Garda de Fier

Murind pe cruce să trudea
Să ție ochii’n sus spre soare,
Dar fruntea lui sângerătoare
Încet-încet spre piept cădea.
Iar mă-sa mâinile-si frângea,
Țipând de-odată: “Moare!”

Atunci veni un corb zburând
Cu crocnet spre Mântuitorul,
Deasupra Lui oprindu-si zborul
Da roate si țipa flămând.
Mario! Junghi e al tău gând
Si fulger ți-e fiorul!

Cu fața albă ca de var
Spre corb ea-si înălța cuvântul,
Izbind cu mâini întinse vântul
Spre el, dar le izbea’n zadar;
N’avea puteri, de mult amar,
Si n’o ținea pământul.

Atunci Hristos si-a ridicat
Spre corb privirea milei sale,
Si ochii-i s’au umplut de jale.
Un zâmbet trist i-a luminat
Din ochi pe chipu-i sângerat,
Si-apoi privi la vale.
(more…)

Isus veni si’n casa mea’ntr’o seară:
– Era’ntr’un tainic si suav apus…
Si-am stat în casă singur cu Isus…
Si-afară era blonda primăvară.

Atunci mi-a spus cu vocea lui cea clară
Că oamenii sunt buni, desi l-au dus
Să-l bată’n cuie pe Golgota sus,
Fiind-că i-a iubit din cale-afară.

Si mi-a mai spus că poate fi iertat
Chiar Iuda ce-l vându c’un sărutat,
Ca să-si sporească cu treizeci, arginții.

Apoi, plecând, din prag mi-a spus că:
Comoara sufletului ca si-a minții
E să iubesti pentru-a putea ierta.
Mihail CODREANU

♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦

Iisus murea pe cruce. Sub arsița grozavã
Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lavă.

Si chiar în clipa morții hulirã cărturarii
Cu fierea oțelită îl adăpau străjerii…
Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocărau tâlharii.

Zdrobită, la picioare-I zăcea plângând Maria
Si-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
Alături Magdalena, în lunga ei maramă,
Țipa văzând urgia.

Departe ucenicii priveau fără putere…
N’aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă
Cu el se năruise nadejdea lor întreagă
Si fără mângâiere.

Târziu, porni mulțimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile’nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu fețele smerite
Si bărbile-argintate.

Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
În vale, ca’ntr’o pâclã, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul morții dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.

Vasile VOICULESCU

♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦

“Să faci Căpitane o Țară, ca soarele sfânt de pe Cer!” – Ion I. Moța

         (eroilor Ion Moța şi Vasile Marin)
Îi văd pornind, doi vulturi, de pe creste,
Cu ochi de jar şi zborul de furtuni,
Spre țara unde iadul dă de veste
Că zvârle ‘n cer aprinsele-i genuni…

Din larg de veacuri, jertfa crucii este
Plătită doar de cei viteji şi buni…
Dar moartea lor preface-se’n poveste
Şi ei în stâlpi de flăcări…, în străbuni…

Şi încă două glasuri vor răzbate
Pământul nostru ‘n vremi învolburate…
Nu mai cădeți cu ochii în marame

Şi nu-i mai aşteptați cu-atâta dor
Şi, cât veți fi, voi nu-i mai plângeți, mame…
Ei sunt de-acum ai noştri-ai tuturor…
                            (1937)

(more…)

România Mare

Ziua de 1 Decembrie

Ziua unirii dezrobirii, ziua învierii neamului românesc.
Zi mare. Cea mai mare şi mai dorită zi a istoriei noastre.

In această zi, lanţurile cari ne ţineau în robie, s’au sfărmat, noaptea s’a prăbuşit şi lumină de sărbătoare s’a revărsat peste pământul dintre Nistru şi Tisa.

In ziua de 1 Dec. 1918, mulţimea nenumărată a Valahilor – adunaţi pe pământul sfinţit de sângele ce a ţâşnit din trupurile chinuite şi frânte pe roată a mucenicilor Horea şi Cloşca în cetatea dela Alba-Iulia — a isbucnit într’un singur glas, ce s’a ridicat spre cer, în vuet vijelios şi puternic, cerând odată şi pentru tot­deauna: Unirea pe veci a Ardealului cu ţara mamă…

Pentru izbânda ei s’au stins sute de generaţii, întrezărind în clipa din urmă, sărbătoarea unirii tuturor românilor.

Ziua de 1 Decembrie este ziua tuturor aşteptărilor şi a tutu­ror biruinţelor româneşti.

De aceea sărbătorirea acestei zile este şi va fi veşnic o da­torie de onoare, pe care nu trebuie s’o uite nimeni, nici într’o împrejurare şi pentru nici un motiv…

♦

Viaţa noastră de glorie şi de lumină începe dela 1 Decem­brie 1918. De atunci există România-Mare.
(more…)

Căpitanul!

Ai răsărit din glia străbună
În zilele ‘mbrăcate ‘n zvonuri
de lupte şi furtună
şi te-ai ridicat puternic ca o stâncă,
spre culmi de însorite idealuri
din noaptea ‘ndoliată şi adâncă
ce se ‘ntindea în jurul înălțimii tale!

Şi vânturi, în vârtejuri tropicale,
s’au năpustit cu furie nebună
spre fruntea ce se ridica înspre lumină…

Dar tu, ca un Ceahlău nepăsător şi tare
ai înfruntat pornita vijelie
şi ‘n umbra ta, mai mare, tot mai mare,
ai adunat pe toți înfometații
de gânduri noi, de-azur şi vitejie…

O, brav stejar de viță strămoşească,
e-aşa de verde azi în jurul tău, ogorul,
şi-atâtea flori sunt gata să ‘nflorească
în stratul tău mai alb decât fuiorul
nevestei dela țară!

– Trimite-ne, o, Doamne, ziua rară,
la umbra LUI să strângă tot poporul!
Ionel ŞUGAR
(Ion Şiugariu)
“Cuvântul Nou”, Anul II, Nr. 6-7, 15 Mai 1936.

După doi ani, abia după doi ani, a fost îngăduit ca rămăsițele pământesti ale Căpitanului si ale camarazilor săi întru luptă si suferință să-si găsească o crestinească asezare pentru odihna de veci.
Dar chipul Lui, desprins de învelisul lutului în clipa morții, trebue să se închege luminos în amintirea celor ce l-au cunoscut în plinătatea puterii si măreției Lui de conducător al destinelor neamului nostru.
Chipul prins de aparatul fotografic si reprodus în mii si mii de exemplare va păstra peste veacuri amintirea Lui si pentru cei ce nu l-au cunoscut când era în viață.
Pentru marea mulțime, în jurul acestui chip se va țese legenda vieții Lui, a faptelor sale, a biruințelor, suferințelor si a jertfei Lui supreme.
Dar cei ce L-au cunoscut, I-au auzit vocea, I-au înțeles gândul si au fost în stare să-L urmeze, mult sau puțin după puterea fiecăruia, în drumul presărat de primejdii ce a trebuit să aleagă pentru izbăvirea neamului, datori sunt să contribuie la marea operă de dăltuire a personalității Căpitanului asa cum trebue să rămână pentru vecie în istorie. Din istorisirea lor a ceea ce-au văzut, au auzit si au citit si mai ales din istorisirea celor ce s’au învrednicit să ia parte la înfăptuirile Lui, trebue să se închege personalitatea întreagă, chipul adevărat al omului care s’a ridicat deasupra mulțimii, ca un urias al gândului si faptei, ca suflet ce cuprindea în sine toate străduințele, toate nădejdile si suferințele unui popor… (more…)

Dictatorul Fidel Castro

A crăpat! A pierit în paraonia pe care a creat-o, urmărit de imaginea zecilor de mii de victime care şi-au găsit sfârşitul în centrele de tortură şi în temnițele întunecate, milioanele de sentințe comandate în numele paranoicului comunism, de dezastrul iresponsabil al Cubei suferinde în foame şi teroare. Dictatorul Fidel Castro a murit de mult (nu în fața plutonului de execuție, cum ar fi meritat), dar condamnat în conştiința propriului popor pe care l-a terorizat, l-a umilit şi i-a devenit duşman. Din Havana şi până la ultimul cătun al acestei insule, vestea a venit pentru toți cu bucurie şi uşurare, dar regimul comunist încă tronează pe mormane de cadavre, înăbuşind brutal orice opoziție. Cuba rămâne ferecată în absolutismul unei dictaturi personale, perpetuată de fratele monstrului pierit, bruta care foloseşte aceleaşi metode criminale de represiune.
Dar, zori de speranță se ivesc la orizont şi pe cerul ei întunecat de atâtea nelegiuiri, de fărădelegi în numele unei revoluții căreia i-au căzut pradă atâtea victime nevinovate.
Vocea adevăratei Cube se va face auzită în curând, pentru că oricât de cruzi ar fi opresorii cu propriul lor popor, găseşte resurse pentru a-şi cere dreptatea şi libertatea pe care o merită, chiar cu prețul altor victime! (more…)

Din borhotul şi compotul de la care se adapă stânga în America, otrăvind centrele universitare, au ieşit la iveală în ultimii 8 ani o mulțime de organizații concubine ideologiei comuniste. Unde, după cum vedem, mențin utopia comunistă că totul ne aparține, bunul este al tuturor, iar efortul individual de merit, este desființat printr’un colectivism de idei atroce zis egalitariste.

Compotului proslăvind egalitatea tuturor claselor sociale, îi cad victime în prim plan tinerii, debusolați de însăşi educatorii plătiți să le îndrepte paşii în viață, adică profesorii. Prezența lor în funtea catedrelor constituie o adevărată epidemie pentru sistemul educațional american şi societate în general.

Obama – Clinton

Stânga nu a fost nicicând mai puternică şi devastatoare, decât în era “transparenței” şi aşa zisei “corectitudini politice”, la umbra cărora şi-a găsit adăpost, protejată cu legi prezidențiale, o anumită categorie ce se consideră discriminată de ani de zile. Nicicând în istoria acestei țări, clasa discriminată (devenită de-acum cea mai discriminantă), nu s’a identificat cu mersul societății. A fost în permanență beneficiara unui sistem social (de peste 50 de ani), conceput s’o protejeze, iar parazitul a căpătat proporții îngrijorătoare pentru contribuabilul american, supus taxelor tot mai mari care să-i asigure viața. Ba, i-a mai creat şi un serviciu de asigurare sau asistență medicală care poartă însăşi numele ilustrului nostru preşedinte: “Obama Care”; care desigur a intrat deja de câțiva ani în istorie prin ineficiența crasă şi risipirea generoasă de fonduri, scuzabil în fața publicului prin câteva etichete de circumstanță de genul “Health Care for all”, şi acestea împrumutate tot din latrina demagogiei comuniste. (more…)