Arhiva pentru ‘MĂRTURII’
Despre un anume “Telescu”, şi o doamnă… oarecare
D-na Zoe Rădulescu
Ce repede-i uităm!
Uităm! Repede! Parcă stergem cu buretele! Si, totusi, de ce? Am citit undeva comentariul unui ins “insultat” de o afirmație făcută de o doamnă, fiica unuia dintre eroii rezistenței dobrogene, Gogu Puiu, potrivit căreia “99%” dintre machidoni au fost legionari. L-a deranjat mult pe omul nostru această afirmație!
Personal, cred că n’a înțeles sensul afirmației: “99%” în limbajul popular înseamnă o majoritate, nicidecum un quantum precis, iar dacă privim din acest punct de vedere, fata eroului nostru Gogu Puiu, are dreptate. Important în cadrul disputei de mai sus e că, insului nu i se par deloc ofensatoare sutele de crime împotriva eroilor rezistenței dobrogene sau miile de arestări, teroarea instituită peste toate satele dobrogene asupra a sute de mii de oameni si dăinuită până la finele comunismului, decât afirmația doamnei Zoe Rădulescu, fata eroului Gogu Puiu, născută în detenție după arestarea mamei însărcinate, Olimpia Puiu! Nimic despre acestea!
“Telescu”, asa se semnează curajosul nostru insultat! Un fel de Stelescu, neacceptat, dar cooperant si care îsi încheie scurt si la obiect prostologica-i afirmație: “Vom cere avocaților nostri să o aducă în fața Curții pentru a da socoteală”. “Merită – ne spune insultatul nostru într’un alt pasaj – să fie adusă în fața justiției pentru faptul că debitează o enormitate ca aceasta”… Ați înțeles? “Vom cere… “ Vai de noi, si-a permis o doamnă să afirme asa ceva, o asa “enormitate” fără să fie trasă la răspundere?! Si ca revers, ați mai auzit de-o asa enormitate, ca o persoană “să fie adusă în fața justiției” pentru culpa de “estimare”? Un fel de “fals tratat de vânătoare” de oameni la propriu… Mutanții nostri n’au înțeles nimic în ultimii 20 de ani! (more…)
Gabriel Bălănescu despre Mircea Vulcănescu
Mircea Vulcănescu
Rând pe rând, celulele se deschid si echipele, gata formate, sunt îndrumate spre locul de îmbarcare. Traversând culoarul etajului doi, unde ne aflam, îmi arunc ochii la un detinut sdrențăros, care freca cu terebentinã scândurile. Mi-au atras atentia ochii lui mari, sticlosi si îndrasneala cu care ne privea, stiut fiind cã detinutii politici, atunci cand se intalneau cu un alt detinut, sau grup de detinuti, era obligat sa priveasca in pamant. Am trecut chiar pe langa el. Era Mircea Vulcanescu. Imi sopteste: “mergeti la munca”. In privire i-am surprins un fel de bucurie, îmbinata cu amaraciune. Aplecat, îngenunchiat pe dusumea, doar ochii si fruntea, care mi-a parut nimbata, îl mai aminteau pe cel de altadata. Corpolenta lui era redusa la un schelet, imbracat in haine vargate. Coloana vertebrala se observa prin zeghea de puscarias. (more…)
UN MANUSCRIS DE IMPORTANȚĂ: “ISTORIA MIŞCĂRII LEGIONARE” de Alexandru Vergatti
Coperta manuscrisului…
◊ ◊ ◊
◊ ◊ ◊ ◊ ◊
◊ ◊ ◊ ◊ ◊ ◊ ◊ ◊
Scris probabil la mijlocul anilor ’70 (după cum rezultă din bibliografia lucrărilor consultate prezentate de autor la final), manuscrisul de față este un document unic referitor la cunoașterea adevăratei istorii a Mișcării Legionare, a parcursului ei de dezvoltare de-a lungul anilor, a cadrului social în care s’a format și adversităților pe care le-a avut de înfruntat încă de la înființare.
⇒ CITEȘTE DOCUMENTUL ( pdf )
DUHUL SĂRBĂTORII de Vasile Băncilă
„Săptămâna luminată”… Grafica: Demian
Dacă se aruncă o privire de ansamblu asupra istoriei vieţii vegetale şi animale pe pământ, de la alge şi bacterii şi de la protozoare până la omul alb, se poate vedea uşor că unui spor de diferenţiere lăuntrică îi corespunde, cel mai adesea, o acomodare la un spaţiu mai îndepărtat sau la un spaţiu mai diferenţiat. Chiar în cazurile contrare, cum ar fi exemplul algelor albastre, cari trăesc în mediuri foarte felurite, se poate spune că însăşi simplicitatea organismului respectiv transformă diversitatea exterioară într’un mediu omogen. Putinţa de acomodare la un spaţiu mare e dată sau de o enormă simplitate sau de o enormă diferenţiere, însă acomodarea nu se face în acelaş sens. În cazul dintâiu, e al acelora cari spun că viaţa a apărut întâia oară în mări, ar trebui să adăugăm că aceasta s’a întâmplat şi fiindcă apa marină garanta un mediu mai omogen. Păsările, pe de altă parte, cari călătoresc în ţări străine, fac aceasta tocmai pentru a-şi păstra mediul asemănător de viaţă. Omul în schimb, şi în special omul alb, e singura fiinţă care, din proprie iniţiativă şi prin puteri proprii, poate trăi pe tot globul, luând atitudine activă şi acomodându-se faţă de diversităţile întâlnite. Diferenţierea îi dă putinţa ubicuităţii. Ceeace e însă mai însemnat, e altceva. Omul nu numai că a luat în stăpânire tot spaţiul pământesc, nu numai că s’a acomodat la spaţiul ca atare, dar a trecut mai departe.
PĂCAT ŞI TRANSFIGURARE de Emil Cioran
Există multă bucurie în nelinişte şi multă voluptate în suferinţă. Fără acest compromis superior, cine ştie dacă s’ar mai fi găsit oameni care să-şi caute fericirea în nefericire şi salvarea pe drumuri de întunerec, şi dacă ar mai fi posibilă o mântuire prin ocolurile răului. Iubirea infernalului nu este posibilă fără reflexele de paradis ale bucuriei şi ale voluptăţii pure. Dar când conştiinţa noastră, pe calea mântuirii inverse, rămâne la un moment dat, pură de bucurie şi de voluptate, când neliniştea şi suferinţa se închid în ele înşile pentru a-şi medita abisul ? Atunci ne mai putem noi crede pe drumul mântuirii ? Sau mai vrem noi să ne mântuim ? Nu se poate şti dacă omul vrea sau nu să se mântuiască, fiindcă nu se poate şti dacă momentul ultim al mântuirii — transfigurarea este altceva decât o înfundătură sublimă.
Refuzul mântuirii pleacă dintr’o iubire secretă a tragediei. Este ca şi cum odată mântuiţi, ni-ar fi frică să nu fim aruncaţi la coş de Divinitate şi am prefera o rătăcire pentru a ne împlini un orgoliu absolut. Cu toate acestea nu există nimeni care să nu privească pierderea mântuirii, ca pe cea mai mare ocazie pierdută, precum nu există nimeni, care să nu se îmbujoreze în visul alb al transfigurării. Şi această situaţie este atât de dramatică, încât te întrebi dacă Dumnezeu nu ne-a exilat pe pământ pe fiecare în parte.
(more…)
Destine de luptători anticomunişti: „Haiducii Dobrogei“, aromânii care şi-au vărsat sângele în numele libertăţii. „Nouă ani nu am ştiut nimic de tatăl meu“
Aromânii din Dobrogea au scris o pagină eroică, dar sângeroasă, prin mişcarea de rezistenţă pe care au iniţiat-o şi au dus-o împotriva bolşevizării României. Cei care nu au fost ucişi pe loc au sfârşit în temniţele comuniste şi în coloniile Canalului Dunăre-Marea Neagră.
Nicolae Fudulea în momentul predării Arhiva CNSAS
După instaurarea regimului comunist în România, prin armistiţiul încheiat la 12 septembrie 1944, la Moscova, între România şi Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şi Regatul Unit al Marii Britanii), care a permis ocuparea ţării de către Armata Roşie, în toată ţara s-au organizat mişcări de rezistenţă anticomunistă, care aveau ca scop pregătirea României pentru un eventual război între democraţiile occidentale şi URSS.
În teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, grupările anticomuniste erau conduse de Nicolae şi Dumitru Fudulea, în nordul Dobrogei, şi de Gogu Puiu, în sud. Lor li s-au adăugat Nicolae Ciolacu, care a condus mişcarea din centrul regiunii.
(more…)
DIN MĂRTURISIRILE UNUI NAŢIONALIST
Emil Cioran
Niciodată nu vom putea încorona România cu un nimb istoric, dacă fiecare din noi nu va trăi cu o pasiune vijelioasă şi dureroasă toate umilinţele cari au umplut trista noastră istorie. Dacă nu vom încerca subiectiv regresiunea în dezastrul şi tragedia istoriei noastre, pierduţi suntem pentru transfigurarea viitoare a acestui neam, fiindcă pierdut va fi el însuşi. Nu înţeleg cum există oameni cari dorm liniştiţi după ce se gândesc la existenţa subterană a unui popor persecutat, la secolele de întunerec, de groază şi de iobăgie. Când văd Ardealul mi se desfăşoară o configuraţie plastică a unor dureri mute, a unei drame închise şi înăbuşite, a unui timp fără istorie. O mie de ani într’o monotonie sub-istorică, o mie de ani, ca o multiplicare monstruoasă a unui moment, a unui singur moment. Spectacolul invariabil al persecuţiei îmi dă fioruri reci; căci mă înspăimântă o dramă cu un singur motiv. Aceiaşi lipsă de libertate şi în celelalte provincii; numai că variaţiile peisajului dau iluzia unui joc istoric.
Îmi place ‘n clipele de tristeţe să măresc intensitatea acestora, lunecând spre depărtările neamului românesc şi să mă chinuesc scufundat în durerile lui. Iubesc blestemele aruncate dealungul veacurilor de acest popor şi mă ‘nfioară resemnarea, gemetele şi toate jelaniile consumate ‘n umbră.
Nu aveţi momente când auziţi trecutul nostru, când tot ce a trăit acest neam se actualizează în voi şi se subtilizează într’o muzică de monotone lungimi orientale, în tărăgăneala melancolică a melodiilor noastre populare? Nu vă arde uneori ca o otravă concentrată toată seria umilinţelor îndurate şi nu troznesc în voi toate dorinţele de răz bunare, acumulate în sute de ani?
(more…)
