Un Înger la Troiţa Căpitanului – Alexandra Svet
![Alexandra Svet](https://www.miscarea.net/w/wp-content/uploads/2012/11/image022-150x150.png)
Alexandra Svet
”Căpitane, Căpitane, neamul plânge cu amar…
Căpitane, Căpitane, ţara mi te cheamă iar…”
“…In prezenţa lui, nu poţi gândi decât mare. Şi nu poţi decât să vrei să creşti. Să dai Totul. Să Fii. Un Om Nou. El dă veşniciei un sens, suferinţei un rost, chemării o responsabilitate şi credinţei o întruchipare…
…Cămaşa lui albă, de un alb ireal de curat, mă duce cu gândul la imaginea unei mame din poveşti, ce frânge pâinea albă în cerdac, aşteptându-şi copiii, îmbrăcaţi în port popular. Şi pe cerdac sunt muşcate. In casă miroase a cozonac şi a sarmale şi se aude o Doină. In cămaşa lui albă citesc ca într-o carte credinţa lui absolută într-un ideal, pentru care ar merge, cu inima deschisă, până la moarte. E cămaşa albă a lui Mihai Viteazul, e cămaşa albă a lui Horia, e cămaşa albă a ţăranului român… E cămaşa albă de sărbătoare a moşului meu… Şi pe ea văd urme de sânge… Nu. Mi se pare. Ce ştiu eu ce înseamnă jertfa? Cât de departe aş fi dispusă eu să merg pentru idealul meu? Aş fi oare în stare să mor pentru el? Aş fi oare în stare să rabd umilinţe, nedreptăţi, chinuri, torturi… cum au facut ei? Sunt întrebări pe care nu le rosteşte. Dar le ghicesc în zâmbetul lui trist. Şi în lacrima ce i se prăvăleşte de prea multă durere pe obrazul luminos. Cămaşa lui albă e cămaşa mirelui pregătit pentru ”cea mai scumpă dintre nunţi.” Pentru moarte. Aş fi eu în stare să o port? (more…)