Garda de Fier

“Nu vreau sa fug. Impuscati-ma asa”…

Trei inimi de mare curătenie si credintă, trei vointe de fier, trei frunti luminate ca niste catapetesme mănăstiresti!

Incă trei trupuri “frânte si chinuite” puse la temelia României legionare.

Au fost arestati, odată cu ceilalti camarazi ai lor din întreg judetul, în seara zilei de 21. Iacob Soroceanu – de la Marsenita (lângă Noua Sulitã), Teodor Dubovinschi la Câsla-Samiev, Vasile Dobuleac, la Briceni, unde era functionar postal.

Mainile calailor, supuse poruncii miselesti si blestemate, i-au ales pe toti pentru omorîre.

In urma rapoartelor sefilor de judet si de sectie din judet, maiorul Dragulescu, comandantul legiunii de jandarmi din Hotin, a dat ordin asupra capetelor lor: sa fie executati in dimineata zilei de 22, pe la orele 4, simulandu-se fuga de sub escorta, in cele trei puncte principale ale judetului: Noua Sulita, Lipcani, Briceni. Asta cu scopul de a fi vazuti de cat mai multa lume atunci cand vor fi expusi, cu trupurile ciuruite de gloante si cu tabla de “tradator” la capatai. Pentru a ingrozi pe cei care ar mai incerca sa repete pedepsirea calailor neamului si pentru a “pildui”.  (more…)

Horia Sima, revista “Infratirea Romaneasca”, Cluj, 1930

• APASĂ AICI PENTRU A VEDEA ARTICOLUL

Biserica din Bilca, Bucovina

Experienta individualã, oricît de bogatã ar fi, trebue complectatã si corectatã prin experienta altora. Experienta politicã individualã, chiar din cauza cã e întîmplãtoare (politica nu se poate face în laborator), împinge la generalizãri premature si gresite, iar de aci rezultã apoi programe politice utopice, formule de actiune cari, chiar dacã reusesc sã agite pentru un timp opinia publicã, nu pot aduce nici un folos pozitiv.
Se întelege cã oamenii politici practici nu pot astepta rezolvarea teoreticã exactã a tuturor problemelor, cum nici nu putem cere dela ei ca sã le deslege mai întîi în teorie. (more…)

  Revista “Drum”, Anul 9, Nr. 1-2, Ianuarie-Iunie 1973

Vasile Posteucă împreună cu Lucia Popovici, fiica binecunoscutului luptător nationalist Aurel C. Popovici...

  Ultimele zile ale poetului

Pe Vasile Posteuca l-am cunoscut inca din vremea studiilor liceale si l-am urmarit apoi in toate imprejurarile vietii sale dealungul anilor, in care întreaga sa fiintã si activitate si-a pus-o in slujba idealurilor românesti si crestine.

În ultima parte a bolii sale, in Spitalul Columbus din Chicago, unde era sub supravegherea unui grup de medici specialisti, am avut ocazia sã cunosc o altã fatã a personalitãtii sale, care este impresionantã in deosebi pentru observatorul de stiintã medicalã: rezistenta lui fizicã si luciditatea mintii si a judecãtii sale in apogeul crizei biologice prin care a trecut.
Toti medicii consultati au fost uimiti de puterea sa de analiza logicã a situatiilor in care se gãsea si puterea sa de coordonare a judecãtilor, precum si de sbuciumul sãu sufletesc legat de idealurile sale supreme de viatã in pragul dramatic al mortii. Acest sbucium sufletesc a depãsit cu imensitatea si caracterul lui toate durerile fizice, toate preocupãrile de salvare medicalã si toate grijile de persoana lui sau a familiei sale. Intrebat asupra durerilor cauzate de boalã Posteucã rãspundea: “Nu mã doare, ma arde, parca cineva a luat o grãmadã de cãrbuni aprinsi si mi-a pus-o în stomac”. Totusi nu accepta medicamentele de usurarea durerilor decât atunci când vroia sã doarmã pentru odihna normalã a trupului sãu. Îsi fãcea cu regularitate meditatiile si rugãciunile zilnice si urmãrea cu atentie si interes toate situatiile care priveau perspectiva plecarii sale pe “tãrâmul celalalt”. Sfãtuia si încuraja cu bãrbãtie pe prieteni si camarazi si vorbea cu seninãtate uimitoare despre moartea crestinilor. (more…)

Grafica: Ion Mirea

 Revista “Drum”, Anul 9, Nr. 1-2, Ianuarie-Iunie 1973
 Valoarea lui Vasile Posteucã constã, nu atât în faptul cã a fost un om intelectual si un talentat poet, ci mai ales în aceea cã a avut curajul, în acest veac de mimetism spiritual, sã-si trãiascã drama vietii lui cu sinceritate.
Poezia poate fi rezultatul unor înlãntuiri de imaginatii si sentimente, unele mai dure, altele mai rafinate sau poate iesi chiar din reprimarea unor impulsuri si instincte primare, care îl stãpânesc pe om. Ca intelectual, la fel, omul nu se poate sustrage unui miraj logic de formule uscate, ci cautã sã-si exercite abilitãtile mintii într’un joc de premize si concluzii, cum facem toti, deobicei. Deaceea, pentru a fi consacrat in aceste douã domenii, ca intelectual si poet, opera lui Vasile Posteucã va trebui sã treacã prin ciurul vremii, sã înfrângã barierele timpului si ale spatiului, sã înfrunte criteriile necrutãtoare ale unei competitii universale. Ca om, însã, el a fost mai aproape de noi; el era crestinul, patriotul, nationalistul, tãranul cântãret din fluier, mocanul de pe obcinele Bucovinei, care încrusteazã chipul lui Dumnezeu în scoartã de copac, este si va rãmâne iconarul fãuritor de modele pentru stergare tãrãnesti si pentru blide… este ceeace s’ar putea numi aspectul accesibil al personalitãtii lui – omul cel dinafarã. (more…)

Gravura: Horatiu Dimitriu (revista Gândirea")

 Revista “Drum”, Anul 9, Nr. 1-2, Ianuarie-Iunie 1973

Vasile Posteuca era fiu al Bucovinei, provincie româneascã disputatã pe rând de douã puteri la fel de imperialiste: Austro-Ungaria si Rusia Sovieticã. A fost imposibil ca tânãrul student de odinioarã sã se sustragã atractiei miscãrilor nationaliste sau iredentiste. Se obisnueste a se decreta în mod absurd “naziste”, doar în tãrile occidentului european care au pierdut rãzboiul, uitând cã nationalismul, este un sentiment universal. Il practicã aproape toate marile puteri sau cele mici, dar mai cu seamã Uniunea Sovieticã. Sã încerce cineva a rupe un metru din teritoriul micilor state cucerite piratereste de Sovietici! Se va deslãntui cel mai feroce mãcel, in ciuda “fraternitãtii internationale” proclamatã de guvernantii rusi întru adormirea naivilor.
(more…)