Garda de Fier

România Mare

Ziua de 1 Decembrie

Ziua unirii dezrobirii, ziua învierii neamului românesc.
Zi mare. Cea mai mare şi mai dorită zi a istoriei noastre.

In această zi, lanţurile cari ne ţineau în robie, s’au sfărmat, noaptea s’a prăbuşit şi lumină de sărbătoare s’a revărsat peste pământul dintre Nistru şi Tisa.

In ziua de 1 Dec. 1918, mulţimea nenumărată a Valahilor – adunaţi pe pământul sfinţit de sângele ce a ţâşnit din trupurile chinuite şi frânte pe roată a mucenicilor Horea şi Cloşca în cetatea dela Alba-Iulia — a isbucnit într’un singur glas, ce s’a ridicat spre cer, în vuet vijelios şi puternic, cerând odată şi pentru tot­deauna: Unirea pe veci a Ardealului cu ţara mamă…

Pentru izbânda ei s’au stins sute de generaţii, întrezărind în clipa din urmă, sărbătoarea unirii tuturor românilor.

Ziua de 1 Decembrie este ziua tuturor aşteptărilor şi a tutu­ror biruinţelor româneşti.

De aceea sărbătorirea acestei zile este şi va fi veşnic o da­torie de onoare, pe care nu trebuie s’o uite nimeni, nici într’o împrejurare şi pentru nici un motiv…

♦

Viaţa noastră de glorie şi de lumină începe dela 1 Decem­brie 1918. De atunci există România-Mare.
(more…)

După doi ani, abia după doi ani, a fost îngăduit ca rămăsițele pământesti ale Căpitanului si ale camarazilor săi întru luptă si suferință să-si găsească o crestinească asezare pentru odihna de veci.
Dar chipul Lui, desprins de învelisul lutului în clipa morții, trebue să se închege luminos în amintirea celor ce l-au cunoscut în plinătatea puterii si măreției Lui de conducător al destinelor neamului nostru.
Chipul prins de aparatul fotografic si reprodus în mii si mii de exemplare va păstra peste veacuri amintirea Lui si pentru cei ce nu l-au cunoscut când era în viață.
Pentru marea mulțime, în jurul acestui chip se va țese legenda vieții Lui, a faptelor sale, a biruințelor, suferințelor si a jertfei Lui supreme.
Dar cei ce L-au cunoscut, I-au auzit vocea, I-au înțeles gândul si au fost în stare să-L urmeze, mult sau puțin după puterea fiecăruia, în drumul presărat de primejdii ce a trebuit să aleagă pentru izbăvirea neamului, datori sunt să contribuie la marea operă de dăltuire a personalității Căpitanului asa cum trebue să rămână pentru vecie în istorie. Din istorisirea lor a ceea ce-au văzut, au auzit si au citit si mai ales din istorisirea celor ce s’au învrednicit să ia parte la înfăptuirile Lui, trebue să se închege personalitatea întreagă, chipul adevărat al omului care s’a ridicat deasupra mulțimii, ca un urias al gândului si faptei, ca suflet ce cuprindea în sine toate străduințele, toate nădejdile si suferințele unui popor… (more…)

Regele Mihai

Editorial

Editorialul de față a apărut în revista “Libertatea” în urmă cu 32 de ani. Datele esențiale ale problemei dezbătute, nu s’au schimbat, iar protagonistii si rolul lor ignobil în evenimentele de atunci a rămas acelasi, fapt confirmat între timp si de documentele secrete iesite la iveală din arhive. Pe fruntea lor apasă acelasi stigmat greu al trădării de țară. Astăzi, conspirația comunistă mondială la care ne referim des în acest editorial, este sinonimă cu guvernul mondial si globalizarea pe care o încearcă, cu orice preț; care dictează în numele națiunilor mai mult ca oricând, stabileste frontiere si impune eradicarea oricărui naționalism.

Ion Antonescu

“Libertatea”, New York
Director: Nicolae Niță
Anul III, Nr. 25, August 1984

Aproape de apusul soarelui, la 23 August 1944, un camion tras de cai iesea din curtea Palatului din Bucuresti.

Pe podeaua murdară a acestuia, zăceau, legați fedeles si cu căluse în gură, două ființe umane a căror înaltă poziție politică influențase puternic destinul României din perioada 1940-1944.

Numele lor erau Ion Antonescu, Maresalul Țării si Mihai Antonescu. Astfel a început calvarul celui ce a condus națiunea română în Războiul Sfânt dus împotriva comunismului internațional, al cărui centru era identificat pe atunci cu Moscova. Ținut un timp într’o casă conspirativă din cartierul Vatra Luminoasă din Bucuresti sub paza lui Emil Bodnăras (dezertor din armata română si agent al Moscovei), este dus apoi împreună cu ceilalți arestați la Moscova. Ancheta are loc în celebrul sediu de tortură din Lubliyanka. In 1946, Maresalul Ion Antonescu este retrimis în România, împreună cu ceilalți anchetați si predați “Tribunalului poporului” spre judecare. Acest “Tribunal” prezidat de generalul Alexandru Petrescu a condamnat la moarte, prin sentința din 17 Mai 1946, pe următorii: Maresalul Ion Antonescu; Mihai Antonescu, Vicepresedintele Consiliului de Ministri; Generalul Piki Vasiliu, Ministru de Interne; Prof. G. Alexianu, fostul Guvernator al Transnistriei; Generalul Pantazi, fost Ministru de Război; Eugen Cristescu, Seful Serviciului de Contraspionaj si Radu Lecca. Ulterior, au fost grațiați Gen. Pantazi, Eugen Cristescu si Radu Lecca. (more…)

Revista “Vremea”, Crăciun, 1940 – Destinul României (ciclu istoric ilustrat). Pentru vizualizare optimă, apăsați pe imagine.

(more…)

Revista “Gând Românesc”. Director: Ion Chinezu

Există vremuri în care istoria ne integrează în fiinţa ei oarecum fără voia noastră şi ni se impune ca o poruncă mai tare şi mai presus de noi. O astfel de perioadă a fost pentru Români vremea pregăti­toare şi înfăptuitoare a Unirii. Părtaşii generaţiei de atunci şi-au gă­sit rostul în mersul însuşi al istoriei naţionale, evenimentele i-au prins întregitor şi i-au aşezat la posturi după nevoi obiective. Există însă vremuri în care istoria ne cheamă, dar nu ne porunceşte, în care insul se simte slobod şi fără de răspundere, în care integrarea în istorie trebue să pornească, organizată şi voită, chiar din partea noa­stră. O astfel de perioadă este vremea dela Unire încoace. Generaţia de după Unire nu-şi află rostul prin simpla ei aşezare în istorie, cu toate că acest rost există. Constrângerea astăzi este mai mică, misiu­nile mai puţin grabnice, încât generaţia noastră poate să creadă că e liberă să aleagă drumul spinos al istoriei, dar se poate tot atât de bine mulţumi cu ce i-au lăsat înaintaşii. Cu alte cuvinte, că poate să-şi caute un rost în istorie, dar poate şi să trăiască alături, să producă sau să consume. Mai presus de putinţe stau însă datoriile. In lumina acestora trebue cercetată orice situare în istorie. Căci însemnat nu e ceeace este, ci ceea ce ar trebui să fie. In toate faptele omeneşti în­tâietatea o deţine idealul etic.

(more…)

“Țara Şipenițului”, Anul I, Nr. 2, Septembrie – Octombrie 1936

♦ “ȚARA ŞIPENIȚULUI” (revistă de cultură si luptă națională – organ al Societății cultural-naționale “Țara Sipenițului”). Anul I, Nr. 1, Iulie 1936, Cernăuți. Redacția si Administrația: Cuciurul-Mare, Hadilău, Cernăuți si Stăuceni, jud. Cernăuți, Bucovina. Apare odată la două luni. În “Cuvântul înainte“ al primului număr, parafrazând îmbărbătoarele cuvinte ale părintelui naționalismului românesc, Mihail Eminescu: “Fiți Români! Români si iar Români!”, revista se angajează să facă “operă de românism si de afirmare a lui”, să dezbată “problemele locale” si să înfățiseze bogatul si inegalabilul tezaur etnografic local, “intrând cât mai adânc în realitățile acestei regiuni”, cu credința exprimată “că numai cunoscându-ne pe noi însine, în adevăratele noastre realități naționale, ne putem găsi orientarea adecvată sufletului nostru si ne putem fixa stilul nostru propriu de viață”. Redactori: Pompei Atanasiu, Cicerone Mucenic, Constantin Iacob. Printre colaboratori: Prof. Traian Brăileanu, Mircea Streinul, Vasile Posteucă, C. Loghin, Teofil Lianu, Dragos Vitencu, G. Drumur, Erast Hostiuc, Leon Țară, Const. Iacob, Liviu Rusu, Teodor Bălan, Ovidiu Țopa, Rudolf Rybiczka (gravuri), s.a.  (more…)

Paraşutări Munţii Banatului FOTO: muzeulrezistentei.ro

În 9 decembrie 1945, aviaţia germană a paraşutat în Munţii Banatului un grup de partizani anticomunişti condus de profesorul Filon Verca.

Fenomenul rezistenţei anticomuniste din Banat a început din toamna anului 1944, imediat după ce regiunea şi ţara au fost ocupate de trupele sovietice. În acea perioadă războiul sovieto-german mai continua încă, nu departe de frontierele noastre, astfel încât această mişcare a apărut în strânsă legătură cu contextul extern.

“Germania avea tot interesul să întreţină în spatele frontului sovietic o mişcare de rezistenţă, cu multiple implicaţii în mersul operaţiunilor. De aceea, imediat după 23 august 1944, cetăţenii români aflaţi în Germania, cu precădere legionari refugiaţi acolo după rebeliunea eşuată din ianuarie 1941, au fost folosiţi în acord cu interesele germane din acel moment. Orientarea lor politică îi determina, de asemenea, să acţioneze împotriva dominaţiei sovietice şi a pericolului comunist, care încă de pe atunci ameninţa să cuprindă şi România”, a explicat istoricul Mircea Rusnac. În câteva luni cât a mai durat războiul, germanii au efectuat în Banat cel puţin patru paraşutări cu scopul menţionat, dintre care trei cuprindeau şi efective umane.  (more…)

“Ca totdeauna, glasul nostru, încă exprimat liber în exil, trebuie să se ridice răspicat…”

♦ “CARPAȚII” (revistă de cultură si acțiune românească în Exil) Director: Aron Cotrus. Redactori: Traian Popescu si N. S. Govora. Anul I, Nr. 1, 10 Mai 1954, Madrid. Primul număr apare cu subtitlul de “revistă culturală” si este dedicat Congresului Uniunii Latine care a avut loc la Madrid între 10 si 16 Mai 1954. Semnalăm din cuprins: Vasile Pârvan – “Homenaje al Emperador Trajano”, Aron Cotrus – “Rapsodia Valaca”, Alfred Rimbaud – “Histoire des Roumains de la Dacie Trajane”. “Unul din punctele principale ale programului revistei noastre este acela de a răspândi, printre Românii desțărați, scrieri literare dintre cele mai apropiate de sufletul neamului nostru, care le pot fi spre întărire sufletească, precum si tot ce avem mai deosebit în visteria noastră poporală, cu care avem tot dreptul să ne mândrim. Cu aceste gânduri pornite din adâncul ființei noastre, trimitem din pragul acestui număr, un frățesc salut Românilor de bine, care ne vor primi în casele lor, prin mijlocirea revistei “Carpații” – se scrie în explicația cu titlul “Rostul revistei noastre” aflată pe ultima pagină a publicației. Una dintre cele mai cunoscute reviste de cultură românească din Exil, cu un conținut substanțial, a numărat printre colaboratori de-a lungul timpului, nume dintre cele mai ilustre: Pamfil Seicaru, C. Xeni, Nicolae Novac, Dr. Faust Brădescu (D. Brad), Toader Ioras, St. Georgescu-Olenin, Vasile Posteucă, Sava Gârleanu, I. G. Dimitriu, V. Buescu, Ion Țolescu, Filon Verca, Serafim Bratocea, Dr. Alexandru Suga, Romeo Bran, Dr. Ovidiu Vuia, Nicolae Rosca, Sever Mănuceanu, Dr. Ana Maria-Marin, Ion Jovin, Prof. Univ. Stan M. Popescu, Radu Budisteanu, Prof. Univ. Dumitru Paulescu, Vintilă Horia, Alexandru Moraru, Ovidiu Ionescu, Prințul Mihail Sturdza, Ioan Mirea, Demetrius Leonties, G-ral Platon Chirnoagă, Prof. Univ. Eugen Lozovan, Gabriel Bălănescu si mulți alții. Sunt de menționat articolele comemorative bine documentate închinate personalităților si momentelor de importanță istorică din viața poporului român, cele destinate naționalismului românesc reprezentat de Miscarea Legionară, reportajele comemorative dela Majadahonda, contribuțiile cu versuri ale poetului Aron Cotrus (în special), proza si articolele de istorie politică. (more…)

Coperta revistei

♦ “RÂNDUIALA” (arhivă de gând si faptă românească). Director: Dumitru C. Amzăr. Anul I, Nr. 1, Ianuarie – Martie 1935, Bucuresti. Apariție trimestrială. Această revistă de nou duh românesc a numărat printre redactorii ei nume dintre cele mai cunoscute: Ernest Bernea, Radu Gyr, Ion I. Ionică, Eugen I. Ionică, Ion Samarineanu, Ion Covrig-Nonea, Vasile Băncilă, Haig Acterian, V. P. Gârcineanu, Lucian Blaga, Mihail Polihroniade, Aron Cotrus, Pr. Ion Dumitrescu-Borsa, Iulian Vesper, Dinu Buzdugan, Dimitrie Cuclin, Horia Ursu, Gheorghe Brânzănescu, Nicolae Crisan, s.a. Coperta revistei: Mac Constantinescu. Gravuri si desene: Al. Bassarab, Rudolf Rybiczka. “În planul de lucru al revistei vin întâi cercetările privitoare la problemele cugetului si vieții românesti, de azi si din trecut; urmează apoi înfățisări de oameni si locuri, în care suflul vieții noastre s’a ‘ntrupat în chipuri si icoane de nestearsă recunostință si de nepieritor îndemn pentru vremurile următoare; iar în al treilea rând, cronica îsi propune să judece locurile si întâmplările vieții de azi după nevoile acestei vieți si după măsura în care sforțările ei isbutesc să fie adevărate înfăptuiri românesti” – ne lămureste redacția în rândurile de deschidere cu titlul “O arhivă de gând si faptă românească”. “Gând si Cuvânt” se intitulează cercetarea directorului revistei Dumitru C. Amzăr, “gânduri închinate în dragoste si recunostință profesorului Nae Ionescu din partea fostului elev”, tratând legătura “dintre gând si cuvânt cu specială privire la limba si cugetarea românească”, pornind dela Gheorghe Lazăr ca prim profesor român de filosofie, la semnalele de alarmă pe care le adresa Titu Maiorescu cu privire la tinerii filosofi români si importul de cuvinte străine tot mai pronunțat din lucrările acestora, împrumut sau “rătăciri” deloc benefice “complexului de înțelesuri si de simțiri” (Maiorescu) “după firea cugetului si graiului românesc” – cum remarcă autorul – si până la Nae Ionescu, după care tineretul de azi “trebue să-si creieze singur cadrul de lucru, perspectivele si ‘formulele’ sintetice de care are nevoe pentru a-si putea orienta munca de cercetare”. (more…)

“AXA” (din prima serie a revistei)

♦ “AXA” (Publicație bilunară, Politică, Artistică si Literară). Direcția si administrația: H. Guguianu. Redactori: Mihail Polihroniade si Ioan-Victor Vojen. Apare la 20 Octombrie 1932, Bucuresti. “Concepem un stat nou etnic românesc clădit pe tradiții, pe credința străbună, pe primatul familiei si al culturii românesti, pe sacrificiul nostru al tuturor celor care ne-am descătusat de egoismul individualist… Vom arăta… că izbânda comunistă ar însemna izbânda elementelor anarhice, anticrestine, distrugătoare de ordine si asezare trainică, a singurului izvor de pace, bunătate si înălțare… Celor care sapă temelia caselor noastre si a credinței noastre ne vom împotrivi…” – se arată într’un articol de fond al primului număr sub semnătura lui Ioan Victor Vojen, exprimând clar direcția de urmat a publicației (Predoslovie, I, 1). Printre fondatorii prestigioasei reviste s’au numărat: Ion I. Moța, Vasile Marin, Mihail Polihroniade. Colaboratori: Al. Constant, Vasile Christescu, N. Crainic, Ion V. Vojen, N. Rosu, Ion I. Cantacuzino, Vladimir Dumitrescu (Zyrax), Stefan C. Ionescu, Arsavir Acterian, C. Noica, Paul Sterian, Radu Gyr, G. Zlotescu, Al. Bassarab, s.a. Interzisă de serviciul de cenzură, ultimul număr (II, 24) din această primă serie apare la 23 Decembrie 1933. Înfățisând câteva opinii despre proaspăta dizolvare a Gărzii de Fier si prigoana antilegionară dezlănțuită de guvernarea Duca, sunt consemnate în acest număr răspunsurile mai multor intelectuali în frunte cu Nichifor Crainic, care ține să accentueze: (more…)