Garda de Fier

Valea Crişului – tinere în costume populare

(more…)

(more…)

În toţi munţii României, în păduri, în sate şi în oraşe, în vreme de două decenii, 1944-1962, au acţionat grupuri de rezistenţă armată. Într-un raport din 1959, Securitatea dădea un număr de 1.196 de grupuri şi organizaţii pe care le-a distrus. Securitatea le numea ,,bande subversive”. Aceste grupuri au adunat laolaltă zeci de mii de oameni.

Lucia Baki – “Brazii mor în picioare”

(more…)

1950: Piaţa Catedralei din Florenţa, Italia – reîntâlnirea fraţilor Ion şi Traian Golea

Între faptele cele mai măreţe de ispăşire pentru Neamul Românesc ale fiilor pământului nostru, se numără şi aceea a sacrificiului incomensurabil al celor intraţi de-acum cu adevărat în frumoasa legendă românească: “Paraşutiştii”, sau mai bine zis, “Cei Treisprezece”! Sacrificiul, eroismul şi jertfa de care au dat dovadă, ca un scump talisman lăsat Neamului pe care l-au iubit şi pentru care au mers la moarte cu sufletul senin şi curat, sunt adevărate semne de atotputernicie ancestrală românească. Intraţi de timpuriu în şcoala marilor caractere, aceşti eroi nu au dezminţit prin faptele lor decât pecetea nemărginitei lor iubiri pentru oamenii şi pământul sacru al vetrei din care s’au născut şi crescut. (more…)

” — Şi m’au bătut, frate… m’au bătut în piaţă…”

Revista “Gândirea”, Anul XIX, Nr. 10, Decembrie 1940

Poate cântecul clavirului era de vină, dar poate şi mintea lui. Jocul i se părea prea tare, prea hăcuit: trilurile băteau ca nişte ciocănele de lemn, arpegiile şi gamele se rostogoleau uscat, iar acordurile mânii stângi prindeau parcă să smulgă carne din piano…

Profitând de o scurtă pauză, el dete să-şi controleze judecata, când prin fereas­tra deschisă izbucniră strigătele Ţigănuşilor cu ziare.

— Ediţie specială… Ediţie specială… Groaznicul măcel din Huedin…

Imediat cântecul îşi reluă jocul lui aprig. Acordurile se urmăreau cu ambele mâni, când bubuind pe întreaga claviatură, când alternând în rostogoliri de puhoaie. Şi numai acorduri după acorduri. Nici vorbă de o piesă muzicală, nici vorbă măcar de un studiu anumit, ci — se vedea cât de colo — o improvizare de ocazie, fără şir, fără noimă, un fel de material muzical trântit la întâmplare, care se tot aduna, se tot prăvălea…

Apoi încetul cu încetul furtuna se potoli; acordurile deveniră mai distante, arpegiile mai iluminate; încetul cu încetul atmosfera; se însenina. Binişor, sufletul în­cerca să-şi ridice pleoapa… când din nou, ca un făcut, blestematul de strigăt:

— Marele măcel din Cluj şi Huedin…

Imediat tăcerea se nărui ca un zid trăsnit. Praf şi cioburi săreau din claviatura pianului. Acum, bărbatul înţelese jocul: muzica dinăuntru trebuia să înnăbuşe stri­gătul de afară. (more…)

Corneliu Zelea Codreanu - Scrisoare, 23 Mai 1935

(more…)

Pe ferestruica din fund a reduitului, zorile au nă­vălit odată cu ultimul strigăt al sentinelei.
— Postul Nr. 13 bine-eeee!
De dinafară s’a descleştat un lacăt, au zăngănit zăvoarele trase din rugină, iar sublocotenentul de serviciu şi-a primit ca întotdeauna raportul sub să­biile braţelor întinse:
— Salonul întâiu legionar este gata pentru des­chidere !

*

Ion Jurubiţă a rămas în cameră în grija medici­nistului Partenie care-i desbandajase picioarele. Erau tot aşa de umflate. Pe tălpi se cunoşteau mai pronunţat dungile, iar carnea vie de dedesubtul un­ghiilor, se ridicase băşici vinete. (more…)

"Pe Drumul-Robilor făptura noastră sue..."

UN PIERSIC M’A CĂUTAT ACASĂ *)

Veni, din nou, o altă primăvară
şi s’a uitat pe geamuri somnoroasă…
— Un piersic, domnule, vă caută afară
şi’ntreabă de-l puteți primi în casă.

Dar nimeni nu răspunse. Praf, uitare.
Şi prourul albastru de la uşă,
în zi de Sfântul Gheorghe pus în soare,
s’a prefăcut în flamuri de cenuşă.

Numai fereastra a oftat,
rămasă cu brațele deschise îngereşte…
Un piersic alb m’a căutat acasă
şi-a plâns, la geam, că nu mă mai găseşte.

Stins de tăceri, bătut de ploi haine,
pluteam departe’n fum, ca o nălucă…
De-atuncia, orice prour se usucă
şi’n van întreabă piersicii de mine.

*) Poezie care trebuia să apară în numărul de Paşte din 24 Aprilie  1938 al “Universului Literar” şi care a fost oprită de cenzură în urma arestărilor de legionari din 17 Aprile, acelaş an. (more…)

Toate celulele chesturii de poliție din Cernăuți erau luminate.
Parc’ar fi fost o sărbătoare. O sărbătoare stranie, tragică. O sărbătoare a nebuniei.

…glasul le sună până departe, alungând muțenia aspră a nopții…

Noaptea — cu ste­le multe. O dulce noapte de Septembrie.

Văzduhul, liniştit şi călduț. In parcul Dominicului desigur că se mai plimbau perechi de’ndrăgostiți.
Vasile Dumşa se plimba fără’ncetare în cuşca monstruoasă de piatră. Pe ziduri—semne ciudate, urme de sânge, sgârieturi făcute cu unghia sau cu­țitul. Profesorul putu descifra câteva nume cunos­cute.
Ion, întins pe scândurile lucioase ale patului, pri­vea necontenit becul electric. Lumina îl fascina şi-i anestezia gândurile. Totul devenise ireal. Pereții se lărgiseră, tavanul cenuşiu crescuse. Ion avea sensația că patul se cufundă cu dânsul într’un abis nes­fârşit.
„Dacă ar înceta sgomotul aceasta afurisit din coridor, tare bine-ar fi”, — îşi spuse —. „Aproape că m’aş simți fericit…”  (more…)

Prof. Sextil Puşcariu

Intre personalităţile reprezentative ale Ardealului cărturăresc, între figurile care sintetizează sforţările neamului nostru de a ocupa un loc onorabil între popoarele în vecinică emulaţie spre culmile senine ale ştiinţei, d-l Sextil Puşcariu e, fără îndoială, între cele dintâi.

Prin activitatea ştiinţifică de aproape patru decenii, ca şi prin calităţile d-sale personale şi-a creat un ascendent, de care nu se bucură mulţi din aleşii neamului, — numele său, respectat pe urma a ceeace a dat ştiinţei, trecând de mult hotarele Ţării.

Căci d-l S. P. e un pasionat al ştiinţei. In camera lui, cu păreţii căptuşiţi cu cărţi, străbat greu chiotele partidelor politice. Departe de contingenţele politicei de interes personal, el înţelege să iasa din izolarea sa numai când e vorba să pună în discuţiune şi să lupte pentru probleme de interes general românesc, iar bunul simţ care-l caracterizează îl apără de a cădea în exagerări, în alunecări sau afirmaţiuni necontrolate, care scad valoarea individului, fiindcă-i scad seriozitatea, probitatea. (more…)