Garda de Fier

Ziarul “Buna Vestire”, Anul IV, Seria II, Nr. 6, Sâmbătă 14 Septembrie 1940.

Priveşte-ţi Legiunea Căpitane!

Priveşte-ţi Legiunea Căpitane, cum trece’n viu şi aspru pas!
Pădurea cămăşilor verzi purtate de zeci de mii de legionari trecuţi prin prigoană este astăzi mai aspră, mai tare, mai de nebiruit ca niciodată.
Atâta putere ai Căpitane că şi din noua viaţă în care ai intrat, ştii tot atât de bine să porunceşti ca şi din viaţa pământească.
Ca la începuturile lumei ai ştiut să faci din ţărâna sufletului românesc de altă dată, legionari după chipul si asemănarea ta. Au înfrânt chinurile, au înfrânt umilinţa, au înfrânt toate ispitele.
Din ei au răsărit conducători vrednici de tine, oameni în stare să audă şi azi glasul tău, să înţeleagă gândul tău, să facă voia ta.
Au păstrat curată şi puternică Legiunea, stâncă tare de care s’au frânt toate ciocanele care încercau s’o sfarme.
Azi în zorii biruinţii legionare în marş, poţi privi mândru la Legiunea ta.
Lupta ta şi jertfa ta n’au fost în zădar.
Ai biruit Căpitane!
GRIGORE MANOILESCU (more…)

Ziarul “Garda Moldovei”, 1931

(more…)

Horia Sima, Comandantul Miscării Legionare

 Horia Sima a condus Mişcarea Legionară vreme de 53 de ani, din 1940 pînă în 1993 cînd s-a stins din viaţă la Madrid  Comemorarea a 20 de ani de la moartea lui Horia Sima s-a organizat la Mândra, Sibiu, Cluj şi Bucureşti  ,,Dacă spun că va ajunge prim ministru, nu spun nimic” spunea profesorul universitar Ioan Petroviciu despre Horia Sima cînd a susţinut bacalaureatul la Liceul Radu Negru din Făgăraş  Căpitanul Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, l-a numit ,,omul meu de zile negre”  Premoniţia Căpitanului Zelea Codreanu l-a transformat pe Horia Sima în comandant al Mişcării create de el

     Horia Sima s-a născut la 3 iulie 1906 în Bucureşti, fiind fiul lui Gheorghe şi Silvia din Mîndra Făgăraşului, tatăl fiind director şi profesor de liceu în Bucureşti. Studiile liceale le face la Liceul ,,Radu Negru” din Făgăraş, fiind într-o clasă superioară celei lui Nicolae Pătraşcu din Sâmbăta de Sus. A fost unul dintre cei mai buni elevi ai acestui liceu, dirigintele său, profesorul Purice, spunea despre el că nu este premiant în liceu ci este zeul liceului. Aprecieri deosebite a primit la susţinerea examenului de bacalaureat şi de la preşedintele Comisiei, profesorul universitar Ioan Petroviciu: ,,N-am întîlnit un tînăr mai inteligent şi mai bine pregătit de cînd prezidez astfel de comisii. Dacă spun că va ajunge prim ministru, nu spun nimic”. În facultate profesorii săi precum P.P.Negulescu, Nae Ionescu, Rădulescu Motru, PP Panaitescu, Ovid Densuşianu, Ion Codrea, GG Antonescu îi spuneau să nu se mai prezinte la examene că nu mai au ce să-l întrebe. Urmează Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. (more…)

Cuvântul dogmă însemnează la scriitorii din antichitate ordin, decret, lege, 1) principiu sau opiniune filosofică 2) . In Noul Testament cuvântul se întrebuinţează de cinci ori. La Luca 2, 1, Fapte 17, 1, însemnează un ordin împărătesc, iar la Col. 2, 14, Ef. 2, 15 poruncile iudaice ca dispoziţiuni externe, lipsite de duhul de viaţă făcător al Evangheliei. In sfârşit, la Fapte 16, 4 se numesc cu acest cuvânt hotărîrile Apostolilor dela Sinodul din Ierusalim, cu privire la Iudeo-creştini.

Două elemente caracterizează înţelesul formal al dogmei: a) provenienţa ei dela o autoritate politică, filosofică sau religioasă: b ) obligativitatea ei pentru cel ce se află în raport cu acea autoritate. Dogma nu este deci o emanaţie a raţiunii sau a voinţii proprii şi nici ceva faţă de care te poţi raporta după bunul plac, odată ce vreai să stai în legătură cu autoritatea dela care emană. Dogma nu este nici un principiu de sine stătător. Când am considera-o ca atare şi-ar primi în fond certificatul tot dela raţiunea noastră, ar fi o descoperire a minţii noastre, sau s’ar sprijini în ce priveşte adevărul şi autoritatea ei pe judecata noastră. (more…)

Grafica: DEMIAN

Iată un cuvânt care astăzi parcă ne sună nouă modernilor departe de suflet şi străin în haina lui slavonească: milostenie.

O vorbă care parcă evocă alte vremi, altă mentalitate. In lumina ei palidă, oamenii de odinioară ţi se par mai buni, mai curaţi sufle­teşte. Ca şi ţăranii cari se mai supun astăzi poruncii creştine pe care o închide.

Şi totuşi voevozii creştini şi boerii ctitori de biserici se tăiau cum­plit între ei odinioară la vremuri de mânie. Şi cât clocot nemăsurat de patimă izbucneşte câteodată printr’un gest din viaţa măsurată a ţăranului nostru, te îngrozeşte uneori şi astăzi.

Noi, modernii şi orăşenii, suntem mai mici în izbucniri, mai mă­suraţi în viaţă. Avem groază de priveliştea morţii, avem groază de roşul sângelui care curge. Ne ţinem atât de disperaţi de lutul acesta pământesc încât ne înspăimântă gândul despărţirii de tină. Trăind în cetăţi apărate, în case de piatră şi fier, am ieşit din cursul adevărat al firii, care e în veşnică reînoire prin moarte. (more…)

Doamne
Prea multă carte nu ştiu şi nici slova
N’o înfloresc cu multă măestrie.
Ţăran de viţă veche, din Moldova,
Mă spovedesc în strana de moşie.

Înscriu şi azi, cu plugul, jalbă
Şi ţi-o trimit, umil, din arătură
Să ne vesteşti, cu semn din zarea albă,
Un ceas de sfântă cuminecătură.

Strămoşii mei răsar din ţarini pustiite,
Îi simt când trec de ar ogorul.
Le cade lacrima în zări cernite
Şi’n Dunăre le-o varsă Prutul, frăţiorul.

În teasc de chin străini ne frâng
Şi munţii vor să-i ducă peste graniţă.
Când morţii se trezesc şi plâng
Îmi pun – merinde – sufletul în raniţă.

Ţăranii ridicaţi – în vijelii – pe creste
Cu flinta la hotar senin de munţi,
Vom învia cu Neamul în zare de poveste
Şi vom porni furtuna străbunilor cărunţi.
Valeriu Cârdu
Ziarul “Buna Vestire”, Anul I, Nr. 237, Joi 9 Decembrie 1937
– Mai mult despre Valeriu Cârdu. Vezi si Camaradul Ion, Lacrima Timocului, Pământ Ardelenesc

Desen de Voinescu

Un basarabean inteligent susţine o teorie simplă: ca să schimbi o mentalitate ai nevoie de trei generaţii. Pe prima o lichidezi, a doua tace de frică, iar cea de-a treia crede de bunăvoie.

Istoria românilor a fost, din păcate, totdeauna, plină de trădători. N-au reuşit să ne îngenuncheze nici otomanii, nici habsburgii, nici ruşii, cât am reuşit noi înşine.

Numai că niciodată n-au existat atât de mulţi trădători din convingere ca şi astăzi. La fiecare rundă de alegeri ni se repetă că trebuie să alegem oameni inteligenţi, profesionişti, analitici, carismatici. Nu. Trebuie să alegem în primul rând oamenii care cred în Dumnezeu şi în ţară. De asta ducem lipsă. (more…)

“Universul Literar”, Anul XLIX, Nr. 40, Sâmbătă 28 Septembrie 1940

“Noi avem doina. Doina, care, singură, restitue structura noastră epică, trecutul nostru eroic si sentimentul absolut al eposului românesc…”

A fost un gând bun acela de a se transmite la Radio, Duminică 22 Sept., la ora 3, în cadrul programului de închinare în amintirea martirilor legionari, acea partitură wagneriană din “Amurgul zeilor” în care ae cântă moartea eroului Siegfried. A
 fost bine inspirată conducerea
 societăţii de Radio difuziune; s’a
 simţit acolo prezenţa, priceperea 
şi intuiţia lui Nichifor Crainic.
 Este cea mai zguduitoare simfonie ce se poate auzi. Este argumentul epic pe care germanis
mul îl poate invoca, fără vorbă şi fără să mai fie nevoie de alte argumente, pentru a convinge, spontan, pe oricine de măretia mitologică din care rodeste existenta si viitorul acestui neam.  S’a mai spus de atâtea ori, desi fără să se înteleagă în mod real acest adevăr: că numai popoarele care au norocul să se nască si să crească în spiritual unei bogate mitologii, au destin si longevitate. In definitiv, ce trebue să întelegem prin destin national, dacă nu credinta pe care poporul o are într’o forţă supe­rioară efemerului, supranatura­lă, dar totuşi reală; care prin realitatea ei, îi asigură înfrânge­rea timpului şi contactul psihic cu absolutul, cu eternitatea. (more…)

“La flacăra chibritului, Vasile îl privi îngrozit pe omul întins la picioarele sale…”

“Universul Literar”, Anul XLIX, Nr. 49, Sâmbătă 30 Noembrie 1940
Se lăsase noaptea, dar rumoarea din stradă încă nu se potoli­se. Ploua mărunt şi umbre mari coborîseră peste vechea clădire a universităţii. Intr’un cotlon dela eajul II se-aciuiase un greer; cine ştie ce aventură îl adusese până acolo, între rafturile colbăite ale bibliotecii seminarului de istoria filosofiei. Nourii apăsau ca nişte pumni uriaşi turlele Mitropoliei; frunzele castanilor de lângă biserica evanghelică se desprindeau una câte una, ca să cadă mânate de vânt — în bălţile din mijlocul străzii nepavate; câte-un strigăt din stradă ajungea slab la Vasile Dumşa, care se refugiase tocmai sus, pe treptele ce duceau în pod. Aerul stătut şi plin de praf avea iz as­pru de mucegaiu. (more…)

“Universul Literar”, Anul XLIX, Nr. 50, Sâmbătă 7 Decembrie 1940
Cunoscuta concepţie a lui Förster despre libertatea prin disciplină a fost primită, după cum se ştie, cu îndoială, de şcoala burgheză. S’a spus îndeobşte că libertatea prin însăşi definiţia ei, implică si teoretic si practic, factorii opuşi disciplinei. Si cu aceasta, s’a crezut problema închisă, fără să se ţină seama, că se condamna o foarte serioasă concepţie, printr’un sofism.
In adevăr, a ajunge la concluzia că disciplina se opune libertăţii, înseamnă a lua acest din urmă ter­men în înţelesul său absolut, aşa cum îl foloseşte anarhismul. Dar într’o lume în care există o marcată diferenţiere de clase şi mai cu seamă o nemărturisită conştiinţă a nelibertăţii, a interpreta astfel no­ţiunea de libertate, înseamnă a te da după deget; a ignora cu vădită rea credinţă sensul practicei, pro­priei tale ideologii.
(more…)