Garda de Fier

 Crăciunul – vechea şi străbuna sărbătoare a iubirii de oameni – este însoţită pe meleagurile noastre, de datini şi obiceiuri, de cântece îndătinate din moşi-strămoşi. De acele minunate colinde, care răsună dela un capăt la celălalt al românismului, cu deosebiri dialectale – e adevărat! – dar cu acelaş fond, cu acelaş farmec, cu aceiaşi frumuseţe poetică fără seamăn, transmise ca supremă moştenire dela o generaţie la alta. Şi nu numai atât, dar şi ca mărturie a-tot-grăitoare a prezenţei noastre înaintea oricui pe pământul pe care ne aflăm, splendidă mărturie a unităţii noastre sufleteşti, care înfruntă toate potrivniciile ca şi toate vremelnicile răşluiri teritoriale. (more…)

De prin 1935 se înfiripase în Cernăuţi un cor al studenţilor legionari. Mai erau acolo coruri studenţesti. Dar sub conducerea maestră a profesorului Scarlat şi a fraţilor Mircea şi Bujocel Hoinic, corul legionar al studenţilor se înălţase la un nivel de artă superior. Veni Ajunul. Şi atunci colindătorii legionari îşi arătară măsura. Nu vom putea evoca clipele de încântare petrecute în serile de Ajun din 1936 şi 1937. De unde coborau acele glasuri contopite într’un fluid muzical atât de suav, încât nu mai era cântec, ci armonie serafică? De unde acele colinde de o gingăşie nepământeană?

          Colinde, colinde,
          Iată vin colindători…

Şi apoi acea colindă despre Crăciunul săracului, de ţi se strângea inima auzind-o. Farmecul se transforma în încremenire, atât era de frumos. Era aproape prea frumos. Acest dar de Ajun al colindătorilor legionari a fost cel care mi-a adus cea mai mare bucurie din câte am avut vreodată. Era un Moş-Craciun ceresc.

Amintirea evocă nostalgic atmosfera serii de Ajun, rămasă departe în ţara de miază-noapte cotropită de străinul necredincios. Ce Crăciun va fi acolo anul acesta? Sufletul se umple de durere. O întreagă ţesătură de viaţă, închegată din deprinderi seculare, s’a destrămat dintr’o dată.

(Barbu Sluşanschi, – fragment din articolul “Sărbătorile în Ţara Fagilor”, ziarul “Cuvântul“, Serie Nouă, Anul XVII, Nr. 73, Miercuri 25 Decembrie 1940)

Scrisoare lui Moş Crăciun - Ziarul "Cuvântul"

24 Decembrie 1940

Bucuresti

Prea Stimate Moş Crăciun,

Află că şi eu sunt un sarac şi cuminte copil deci terog din toată inima să treci şi pela mine să-mi aduci ce îti lasă inima.

Iti multumesc foarte mult  să ne vedem şi la anul.

Trăiască legiunea şi Căpitanul.

   Romalo Leonard

Ion Polizu Nr. 4

• Infiinţarea “Frăţiei de Cruce” din Ţara Moţilor
  

• Rezultatul invaziei de Ion Banea (1930)
  

• Comemorarea lui Mihail Eminescu

Gravură de Simion Lefter, ziarul "Buna Vestire", Anul IV, Nr. 13, 22 Sept. 1940

“Buna Vestire“, Anul IV, Seria II, Nr. 13, 22 Sept. 1940

Ofiter curajos, Vasile Diaconescu a înscris pagini de glorie în istoria marelui razboi.

In 1916 este pentru prima data ranit la piciorul drept în cursul unor lupte cu trupele ungare, în regiunea Reghinului din Ardeal. Vindecat, dupa câteva luni este retrimes pe front în Muntii Vrancei, unde într’o lupta disperata cu trupele bavareze, în satul Negãrleste, este împuscat cu un glonte “Dum Dum” în rotula piciorului stang. Rana fiind mare si totodata producându-se si cangrena, i se amputeaza piciorul.

Dupa razboi este numit comandant al cercurilor de recrutare Mizil, Focsani si Soroca pâna în anul 1923, când nemultumit de faptele ce se petreceau în armata, îsi prezinta demisia.

La 1929 este numit inspector la Soc. Invalizilor de Razboiu din Bucuresti, fiind numit apoi director al Caminului de Invalizi de razboi din Buzau în decursul aceluias an. Anul 1933 îl apuca la Buzau, unde, cu ocazia pedepsirei lui Duca, este arestat si trimes la închisoarea centrala din Focsani. (more…)

“Nu vreau sa fug. Impuscati-ma asa”…

Trei inimi de mare curătenie si credintă, trei vointe de fier, trei frunti luminate ca niste catapetesme mănăstiresti!

Incă trei trupuri “frânte si chinuite” puse la temelia României legionare.

Au fost arestati, odată cu ceilalti camarazi ai lor din întreg judetul, în seara zilei de 21. Iacob Soroceanu – de la Marsenita (lângă Noua Sulitã), Teodor Dubovinschi la Câsla-Samiev, Vasile Dobuleac, la Briceni, unde era functionar postal.

Mainile calailor, supuse poruncii miselesti si blestemate, i-au ales pe toti pentru omorîre.

In urma rapoartelor sefilor de judet si de sectie din judet, maiorul Dragulescu, comandantul legiunii de jandarmi din Hotin, a dat ordin asupra capetelor lor: sa fie executati in dimineata zilei de 22, pe la orele 4, simulandu-se fuga de sub escorta, in cele trei puncte principale ale judetului: Noua Sulita, Lipcani, Briceni. Asta cu scopul de a fi vazuti de cat mai multa lume atunci cand vor fi expusi, cu trupurile ciuruite de gloante si cu tabla de “tradator” la capatai. Pentru a ingrozi pe cei care ar mai incerca sa repete pedepsirea calailor neamului si pentru a “pildui”.  (more…)