Garda de Fier

Ion I. Moța

Anul morții lui Ion Moța si Vasile Marin a găsit clasa conducătoare românească pe drumul descompunerii definitive. De aceea reacțiunea ei a fost atât de anacronică si lipsită de înțelegere pentru lumea din mijlocul căreia s’au desprins cei doi eroi. Într’unii din reprezentanții politicianismului de atunci s’au trezit instinctele paterne si de familie peste care a trecut Moța în drumul lui spre biruință. În alții a răbufnit ura neîmpăcată împotriva lumii pe care a vestit-o Ion Moța, a pătimit pentru ea si la urmă a căzut cu fața la dusman, apărându-i viitorul. Însă marea massă a poporului românesc, până la cele din urmă străfunduri ale ei, a fost cutremurată de misterul morții eroice. Ea n’a încercat să-i înțeleagă acest mister, nici să-i deslege sensul lui simbolic, ci s’a oprit din drumul căutării de pâne si si-a plecat genunchii la pământ, în semn de mare pietate si de rugă pentru iertarea păcatelor celor dusi.

Deslegarea sensului morții lui Moța o dă testamentul lăsat de el si mai cu seamă marea linie a vieții lui. (more…)

Neam al meu…

         – cotruşiană –
Neam chinuit, scuipat, lovit,
Neam răstignit,
cine se mai apleacă
peste rănile tale sângerânde?
Flămânde
de dreptate îți ridici privirile spre cer
nădejdea ți-e mare, voința de fier!

Cât vezi cu ochii,
din hotar în hotar, numai morminte.
Tâlharii ți-au călcat casa,
copila, nevasta,
altarele şi moaştele sfinte,
ți-au luat pâinea de la gură,
boii şi plugul din bătătură…

O, simt cum creşte ‘n trupul tău
răzbunarea,
văd prăbuşindu-se
peste ucigaşii tăi Carpații,
văd înghițindu-i Marea
cea Neagră şi mare.
Fără milă, fără îndurare,
te văd scrâşnind, te văd lovind
şi întorcând uriaşa roată a destinului,
alungând de la vatră-ți
umbra blestemată a streinului…
(more…)

“Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate’n cer grămadă; –

“Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare
Ca fantasme albe plopii însirați se pierd în zare,
Si pe ‘ntinderea pustie, fără urme, fără drum
Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum”…

Astfel evoca Alecsandri, chincit în gura sobei, în conacul dela Mircesti, iarna copiilor gălăgiosi si veseli, pe care Cosbuc îi zugrăveste cu atâta vioiciune în neuitat sa “Iarna pe uliță”. E anotimpul săniusului, al zurgălăilor si al steluțelor de fulgi imaculați, pe care parcă mâini dalbe de îngeri îi cern spre pământ, culcus candid pentru pruncul Mântuitor al lumii.

Iarna, încărcată de griji pentru năpăstuiții soartei, e anotimpul bucuriei copilăresti, vrăjită de farmecul Crăciunului, împodobit de colinde, de steaua nasterii, de plugusorul Anului Nou, aducător de covrigi si gologani, de procesiunea Iordanului.

C O L I N D E . . .

Amintirea nostalgică ne poartă departe, din pragul Crăciunului de azi, spre văile natale rămase pierdute în miază noapte. Măgurile de făget – stejăris ale Cosminului dorm acum sub mantia de dantelă a chiciurei agățată de ramuri. Văile Ceahorului si-au îndulcit unduirea sub troienele de omăt. Peste căsuțele scunde, fumul se înalță azuriu în văzduhul sticlos de ger. E atâta pace si mulcomire, de parcă ar sti pământul că s’a pregătit ivirea printre muritori a Izbăvitorului, în chip de copil bucălat, născut în ieslele umilinței si mărirea nepieritoare a duhului mântuirii de păcate. (more…)

Coperta revistei

♦ “CETATEA LUMINII” Director: Prof. Dumitru Paulescu (Revistă de Cultură şi Artă), Sao Paulo – Brasilia. Anul I, Nr. 1, 23 August 1954. “Purtăm în sufletele noastre sbuciumate, icoana pământului natal. Purtăm în inima noastră pribeagă, icoana neamului osândit. Destin de răscruce ducem pe umeri şi ne scriem cu sânge cronica amară… Cetatea Luminii înseamnă pentru cei care i-au dat ființă şi se vor îngriji de viața ei, tranşeu de luptă permanentă, drum de onoare şi sacrificiu pentru neam. Înseamnă armă nebiruită, în lupta pentru recucerirea dreptății şi libertății pierdute. Cetatea Luminii, înseamnă veghere de sentinelă credincioasă, întru apărarea patrimoniului nostru sacru. Acest ideal ni-i drag şi sfânt şi rămâne scris în inimile noastre”. Tipărită în frumoase condiții grafice, se mai specifică în corpul revistei că ea “apare în cadrul ‘Bibliotecii SATUL’, sprijinindu-se pe elanul unui mănunchi de compatrioți din S. Paulo, strânşi în jurul figurei nemuritoare a filosofului V. Conta”. Dintre colaboratori: Iulia Carâp, Vasile Posteucă, N. Iancu – Păltinişanu, Alexandru P. Silistreanu, Dumitru Leontieş, N. S. Govora, Faust Brădescu, Nicolae Roşca, Gr. Nandriş, Al. Busuioceanu, Dumitru Mărgineanu, Toma Jalbă, Dan Boghiu, Victor Buescu, Cătălina Negură, Prof. George Onciul, s.a. Semnează în numărul de debut Prof. Nae Ionescu despre “Ființa noastră spirituală si omul de caracter” (din convorbirile îngrijite de Mircea Eliade si G. Racoveanu), Prof. univ. Grigore Nandriş (fost presedinte al Societății pentru cultură, 1929 – 1942) vorbeste în cadrul cercetării sale “Despre viața culturală a Bucovinei”, Prof. George Onciul prezintă un studiu de frumoasă semnificație “Despre Muzica Populară Românească”, D-tru Paulescu înfierează “Robia Întunericului” marxist, încrezător că “sub stindardul nemuritor al Libertății, într’un front comun de luptă si sacrificiu, se vor încolona mâine toate neamurile pământului, constiente de primejdia de moarte a Robiei Întunericului Comunist” scoțând “neamul omenesc de sub apăsarea tuturor fărădelegilor”, Prof. univ. Victor Buescu îsi expune punctul său de vedere cu privire la vechea capitală a Daciei, Sarmisegetuza, sub titlul “Sarmisegetuza dans la toponymie Daco-Romaine” (Sarmisegetuza în toponimia Daco-Romană), în lumina noilor descoperiri arheologice sau teoriilor emise, cuprinzând în analiza sa trei aspecte de raportare: arheologic, lingvistic si toponimic, iar Mircea Eliade, în lb. portugheză, descrie cu admirație venerația în cultul lui Zalmoxis a Daco-Geților, viața simplă si ascetismul lor sub influența lui Burebista în articolul “Sob o signo de Zamolxis” (Sub semnul lui Zamolxis). (more…)

Seria III, Nr. 1, 1974, Argentina

♦ “PĂMÂNTUL STRĂMOȘESC” (3) (serie nouă). Director: Prof. Dumitru Găzdaru. Anul I, Nr. 1, 20 Mai 1974, Buenos Aires, Argentina. Secretariatul şi Administrația: Nicolae Șeitan și I. V. Petre. În memoria lui Ilie Gârneață. Paginile comemorative sunt iscălite în ordine de: N. Șeitan – “Bădia Ilie Gârneață”; C-tin Papanace – “Ilie Gârneață, Crâmpei de amintiri”; Vasile Iaşinschi – “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac”; Dorina Gabor – “Prima şi ultima întâlnire cu Ilie Gârneață”, precedate de o “Notă” pe care o semnează Dumitru Găzdaru (D.G.) în care expune, schematic, în patru puncte, ideile generale care stau la baza tipăririi acestei noi serii. Pe scurt, acesta precizează: “1. Nu inițiem o publicație periodică nouă, ci o continuăm pe aceea fundată de Căpitan în 1927…”; “2. Sub conducerea Căpitanului si apoi a lui Ilie Gârneață Pământul Strămoşesc a avut caracter de publicație oficială. Noi astăzi nu putem avea un oficios legionar si cu atât mai puțin o publicație oficială legionară… Voi considera însă Pământul Strămoşesc o publicație legionară…”; “3. Pământul Strămoşesc va fi revistă, nu gazetă…, revistă de studii documentare, de doctrină, de serioasă cultură românească, de luptă națională…”. În ultimul punct împărtăsit de Prof. Dumitru Găzdaru în introducerea sa, între altele, ține să ne asigure că: “Vom ocoli polemica în capitolele constructive ale scrisului nostru, apelând la ea numai în cazuri de extremă necesitate: nicio construcție nu se trasează fără o prealabilă curățenie a terenului…” Cu acestea spuse, după paginile comemorative ale celor amintiți mai sus, încă neliniştit de trecut, D. Găzdaru se năpusteşte (în nu mai puțin de 15 pagini) asupra Comandantului Mişcării Legionare, Horia Sima, pe seama unui articol evocativ al acestuia intitulat “La un an dela moartea lui Ilie Gârneață”, articol publicat în Curierul Informativ al Miscării Legionare dela Madrid “Țara şi Exilul” pe lunile Mai – Iunie 1972. Articolul de intrigă polemică pe care îl semnează D. Găzdaru (dela pg. 29 până la pg. 44), se intitulează “Omagiu profanator” şi este, spre necinstea autorului, un adevărat dezmăț de invective ieftine, de acuzații infamante, gratuite şi de distorsionări abracadabrante, cumul al eşecului capitulard si neputinței ce se înregistra în tabăra minisculei dizidențe legionare, în război permanent cu trecutul şi cu şefia Legiunii, ca Don Quijote. Este doar preludiul unui accelerat sir de atacuri ce se vor continua în viitor, caracterizând “tonul” revistei pe întregul parcurs al acestei noi serii. Notăm, la rubrica literară: “Cântec Martirial” de Ion Țolescu (versuri dedicate lui Corneliu Codreanu, titlul omonim al vol. de mai târziu publicat de poet la Madrid, în 1977).

(more…)

Coperta revistei (Anul II, Nr. 2, Martie – Aprilie, 1952)

♦ “CUGET ROMÂNESC” – “Pensamiento Rumano” (“revistă de cultură românească”, cu sacrificiul si sub îngrijirea redacțională a unui comitet de intelectuali din exil). Anul I, Nr. 1, Ianuarie – Februarie 1951, Buenos Aires, Argentina. Motto: “Pe-al nostru steag e scris unire / unire’n cuget si simțiri”. Din 1952, sub conducerea prof. de filologie romanică Dumitru Găzdaru¹⁾ dela Universitatea Catolică din Buenos Aires. Colaborări diverse: Dem. Gh. Nolla, arh. Ovidiu Coatu, J. N. Manzatti, D. Tărăoiu, G. Racoveanu, Dumitru Găzdaru, Toader Ioras, D. St. Marin, Lucia A. Popovici, Stan Ionescu, Mile Lefter, Nicolae Seitan, Virgil Ionescu, Anton Bălan, s.a. Coperta grafică: Ovidiu Coatu. În cadru auxiliar, ca Supliment Literar, revista a oferit încă de la apariție si o prețioasă antologie sub titlul “Pagini alese din Scriitorii Români”, justificată ca o adevărată necesitate în exil: “Prezența unui mare număr de tineri, născuți si crescuți în străinătate si care n’au avut norocul să ia contact cu literatura noastră ca si dorința aproape unanimă a lumii din exil de a reciti multe din paginile de seamă ale acesteia, ne-au îndemnat să încercăm a umple, într’o mică măsură, marele gol pe care-l provoacă lipsa de biblioteci românesti în exil” (I, Nr. 5 – 6, Decembrie 1951). Sunt reproduse versuri din creația poeților Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Cosbuc, Lucian Blaga, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Radu Demetrescu-Gyr, Gh. Topârceanu, Tudor Arghezi si alții, schițe, nuvele ori povestiri din operele scriitorilor români în frunte cu Ion Creangă, B. Delavrancea, N. Gane, Al. O Teodoreanu, Ion Slavici, Emil Gârleanu s.a., sau de importanță pentru lumea românească si legionară, asa cum au fost scrisorile lui Ion I. Moța către părinții săi, din lucrarea cu titlul “Testamentul lui Ion Moța”. Un grupaj de Note si însemnări încheie sumarul publicației, împreună cu rubricile permanente rezervate pentru: Cărți (recenzii), Publicații si Cronici diverse care sunt cuprinse în spațiul exclusiv intitulat Cultura Românească în Exil. (more…)

Emil Cioran

Niciodată nu vom putea încorona România cu un nimb istoric, dacă fiecare din noi nu va trăi cu o pasiune vijelioasă şi dureroasă toate umilinţele cari au umplut trista noastră istorie. Dacă nu vom încerca subiectiv regresiunea în dezastrul şi tragedia istoriei noastre, pierduţi suntem pentru transfigurarea viitoare a acestui neam, fiindcă pierdut va fi el însuşi. Nu înţeleg cum există oameni cari dorm liniştiţi după ce se gândesc la exis­tenţa subterană a unui popor persecutat, la secolele de întunerec, de groază şi de io­băgie. Când văd Ardealul mi se desfăşoară o configuraţie plastică a unor dureri mute, a unei drame închise şi înăbuşite, a unui timp fără istorie. O mie de ani într’o mono­tonie sub-istorică, o mie de ani, ca o multiplicare monstruoasă a unui moment, a unui singur moment. Spectacolul invariabil al persecuţiei îmi dă fioruri reci; căci mă înspăi­mântă o dramă cu un singur motiv. Aceiaşi lipsă de libertate şi în celelalte provincii; numai că variaţiile peisajului dau iluzia unui joc istoric.

Îmi place ‘n clipele de tristeţe să măresc intensitatea acestora, lunecând spre depăr­tările neamului românesc şi să mă chinuesc scufundat în durerile lui. Iubesc blestemele aruncate dealungul veacurilor de acest popor şi mă ‘nfioară resemnarea, gemetele şi toate jelaniile consumate ‘n umbră.

Nu aveţi momente când auziţi trecutul nostru, când tot ce a trăit acest neam se actualizează în voi şi se subtilizează într’o muzică de monotone lungimi orientale, în tărăgăneala melancolică a melodiilor noastre populare? Nu vă arde uneori ca o otravă concentrată toată seria umilinţelor îndurate şi nu troznesc în voi toate dorinţele de răz­ bunare, acumulate în sute de ani?
(more…)

România Mare

Ziua de 1 Decembrie

Ziua unirii dezrobirii, ziua învierii neamului românesc.
Zi mare. Cea mai mare şi mai dorită zi a istoriei noastre.

In această zi, lanţurile cari ne ţineau în robie, s’au sfărmat, noaptea s’a prăbuşit şi lumină de sărbătoare s’a revărsat peste pământul dintre Nistru şi Tisa.

In ziua de 1 Dec. 1918, mulţimea nenumărată a Valahilor – adunaţi pe pământul sfinţit de sângele ce a ţâşnit din trupurile chinuite şi frânte pe roată a mucenicilor Horea şi Cloşca în cetatea dela Alba-Iulia — a isbucnit într’un singur glas, ce s’a ridicat spre cer, în vuet vijelios şi puternic, cerând odată şi pentru tot­deauna: Unirea pe veci a Ardealului cu ţara mamă…

Pentru izbânda ei s’au stins sute de generaţii, întrezărind în clipa din urmă, sărbătoarea unirii tuturor românilor.

Ziua de 1 Decembrie este ziua tuturor aşteptărilor şi a tutu­ror biruinţelor româneşti.

De aceea sărbătorirea acestei zile este şi va fi veşnic o da­torie de onoare, pe care nu trebuie s’o uite nimeni, nici într’o împrejurare şi pentru nici un motiv…

♦

Viaţa noastră de glorie şi de lumină începe dela 1 Decem­brie 1918. De atunci există România-Mare.
(more…)

După doi ani, abia după doi ani, a fost îngăduit ca rămăsițele pământesti ale Căpitanului si ale camarazilor săi întru luptă si suferință să-si găsească o crestinească asezare pentru odihna de veci.
Dar chipul Lui, desprins de învelisul lutului în clipa morții, trebue să se închege luminos în amintirea celor ce l-au cunoscut în plinătatea puterii si măreției Lui de conducător al destinelor neamului nostru.
Chipul prins de aparatul fotografic si reprodus în mii si mii de exemplare va păstra peste veacuri amintirea Lui si pentru cei ce nu l-au cunoscut când era în viață.
Pentru marea mulțime, în jurul acestui chip se va țese legenda vieții Lui, a faptelor sale, a biruințelor, suferințelor si a jertfei Lui supreme.
Dar cei ce L-au cunoscut, I-au auzit vocea, I-au înțeles gândul si au fost în stare să-L urmeze, mult sau puțin după puterea fiecăruia, în drumul presărat de primejdii ce a trebuit să aleagă pentru izbăvirea neamului, datori sunt să contribuie la marea operă de dăltuire a personalității Căpitanului asa cum trebue să rămână pentru vecie în istorie. Din istorisirea lor a ceea ce-au văzut, au auzit si au citit si mai ales din istorisirea celor ce s’au învrednicit să ia parte la înfăptuirile Lui, trebue să se închege personalitatea întreagă, chipul adevărat al omului care s’a ridicat deasupra mulțimii, ca un urias al gândului si faptei, ca suflet ce cuprindea în sine toate străduințele, toate nădejdile si suferințele unui popor… (more…)