Garda de Fier

Revista "Insemnări Sociologice"

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 8, 15 Decemvrie 1940
Ştiinţa, pentru a-şi da roadele ce se aşteaptă dela ea, trebue să-şi îngrădească domeniul de cercetare cît se poate de lămurit. Unele ramuri ale “ştiinţei”, sau cum se obişnueşte a se spune, unele ştiinţe, au reuşit să izgonească din cîmpul lor orice amestec de opiniuni, prejudecăţi şi preocupări în stare să tulbure teoria pură, înaintarea spre descoperirea adevărului. Matematica e considerată în primul rînd ca ştiinţă pură, despărţită de tot ce este părere sau credinţă. Adevărurile matematice sînt sau nemijlocit evidente sau pot fi demonstrate. Celelalte ştiinţe, aşa se zice, sînt ştiinţe în măsură ce se apropie de tipul ştiinţei matematice, deci în măsură ce şi adevărurile lor sînt demonstrabile.
Aceste consideraţiuni au făcut să fie scoase din sfera ştiinţei toate teoriile cari nu împlinesc condiţiunile cerute pentru adevărata ştiinţă. Pe de altă parte, cînd domeniul ştiinţei se lărgi tot mai mult, divizîndu-se după obiect în numeroase ştiinte, postulatul matematizării îşi pierdu puterea. Ştiinţele empirice cuceriră tot mai mult teren şi metoda inductivă ocupă un loc cu drepturi egale alături de cea deductivă. Astăzi constatăm chiar o colaborare rodnică între ştiinţele deductive şi cele empirice, astfel că unitatea ştiintei, cel puţin după metodă, e pe cale să se înfăptuiască din nou. (more…)

Insemnãri Sociologice

Revista “Insemnări Sociologice“. Director: Traian Brăileanu. Anul IV. Nr. 8, 15 Decemvrie 1940
Foarte puțini văd si înțeleg în ceiace se cheamă Biserică ceiace trebue să se vadă si să se înțeleagã, cu adevãrat. Dar si mai puțini trăesc ceiace trebue să se trăiască în Bisericã.
Facem aceste două constatări pe cari desigur le-au fãcut si le fac împreunã cu noi, toți aceia cari si-au pus problema Bisericii si a rosturilor ei, fie din rîvnã sfîntă pentru Hristos, fie din nevoia de a-si găsi un reazim, o axă stabilă în vîrtejul vieții sau al speculațiilor filosofice. Cãci în mod serios numai aceste categorii de oameni îsi pot pune asemenea probleme.
In miscarea legionarã s’au întîlnit îngenunchind pe lespezile sfintelor altare, rîvnitorii si „nebunii pentru Hristos” cu aceia pe cari naufragiile vieții comune si ale cugetării, i-au împins spre căutarea unui suport si a unei axe pe care sã-si reazime viața spre a-i putea da un sens definit ce nu-l avea pentru ei viața de pînă aci. (more…)

Cuvintele — materia primă a poeziei — au o biografie secretă care nu se consumă prin des­făşurare cronologică aparentă, în văzul tutu­ror, ca faptele oamenilor în istorie. Indiferent dacă poetul pleacă dela „efectul final” pe care vrea să-l provoace la cititor — cum pretindea Poe — sau dela expresia revelatoare a unei in­tuiții profunde a poemului — acel inexplicabil vers donné recunoscut de Paul Valéry, — ca o fulgurație brusc apărută în haosul aşteptării în­ frigurate, cuvintele exercită asupra conținutu­ lui ideale şi sufleteşti pe care le exprimă o ne­istovită putere modelatoare. (more…)

Tabăra de muncă legionară din comuna Laz, jud. Alba, unde s'a construit o casă culturală

“Universul Literar”, Anul XLIX, Nr. 38, Sâmbătă 14 Septembrie 1940
A fost ieri, la 13 Septembrie, Sfântul martir Corneliu Sutasul, — ziua Căpitanului. Ziua de ieri numai? Dar şirul nesfârşit al zilelor dinaintea aceteia, până’n depărtări de legendă şi mit, n’a fost al lui ? Ca şi ziua de azi, ca şi acelea care-i vor urma…

Din jertfa lui Corneliu Codreanu şi din exemplul vieţii lui fără prihană a rodit această unanimă regăsire a sufletului românesc care ne îmbărbătează şi ne obligă să nădăjduim, în ceasurile cele mai tragice ale istoriei neamului nostru. El este acum printre noi, cu noi. Ţara întreagă respiră si simte în duhul Căpitanului.

ARDEALUL SI LEGIUNEA

    Nu ştiu dacă aţi făcut încă legătura între matca genetică a românismului, care este Ardealul şi renaş­terea, prin legiune, a vocaţiei noastre istorice şi et­nice.

Poate în mod subiectiv, poate pentru că în stareţa adevăratelor trăiri intuiţia te ajută mai mult decât orice teorie meticulos organizată, — însă sunt sigur că există o corespondenţă tainică, de ordin metafizic şi în rangul absolutului, între cetatea românească transcarpatină şi dârzenia de cremene a mişcării le­gionare. Iată, sunt câteva constatări surprinzătoare, dar semnificative, pe care le restitue atât istoria ro mânismului, crescut şi de atâtea ori salvat: în munţi, — cât şi regăsirea elanului nostru istoric, prin legi­une. Faptul că neamul românesc s’a născut în munţi, în timpul şi din pricina năvălirilor, i-a conferit drept trăsătură structurală, caracteristică şi nobiliară, semeţia şi simţul eternităţii, în mod firesc. (more…)

Ceea ce s’a petrecut la 6 Septembrie nu seamănă cu nimic din ce a fost până acum în istoria neamului ro­mânesc. Să recapitulăm, în­cepând aşa:

Românii la venirea ungurilor

De un an şi jumătate, cei mai mulţi dintre noi erau trimişi — şi plecaseră fără tocmeală — să vegheze cu armele’n mâini la hotarele ţării pândite de lăcomia ce­lor cari aşteptau doar momentul prielnic. ,,Cu armele’n mâini” e doar un fel de a spune, o blestemată deprindere euforică, pentrucă, cinstit vorbind, eram cu mâi­nile goale, iar nădejdea s’a văzut că tot la „pieptul de aramă” se refugia, în care generozitatea celui dintâi bard al înzestrării oştirii plantase legendarele şapte vieţi. Aşadar, proporţional, aritmetic, superioritatea sta de partea noastră! Cine mai era ca noi? Intr’adevăr, cine mai era ca noi… (more…)

Prof. Vasile Băncilă

Ministerul Educațiunii Naționale, Cultelor şi Artelor continuă treptat şi sistematic, în ritmul total al Statului, – fără ură şi fără părtinire, – numirea celor ce vor avea, de azi înainte, o mare şi grea răspundere în legătură cu exercitarea atribuțiunilor de Stat.

Deocamdată înregistrăm cu o deosebită satisfactie sufletească prezența în posturile de răspun­dere din Minister a unor elite ale culturii şi intelectualității româ­neşti.

Numim pe d-nii prof. Tr. Herseni şi V. Băncilă, primul ca secretar general, al doilea ca director al învățământului secundar.

Bucuria ne este cu atât mai mare, cu cât evenimentul vine să spulbere definitiv o atmosferă grea şi plină de suspiciuni ce a planat în ultimul timp, în acest Minister.

Reprezentant autentic al cul­turii şi filosofiei româneşti, prof. V. Băncilă a urmat, fără deviere, linia destinului său cu siguranța şi convingerea omului care are o misiune deosebită de îndeplinit pe lume. Rareori o existență de om s’a putut identifica, într’un grad aşa de înalt cu idealul ur­mărit, — ideal de înaltă ținută morală şi de o perfectă onesti­tate profesională şi ştiințifică, purtând în aceiaş timp pecetea unei modestii rare. (more…)

Desenul: Demian

“Universul Literar”, Anul LII, Nr. 11, Marţi 20 Aprilie 1943
Cel mai mare eveniment biblic, din viaţa Domnului Isus Hristos, — În­vierea din mormânt, — este cel mai mare eveniment sufletesc din viaţa po­porului român. Este prilejul întâlnirii supreme a vibraţiilor de credinţă, mângâere şi de nădejdea sufletului nostru creştin, cu revărsarea bucuriei celei mai mari minuni dumnezeeşti, „Invierea din morţi”.

Sufletul
 omenesc, prin structura divină a creaţiunii sale de a fi nemuritor, găseşte intuiţia concretă a credinţei sale în nemurire, în faţa marei mi­nuni a învierii Domnului şi a puterii sale divine, de a săvârşi minuni asupra celor morţi. Căci dacă sufletul este, cum spunea odată Goethe, cea mai frumoasă parte din fiinţa omnească, ce face să tresară si să vibreze viaţa în noi, tot sufletul se înalţă cu tresăriri de viaţă si de nemurire către strălucirea Invierii, ca si florile de primăvară către lumina si căldura soarelui. (more…)

Sfintele Paşti

“Universul Literar”, Anul LIII, Nr. 10, Luni 10 Aprilie 1944
Acum în preajma Paştelui, încercând să ne adunăm gândurile răvăşite de suflul atâtor vânturi protivnice, ne-am surprins inima bătând în ritmul unor versuri ce ne-au desfătat zilele fără griji ale copilăriei; imagini însorite se deapănă ca într’un film de basm, roiuri de păsări ciripesc în sate inundate de râset şi voie bună, hore de flăcăi şi fete se învârtesc în sunet de cobze şi viori, iar în peisajul sărbătoresc lucesc la soare căsu­ţele proaspăt văruite

„pe care cocostârcii, înfipţi într’un picior
„dau gâtul peste aripi, tocând din ciocul lor”.

Ce departe suntem astăzi de pastelurile lui Alecsandri, cu cerurile lor atât de senine, cu primăveri adu­cătoare de noui nădejdi şi îndemnuri la muncă, cu bu­curia patriarhală a unor vremuri de pace şi siguranţă! (more…)