Garda de Fier

– un succint index alfabetic al ziarelor si revistelor legionare apărute în Exil si în Țară de-a lungul timpului – 

Revizuiri si adăugiri (Aici, în varianta extinsă pdf)

Acest index al publicațiilor legionare sau de factură legionară, fără pretenția de a fi un studiu complet, exhaustiv, prezintă în cadru orientativ doar o parte din marele număr de ziare si reviste care au apărut de-a lungul anilor, atât în țară cât şi în exil. Aria largă unde aceste publicații au văzut lumina tiparului (în exil incluzând țări de pe mai multe continente), cum şi inaccesibilitatea de a putea fi studiate în totalitate în arhivele românesti pentru o lungă perioadă de timp, nu ne-au permis o fundamentare ştiințifică. El este un studiu general de prezentare, cu scopul de a aduce în lumină celor interesați un aspect specific de care Mişcarea Legionară a făcut uz pentru a se face cunoscută, sau prin care intelectualii au încercat să exprime în scrisul lor ideile acesteia.

Cele mai multe dintre publicațiile prezente, nu au fost organe oficiale ale Miscării Legionare, cu toate acestea, în ele au fost expuse principiile morale de conduită, de trăire spirituală şi de afirmare legionară. Într’un climat de cenzură continuă, un mare număr au fost interzise cu desăvârşire, altele, în schimb, au reuşit să supraviețuiască în limitele impuse de această cenzură, suportând masacrarea articolelor referente la Mişcarea Legionară sau la naționalismul românesc. (more…)

“cine va opri odată iureşul               ce pustieşte Maramureşul ?!…”

tâlhari miliardari,
veniţi de-aiure
cu toane de ‘mpăraţi ne’ncoronaţi
ne smulg pădure după pădure
cu-arginţi blestemaţi…
găsesc pe-aicea mişelnici prieteni
şi, cu pofte mari,
intră’n codrii noştri de cetini,
de fagi şi stejari…

rumânul, cu grele şi ştirbe securi,
se stinge’n adânc de păduri,
stors de puteri, aşteptarnic, flămând,
copaci străvechi isbind, doborînd…

şi din codrul ce’ntruna se răreşte,
. . . . . . . . . nu se mai iveşte
. . . . . . . . . . . . haiduceşte
a lui Dragoş-Vodă umbră ‘mpărătească –
Maramureşul să-l sguduie şi să-l trezească…
tâlharul străin, despotic, nevăzut,
ţine ‘n ghiarele de fier acest ţinut…
cu pumnii-i de aur, ce deschid orice uşi,
(more…)

(more…)

C Ă P I T A N U L – gravură de Al.Bassarab

Rămas în mintea tuturor ca un simbol, ca un stindard în acţiunea pozitivă ce abia începe, Corneliu Zelea Codreanu, „Căpitanul”, era om călăuzit cu sfinţenie de un crez care pentru el însemna o religie dinamică, în stare să facă să domnească dreptatea în ţara românească. Il frământa gândul ca singur meritul să conducă legea să fie stăpână pe deplin în acţiunile româneşti şi toţi românii să se bucure de un trai cât mai bun şi mai străin de făţărnicie.

Înalt şi voinic, chipeş la înfăţişare, cu trăsăturile hotărâte ale omului pentru care o năzuinţă în slujba neamului nu poate fi zădărnicie, oricât de îndepărtată s’ar întrezări aducerea ei la îndeplinire, „Căpitanul” părea totuşi mai tânăr, cu toată asprimea bărbătească a unei îngândurări ce-l făcea să întrevadă biruinţa de dincolo de fiinţa lui. Era şi firesc, ţinând seamă că la capătul unor groaznice suferinţi, alesul vedea sclipind neşovăelnică raza unui ideal pentru care s’a jertfit alături de atâţia legionari, floarea intelectualităţii şi energiei româneşti, răsărită în brazda simţirii curate şi a iubirii de ţară.

In orbirea lui, despotismul n’a ştiut un lucru, atunci când semăna desnădejdea şi moartea în rândurile legionarilor, că o idee generoasă nu poate fi înăbuşită prin mijloace josnice şi inchizitoriale, că sângele celor nevinovaţi constitue cea mai puternică afirmare a unui crez pornit din mistica iubirii de neam.
Revista “Cele Trei Crişuri”, Anul XXI, Nr. 9-10, Sept.-Oct. 1940
(more…)

“Învătământul trebue să fie preocuparea de căpetenie, pentru că numai prin el vom putea realiza acel om de care ţara are nevoe…”

Dezastrul complet la care-a ajuns Învăţământul nostru de Stat prin teoreticianizarea lui la maxi­mum în scopul ca românii să fie îndepărtaţi din ocupaţiile practice, care ne-au produs mari goluri în economia ţării, care ne-a atras o invaziune de streini, cât şi îndepăr­tarea femeii din cămin cu scopul distrugerii familiei pentru a se în­scăuna evreii, este opera diabolică a marxismului şi a masoneriei.
Aşa se explică desperarea tinere­tului nostru studios, rămas sărac, muritor de foame şi fără nici o per­spectivă de viitor într’o ţară atât de bogată ca a noastră.
Deaceea se impune nu o reformă, ca toate reformele în Învăţământul nostru naţional — ci o adevărată re­voluţie spirituală şi practică, care să ne dea un om nou, omul crea­tor de viaţă nouă, omul moral, de curaj şi de jertfă pentru familie, pentru ţară, pentru neam, omul care să-şi poată câştiga cinstit pâinea şi să-şi facă conştiincios datoria faţă de sine si faţă de semenii săi.
Această revoluţie presupune suprimarea a tot ce este vechi pentru a pune un sistem nou, bazat pe aspiraţiunile spirituale şi naţionale ca şi pe realităţile economice ale Statului. (more…)

P R E Z E N T !

Cu vrerea lui Dumnezeu, jertfa dela Majadahonda trebuia să se întâmple. România cea nouă, România marilor responsabilităţi morale trebuia să fie prezentă, prin vizionarii ei, transfiguraţi de sfânta nebunie a credinţii creştine şi naţionale, pe frontul unde lupta se dă între două lumi antipodice, între două principii contradictorii, între două concepţii de viaţă – între Dumnezeu şi satana.
Când un neam întreg, la capătul unor lupte milenare pentru apărarea fiinţei lui spirituale împotriva tuturor desfigurărilor, începe să-şi adune sufletul, să-şi mobilizeze eroismul şi să-şi arunce toată energia într’o luptă de salvare, în lupta pentru păstrarea moştenirii creştine care a fost mândria noastră ca neam, în lupta pentru păstrarea chipului creştin al sufletului nostru asaltat, acum, cu disperare, de ucigaşul de la răsărit, – este cu neputinţă să nu izbândească.
Oamenii au căzut; dar arhanghelii din ei au triumfat împotriva lui Lucifer. Trupurile lui Ion Moţa şi Vasile Marin sfinţite de cea mai curată jertfă pe care un om o poate aduce, în această lume, lui Dumnezeu, vor fi pavăză pământului în care se vor odihni. Mucenici ai lui Hristos, zid scump împotriva celor ce “clătinau aşezarea creştină a lumii”, jertfa voastră să ne fie îndemn şi poruncă: faţa la Hristos, pentru mântuirea neamului!
Pr. Grigorie CRISTESCU
Revista “Predania”, Bucureşti, 15 Fevruarie 1937
(more…)

Plugul nostru-i de oţele, / Face brazda bucăţele…

Aho, aho, boieri mari
Cinstiţilor gospodari,
Odihniţi, ori vă trudiţi
Ori cu somnul ne-amăgiţi
Ori plugăraşi nu doriţi
De vă cam posomorâţi!?
…………………………………
Daţi perdelele la o parte
De-ascultaţi şi-a noastre şoapte,
Apropiaţi-vă de perdele
Şi ascultaţi vorbele mele.
C’am venit să mai urăm
Nu parale s’adunăm
Ci obiceiul strămoşesc
Cu sfinţenie să-l păstrăm!
Viorele, clopoţei,
Trageţi hora măi flăcăi (hăi! hăi!)
………………………………….
(more…)

Nașterea Domnului

Clopotele vestesc pogorîre dintru cele de sus.
Pe Iisus, cel în vecie mântuitor lumii, luminile îl poartă peste ţările noastre de împăraţi şi ciobani.
Îl primim în inimă, îngenunchiaţi în pulberea de aur a evlaviei.
O lume veche se pregăteşte de ‘nserare.
Stelele Crăciunului vestesc Răsărit plin.
Ieslele odihnitoare de Mântuitor cuprind nădejdea lui Simeon.
Uneori, oamenii au uitat semnele Cerului, dar până la sfârşit, lumina cea adevărată a biruit întotdeauna, alungând în peşteri damnate şerpii urei şi-ai păgâniei.
Ţările româneşti se deschid mântuirii.
Iisus e printre noi!
Codrii ardeleni, de vânjos gorun domnesc, plaiurile arboroşene, cu dulci colinde colindătoare în frunzişul fagilor împrejmuitori de Putna, Dragomirne şi Suceviţe, Banatul uzinelor şi al cântecelor, Basarabia grâielor ca mătasa îngălbenită la soare, a hambarelor de belşug, Moldova – şi şesurile dunărene – toate acestea îs sub semn astăzi. (more…)

Naşterea Mântuitorului

Mai sunt câteva zile, până când vom prăznui, încăodată, Naşterea Mântuitorului lumii.
Cu acest prilej mă gândesc, cât de înstreinaţi de adevăratul duh creştinesc, sunt oamenii timpurilor de azi.
Sărbătorile – oricare ar fi ele – nu sunt ceiace ar trebui să fie: popasuri de reculegere sufletească!
Momente, în care să uităm tot ceiace este “grijă pământească” şi să lăsăm sufletul să-şi trăiască viaţa lui.
Adevărata viaţă a omului, prin trăirea căreia devenim şi oşteni ai Impărăţiei cerului şi ne găsim şi rostul existenţei noastre pământeşti.
Impotriva acestei vieţi, se ridică însă, toate poftele şi instinctele sădite în noi, odată cu materia.
In conflictul acesta de viaţă, ne abatem uşor dela drumul cel adevărat şi pornim pe cel al pieirii sufleteşti, uitând de suflet şi de rostul sărbătorilor, care trebuie să fie oazele de reconfortare şi reîmprospătare a puterilor sufleteşti pentru marele deşert al vieţii care îi stă înainte.
Aşa am ajuns, ca să nu mai privim marile praznice, decât ca prilejuri de vacanţă, de petrecere fără noimă, mâncare, băutură şi veselie.
(more…)

COLINDĂM LUI DUMNEZEU

Trei pui de români cu steaua
Am pornit să colindăm,
Prin noaptea albă ca neaua,
Pe Iisus să-l venerăm.

Ne rugăm lui Dumnezeu,
Să nu mântuie de rău.
Să nu fim de veci tot robi,
La păgâni si la neghiobi.

Trei copii din Tara Sfântă,
Colindăm casă cu casă,
Colindăm si Cerul cântă,
Steaua bine ne cuvântă.

Colindăm cu dor de Tară,
Colindăm ca în pustiu,
In această sfântă seară,
Doamne! Tu ne pari ca viu.
(more…)