Garda de Fier

Prof. Vasile Christescu

Şaptezeci de ani de la moartea lui Vasile Christescu

Dacă în dimineaţa zilei de 26 ianuarie 1939 aş fi cumpărat gazetele atunci publicate în Bucureşti, pe prima lor pagină aş fi citit anunţul, scris cu litere mari, că arheologul Vasile Christescu a fost omorât de agenţii poliţiei. Pe 2 ianuarie tocmai împlinise 37 de ani. Dintre toate ziarele, cel mai mult mi-ar fi atras atenţia, de o manieră şocantă, Curentul, deoarece reproducea o fotografie ce reda corpul neînsufleţit al lui Christescu, cu chipul plin de sângele scurs din rănile produse de gloanţele care l-au izbit în faţă. În anii 1930, în interiorul disciplinei arheologice dar nu numai, aderenţa lui Vasile Christescu la Mişcarea Legionară nu reprezenta pentru cineva un secret. Notoriu era şi conflictul dintre Legiune şi regimul regelui Carol al II-lea. Probabil însă, necunoscut pentru cei mai mulţi dintre noi ar fi fost faptul că, în septembrie 1938, în condiţiile în care liderul Mişcării se afla încarcerat pe criterii politice, Vasile Christescu fusese numit şef al Legiunii, care acţiona la acea dată în ilegalitate, opunându-se deschis dictaturii regale recent instaurate. Ce s-a întâmplat cu cadavrul lui Vasile Christescu aş fi aflat abia în 1940, după abdicarea regelui, citind ziarul Buna Vestire din zilele de Duminică, 27 octombrie, şi Miercuri, 30 octombrie. (more…)

Gravură de Simion Lefter, ziarul “Buna Vestire”, Anul IV, Nr. 13, 22 Sept. 1940

Ziarul “Buna Vestire”, 22 Septembrie 1940

22 Septembrie 1939

În Constanța

Preotul Chivu Ion din Vilșoara-Cobadin, a fost împușcat de șeful postului de jandarmi pe șoseaua Constanța – Cobadin. Rănit numai, a încercat să fugă dar plutonierul l-a doborât cu lovituri de pat și apoi cu focuri de revolver. Apoi l-a jefuit de bani și îmbrăcăminte.

Îl plâng soția și doi copii.

Preotul Secăreanu din comuna Dulgheru a fost trecut telefonic pe lista de împușcare. Șeful de post ezitând executarea ordinului, maiorul P.M. a venit personal cu mașina să-l ucidă. Între timp șeful postului se decisese…

Îl plâng soția și copiii.

Preotul Mocanu, tot din județul Constanța a fost ucis în aceleași condiții.

Toți au fost expuși în șosea cu placardele de trădători de neam.

Au fost înmormântați fără popă și fără sicrie.

Tot în Constanța, în suburbana Brătianu a fost omorât în condițiuni necunoscute până astăzi studentul Chiriazi Constantin, secretarul sediului legionar. A fost și el expus în margine de drum. (more…)

Vaslui, Joi 24 Octombrie 1940: Slujbă religioasă în memoria zecilor de legionari ucişi în noaptea de 21-22 Sept. 1939 în lagărul din acest oraş...

„Aceasta este de când lumea soarta ostaticului; el poate fi sacrificat oricând. De aceea, decât ostatic, mai bine luptă şi mori dacă trebuie…”

 

Era ziua de 21 Septembrie. Soarele coborâse aproape de apus, în acea zi frumoasă de toamnă, la Vaslui. Cum priveam pe fereastră spre câmpul care se întindea imediat dincolo de şoseaua Vaslui-Negreşti şi dealurile care, în depărtare, închideau orizontul, observ un mic avion că aterizează la o mică depărtare de noi, după ce făcuse câteva rotiri ca să găsească cel mai potrivit loc pentru aterizare. Vasluiul nu avea nici un fel de aeroport şi nici nu văzusem vreodată să aterizeze vreun avion de când mă aflam în această localitate. (more…)

La schitul Izbuc, legionarii pregătesc pământul pentru cărămidă. (Colecţia Fănică Anastasescu)

Unii-s de dreapta. Alţii, de stînga. Sau centru-stînga. Sau centru-dreapta. Ăştia-s extremişti. De stînga. Sau de dreapta. Ăilalţi – ultranaţionalişti. Ăia – moderaţi. Unii vor să taie. Alţii – să dea. Unii, nenorociţii, vor să pună laba pe sare şi pe poştă. Alţii, cumsecade, au luat, cam pe degeaba, marmura, pădurile, fabricile. Unii vor să ne vîndă ruşilor. Alţii, ne-au vîndut deja americanilor. O gargară nesfîrşită. Ce înţelege mujicul din toate astea? Mai nimic. Se lasă dus de val. Şi de impresii. Şi de ipocrizie. Şi de promisiuni. Dă cu căciula de pămînt, rade un vinars şi înjură. Sau laudă, după cum îi vine.

Uite, de pildă, ce-am învăţat eu la şcoală despre legionari. Că erau răi. Cei mai răi. Că omorau oameni. Şi astăzi, dacă-i spui cuiva că-i legionar, e mai nasol decît dacă l-ai înjura de mamă. Mai degrabă acceptă să-l faci comunist. Copilul care eram o trăgeam de limbă pe buna, să-mi spună cum erau legionarii. Auzisem eu că în Valea Bradului fusese un cuib de d-ăştia. Ei, şi mi-a spus într-o seară: (more…)

Căpitanul Legiunii îngenunchiat în faţa osemintelor eroilor din războiul pentru întregirea neamului. Aceste oseminte au fost adunate de legionari în anul 1937 de pe crestele Carpaţilor unde vreme de 20 de ani stătuseră -fără cruce- în bătaia vântului, ploilor... şi a indiferenţei generale. Aşa îngenunchem şi noi în faţa eroilor bihoreni...

Un cercetator din Oradea a descoperit documente unice despre ultimele cuiburi de rezistenta anticomunista din Bihor, acte ce fusesera, iresponsabil, destinate distrugerii.

Bihorul a fost unul dintre ultimele cuiburi de rezistenta anticomunista din tara. Lucru confirmat de documente dosite, zeci de ani, cu mare grija in arhivele fostei nomeclaturi.

La un deceniu si jumatate dupa caderea regimului care a aruncat Romania in poate cea mai neagra perioada a intregii sale istorii si in care cultul indobitocirii societatii a atins repere inimaginabile, valul tacerii care s-a asternut nemeritat peste aceste adevaruri istorice a fost rupt.

Gratie constinciozitatii unui arhivist, o parte din istoria Bihorului a fost salvata de la distrugere. (more…)

"Cine era sortit să fie dus cu Black Maria trei-patru zile consecutiv în plină vară, era absolut sigur că, dacă va mai trăi, nu o va uita niciodată, niciodată."

 Era a treia oară că mă aflam din nou în Black Maria. Acesta e numele oficial definit în Webster’ Dictionary astfel: un vehicul, de obicei vopsit negru, folosit să ducă persoanele arestate la şi de la puşcărie. Definiţia este atât de nevinovată, plăcută chiar. Chiar şi în realitate, în America şi într-o ţară civilizată o fi şi în fapt tot aşa. Adică nimic neobişnuit. Un vehicol. Dar ce înseamnă el în comunism?În comunism, Black Maria este iadul adevărat. Am fost transportat la distanţe lungi de cel puţin opt ori. Iarna, înainte de a fi conectată la garnitura de tren destinată pentru aceasta, deţinuţii sufereau de frig. Vara însă era mult mai groaznic, pentru că nu exista nici o posibilitate de aerisire şi împrospătare a aerului. Cine era sortit să fie dus cu Black Maria trei-patru zile consecutiv în plină vară, era absolut sigur că, dacă va mai trăi, nu o va uita niciodată, niciodată. Frigul din timpul iernii se termina o dată cu conectarea la garnitura de tren, dar căldura şi năduşeala verii nu se termina pe tot traseul şi tot timpul cât va dura călătoria.

Am spus că Black Maria este o temniţă pe roate, o temniţă mobilă, un vagon împărţit în două părţi principale, una pentru temniceri cu întregul arsenal de arme, lanţuri, cătuşe sau alte instrumente de tortură, folosite în caz de necesitate, plus câteva încăperi mai mici pentru alimente şi apă. Partea a doua este pentru bieţii deţinuţi şi care se compune din două încăperi, foarte reduse în mărime, plus celulele de pedeapsă. Ce paradox şi ce ridicol, parcă îţi mai trebuie altă pedeapsă decât cea de a te afla băgat într-o astfel de închisoare pe roate? (more…)

Mă aflam în biroul domnului Cor­neliu Cornea, secretarul Asociaţiei foştilor Deţinuţi Politici, filiala Arad, cu care discutam despre pă­timirile domniei sale prin închisorile comuniste când uşa de la in­trare se deschide larg şi intră precipitat un domn în vârstă, dar care manifesta destulă vigoare fizică. Îmi este prezentat apoi, Ioan Ţă­rău, şi domnul Cornea mă întrea­bă câţi ani îi dau intempestivului vizitator. Chipul arăta, ce-i drept, un om în vârstă, dar mişcările, vocea puternică şi hotărâtă spuneau altceva, aşa că nu am riscat şi am în­trebat direct: „spuneţi-mi în ce an v-aţi născut şi vă spun vâr­sta”. „În 1917”, veni repede răs­pun­sul. În momentul acela am ră­mas surprins pentru că, să numeri peste 92 de ani şi să fii încă în vi­goare nu le este dat multora. A­tunci am şi ho­tărât să ne întâlnim pentru a afla povestea unui om care a văzut şi trăit multe la viaţa lui. Aşa s-a şi întâmplat în ziua de 30 decembrie 2009 când am stat de vorbă în casa dumnealui din Aradul Nou, ocazie cu care iată ce am aflat:  (more…)

“Curentul”, Luni, 11 Noembrie 1940

• S’au împlinit 9 ani de când un mare luptator nationalist, Tudose Popescu, a murit. Amaraciunile si suferintele îndurate în anii de miscare studenteasca l-au doborît mai înainte de a-si vedea visul cu ochii, prea de timpuriu pentru cauza romaneasca.

Tudose Popescu a fost vestitorul vremurilor noi la Cernauti. S’a alaturat din primul moment la actiunea de redesteptare nationala si el a fost cel dintâiu care a rãscolit Bucovina cotropita de dusmanul din nauntru. Ca presedinte al societatii “Arboroasa”, Tudose era idolul studentimii bucovinene. Mereu în neobosita activitate, mereu pe drumuri pentru a mentine viu, printre români, spiritul ce se nascuse, mereu în închisori. (more…)

"Acest soi de borfaşi ne-au cercetat, anchetat şi interogat..."

Cu excepţia percheziţiilor care tot timpul anilor de temniţă s-au efectuat aproape invariabil de brutal şi inuman, cercetările, anchetele şi interogatoriile au variat atât în raport de anii când au avut loc şi de multe ori în funcţie şi de locul unde se execută pedeapsa. Uneori variau şi în raport de persoanele anchetate, cercetate sau interogate.

Primul lucru ce trebuie să ştie cititorul este faptul că totul se făcea cu o încălcare absolută a legii şi a pricipiilor de drept penal.

La început de tot, din anul 1945 până prin 1950, o perioadă qvasi-primară de formare a noilor cadre de partid în toate sectoarele vitale ale statului, aşa şi în cele trei ramuri de activitate statală: legislativ, executiv, judecătoresc, partidul s-a servit de idioţii utili, de cadrele anteriore de pe vremea partidelor politice şi a regalităţii când, într-o oarecare măsură se putea spune că există o aparentă idee de democraţie, adică de guvernare democratică. (more…)