Guvernul Naţional din Exil de la Viena în frunte cu Horia Sima şi alţi români cu orientare de dreapta, oricum un provizorat cam şubred? În primǎ instanţǎ, nemţii îi luaserǎ prizonieri pe toţi militarii români aflaţi atunci în Germania pentru instructaj şi cooperare cu statele majore de pe frontul din est. De fapt o nedreptate pentru bieţii ostaşi români, complet nevinovaţi, care se vedeau victime ale trǎdǎrii de la Bucureşti. Dupǎ aceea însǎ, la intervenţia Guvernului din Exil, toţi cei care doreau sǎ lupte în continuare alǎturi de camarazii lor de arme, germani, au fost organizaţi în unitǎţi militare de voluntari, urmând sǎ formeze Armata Naţionalǎ Românǎ, ceva similar cu Divizia Charlemagne, formatǎ din voluntari francezi.

Arestarea Generalului

La 2 martie 1945, în timp ce comanda Armata 4 română pe frontul din Cehoslovacia, generalul Gheorghe Avramescu a fost chemat (ora 13.00) la comandamentul Grupului de armate „general Jmacenko”, la Divin, în compunerea căruia lupta marea sa unitate. A plecat la ora 15.00 spre postul de comandă al amintitului grup de armate, însoţit de gardă și de câțiva ofițeri, unde a sosit la ora 17.45, fiind primit de generalul F.F. Jmacenko. De atunci nimeni nu a mai știut de el. La același general sovietic a fost adus (de generalul Serștiuk) și generalul Nicolae Dragomir, șeful de stat major al Armatei 4, care rememora: „Un general sovietic mi-a declarat că sunt arestat. Nu-mi venea să cred ochilor și urechilor. Doi ofițeri m-au percheziționat. Mi-am adunat toate puterile spre a-mi păstra calmul și adresându-mă generalului Jamcenko i-am spus că îmi dau seama că este ultima dată când îi pot vorbi și țin să-i spun că tot timpul cât am luptat împreună eu am fost credincios țării mele și cinstit tovarăș de arme. Jenat, oarecum, el mi-a replicat ridicând din umeri: «Dar ai fost ministru sub Antonescu». Când m-am întors spre ușa de ieșire, am zărit din treacăt pe generalul Serștiuk, cu care conlucrasem prin greutăți și pericole vreme de jumătate de an și care acum, cu o figură consternată, urmărea plecarea mea”.

Motto: „Biserica a micșorat distanța dintre pământ și cer. A dat sfinți, a dat mărturisitori, a dat mărturii care vor obliga căpeteniile Bisericii noastre să le recunoască sfințenia, dăruirea și martirajul”.

 „Mă trag dintr-o stirpe de profesori mari din Craiova”, își începea autobiografia mărturisitorul, istoricul și academicianul, Radu Ciuceanu, într-un interviu acordat revistei Atitudini, în luna Septembrie 2020. Membru de onoare al Academiei Române din 2019, distins în 2017 cu Crucea Patriarhală de către Patriarhia Română, prof. dr. Radu Ciuceanu, trecut nu demult la Domnul (12 Septembrie 2022), are un itinerar biografic care impresionează prin puterea de rezistență.

Cele 2000 de pagini ale Memoriilor sale dau mărturie despre lupta marelui istoric cu iureșul vremurilor vitregi pe care le-a trăit cu o incandescență de duh, rar întâlnită. „Autobiografia unui fost deținut politic, poate fi închinare în fața unei troițe sau lespede de mormânt”, consemna Constantin Pompilian, pentru că în fața muntelui de suferință pe care l-au urcat biruitori mărturisitorii din închisori, trăiești același sentiment de prosternare pioasă și de adâncă umilință ca atunci când te închini la locurile sfinte.

EROU DIN FRAGEDĂ TINEREȚE

Originar din părțile Aradului, Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928, înființând la doar 19 ani un grup de rezistenţă armată anticomunistă, afiliat ulterior Mișcării Naționale de Rezistență anticomunistă din Oltenia (MNRO) a generalului Iancu Carlaonţ, formată în acea vreme din ofițeri superiori de armată. Depănând firul amintirilor, ilustrul istoric ne mărturisește: „Când am pus mâna pe o armă prima dată, aveam 20 de ani, am simțit în mine ce înseamnă despărțire de ceea ce înseamnă familie, prieteni, colegi, profesori. Rând pe rând, câteva luni, am făcut trageri în muntele Retezat. Eram foarte tânăr, dar Dumnezeu mi-a dat minte, pentru că orice ai face trebuie să ai doi factori în față și în spate. În față, trebuie să fii priceput, loial și trebuie să crezi. În spate e altceva, acolo se adună tot ce ai moștenit, tot ce a spus maică-ta, taică-tău, bunicii, tot ce știi că au făcut înaintașii și tu ai împrumutat sau ai respins. Primești și oferi, aceasta este viața noastră! Nu este numai un datum, ci și o datorie”. Radu Ciuceanu nu va abdica de la această conștiință a responsabilității asumate până la uitarea de sine, nici în anii înnegurați ai detenției sale prin temnițele comuniste.

Închisoarea Văcărești