Garda de Fier

Director: Valeriu Cârdu

♦ “CUVÂNTUL NOU” (tribună independentă de luptă si informație naționalistă). Director: Valeriu Cârdu¹⁾. Bilunar si lunar. Anul I²⁾, Nr. 1, 17 Februarie 1936, Satu-Mare. Printre colaboratori: Ion. I. Moța, Ion Banea, Prof. univ. Dan Rădulescu, Puiu Gârcineanu, Dragos Protopopescu, A. Bandiciu, Ioan N. Cruceanu, Th. I. Țucanovici, Nicolae Brana (grafică), Mihai Novac, Ionel Sugar (Ion Siugariu), Prof. Ion Mărgineanu, Grigore Bugarin, Valeriu Cârdu (substanțial, cu versuri, cronici, însemnări, note si pilde legionare), s.a. Ținem să evidențiem din cuprins: “Un nou fenomen social: taberele de muncă” purtând semnătura lui Ioan N. Cruceanu (subiect extins în mai multe numere ale publicației), extrăgând din mențiunea autorului: “Cuvântul Nou” deschide glas peste văi si munți; în timpul când tineretul condus de vizionarul care a străbătut cu privirea fulgerătoare până dincolo de zări, a impus opiniei publice românesti, chiar si la o parte din străini fenomenul: tabăra de muncă…, vom căuta să analizăm acest fenomen sub toate aspectele”. Scopul acestor tabere: “o lume nouă, fundamentată pe un om nou, pe un nou suflet si crescută în dogma unor credințe de fier”, o “scoală nouă” de “educație sufletească” la finele căreia să se înalțe omul de tip nou: omul de bun simț, omul de credință, omul de luptă, omul de muncă, omul corect, omul drept, omul tare, omul mare (Anul I, Nr. 2-3, 1936). (more…)

“Cuvântul Studențesc” (XII, 1-4, 1937)

♦ “CUVÂNTUL STUDENȚESC” (“organul Studențimei Române din întreaga țară”, mai apoi, “organ oficial al Uniunii Naționale a Studenților Crestini Români”). Giranți responsabili: L. Bugheanu, Ion Simionescu, Eugeniu Busilă, V. Climescu si alții. Apare în Ianuarie 1923, la Bucuresti, sub egida studenților naționalisti, cuprinzând numeroase stiri din activitatea studențească, despre manifestările revendicative ale studențimii române în centrele universitare ale țării cu privire la aplicarea proporționalității în baza principiului “Numerus Clausus” de admitere a minoritarilor, în special a celor de naționalitate etnică mozaică, luptele studențimii în contextul măsurilor nejustificate, abuzive si represive ale guvernului, luări de poziție în fața atacurilor si aserțiunilor gazetelor subsidiate intereselor anti-naționale, s.a.m.d. În numărul 30 (I) din 4 Septembrie 1923, este publicat importantul comunicat cu privire la “Congresul delegaților întregei studențimi române din Țară” ¹⁾ din zilele de 22-25 August care, fiind împiedicat de autorități să aibe loc în incinta universității iesene după prima sa sedință²⁾, “se ține în Mânăstirea Cetățuia, în pădure si în casa unei vechi familii domnitoare” (Casa Ghica), sunt publicate “hotărîrile studențimii române si apelul delegațiilor către studențime”, împreună cu telegramele de protest adresate de delegați primului ministru, ministrului Instrucțiunii publice sau ministrului Cultelor, exprimând faptul că acțiunea dusă de guvern, pentru interzicerea congreselor studențesti e în afară de legi, arbitrară si neromânească. “Examenele de admitere în Universități” se numeste scrisoarea deschisă adresată ministrului instrucțiunii publice, Dr. C. Angelescu, de stud. Corneliu Zelea-Codreanu pe seama asa zisei “nostrificări” (recunoasterea diplomelor obținute în străinătate de cetățeni români aparținând diferitelor naționalități etnice), în nr. 32 din 18 Sept. 1923, iar Ion I. Moța, Pres. Centrului Studențesc “Petru Maior” din Cluj, la 25 Sept. 1923 (I, Nr. 34), sub titlul semnificativ “Scrisoare către părinți…”, adresează un apel profesorilor care “înțeleg si aprobă miscarea studențească” de a lua parte activă la “Congresul Profesorilor Universitari” dela Iasi, să susțină, să adere si să ceară legiferarea principiului “Numerus Clausus”, acelasi lucru înțelegând să-l dezbată în coloanele ediției si Napoleon N. Crețu sub titlul “Profesorii Universitari vor da sentința”, arătând răspunderea acestora “ca dascăli si ca cetățeni, ca părinți si ca minți luminate”. (more…)

Director: Nicolae Rosu (Anul I, Nr. 1, 17 Dec. 1937)

♦ “DECEMBRIE” (săptămânal de orientare critică, literară si politică). Anul I, Nr. 1, Vineri 17 Decembrie 1937, Bucuresti. Director: Nicolae Rosu. Din motivația si sensul de orientare al revistei exclamat în prima pagină sub titlul “Pentruce, Decembrie?”, ținem să extragem: “Decembrie vrea să fie post-fața lumii vechi. Se încheie o epocă de capitulări lase, de imitații servile si lipsă totală de încredere în sufletul românesc. Decembrie este asadar piatra de hotar. Acei care scriu la această revistă sunt vestitorii lumii noi, crainicii biruințelor de mâine… Îndrumătoare cinstită a destinului, revista Decembrie… va deschide răsăritul lumii noi”. Tot în cadrul angajamentului pe care si-l propune în viitor, publicația condamnă si se delimitează de curentele literare anarhice, precizând că “obârsia acestui val e un parazit străin”, iar “misiunea noastră va fi, la această mare răspântie în viața spirituală românească, de a denunța pseudo-valorile naționale, regizoratele semite si masonice în cultura neamului, tendințele de falsificare a spiritului românesc, si de a extirpa, cu toată energia, infiltrarea străinismului în celulele organice ale națiunii… Vom fi prietenii tuturor acelora, care sunt mai întâi români, si încadrându-se sufletului autohton, nu sfidează nici una din valorile consacrate ale spiritualității noastre: misiunea legendară si eroică, cultura ca expresie a națiunii, ortodoxia în forma si înțelesul ei popular, echilibrul viziunii poetice, expresiunea lucidă si morală” – art. “Frontispiciu”. Semnează în numărul de debut: Nicolae Rosu – “Viclenia politicianismului” si Nicolae Andries – “Istrate Micescu” (două luări de poziție în fața afirmațiilor tendențioase exprimate de Istrate Micescu la adresa celor doi eroi legionari căzuți la Majadahonda, Ionel Moța si Vasile Marin); Anton Balotă – “Profesorul Iorga si Istoria Românilor”; N. Ladmiss Andrescu – “Libertatea în creația artistică” (însemnări dezbătute pe marginea problemei “libertății absolute” de creație vs. a celei “disciplinare”, de “făgăsuire a creației artistice”); Constantin Maican – “Legionari, comanda la mine!” (cuprinzând câteva note din campania de propagandă a Legiunii în zona Lehliu); Ilariu Dobridor – “Preludiu la un proces” (cu accente polemice în privința lui Ion Mihalache si “țărănismului”); Cezar Petrescu – “Toamnă în anul jubiliar” (fragment din romanul 1907, vol. II, “Noi vrem pământ”), iar Nicolae Rosu în “Figuri si fapte revoluționare”, ni-l prezintă pe “Cel mai tânăr viitor dictator: Leon Degrelle” si miscarea “rexistă” din Belgia, curiculum al vieții acestuia, ascensiunea, principiile si doctrina¹⁾ pe care o promovează cum si evenimentele politice electorale din această țară în contextul anului 1937. Tot în acest număr, la rubrica de prezentări a revistelor românesti, Teodor Scarlat (T.S.) face un sumar al noii reviste apărute “Sânzana” de sub conducerea scriitorului C-tin Gane, “bogată în material de specialitate”, note de apreciere asupra revistelor de conformație naționalistă între care “Iconar” si “Însemnări Sociologice” dela Cernăuți, “Pagini Literare” din Turda, “Lanuri” din Medias, “Vremea” dela Bucuresti, s.a. Tot Teodor Scarlat, la rubrica de “probleme scriitoricesti”, iscăleste articolul intitulat “Tineri si bătrâni”, în care analizează condiția si raportul dintre scriitorii celor două generații, făcând un apel de ajutor în viitor a tinerilor scriitori. Semnează versuri: Aron Cotrus – “Căpetenie”; Radu Gyr – “Bilanț”; Ion Pillat, trad. din Baudelaire –“Sfârsit de seară”; Ion Th. Ilea – “Răsărit de soare”; N. Crevedia – “Cică e si ea cucoană”. (more…)

Director: Radu Dragnea

♦ “ÎNĂLȚAREA” Gazetă apărută la Sibiu. Anul I, Nr. 1, 1 Ianuarie 1941. Director: Radu Dragnea. Redactor responsabil: C. Angelescu. Colaborări: Traian Brăileanu, Aron Cotrus, Ion Barbu, Emil Cioran, Ion Costea (pres. Sindicatului Presei Române din Ardeal si Banat), Pr. Liviu Stan, Nicolae Petra, Emil Bulbuc, Constantin Stoicănescu, Bucur Țincu, Pr. Ilie Imbrescu, Coriolan Gheție, Gh. Vornica, Pr. M. Constantinescu, s.a. Din “Primul cuvânt” al publicației adresat cititorilor, reținem: “Ziarul nostru apare sub privegherea Statului național Legionar. Acest nou Stat este ultima cucerire a poporului român după celelalte etape ale realizării ființei lui politice autonome”, exprimându-si speranța că faza “plinirii unității teritoriale” care “ne-a dobândit libertatea pe tot cuprinsul dacic, svârlind lanțurile stăpânirilor străine”, va scutura din nou “vremelnica apăsare a străinilor”, recte ocupația forțată maghiară a Ardealului străvechi românesc. Tot în cuprinsul acestui prim număr distingem – alături de durerea în inimi si suferința sufletească – strigătul de alarmă cu titlul “Ungurii au deslănțuit de Crăciun, în Ardealul ocupat, o adevărată teroare”, subtitlul acestuia înfățisându-ne – în toată tragedia ei – drama românilor persecutați din teritoriul cedat: “De Crăciun n’au fost îngăduite practicile tradițiilor noastre. Bisericile au fost închise, iar colindătorii bătuți si acuzați că fac propagandă legionară. Frații nostrii s’au rugat închisi în casă, pentru triumful dreptății”, tablou rezumativ si sumbru al terorii si practicilor barbare maghiare în zona de ocupație. Mai reținem, tot din acest număr: “Credinciosia Ardeleanului” de Pr. Ilie I. Imbrescu; “Legiunea, nădejdea noastră” de Prof. Traian Brăileanu; “Ardealul – Prusia României” de Emil Cioran; “Umanismul cel nou” de Ion Barbu (reprodus din ziarul “Axa”, ediția de Crăciun); “Cu gândul la părintele Moța” de Ion Costea; “Registrul anului 1940” de Axente Sever Popovici (vezi si “Legionarii si tema morții”). (more…)

Director: Toma Vlădescu

♦ “ÎNVIEREA” (2) (săptămânal de politică si cultură românească). Director: Toma Vlădescu. Anul I, Nr. 1, 22 Septembrie 1940, Bucuresti. În primul număr editat, sub titlul “Procesul Naționalismului Românesc – Scrisoare D-lui Horia Sima, vice-presedintele consiliului de ministri”, Toma Vlădescu, directorul publicației, pledează pentru apropierea si colaborarea celor două tabere naționaliste (cea cuzistă si cea legionară), ca un gest al acestei mari împliniri – recte victoria naționalismului dela 6 Septembrie. “Abia atunci, prin rostul atâtor jertfe de ieri, se va ridica singurul cântec biruitor, al bucuriei celei mai de sus, al învierei…” Alte demersuri, în acelasi sens si ton, se observă si în numerele viitoare invocate în numele “naționalismului integral” pentru un “corp național” din care nu ar trebui să lipsească A. C. Cuza, “acela care ne-a dat tonul întâi si care ne-a învățat pe toți”, si care, spre frustrarea autorului Toma Vlădescu, “nu este totusi nicăieri chemat, si nicăieri nu apare!” (vezi articolul intitulat “Generalul Antonescu si Misiunea lui”, 6 Oct. 1940). (more…)

Revista “Pământul Strămosec”

♦ “PĂMÂNTUL STRĂMOŞESC” (1) (organ al Legiunii “Arhanghelul Mihail” pentru apărarea pământului strămosesc). Director: Corneliu Zelea Codreanu. Anul I, Nr. 1, 1 August 1927, Iasi. Apariție bimensuală. Foaie de educație legionară, organizare si informații. Primul număr al revistei debutează cu o adevărată mărturisire de credință a celor cinci fondatori ai Legiunii, care în 12 puncte expun în articolul prim cu titlul “Pământul Strămosesc”, rostul de luptă al noii organizații si rolul de viitor al publicației: “O! Pământ al strămosilor! De mila ta noi plângem. Vorbeste. Noi te-am mai ascultat odată si ți-am jurat credință: ori te vom scoate din robie, ori vom muri în luptă. Iată ce ne face să esim azi din tăcerea noastră – asa de lungă si poate de mulți neînțeleasă, – si să vorbim”. Pe frontispiciu, este reprodusă icoana Arhanghelului Mihail, însoțită de motto-ul: “Spre inimile cele necurate care vin întru preacurata casă a lui Dumnezeu, – fără milă întind sabia mea”, cu lămurirea: “Cuvinte ce se află pe icoana Sf. Arhang. Mihail din Biserica Încoronării dela Alba-Iulia”; flancată simetric, în partea dreaptă a icoanei, o strofă înălțătoare din poezia lui Gh. Cosbuc “Decebal către Popor”: “Din zei de-am fi scoborîtori, / C’o moarte tot suntem datori, / Tot una e dac’ai murit / Flăcău ori mos îngâbovit, / Dar nu-i tot una leu să mori / Ori câne ‘nlănțuit!”, fără echivoc, un adevărat postulat al determinării afirmate si confirmate în timp. Tot în acest număr, pe coperta interioară cuprinzând anunțurile administrative ale revistei, ni se precizează că sediul acesteia se găseste la Căminul Cultural Crestin din Iasi, iar revista ”Pământul Strămosesc” apare în continuarea ziarului “Spada” dela Focsani” editat sub egida conducătorilor studențimii române. (more…)

Director: Theodor Ionescu

♦ “REVISTA DOBROGEANĂ” Publicație de cultură apărută la Constanța (1936-1937). Director: Theodor Ionescu. Anul I, Nr. 1, 12 Aprilie 1936. Dintre redactorii revistei merită amintiți binecunoscuții tineri intelectuali constănțeni Ion Fățoiu, Gheorghe Butnariu, Mircea Pavelescu, Alex. Gherghel. Au mai contribuit: Radu Gyr, Mircea Eliade, Ovid Caledoniu, Horia Roman, Haralambie V. Eugeniu, Gh. Coriolan, Haig Acterian, Dragos Protopopescu, D. Stoicescu, D. Papacostea, s.a. “Nu scrim ca să ne realizăm. Fiindcă realizarea nu este gândul pus în fața lui însus; ci gândul pus în fața faptei. Asa dar, scrim pentrucă nu putem să ne realizăm. Nu pentrucă nu vrem. Deoarece am dovedit de atâtea ori si în atâtea locuri contrariul. Nu putem, din cauza noastră mai puțin, din a altora mai mult. Ceeace, însă, putem spune cu siguranță este că revista aceasta va fi mai bună decât cele ce sunt acum în Dobrogea” – scria Ion Fățoiu la apariția publicației în Cuvântul înainte adresat cititorilor. “Nimic mai la locul si timpul ei ca o revistă dobrogeană… Naționalistii au trimes însă pe pământul Dobrogei un mort: trupul brav si sfânt al lui Virgil Teodorescu. De aici, din partea aceasta a morții si jertfei tinere se zbate sângele salvat al Dobrogei. Si numai glasul lui va răspunde cum trebue glasului trădător al zimților si tocmelelor politice” – se exprima Dragos Protopopescu în întâmpinarea sa intitulată “O revistă binevenită” (I, Nr. 1, pg. 1-2). Tot din cadrul extins al acestui număr reținem colaborarea lui Niță Mihai privind “Permanența românească în folklorul dobrogean”, cea a lui Pericle Martinescu care se pronunță justificativ “Pentru un dobrogenism în cultură”, motivație pe care o despleteste: “În Dobrogea fiecare pas îți prezintă ceva nou, fiecare cărare îți spune o poveste, fiecare movilă închide în ea o legendă de aur; chiar si fiecare copac are parcă ceva de spus în singurătatea câmpului si sub soarele arzător al Dobrogei… Cred că cel mai frumos compartiment al culturii noastre de mâine l-ar putea constitui elementul dobrogean autentic desvoltat în lirică, epică si plastică, însă cu o înțelegere desăvârsită, ca o mărturie veritabilă a etnicului dobrogean…”, concluzând: “Nu trebue să uităm lucrul acesta, nu trebue să ne depărtăm de Dobrogea”. (more…)

Revista “Carpații”, Madrid. Anul XXVII, Nr. 45, Iulie-Septembrie 1984

Trăim o epocă de profundă depresiune morală în care toate valorile nobile, înălţătoare, sunt  desconsiderate şi privite ca un lest al unor timpuri depășite… La tot pasul ne izbim de această mentalitate care aruncă omul pe căile descompunerei interioare. 

Cunoaştem bine acest fenomen şi nu ne-am făcut iluzii niciodată. De când e lumea au existat indivizi perverşi, laşi sau răi, precum și  curente sociale negativiste, căci nu există societate pe de-a’ntregul perfectă. Dar astăzi asistăm la o îngrozitoare generalizare a formelor cele mai abiecte şi defetiste, forme  ce ruinează societatea şi descompun insul. E ca o pecingine ce se  întinde peste tot locul şi roade în adâncime, în faţa căreia omul  de bine, omul corect, devine neputincios, o permanentă victimă.

   Neamul românesc n’a scăpat de această plagă. Atât în ţară cât şi în exil racila epocei a transformat omul-român într’o ființă fără substanţă. Mişună diaspora noastră de derbedei, de afacerişti, de megalomani, de ambiţioși. O constatăm în jurul nostru,  în modul de a se comporta, în felul de a gândi. Exilul nostru, care ar fi trebuit să fie oglinda marilor preocupări şi aspirații ale  neamului, nu-i decât trista expresie a unei mentalități de prefăcuţi și de lipsiţi de caracter. În marea lor majoritate, acești privilegiaţi ai Occidentului, scăpaţi din ghiarele regimului comunist, se zbuciumă între lașitate şi oportunism.    

Trist exil în care cei din ţară şi-au pus atâtea speranţe!  

M-am referit pînă acum la efectul legii 217/2015 asupra încercărilor de condamnare a autorilor genocidului comunist şi a celor care au împiedicat pedepsirea vinovaţilor după 1989 -protejînd moştenitorii criminalilor care s-au îmbogăţit din pradă. Conex, am vorbit de efectul asupra încercărilor de recunoaştere şi reparare (măcar morală) a daunelor cauzate victimelor (sau eroilor înfruntării ocupantului sovietic). De faptul că pedepsirea „antisemiţilor”, „naziştilor”, ”fasciştilor”, „legionarilor” s-a făcut deja, prin genocid juridic, şi deci, ni se impune azi să criminalizăm pe cei care îşi declară simpatia pentru nişte români vinovaţi (în majoritate zdrobitoare…) doar de patriotism activ/jertfelnic. Am semnalat că legea încalcă flagrant Constituţia, nu numai la nivelul  individual al libertăţii de opinie, exprimare şi asociere, dar şi la acela colectiv al independenţei României democratice – condiţie incompatibilă cu dictarea legilor dinafara cetăţii.
(more…)

“Am hotărât să-i î­m­puş­căm în două serii de câte opt..”

Între anii 1949 şi 1950, la Lu­goj au fost executaţi în se­cret, pe locul numit Dea­lul Ciurii, un număr im­pre­sio­nant de partizani.

Autorii masacrului au fost o echipă a morţii, condusă de ma­io­rul de miliţie Eugen A­li­mă­nescu, împreună cu sadicul maior de securitate Zoltan Kling.

Săptămânalul Re­deş­tep­tarea vă dezvăluie măr­tu­riile cutremurătore ale că­lăi­lor, puse la dispoziţie de dr. Gheorghe Petrov, expert investigaţii speciale, în ca­drul Institutului de In­ves­ti­ga­re a Crimelor Co­mu­nis­mu­lui din România.

“În urma investigaţiilor pe care le-am întreprins pri­vind crimele atroce din Dea­lul Ciurii, am ajuns la concluzia că de fapt au fost două execuţii şi nu doar una, aşa cum s-a crezut. Pri­ma execuţie este legată de un număr de şapte persoane din “ lotul Spiru Blănaru”. A­cest prim lot important de par­tizani capturat de se­cu­ri­tate, a fost compus din 12 per­soane. Cinci au fost con­dam­naţi la moarte şi exe­cu­taţi la Pădurea Verde în data de 16 iulie 1949, iar restul de şapte persoane au primit condamnări la ani grei de muncă silnică, apoi au fost în­carceraţi la Gherla. La pro­punerea Securităţii, pa­tru persoane au luat ho­tă­râ­rea ca şi cei încarceraţi să fie ucişi şi îngropaţi în secret. (more…)