Garda de Fier

In faţa Bisericii Sfântul Anton, Duminică 17 Ianuarie 1937: Studenţimea legionară aduce omagiu eroilor Ion I. Moţa şi Vasile Marin

Fie-ne îngăduit să aducem în această revistă ardeleană omagiul nostru adânc publicistului care şi-a luat sborul de pe aceste meleaguri, ducând mai departe o tradiţie familiară atât de scumpă Ardealului de ieri, omului cu inima neprihănită şi eroică, în viaţă şi în moarte, Ion I. Moţa.

Sufletul ţării a vibrat prelung la auzul ştirii despre moartea lui năpraznică, sufletul bun şi mare al ţării româneşti i-a cuprins pe el şi pe Vasile Marin, cu dragostea înduioşată din care răsar legendele. Jertfa vieţii,  acceptată cu solemna seninătate a celor ce cred în rodnicia ei, se învălue subt ochii noştri în apoteoză de baladă. Dar moartea aceasta nu e decât actul final, încheierea logică a unei vieţi a cărei lege de fiecare zi a fost eroismul. Ion I. Moţa a trăit în atmosfera pură a culmilor nu prin excepţie şi nu prin curiozitatea intermitentă a diletanţilor căutători de experienţe, ci urmând cu statornicie porunca unui destin înalt. (more…)

Mota - Marin: PREZENT!

Creştini, plecăm adânc capul, mişcaţi până la lacrimi, în faţa sfâşietoarei dureri a celor cărora le purtau şi a celor care le poartă numele. Ca Români, îl înălţăm însă mai sus ca altă dată, cu nestăvilită mândrie de neam, în faţa sublimului ce se desprinde din fapta lui

Ionel Moţa şi Vasile Marin

Sacrificiul lor voluntar, pe pământ străin, pentru izbânda unui crez care le constituia întregul rost al vieţii, covârşeşte orice superlativ al admiraţiei şi preamăririi, pipernicind toate osanalele brodate pe marginea gestului lor eroic, umilind toată oratoria patriotică, de ocazie, din dosul îndepărtatului front al Morţii.

Adevărul care stă la baza zidirii Mănăstirii Argeşului îşi afirmă valabilitatea, peste veacuri, în etern: Ideile mari nu se pot traduce în faptă decât prin jertfe mari. (more…)

Scriu aceste pagini în timp ce mă zbucium încă pe un fotoliu ministerial. De două luni durează zadarnica frământare. La 4 Iulie, când am fost silit să mă travestesc în această demnitate, Basarabia era răpită, iar Bucovina sfâşiată pe jumătate. De când sunt eu aici, Cadrilaterul a fost cedat fără discuţie, iar inima şi pământul Ardealului au fost rupte în două. Am pierdut mai bine ca o treime din ţară şi o bună treime din populaţie, dintre care numai fraţi de acelaş sânge cu noi vreo patru milioane. După cedarea Cadrilaterului, aflată ca fapt împlinit chiar de noi miniştrii, am demisionat, înţelegând că nimic nu se mai putea repara din ceeace era hotărît să fie dezastrul României. Demisia mi-a fost respinsă: trebuia să fim solidari în consfinţirea tragediei statului nostru. M’am simţit toată această vreme, lungă cât două veacuri, ca un biet om neputincios, forţat totuş să sprijine cu braţul, în absurd, colosul unui Blockhaus în prăvălie! (more…)

Dintr’un punct de vedere, şi anume, dintr’un punct de vedere metafizic, lucrurile nu sunt ci se fac. Ce însemnează asta, că lucrurile se fac ? Insemnează mai întâi că se agită, că există acolo, în inima lor, o strădanie. Nu se ştie cum, în ce fel; o strădanie spre ceva, după un anumit plan. Destul atât, că lucrurile se agită. Şi mai însemnează ceva; mai însemnează anume că acea strădanie există în lucruri dinaintea lucrurilor, de când lumea. Cum există ea în lucruri dinaintea lucrurilor ? Intr’un fel se poate. Strădania există ca potentă, ca virtualitate a lucrurilor, şi prin ea se fac lucrurile. Dar acest dinainte sau acest de când lumea nu este un punct determinabil, precis determinabil pe linia timpurilor. El poate fi aruncat în trecut la infinit, şi numai acolo. Altfel nu se poate. Şi asta însemnează iarăşi că această strădanie vine din infinit şi va dura în viitor tot până la infinit. Căci n’are niciun motiv să moară, şi nici o raţiune. (more…)

"Garda de Fier e ultima rezervă aruncată în luptă de voinţa de a nu muri a neamului nostru" - Nichifor Crainic

Ziua de 6 Septembrie 1940 e deopotrivă culminaţia unui dezastru şi începutul mântuirii.

Dezastrul naţional, care stă în sluţirea monstruoasă a conturului aproape rotund, pe care îl avea statul nostru, a culminat, — dacă se poate spune astfel, — în prăbuşirea fostului Rege. Lucrul s’a întâmplat fulgerător. Au fost de ajuns, pentru aceasta, braţele oţelite de voinţa unui General, care a sgâlţâit tronul, ca pe un pom în toamnă, în care ar fi rămas un singur fruct răscopt. A fost ceva atât de firesc şi de necesar încât n’a surprins pe nimeni. Regele ţării nu e o cucuvae pe casă, pândind a pradă şi cobind a soartă rea, ci şoimul ager, care stă cu ochii ţintă pe hotare. Intre Rege şi hotar e o legătură indisolubilă. Unul sel păstreză prim cellalt. Unul se prăbuşeşte prin cellalt. Hotarul rupt, care a zdrobit inima românească, a desgolit nevrednicia paznicului. Destinul unui neam, pus astfel în joc, nu cunoaşte şi nu trebue să cunoască nici o cruţare. (more…)

Vigneta: ziarul "Buna Vestire"

— CONFERINŢĂ ŢINUTĂ LA UNIVERSITĂŢILE DIN VIENA, BRESLAU ŞI BERLIN —

Spiritul german, spre deosebire de cel englez sau de cel francez, se caracteri­ zează printr’o curiozitate veşnic proaspătă de-a asculta şi de-a cunoaşte pe oricare dintre celelalte nemuri ale pământului. In Europa nu există un alt spirit mai descins şi mai dispus în acest sens. Cultura germană e cea mai bogată în studii de tot felul asupra celorlalte popoare şi rase ; iar traducerile germane din toate literaturile lumii constituie o dovadă strălucită a acestei curiozităţi veşnic vii. Mulţumită acestui spirit universalmente curios, popoarele caxe nu comunică direct între ele se pot totuş cunoaşte prin ajutorul limbii şi al ştiinţei germane, care e într’adevăr oglinda obiectivă a universului omenesc. (more…)

Anul Nou - Adaptare grafică de Mac Constantinescu după un manuscris din veacul al XVII-lea (ziarul "Cuvântul" - Număr special de Anul Nou, Anul XVIII, Serie Nouă, Nr. 78, Miercuri 1 Ianuarie 1941)

Cuvântarea rostită la Radio în noaptea de Anul Nou 1941 de către d. Horia Sima, vice-preşedintele Consiliului de miniştri şi Comandant al Mişcării Legionare

LEGIONARI,
Un an nou se deschide la orizont.
Il întâmpinăm cu aceiaşi încredere nestrămutată în viitorul patriei noastre şi cu aceiaşi voinţă neînduplecată de a sfărâma toate împotrivirile.
Anul care s’a încheiat ne-a adus biruinţa legionară. In ceasul din urmă, când toate nădejdile păreau spulberate, neamul românesc a fost mântuit dela prăbuşire şi distrugere prin jertfa de sânge a luptătorilor dela 3 Septembrie şi prin intervenţia hotărîtoare a generalului Antonescu, într’un moment crucial al istoriei noastre.
O lume veche, clădită pe nedreptate a dispărut sub apăsarea păcatelor ei, iar forţele din adânc ale poporului nostru au putut sa isbucnească la lumină.
Cuvântul Căpitanului s’a împlinit: cei ce au căzut dintre voi vor avea nume şi morminte de eroi, iar cei ce ne-au ucis vor purta nume de trădatori din veac în veac. (more…)

Mânaţi măi, Hăi, hăi!

Ziarul “Cuvântul”, Anul XVII (Serie Nouă), Nr. 73, Miercuri, 25 Decembrie 1940

Aho, aho, copii şi fraţi
Staţi puţin şi nu mânaţi
Până când nu s’o însera,
Până nu vom înopta…
Seara asta-i seară mare
Peste plaiuri legionare
Dela Tisa pân’ la mare
Şi spre vechile hotare. (more…)