Garda de Fier

Orbit în ultimii ani ai vieții, a fost îngrijit cu mult devotament și dragoste de vara Tanța și de soțul ei, Costică, ajungând cu vârsta până aproape de centenar (97), în ciuda tuturor greutăților și nedreptăților pe care le-a avut de întâmpinat dela regim în tot cursul vieții…

“NENEA GUȚĂ”

A participat în cel de-al doilea război mondial împotriva comunismului și a înscris pagini de neasemuită vitejie cu “vânătorii lui de munte”, o epopee mișcătoare pe care ne-a transmis-o pe cale orală tuturor celor ce i-am fost aproape și ne-am bucurat de prezența lui, o istorie încă nescrisă care, odată cu plecarea lui la cer, se pierde și ea sub mantia tăcerii…

Am reținut totuși un episod dramatic pe care mi l-a povestit: trimis într’o noapte în misiune de recunoaștere înaintată spre liniile bolșevice, cu o patrulă formată din 12 soldați, se strecoară cu grije și ajunge în apropierea unui tranșeu. Nu sunt depistați! Așteaptă încordați! Sunt încleștați pe arme! În șoaptă, dela unul la altul, se transmite ordinul: “- La baionetă! Un singur prizonier…” Înaintează! Iată-i aproape de buza tranșeului: se năpustesc ca fulgerul. Zice: “- Eu am fost primul! M’am aruncat între ei ca năluca… Până să se dumirească bolșevicii, deja pusesem doi la pământ… O luptă înăbușită s’a încins: unii fugeau să-și apere viața, alții – noi – să le-o curme cât mai degrabă. Și n’a durat mult, că s’a auzit un foc, undeva mai în spate, în linia lor. Apoi, altele… Strig retragerea fără captură, și sărim afară din tranșeu. Cade lângă mine un camarad, Lițu, din Comana, doar ce fusese detașat la noi de două săptămâni, fără misiuni de luptă până atunci. Încerc să-l ridic… Lițu e mort! Se aud împușcături tot mai dese și tot mai aproape: ploaie de gloanțe mușcă pământul în jur! Când am ajuns la liniile noastre, mai eram șapte și… un prizonier rus! Am fost decorați cu ordin de zi pe unitate pentru acte de bravură!…”
(more…)

Jeanne Moreau

Faimoasa actriță franceză Jeanne Moreau pe care am cunoscut-o în timpul când lucram la telex-ul revistei “Time” (Ianuarie, 1985 – Decembrie, 1987). Când i-am numit țara de unde provin, mi-a răspuns instinctiv: “Ionesco et Cioran, c’est ne pas?”…

La telex (aparținând departamentului operațional), se primeau depeșele transmise de agențiile de presă internaționale (Associated Press, Reuters, etc.) pe care le triam și distribuiam redactorilor revistei, respectiv departamentelor de “știri interne”, “știri internaționale”, ș.a.m.d. Am în posesie din această perioadă, mai multe documente primite atunci cu privire la Î. P. S. Episcopul Valerian Trifa conținând multe pagini în original, rezumate din nefericire doar la câteva rânduri laconice după aceea în paginile revistei și comentarii interpretative negative.

O felicitare regăsită după ani…

Revista apărea în 5 ediții continentale (Asia, Africa, etc.), și conținutul se finaliza cel mai târziu în cursul zilei de Joi, inclusiv coperta, dar care putea fi modificată în funcție de urgența evenimentelor politice survenite între timp până la tipărirea și expedierea ei în ultima zi a săptămânii, Duminică.

Revista “Newsweek”, competitoare (unde existau mai multe “cârtițe” demne de tot respectul), își avea și ea influența în deciziile de schimbare de ultimă oră, și viceversa.

Susan L. Blair (Copy Chief), mi-a înlesnit intrarea la revistă în Ianuarie 1985.

Mai multe amănunte, într’un volum viitor…

Străbunicul, ofițer în Armata Română (Artilerie), combatant în Războiul de Independență din 1877. În dreapta, străbunica, Maria Cristache (foto nedatată)…

Fotografia de față a stat ascunsă pe spatele unui tablou peste 40 ani, până la începutul anilor ’90 – după “revoluție” -, când unchiul meu, Niță Ionel, a reașezat-o cum se cuvine în ramă. Nu cunosc alte amănunte, în afară de motivația simplă pe care mi-a destăinuit-o chiar el la data respectivă: “- Să nu o găsească și să ne-o confiște comuniștii!…”

Unchiul s’a prăpădit peste câțiva ani, iar enigma încă nu am descifrat-o!

Se pare că au fost multe alte imagini care-au încăput pe mâinile autorităților la numeroasele percheziții ce s’au făcut familiei în anii ’50, fotografii pe care le doresc recuperate – atunci când voi căpăta accesul la dosarele mele și ale familiei – de la C.N.S.A.S.

Sabia străbunicului, a fost la rândul ei identificată și confiscată de autoritățile comuniste la perchezițiile succedate după arestarea mea, în Iunie 1977… Am descris episodul acesta într’un capitol (X) din vol. “În pădurea cu fiare sălbatice” intitulat “Acasă pentru… ‘percheziții’.

În 1937, restaurantul a fost preluat de Mișcarea Legionară, s’a renovat și i s’au adăugat în decor elemente tradiționale românești (parte din ele se pot vedea în imaginile de față), în cadrul Comerțului Legionar. La 26 Martie 1938, localul a fost sigilat de autorități, odată cu prigoana îndreptată împotriva Mișcării Legionare de regele Carol al II-lea. A reintrat în posesia Mișcării în toamna anului 1940, și iarăși închis după evenimentele din 21-23 Ianuarie 1941. Ulterior, terasa s’a redeschis. În perioadele de mai sus, s’a numit “Restaurantul Lazăr”…

“Restaurantul Lazăr”

P.S. – Cu ani în urmă, ziaristul Gabriel Bălănescu care făcea parte din redacția ziarului “Buna Vestire” (situat puțin mai sus, pe B-dul Regina Elisabeta), îmi povestea cum mergeau ‘in corpore’ la “Restaurantul Lazăr” în toamna anului 1937, “unii pentru must, alții pentru vin sau bere… Nicolae Bogdan începea să ne tachineze după amiază – spunea el. Eram obosiți de muncă, totuși, când orele de lucru se prelungeau, chiar simțeam nevoia să ieșim la aer. Se deschisese restaurantul nostru la Lazăr. Nu era prea departe: ne întâmpina Spânu; în jur, oameni care așteptau… Ne cunoștea de-acum, ‘gazetarii’: ‘Nu pot camarade! Așteaptă!’ Fusese angajat taraful fraților Oniga din Grivița, și cântau ăia ‘la ureche’, pe la mese, să delecteze publicul prezent. Veneau și oameni din societatea înaltă. Unii mergeau în pivniță să-și aleagă vinul dela butoi… Prețurile fixate de Căpitan erau cam la jumătate față de piață. Ne conducea Spânu la masă: Mircea (Streinul) își lua o cană de vin, Valeriu (Cârdu) stacana de must, Bog (Nicolae Bogdan) comanda grătarul și Virgil (Popescu) bere “Bragadiru”, la halbă mare. Uneori, ne trezeam cu Mișu (Mihail Polihroniade) care ne admonesta “că nu l-am prevenit”, totuși rămânea până la final alături de noi, de cele mai multe ori comentând conținutul ziarului ce trebuia să apară a doua zi. Ehei, și de aici ne prelungeam în dezbateri ‘de redactare’, naturale pentru orice colectiv redacțional…” (more…)

Ziarul “Libertatea”, New York. Anul IV, Nr. 41, Decembrie 1985.

   Bubuiturile repetate în ușă se întețeau din ce în ce, dându-i impresia că ușa va ceda din clipă în clipă. După un prim moment de ezitare, întrebă cu teamă:

– Cine e?

– Miliția, deschide…. îi răspunse o voce groasă.

Privi la acele ceasornicului agățat de perete, cu mult trecute de orele unu din noapte.

– Ce doriți la ora asta târzie? Ce s’a ‘ntâmplat?!

– Deschide…

Trase plapuma cu iuțeală peste pat, își puse papucii în picioare, închise unul din nasturii de sus ai pijamalei și se repezi spre ușă:

– Un moment, un moment… Deschid imediat, nu mai bateți…

Mai întâi, deschise vizorul și privi pe hol: trei siluete se conturau în lumina oarbă, drept în fața ușii. (more…)