Garda de Fier

Anul 2016 a fost începutul trezirii…   
După 8 ani lungi și întunecați de haos, de răbufniri rasiale și de instabilitate facilitate cu inconștiență juvenilă de președintele Barack Obama, trezită din amorțeala și somnolența supunerii, America punea punct unei administrații politice care semănase nesiguranța și incertitudinea, alegându-și un nou președinte.    
America a revenit astfel la normal, s’a întors iarăși cu fața la Dumnezeu, sătulă de “corectitudinile” impuse, de lozinci, de microbul ateic cultivat și de mizeria socială în care era adâncită…

Vezi întreg conținutul mai jos:

AMERICA SUB ASALT / PDF

DESTINUL TRAGIC AL UNOR ROMÂNI AJUNȘI LA ILASCO, MISSOURI

“Pentru că am vorbit de localitatea Ilasco din Missouri unde soarta l-a aruncat pentru prima dată pe Nicolae Tecău în anul 1904, și unde unul dintre frații săi, Avram, și-a pierdut viața într’un tragic accident în anul 1907, se cuvine să-i amintim și pe alți români care, ajunși și ei cu aceleași vise la Ilasco, din nefericire, n’au reușit să le îndeplinească și au suferit deznodământul sfâșietor de care a avut parte Vramu, fratele lui Nicolae Tecău…”

---

Vezi întreg conținutul mai jos:

MOȘ TECĂU – ROMÂNII DIN ILASCO, Mo. / PDF

UN FILANTROPIST ÎN AMERICA

“În anul 1901, cu asentimentul părinților, primul din cei 8 frați din familia Tecău, Avram Tecău, pornea spre Lumea Nouă, în speranța unui viitor mai bun lui și familiei sale din Sebeș, Transilvania, la acel timp sub ocupația regatului ungar. Scrisorile ce le primeau familiile celor plecați mai devreme pe pământul făgăduinței pentru a-și face un rost, le dădeau mari speranțe și altora care, fără un viitor precis, își căutau norocul în viață. Sperau cu toții că, revenind mai apoi la vatră, își puteau construi o casă, cumpăra câteva jugăre de pământ, agoniseala chivernisită cu mare sudoare și grije asigurându-le un trai mai ușor…”

Nicolae Tecău în costum de călușar, Sebeș – Alba, 1904, înaintea plecării spre “Lumea Nouă”…

MOȘ TECĂU – VEZI ÎN FORMAT PDF

Biserica satului Tămășești începută inițial la 22 Iulie 1935 de 7 legionari și terminată “după o muncă de 3 ani, 3 luni și 24 zile”, în ziua de 14 Oct. 1937. În fața acesteia, a fost înălțată și o frumoasă troiță inscripționată “în cinstea eroilor Ion Moța și Vasile Marin căzuți pe câmpul de luptă la 13 Ianuarie 1937”. Astăzi, numele celor doi este șters de pe troiță, rămânând doar cu dedicația “în cinstea eroilor căzuți pe câmpul de luptă”.

Cunoscută și sub numele de “Biserica Legionarilor din Tămășești”…

Construită din cărămidă groasă, iar ca plan în formă de cruce, biserica are trei turle, unul dintre acestea impresionând prin cupola foarte înaltă, sub formă de turn. Prin arhitectura deosebită, se impune drept unul dintre cele mai frumoase așezăminte din partea locului.

Relatam într’o postare anterioară despre necesitatea inventarierii minuțioase a monumentelor din jud. Hunedoara, concluzie expusă de harnicul cercetător științific Dr. Daniel I. Iancu de la Secția de Istorie și Artă din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, într’un articol apărut mai de mult pe această temă în presa hunedoreană. Cu toată bunăvoința autorului, ne explicam și scepticismul în privința unui astfel de demers natural, având la origine condițiile politice actuale (acutizate și de legea apărută în anul 2015 de interzicere a Mișcării Legionare), cum și eventualele dificultăți care ar sta în fața unei astfel de cercetări, oricât de onestă s’ar dori ea.

Ne referim la acele monumente construite cu mari sacrificii din râvna și devotamentul naționalist desăvârșit al legionarilor în cuprinsul județului Hunedoara, care au supraviețuit distrugerii (chiar dacă au rămas puține la număr), care nu au fost reabilitate, iar autorii lor rămași necunoscuți prin lipsa oricăror alte referințe documentare, obliterate de totalitarismele din trecut opuse Mișcării Legionare: cel al carlismului, al guvernării antonesciene sau comunismului sanguinar.

De-a lungul ultimilor 35 de ani care au trecut de la evenimentele din Decembrie ’89, guvernele care s’au scurs la conducerea României au afișat în permanență ostilitatea față de păstrarea vie a memoriei celor care s’au jertfit, iar în cazul Mișcării Legionare a adoptat cele mai drastice măsuri de ostracizare și chiar de reprimare.

Barack Obama ăsta chiar avea șarm! Mai ales când vorbea de “echitate”, “diversitate” (cu secretara), “integrare” (soția), demolări de statui ale “rasiștilor” albi (alea trase jos cu frânghia – o spunem pentru cei cu mințile mai ample care-și aduc aminte), sau alte bazaconii de importanță… socială.

Acum, ne plângem că nu mai sunt statui în America! Cum adică, nu mai sunt?

Ăsta, Barack, ca să înțelegeți odată și pentru totdeauna, a luat premiul Nobel pentru “eforturi extraordinare”. Reprezintă ceva, nu? Ce-i drept, mult mai complex este Joe Biden^*) care, singur a reușit să se înscrie în tabăra de vară pentru copii din acest an, un fapt la fel de extraordinar care ar merita la rândul lui – sine die – premiul Nobel. Păi, se compară? Ăsta e, într’adevăr, un efort demn de luat în seamă și de apreciat pentru un premiu atât de râvnit. În plus, Joe este singurul care, cu o gândire robustă, clarviziune inconfundabilă, coerență și energie indisputabilă (vezi cazul “Bicicleta” și “Scările, scările dom’ Președinte”), calități morale ireproșabile și educaționale drept cap de familie (cazul “Fiul meu rătăcitor Hunter”), s’a impus pe plan mondial (vezi “Ucraina azi” și “Gaza”) drept conducătorul absolut și desăvârșit al lumii libere.

    Așadar, lăsați micile ranchiune: ăsta merită neapărat să fie reales președinte; are doxă!

    Băgați la tărtăcuță și nu vă mai zgâiți la poză, că vin alegerile și trebuie să-i înălțăm statuie!

5 Iulie 2024

^*)_______
– Candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din acest an.

Sosit din Italia în România pentru un scurt răgaz, mă aflam spre mijlocul lunii Mai în București, într’un Uber obișnuit care să mă transporte la locul destinației ce-o aveam în plan. Într’un fel, șoferul mă ghicise de la’nceput că sunt cumva “străin”, flerul comun atașat profesiei nu putea fi dezmințit nici în cazul de față. Fire naturală (deși puțin reținut), comenta afabil despre greutățile vieții și problemele societății românești în genere, cu reproșuri la adresa conducătorilor politici ai României care “nu se mai satură”.

După mai mulți ani în Anglia unde s’a îndeletnicit cu toate muncile de povară, câștigând cu sudoare fiecare bănuț, omul nostru s’a întors la familie, bucuros că a putut strânge în ani de lacrimi și durere pentru viitorul familiei sale. Arhitect de profesie după cum mi-a mărturisit, a revenit în țară cu speranța că își “salvează familia”, cum și soluționarea ultimelor dividente acumulate. Acum, deși lucra la o firmă de specialitate în domeniul său, pentru a face față nevoilor curente, era silit să se desfășoare peste programul obișnuit într’o nouă meserie, aceea de șofer Uber. Ajunși în fața vechiului Tribunal de pe malul Dâmboviței, îmi șoptește cu voce scăzută: “ – Nu avem Justiție domnule!… Nici un fel de Justiție!… N’avem!…”

RICHMOND, VIRGINIA, UN ORAȘ DESPUIAT DE ISTORIE…

Oare ce s’ar întâmpla dacă Statuia Aviatorilor, Arcul de Triumf, statuile lui Mihai Viteazul, Cuza, Kogălniceanu, Eminescu sau Spiru Haret din București vor fi distruse, așa cum s’a petrecut în ultimii ani în Richmond, fosta capitală a Statelor Confederate, unde toate monumentele au fost puse la pământ? Ce răspuns veți avea la smârcurile de iarbă decrelată ce vor acoperi locul acestor monumente de valoare inestimabilă, martore în timp ale istoriei? Cum veți caracteriza un act atât de barbar și primitiv al unei minorități care v’ar distruge cultura și istoria prin forța intimidării și mijloace primitive care pur și simplu nu pot fi descrise? Cum? Ce atitudine veți lua în fața unei alternative atât de monstruoase?
Poate că povestea de față va fi o lecție bună pentru unii și sperăm că vor putea învăța ceva din ea…
Este povestea tragică a orașului Richmond și, cu siguranță, nimeni nu vrea ca ea să se repete și să devină povestea orașelor lor…
Dar povestea orașului Richmond nu este doar una singulară, a ceea ce s’a întâmplat într’un singur oraș din America; este o poveste multiplicată la scară națională, în alte orașe, sate și așa mai departe, cimitire sau locuri în care zeci de mii de simboluri sudice au fost distruse și profanate de mișcarea de stânga atee care a făcut atâtea nenorociri în ultimul timp.
De aceea, mai mult ca oricând, nu lăsați ca moștenirea strămoșilor să fie distrusă și terfelită de progresismul actual! Pentru că, dacă nu vom fi apărătorii valorilor moștenite de la strămoșii noștri, ne vom trezi într’un uriaș hău al istoriei, într’un gol care ne va înconjura conștiința, dezbrăcați și de Adevăr, dar și de Libertate…

Am mai scris în alte rânduri despre mania distrugerii monumentelor confederate din orașul nostru, Jacksonville, și nu numai. Mulți n’au înțeles mai nimic din cele descrise, cum nici “băștinașii” de pe-aici, interesați mai mult de îngurgitarea hrănii și programarea chermezelor în timpul liber din uichend. Și totuși, ar fi poate nedrept să facem o astfel de catalogare, mare parte dintre ei sunt pur și simplu timorați, înfricoșați de noile stări politice și metodele dictatoriale ale aparatului statal bolșevic care ne conduce. Respectul datorat strămoșilor a intrat de-acum pe linie moartă, în așteptarea unor vremuri mai bune…
Un adevărat terorism de stat face ravagii pe meleagurile Americii, un fel de stalinism disimulat, zice-se a fi “pentru menținerea democrației”. Un fel de 1948 la noi în România, când se consolida noua societate comunistă, iar oamenii erau vânați și aruncați în închisori fără vină; asta, pentru cei care-și aduc aminte!
Într’o închisoare din capitala țării noastre, Washington, mii de deținuți politici au luat locul infractorilor de rând, eliberați din motive de… echitate. Nu sunt doar niscai simpli borfași, cărora regimul le face amnistierea; din rândul lor fac parte spărgători de bănci cu antecedente în trecut (unele dintre acestea deosebit de grave), etc.
O spunem doar în treacăt, pentru că în ultimii 3 ani judecătorii s’au înmulțit într’un ritm considerabil, mai puțin pe merite, și mult mai mult prin grija și grația puterii care ne conduce cu mână forte! Un angrenaj al falsei justiții care să proclame sentințe!
Nu mai insist! Pentru cei intrați deja în amnezie, rândurile mele ar părea nelalocul lor! Așa o fi!…
Tocăm spațiul (și nu e bine), chiar dacă s’ar merita comentate multe episoade de inechitate care se înregistrează zilnic împotriva oamenilor de rând, mai conservatori sau clarvăzători ai păstrării Constituției noastre sacre.

Dahlonega este locul primei mari goane a aurului din Statele Unite. În apropierea acestei localități din nord-vestul Georgiei, în 1828, cu douăzeci de ani înaintea goanei după aur din California, minerii au folosit o varietate de tehnici pentru a extrage aurul din munți. La început, aceștia puteau pur și simplu să culeagă pepite din pâraie, dar pe măsură ce aurul devenea mai rar, stilul de exploatare a fost schimbat. S’a început săpatul în stâncă, dar debitul de muncă era uriaș față de profitul dorit, ceea ce a dus la abandonarea minei.

După 75 de ani, în jurul anului 1880, mina a fost cumpărată de o familie din Kentucky, iar după câțiva ani de teste, s’a determinat că există vene de cuarț care conțin aur. Majoritatea nervurilor de cuarț care conțineau aur aveau o grosime medie de aproximativ 15 cm., altele ajungând până la grosimea de 30 cm. Zona în care mai multe vene extrem de mari “curgeau” împreună, formând o singură venă uriașă, a rămas până astăzi cunoscută ca una cu cele mai mari filoane de cuarț descoperite în lume care conțin aur. Imensul sistem de vene se îndrepta în jos, la un unghi de 45 de grade, apoi tot mai adânc sub pământ, ajungând sub pânza freatică.