Garda de Fier

Grafica: Ion Mirea

 Revista “Drum”, Anul 9, Nr. 1-2, Ianuarie-Iunie 1973
 Valoarea lui Vasile Posteucã constã, nu atât în faptul cã a fost un om intelectual si un talentat poet, ci mai ales în aceea cã a avut curajul, în acest veac de mimetism spiritual, sã-si trãiascã drama vietii lui cu sinceritate.
Poezia poate fi rezultatul unor înlãntuiri de imaginatii si sentimente, unele mai dure, altele mai rafinate sau poate iesi chiar din reprimarea unor impulsuri si instincte primare, care îl stãpânesc pe om. Ca intelectual, la fel, omul nu se poate sustrage unui miraj logic de formule uscate, ci cautã sã-si exercite abilitãtile mintii într’un joc de premize si concluzii, cum facem toti, deobicei. Deaceea, pentru a fi consacrat in aceste douã domenii, ca intelectual si poet, opera lui Vasile Posteucã va trebui sã treacã prin ciurul vremii, sã înfrângã barierele timpului si ale spatiului, sã înfrunte criteriile necrutãtoare ale unei competitii universale. Ca om, însã, el a fost mai aproape de noi; el era crestinul, patriotul, nationalistul, tãranul cântãret din fluier, mocanul de pe obcinele Bucovinei, care încrusteazã chipul lui Dumnezeu în scoartã de copac, este si va rãmâne iconarul fãuritor de modele pentru stergare tãrãnesti si pentru blide… este ceeace s’ar putea numi aspectul accesibil al personalitãtii lui – omul cel dinafarã. (more…)

Gravura: Horatiu Dimitriu (revista Gândirea")

 Revista “Drum”, Anul 9, Nr. 1-2, Ianuarie-Iunie 1973

Vasile Posteuca era fiu al Bucovinei, provincie româneascã disputatã pe rând de douã puteri la fel de imperialiste: Austro-Ungaria si Rusia Sovieticã. A fost imposibil ca tânãrul student de odinioarã sã se sustragã atractiei miscãrilor nationaliste sau iredentiste. Se obisnueste a se decreta în mod absurd “naziste”, doar în tãrile occidentului european care au pierdut rãzboiul, uitând cã nationalismul, este un sentiment universal. Il practicã aproape toate marile puteri sau cele mici, dar mai cu seamã Uniunea Sovieticã. Sã încerce cineva a rupe un metru din teritoriul micilor state cucerite piratereste de Sovietici! Se va deslãntui cel mai feroce mãcel, in ciuda “fraternitãtii internationale” proclamatã de guvernantii rusi întru adormirea naivilor.
(more…)

Verdele nu poate fi ucis si interzis de nici o prigoanã...

 Revista “Drum”, Anul 10, Nr. 3, Iulie-Septemvrie 1974

• 9 Mai, 1971
   Cald. Soare. De-abia din blestemul de frig si sloatã al Minnesotei, poti pretui primavara si vara. Soarele aduce minuni de rai. Verdele e mai verde decât oriunde în lume. Si aurul pãpãdiilor, pe verdele ierbii, e mai scump decât tot bãnetul bogãtiilor! Mã simt de-a dreptul fermecat. Imi topesc mucegaiurile din trup, în vatra soarelui, si ma simt mângâiat, iubit, salvat. Dumnezeu îmi cântã prin inimã.
   Aur pe verde! Simplicitatea smeritã a pãpãdiilor, se’mbracã’ntr’o magie fermecãtoare si eliberatoare. Verdele devine fond al eternului adevãr. Al frumosului fãrã egal. Verdele nu poate fi ucis si interzis de nici o prigoanã, de nici o dictaturã, oricât de barbare si sângeroase ar fi ele. Vine primãvara si se îmbracã tara si toatã planeta în uniforma legionarã, cântând imnul verde al tineretii, învãtând marele mister al mortii si învierii.
   Numai pe verde, poate, aurul pacii si stirii interioare avea atâta cereasca strãlucire. Si totul e simplu si smerit. Depãsind materia si foamea de avere. Reducându-se la gratuitate. La simbolism. La archetipul celei mai dumnezeesti combinatii de nuante: aur pe verde.
   Stiu de ce am trecut, in aceastã viatã si întrupare, prin lumea lui Dumnezeu. (more…)

Revista "Sentinela"

Revista “Sentinela“, Anul III, Nr. 1, Iulie 1962. Tipografia “Vestitorii”, Munchen
   Originea lor – O surprinzãtoare rezistentã si tenacitate – Societãtile româno-americane – Dupã împlinirea visului national – Deceptii – Al doilea rasboi mondial – Cu inima împãrtitã – O nouã desamagire – Statele Unite îsi reneaga idealurile – Ajutorarea refugiatilor – Noul val de emigranti – Nivelul lor intelectual si politic – Un bilant deprimant – Complexul de jale – Nationalismul romantic – Tovãrãsia cu trãdãtorii dela 23 August – Ostracizarea lui Aron Cotrus – Necesitatea unei reactiuni – Peisajul politicii interne americane – Influenta comunistilor – Crearea unui grup de presiune propriu – Coalitia nationalitãtilor – Politicã activã de eliberare – In larg spre marea politicã

Românii din America îsi trag spita neamului, in cea mai mare parte, din satele ardelenesti, bãnãtene si bucovinene. Mai putin din Vechiul Regat sau alte tinuturi românesti. Si-au pãrãsit vatra pãrinteascã unii pentru a scãpa de asuprirea strãinã, iar altii, cei mai multi, pentru a-si întocmi o viatã mai buna. (more…)

Purta coif, azi, poartã cascã...

  S’a oprit din scris si pana.
Toate, de înmãrmurire,
Las’ sa picure din rana
Fiului, dumnezeire.

„Iartã-l Doamne cã nu stie
Ce-a fãcut sau ce doreste,
Azi s ‘a lepãdat de iie
Si-a uitat de pâini si peste.

A uitat sa-si oglindeascã
Ceru’n mila si iertare.
Purta coif, azi, poartã cascã
Si mereu ceva nu are.

Strânge ‘ntruna ca’n blesteme,
Strânge depãsind mãsura,
Si visând tot diademe
A ‘ncurcat mila cu ura.
(more…)

Dimineaţa, mama fãcea o cruce frumoasã pe grâul fiert din ajun...

  Ciresele coapte … Poate nu ar trebui sã spun decât atât: „ciresele coapte”. Gustul cireselor foarte coapte din vremea sfârsitului de scoalã – adio profesori si lectii si griji! – gustul cireselor coapte din Sâmbãta mortilor, nu stiu de ce, dar ciresele coapte din Sâmbata mortilor aveau un gust deosebit, cu totul deosebit, pentru mine era gustul împlinirii depline, concentrând, parcã, în sine, miezul deplin al vietii prezente.
Dimineata, mama fãcea o cruce frumoasã pe grâul fiert din ajun, apoi pleca la bisericã – noi trebuia sã strângem cirese, cât mai multe cirese, sã aibã mama de ajuns de’mpãrtit. In familia noastrã erau multi morti si atunci – ne spuneam – trebuie sã strângem cirese cât mai multe, ne suiam bucurosi în prietenul nostru, ciresul, era o zi deosebitã si mâncam cirese pânã nu mai puteam, gândindu-ne cu poftã la coliva, brânza, colacii si mai ales gogosile ce aveam sã le mâncãm dupã ce femeile vor termina cu’mpartitu’. (more…)

Cazut în lupta împotriva comunismului

    Acum 30 de ani în urmă, în anul 1952, în tranşeele de luptă din Coreea şi-a pierdut viaţa un tânăr compatriot român de 22 de ani, Gheorghe Gheorghescu, unul din acei români exilaţi care pentru Ţara şi Neamul crucificat, s’au oferit voluntar să lupte cu arma în mână împotriva acelora care urmăreau şi aici, în această parte a lumii, să răpună drepturi şi libertăţi existente.

    El se născuse la Bârlad, la 17 Septembrie 1930 şi se refugiase împreună cu tatăl lui în Statele Unite spre a scăpa de comunism. In ţară îi rămăsese mama, “în ghearele călăilor”, -cum spunea el. Cu gândul la ea, cu dor adânc de ţară, cu nopţi chinuitoare şi şoapte gemute care îi tremurau somnul, pentru a lupta împotriva acelora care îi terorizau mama, se înrolează în anul 1951 în cadrul trupelor O.N.U. (more…)

Un grupaj de interviuri realizate cu ocazia Congresului “Vetrei Romanesti” din America, în anul 1987 de colaboratorul ziarului Libertatea, Doru Popescu.
Interviu cu Pr. Marin Mihalache si Pr. Moldovan

 Interviu cu Pr. George Gage – 1987

Desen de Ioan Mirea

Să nu mă uiţi copile!…

Asa cum sunt, luptată’n ani si frãmântatã din Carpati până la Dunărea bătrână si Marea cea Mare; asa cum mă stii, caldă la soaptã si parfumatã a grâu copt în roata de soare generos, cu praful drumurilor mele si ascunsul codrilor tãinuti, cu privirea dreaptã si limpede în zãrile de pe Omul meu înalt cât lumea. Asa cum sunt, cu primãveri surâzãtoare în lacrimi de ploaie stropitã din belsugul înaltului meu mai albastru ca albastrul, cu fructe în pârg si fete frumoase svâcnite în luminã, cu toate tãriile încruntate si cumplitã la mânie, cu pieptul sfârtecat de ani si ani de suferinti, cuminte în gânduri bune…

Să nu îmi uiţi nici geamătul surd când strig că mă doare, nici pumnul de fulger zdrobit în crestetul hotului ce furã pământ sfânt cuprins în fruntariile-mi hãrãzite dintotdeauna de Cel de Sus, sã tii minte si lacrima de mamã cu pruncul adormit la sânul rece secat si jalea de pe drumul fãrã de întors unde odihnesc cei mai dragi ca lumina ochilor de-acum stinsi de-atâta plâns.

Din crestet înfricosat de stâncã si pân’ la poale’n tãrânã sã mã tii minte, Copile, asa cum sunt, doinitã’n verdele proaspãt al frunzelor de ciobani stãpâni de Miorite cãlãtoare, scãldatã’n flori de tei si bani din aurul diminetii noului mereu miscãtor, purtatã’n arme drepte aducãtoare de pieire.

Moarte hoţilor de drumuri si cãrãri, acelora ce se ascund miselnic cu pumnii plini de minciunã si cu gânduri mai negre ca potecile ce atin frunzisul ascuns de luminã!

Moarte celor ce cu gurã de miere varsă venin, celor ce fug ca sã ascundã sub pãmânt binecuvântat de Domnul, comori ce nu sunt ale lor, sã astupe cu tãrânã guri care mai vorbesc încã si ochi care strigă mai tare ca strigătul strigat!

Sã nu uiţi asta Copile!…

Si să nu uiti nici scâncetul de prunc în copaie si nici agonia ostasului pe moarte în noaptea asaltului; sã nu uiti pe bunicii care au murit pentru soarele tãu de azi, pentru lumina sufletului liber în respiratia sa spre ce va sã vinã, pentru svâcnetul nostru spre mai sus, mai departe, mai înalt în spirala timpului care nu iartă.

Sã nu le uiti Copile, iar pe mine pãstreazã-mã în lada ta de zestre de vorbire româneascã, în istoria lui Mircea si Stefan Vodã, în virtutea lui Mihai Viteazul si smerenia lui Alexandru cel Bun, în jertfa Brâncovenilor si nebunia rãzboinicã a lui Vlad Dracul în rugile tale de searã si de dimineatã cãtre Dumnezeul cel Drept. Iar atunci vei fi rãsplãtit de El cu har.

Iar pe mine, ţine-mă minte asa cum sunt si cum am fost întotdeauna, mereu a ta jertfită Mumă Românie.

Delia V. Lucaciu

Libertatea, N.Y. Anul II, Nr. 22/23, Mai-Iunie 1984