Garda de Fier

Tu Moța, spadă vie şi limpede vioară
În care-şi plânge toată durerea un popor,
Mai pură ți-e ființa ca apa de izvor,
Ca lacrima picată din ochii de fecioară.

Tu sunet ce alină şi fulger ce’nfioară,
Cu viața luminată de cer ca un pridvor,
Ne-ai învățat că numai acele crezuri mor,
Acele pentru care nu-i nimenea să moară!

Pe creştetul pe care l-ai logodit cu chinul
O aripă de înger şi-a scuturat seninul,
Pe fruntea ta destinul svârlise într’o toană,

Lumină depe chipul lui Dumnezeu de sus,
Şi te-a trimis în lume să mori pentru Isus
Semeț ca un arhanghel, curat ca o icoană.

Ianuarie 1937
G. URSU

Din antologia de versuri legionare “DE ICI, DE COLO…” (vol. III). Ed. “Libertatea”, Jacksonville, 2018.

Prea plină de trudă, de umblet,
S’a cam stâlcit opinca mea,
Dar căuta-voi s’o dreg iară
Sărmană-i şi-o voi curăța!
                    *
Am curățat de cu-aseară.
Da, şi nojița şi obdeala,
Poate veni-va Niculae
Să-mi dea hodina, pentru Țară.

Poate!?
De-aş fi curat ca în pruncie
Un vis frumos eu aş visa
Cum Moşul vine pe-a mea prispă
Şi-ăst Dar mi’ar pune, El, în ea!

Poate!?
Noi ce purtăm obida şi opinca,
În suflet de am fi curați
Ar şti El, Moşul, să ne facă
Să ne iubim! Doar suntem frați!

Poate!?
Văzând cum noi, Talpă, Opincă,
Nu ne sfădim ci ne iubim,
Ar înălța Moşul o Rugă,
Spre Domnul, liberi ca să fim!

Poate!?
M’or înțelege (poate) Frații
Suflet şi-opinci să îşi primească.
Să’ntoarcă iară Domnul Fața
Spre-Opinci, spre Țara românească!

(more…)

țară a mea, cu brațe pustii,
de m’oi prăbuşi, într’o zi,
în vălmăşagul oarbei bătălii,
c’un glonț în frunte,
în piept
ori în rărunche, –
pe drumurile tale de peste mîine.
cin’va rămîne
să stea, printre fulgere, drept
şi neclintit ca un munte
strîmbătatea s’o ‘nfrunte
şi crîncen s’o ‘ngenunche?!

cin’va rămîne
cu gînd deslegat
de pat
şi de pîine
cu visul-uriaş curcubeu peste mîine
să te frămînte
să te’nfierbînte
şi ca un prooroc,
cu vorbe de foc,
sbuciumul surd, furtunos să ți-l cînte,
țară cu brațe frînte,
țara mea făr’de noroc?!

Lisabona
Aron COTRUŞ

– Din antologia de versuri legionare “De ici, de colo…” (vol. III), în curs de apariție. 

Corneliu Zelea Codreanu

Neînfricat ca marea, ca Dunărea şi munții
Cu gându ‘mbrățişare cât Dacia străbună —
Pentru hainii țării te-ai ridicat: furtună
Şi ‘mpărătească țară aveau să vadă crunții.

Te pogorai din cronici, din fulger şi baladă
Şi ‘n pumnul Tău năvalnic se deşteptau străbunii
Şi se porneau vitejii sub semnele minunii
Şi tâlcuiau ereții ce nu puteau să vadă.

Atunci peste Ceahlăuri se abătură corbii,
Prin zările domneşti ne răstigneau avântul,
Cu litere de sânge s’a ‘ncondeiat pământul
Şi unde-au fost haiducii se ‘ncoronară orbii.

Ce neagră miazănoapte ți-a pregătit mormântul,
Ce horă de tâlhari batjocori învierea.
Ce slugi te căutară ca să-ți sugrume vrerea.
Dar fără de întoarceri, noi ți-am tot dus cuvântul.

De-acuma — peste vreme — te cântă orice fată;
În tulnicu ‘nserării te-aduni cu Apusenii,
Te duc în neapuneri flăcăii Cosânzenii
Şi-Ți prăznuim veleatul în țara luminată.

ION APOSTOL POPESCU

“Gazeta Transilvaniei”, Braşov. Anul 103, Nr. 106 (serie nouă), 25 Decembrie 1940.

Nicolae Niță – “De ici, de colo…”, vol. II. Ed. “Libertatea”, Jax., 2018

Prof. Simion Mehedinți

… Ne întâlnim iarăşi după o lungă despărțire. De patru ani n’am mai scris un rând la gazetă. De doi ani, n’am mai putut vorbi tineretului nici la Universitate, nici la Radio. — Cum au venit împrejurările nu e nevoie să vă mai spun…

“Epoca de pleavă”, cum a fost numită negru pe alb încă din Ianuarie 1936, e sfârşită.

Pleava s’a spulberat….

Mă bucur că putem sta de vorbă, sub această formă, dar ce amară bucurie! Să fie chemat un om cărunt, care ar fi dorit să treacă în pace seara vieţii, ca să povestească drumurile pe care le-a făcut altă dată, în Ţara acum pierdută.

Se poate o sarcină mai dureroasă?

La 23 Iunie, însărcinat de Marele
 Stat Major a spune câteva cuvinte în „Ora Armatei”, s’a nimerit să fiu cel din urmă Român care a mai putut vorbi oştirii întregi, pe când hotarele erau şi ele întregi. Iar peste patru zile a venit prăbuşirea. — Ni s’a smuls nu numai Basarabia, adică marginea dinspre Mare a Moldovei, dar şi toată Moldova dintre Prut şi Nistru, ba încă şi o parte a Moldovei dintre Prut şi Munţi, unde n’au stăpânit Muscalii de când e lumea lume.

Nici că se putea pentru mine o potrivire mai duşmănoasă a împrejurărilor. — Spusesem din vreme că părinţii noştri au ascultat „Cântarea României”, iar noi vom auzi „Plângerea României”… Dorisem mult să n’apuc zilele urgiei, dar nu-i după voia omului…

Acum, orice tânguire e de prisos. Rănile sunt răni. Sângele curge mereu, iar dacă vrem să nu pierim, singurul nostru gând trebue să fie acesta, cât mai repede să scoatem ţăpuşa înfiptă până aproape de inima ţării. Să ne pregătim ceas cu ceas pentru dimineaţa cea luminoasă, când soarele va răsări iarăşi peste întregul Ţărm românesc la Mare, şi va aduce un fior de bucurie peste întreaga Câmpie românească de la poalele Munţilor Apuseni. (more…)

Ion I. Moța

Anul morții lui Ion Moța si Vasile Marin a găsit clasa conducătoare românească pe drumul descompunerii definitive. De aceea reacțiunea ei a fost atât de anacronică si lipsită de înțelegere pentru lumea din mijlocul căreia s’au desprins cei doi eroi. Într’unii din reprezentanții politicianismului de atunci s’au trezit instinctele paterne si de familie peste care a trecut Moța în drumul lui spre biruință. În alții a răbufnit ura neîmpăcată împotriva lumii pe care a vestit-o Ion Moța, a pătimit pentru ea si la urmă a căzut cu fața la dusman, apărându-i viitorul. Însă marea massă a poporului românesc, până la cele din urmă străfunduri ale ei, a fost cutremurată de misterul morții eroice. Ea n’a încercat să-i înțeleagă acest mister, nici să-i deslege sensul lui simbolic, ci s’a oprit din drumul căutării de pâne si si-a plecat genunchii la pământ, în semn de mare pietate si de rugă pentru iertarea păcatelor celor dusi.

Deslegarea sensului morții lui Moța o dă testamentul lăsat de el si mai cu seamă marea linie a vieții lui. (more…)