Garda de Fier

” — Şi m’au bătut, frate… m’au bătut în piaţă…”

Revista “Gândirea”, Anul XIX, Nr. 10, Decembrie 1940

Poate cântecul clavirului era de vină, dar poate şi mintea lui. Jocul i se părea prea tare, prea hăcuit: trilurile băteau ca nişte ciocănele de lemn, arpegiile şi gamele se rostogoleau uscat, iar acordurile mânii stângi prindeau parcă să smulgă carne din piano…

Profitând de o scurtă pauză, el dete să-şi controleze judecata, când prin fereas­tra deschisă izbucniră strigătele Ţigănuşilor cu ziare.

— Ediţie specială… Ediţie specială… Groaznicul măcel din Huedin…

Imediat cântecul îşi reluă jocul lui aprig. Acordurile se urmăreau cu ambele mâni, când bubuind pe întreaga claviatură, când alternând în rostogoliri de puhoaie. Şi numai acorduri după acorduri. Nici vorbă de o piesă muzicală, nici vorbă măcar de un studiu anumit, ci — se vedea cât de colo — o improvizare de ocazie, fără şir, fără noimă, un fel de material muzical trântit la întâmplare, care se tot aduna, se tot prăvălea…

Apoi încetul cu încetul furtuna se potoli; acordurile deveniră mai distante, arpegiile mai iluminate; încetul cu încetul atmosfera; se însenina. Binişor, sufletul în­cerca să-şi ridice pleoapa… când din nou, ca un făcut, blestematul de strigăt:

— Marele măcel din Cluj şi Huedin…

Imediat tăcerea se nărui ca un zid trăsnit. Praf şi cioburi săreau din claviatura pianului. Acum, bărbatul înţelese jocul: muzica dinăuntru trebuia să înnăbuşe stri­gătul de afară. (more…)

Corneliu Zelea Codreanu - Scrisoare, 23 Mai 1935

(more…)

Pe ferestruica din fund a reduitului, zorile au nă­vălit odată cu ultimul strigăt al sentinelei.
— Postul Nr. 13 bine-eeee!
De dinafară s’a descleştat un lacăt, au zăngănit zăvoarele trase din rugină, iar sublocotenentul de serviciu şi-a primit ca întotdeauna raportul sub să­biile braţelor întinse:
— Salonul întâiu legionar este gata pentru des­chidere !

*

Ion Jurubiţă a rămas în cameră în grija medici­nistului Partenie care-i desbandajase picioarele. Erau tot aşa de umflate. Pe tălpi se cunoşteau mai pronunţat dungile, iar carnea vie de dedesubtul un­ghiilor, se ridicase băşici vinete. (more…)

"Pe Drumul-Robilor făptura noastră sue..."

UN PIERSIC M’A CĂUTAT ACASĂ *)

Veni, din nou, o altă primăvară
şi s’a uitat pe geamuri somnoroasă…
— Un piersic, domnule, vă caută afară
şi’ntreabă de-l puteți primi în casă.

Dar nimeni nu răspunse. Praf, uitare.
Şi prourul albastru de la uşă,
în zi de Sfântul Gheorghe pus în soare,
s’a prefăcut în flamuri de cenuşă.

Numai fereastra a oftat,
rămasă cu brațele deschise îngereşte…
Un piersic alb m’a căutat acasă
şi-a plâns, la geam, că nu mă mai găseşte.

Stins de tăceri, bătut de ploi haine,
pluteam departe’n fum, ca o nălucă…
De-atuncia, orice prour se usucă
şi’n van întreabă piersicii de mine.

*) Poezie care trebuia să apară în numărul de Paşte din 24 Aprilie  1938 al “Universului Literar” şi care a fost oprită de cenzură în urma arestărilor de legionari din 17 Aprile, acelaş an. (more…)

Toate celulele chesturii de poliție din Cernăuți erau luminate.
Parc’ar fi fost o sărbătoare. O sărbătoare stranie, tragică. O sărbătoare a nebuniei.

…glasul le sună până departe, alungând muțenia aspră a nopții…

Noaptea — cu ste­le multe. O dulce noapte de Septembrie.

Văzduhul, liniştit şi călduț. In parcul Dominicului desigur că se mai plimbau perechi de’ndrăgostiți.
Vasile Dumşa se plimba fără’ncetare în cuşca monstruoasă de piatră. Pe ziduri—semne ciudate, urme de sânge, sgârieturi făcute cu unghia sau cu­țitul. Profesorul putu descifra câteva nume cunos­cute.
Ion, întins pe scândurile lucioase ale patului, pri­vea necontenit becul electric. Lumina îl fascina şi-i anestezia gândurile. Totul devenise ireal. Pereții se lărgiseră, tavanul cenuşiu crescuse. Ion avea sensația că patul se cufundă cu dânsul într’un abis nes­fârşit.
„Dacă ar înceta sgomotul aceasta afurisit din coridor, tare bine-ar fi”, — îşi spuse —. „Aproape că m’aş simți fericit…”  (more…)

Prof. Sextil Puşcariu

Intre personalităţile reprezentative ale Ardealului cărturăresc, între figurile care sintetizează sforţările neamului nostru de a ocupa un loc onorabil între popoarele în vecinică emulaţie spre culmile senine ale ştiinţei, d-l Sextil Puşcariu e, fără îndoială, între cele dintâi.

Prin activitatea ştiinţifică de aproape patru decenii, ca şi prin calităţile d-sale personale şi-a creat un ascendent, de care nu se bucură mulţi din aleşii neamului, — numele său, respectat pe urma a ceeace a dat ştiinţei, trecând de mult hotarele Ţării.

Căci d-l S. P. e un pasionat al ştiinţei. In camera lui, cu păreţii căptuşiţi cu cărţi, străbat greu chiotele partidelor politice. Departe de contingenţele politicei de interes personal, el înţelege să iasa din izolarea sa numai când e vorba să pună în discuţiune şi să lupte pentru probleme de interes general românesc, iar bunul simţ care-l caracterizează îl apără de a cădea în exagerări, în alunecări sau afirmaţiuni necontrolate, care scad valoarea individului, fiindcă-i scad seriozitatea, probitatea. (more…)

Sextil Puscariu - Desenul: Carlo Squilante

Profesorul Sextil Puşcariu a împlinit 60 de ani. E unul din cele mai frumoase popasuri din viaţa unui om — şi când se întâmplă ca acesta să fie o personalitate de mărimea profesorului Puşcariu, sărbătorirea lui devine sărbătoare a neamului. Forţele reprezentative ale unui popor, dau expresie specificului său, şi nu ştiu ce mândrie mă stăpâneşte când, gândindu-mă la distincţia persoanei, evoc din neamul meu numele unui Al. Odobescu, Titu Maiorescu, Duiliu Zamfireseu. Semnele distinctive ale acestei elite sunt: un simţ al măsurii şi o eleganţă intelectuală care cucereşte dela primul contact şi care se evidenţiază în cele mai neînsemnate detalii. Au rămas celebre lecţiile universitare ale lui Maiorescu, stilul cu timbru de metal preţios al lui Odobescu, ţinuta aristocratică a figurii lui Duiliu Zamfirescu. Cei care cunosc pe profesorul Sextil Puşcariu, i-au urmărit activitatea şi viaţa, vor recunoaşte că în această familie de elită e locul său şi vor admite că personalitatea sa adaugă tuturor acestor note nu ştiu ce farmec original. Caracterul sintetic al regiunii natale, Braşovul, i-a determinat stilul personal: peste sobrietatea ardelenească o sclipire de optimism şi dragoste de viaţă. (more…)

Horia Sima: Ordin către toţi Legionarii (23 Ianuarie 1941)

28 Ianuarie 1941. Memoriul Sefului Grupului Etnic German din România, Andreas Schmidt 1), adresat Biroului de intermediere pentru etnicii germani de la Berlin.

Reichssicherheitshauptamt RSHA
Anexã la 42/41/secret IV/2 SECRET
28 Ianuarie 1941 Nr. 1. 781/41 Schm/Le.

Către Biroul de intermediere pentru etnicii germani.
Berlin

Încă înainte de Crăciun se putea observa că, in România, situatia devenise treptat critică. Am spus aceasta de mai multe ori in timpul unor discutii particulare si l-am exprimat in rapoartele noastre scrise, in special in cele privind arianizarea si relatiile germanilor din provincia Banat si Legiune, care au fost rezolvate de mine, personal, printr-o convorbire purtatã cu Sima si Antonescu. Dupã sosirea mea de la Berlin, in ianuarie, m-am dus de îndatã la trimisul extraordinar al Germaniei, Fabricius, apoi la Antonescu si la Sima. Fabricius si Antonescu tocmai se întorseserã dintr-o vizitã fãcutã Fuhrerului. Din convorbirea purtatã cu Fabricius rezultã faptul cã Antonescu, singurul lider politic recunoscut al României, a fost confirmat de cãtre Fuhrer (*). (more…)

...la locul jertfei eroilor...

Niciodată n’am putut sa înteleg mai bine ca acum jertfa marilor nostri eroi, intrati în istoria universală prin supremul lor sacrificiu.
Când au plecat de-acasă în toamna anului 1936, am crezut ca-i un act de prezentă în lupta anticomunistă: mai mult, un fel de protest si pildă biciuitoare pentru ceilalti, care atunci când pregătirile erau în toi, rămaneau indiferenti sau nedumeriti.
Astăzi însă jertfa se profilează pe cerul imens al istoriei si e reprezentată prin crucile însângerate ale eroilor români. Un simbol. Prezenta unei echipe însufletite, în frunte cu Ion Mota, a făcut profundă impresie, cât o divizie de ostasi care ar fi mers din ordin. Mota era chinuit, cum o si spune, “se trăgea cu mitraliera in obrazul lui Christos”, si el, crescut în umbra pridvoarelor bisericesti, cu chipul lui Christos încrustat în inimă, nu putea rămâne insensibil. Biruinta spirituală a Legiunii si contopirea lui în Christos, jertfindu-se pentru El, au fost dintru început premisele logicei lui superioare si intractabile. (more…)