Garda de Fier

Biserica din Bilca, Bucovina

Experienta individualã, oricît de bogatã ar fi, trebue complectatã si corectatã prin experienta altora. Experienta politicã individualã, chiar din cauza cã e întîmplãtoare (politica nu se poate face în laborator), împinge la generalizãri premature si gresite, iar de aci rezultã apoi programe politice utopice, formule de actiune cari, chiar dacã reusesc sã agite pentru un timp opinia publicã, nu pot aduce nici un folos pozitiv.
Se întelege cã oamenii politici practici nu pot astepta rezolvarea teoreticã exactã a tuturor problemelor, cum nici nu putem cere dela ei ca sã le deslege mai întîi în teorie. (more…)

Monumentul lui Vasile Lupu (azi în Orhei, Basarabia)

(pentru un monument de Han)

Ziarul “Buna Vestire“, Anul I, Nr. 180, Sâmbãtã 2 Octombrie 1937

Toatã lumea stie – …sau, din nenorocire, poate, toatã lumea încã nu stie – ceeace am fost nevoit odatã sã numesc «cazul Han», o rusine dar si un eroism asupra cãrora am astãzi un emotionant prilej sã revin.
Monumentul covârsitor care se ridicã acum in piata Ateneului, ca o aparitie, acest Vasile Lupu ireal de mult ASA cum probabil el n’a putut sã nu fie – umbrã sculptatã, istorie trãind… – privind din înaltul lui si din timp, ca sã sfideze par’cã sentimentul bovin al unei tãri incapabile de reactiuni, aceastã arãtare freneticã in bronz, de o vieatã… in care desigur artistul a pus-o pe a lui, mã invitã la un drum de amintiri, un lung popas de revolte si entusiasme pentru unul din cei mai siguri artisti cari trãesc azi printre noi.
Han e un strigat de eroism, in artã, – un imaterial minut de frumos, ofensat. Povestea lui mã doare aproape si azi, intr’o’ carne care par’cã e numai de suflet.
(more…)

Grafica: Demian

Ziarul “Buna Vestire“, Anul I, Nr. 180, Sambata 2 Octombrie 1937, Bucuresti

Toatã lumea cu adevãrat cultã de la noi e de acord cã, fatã cu propagarea «idealurilor» iudaice în popor, – «idealuri» mercantile, materialiste, animalice, – fatã cu progresele bolsevismului si ale sectelor, avem nevoe de clerici militanti, de conducãtori spirituali plini de har si de sfântã ravnã de a propovãdui prin fapte eternele idealuri ale Mântuitorului. Constienti de aceastã nevoie, conducãtorii oficiali ai Sfintei noastre Biserici, au socotit oportun sã creeze formatiuni de misionari, special investite cu sarcina de a combate pe teren toate relele si toate iazmele veacului.
(more…)

I.P.S.S. Mitropolitul Visarion

Ziarul “Buna Vestire“, Anul I, Nr. 179, Vineri 1 Octombrie 1937

Viata bisericească preocupã azi din ce în ce mai mult opinia publică – si găsim că interesul ei pentru realizările eclesiatice e bine-venit.
Intre Inaltii Prelati cu deosebită râvnă pentru prosperarea ogoarelor sufletesti ale Sfintei Biserici, numele Vlădicăi Visarion al Bucovinei s’a statornicit cu tãrie deosebitã. Si nici nu putea sã fie altfel – cãci ceeace a fãptuit acest chiriarh e cu adevãrat vrednic de cinstire.
Adus cu mare dragoste din asezãrile basarabene în solemna Bucovinã cu mânãstiri de omãt si cu plaiuri luminate de nenumãrate troite, I. P. S. S. Mitropolitul Visarion a hotãrît înfruntarea desmãtului cuibãrit comod în gospodãria Fondului bisericesc. A fost o luptã titanicã acolo, împotriva hidrei evreesti, care, cu concursul glicerinat al politicianismului local, tãia si spânzura în averea româneascã. (more…)

Ziarul “Cuvântul“, Anul XVII (Serie Nouã), Nr. 12, Vineri 25 Octombrie 1940

“Deutsche Allgemeine Zeitung” publicã un mare articol despre: “Garda de fier, legionarii si poporul român” în cadrul cãruia subliniazã „întâmplarea fericitã care a fãcut sã se întâlneascã in Legiune doi oameni”: Corneliu Codreanu si profesorul Nae Ionescu.
Gazetarul german a avut viziunea clarã a faptului.
Intr’adevãr! (more…)

Foto: ziarul "Buna Vestire", 1 Oct. 1937

 Se vorbeste mult de tinerete de la o vreme încoace. Atât de mult încât ne cuprinde oarecum teama ca frequenta însãsi de circulatie a acestei idei sã nu fie tocmai simptomul lipsei de întelegere a noimei adânci închise in acest magic cuvânt.
   Sã fie oare vorba numai de tineretea “cronologicã”, de aceea care se mãsoarã dupã actul de nastere?
   Desigur cã nu. E vorba aici, mai presus de toate, de puterea de intuire, de prospetimea de trãire a actualului. Iar aceasta, desi legatã de primul înteles, depãseste limitele – adeseori complet irevelante – ale acelei „tinereti” ce se mãsoara cu anul sau ceasul. (more…)

Ziarul “Buna Vestire”, Anul II, Nr. 287, Duminică 13 Februarie 1938

Sufletul se poate odihni întotdeauna în poiana istoriei ardelene. Oridecâteori coboară svon de îngrijorare, îndoielile si chinurile se risipesc dacă privesti, drept în fată, icoana însângerată a Ardealului.
Ardealul n’a crescut din petrecere si din întâmplare ci din frângere pe roată.
Inima pământului, acolo, în Ardeal, a svâcnit româneste dintru început.
Muresul si-a purtat prin veacuri unda bătută în jale iar Oltul, spintecând muntii, si-a trimis revolta si protestul pe drumul Dunării bătrâne.
Maghiarii l-au dumicat pe Horia, i-au împrăstiat sângele si oasele.
Maghiarii i-au dat lui Iancu fluier de nebunie.
Memorandistilor li s’au împărtit celule. Popii Lucaciu vacz-uri si seghedinuri.
Ardealul a fost dus în fata tuturor tribunalelor, condamnat de toti procurorii si închis în toate închisorile.
Un sir nesfârsit de martiri i-au străbătut istoria.
O mare de sânge i-a stropit tarina. Temnitele i-au furat libertatea si gloantele i-au străpuns pieptul.
La Belis, Motii au fost transformati în uriase ruguri.
Dar din toate astea, Ardealul s’a ridicat biruitor, s’a desprins din mileniul catuselor si a privit, senin, mai dârz, mai tânăr si mai viu, spre soare, – asa cum a pornit Invierea Domnului din chinurile Golgothei.
Sângele si oasele lui Horia au cerut dreptate peste 3 veacuri. Iancu si Buteanu si năpraznicul Axente Sever si-au rostit cuvântul la Alba Iulia.
Iluminatii vlădici si dascalii de carte românească au tras clopotele toate într’o zi de 1 Decembrie.
Iar Bărnutii a vorbit, tot asa ca la 48, pentrucă, dacă au trecut anii, au rămas jertfele si idealul nu s’a clintit.
Ungurii n’au priceput niciodată Minunea si nici azi nu vor s’o cunoască. Pentrucă ei gândeau ex categra si depe fotoliile dregătoriilor.
Mâna lor n’a frământat niciodată o bucată de humă ardeleană, mâna lor n’a simtit niciodată cum se preling picăturile de sânge românesc din pumnul de pământ.
Ei n’au întrezarit pasii Mântuitorului prin lanurile furate si n’au auzit cum încep si pietrele să grăiască, în grai sfânt si nou, în grai românesc.

Valeriu CÂRDU

Ziarul “Buna Vestire”, Anul II, Nr. 287, Duminică 13 Februarie 1938

"Suflet înstelat si ochi de tămâioare limpezi..."

Am mai scris, nu de mult, despre sufletul înstelat si ochii de tămâioare limpezi ai copiilor nostri.
Si spuneam, atunci, că prichindeii ăstia de azur îmi vin in minte mai ales in ceasurile brumate cu tristeti, când inima e un violoncel rănit iar condeiul ar vrea să mustească un strop de sânge in vârful lui… O, da, atunci – mai mult decât oricând – ochii copiilor, pâlpâind lumini si aurori, sosesc să însenineze gând, frunte si scris. Uite, văd cum se destramă, in jurul meu, elegiile, si cum se redeschid, solare, zările mohorîte: o imagine proaspătă de copil bucălat îmi surâde. Dacă ati stii câtă primăvară aduce in casa i si in suflet un piciu de-o schioapă cu vorbe mici si nasul cat o alună ! Pasii lui sunt pasi de pitic venit dintr’un basm floral. Gesturile lui sunt de zăpadă. Gurita poceste încântător cuvintele si amestecă naivitatea lor cu cer…
Iar când obrazul lor se culcă, aerian aproape, pe mâna ta trudită, brazdele fruntii ti se topesc in zâmbet si in odae începe să ningă cu fulgi îngeresti.
Mi-aduc aminte de atâtea amărăciuni si desnădejdi care mi-au colindat, cu tristă stea de venin, sub ferestrele vietii.
De-atâtea ori pâinea luată, pentru crezul meu, dela gură; de-atâtea ori pustiul zilei de mâine, în fată; de-atâtea ori pasii mei urcând, cu greu, peste “muntele suferintii” sau glesnele sfâsiate prin “pădurea cu fiare sălbatice”… In acele durute clipe de plumb, numai făptura copilului meu mi-aducea liniste si limpezime. Genele fetitei clipeau, mătăsoase; si nădejdile-mi cresteau noui si puternice. Bratele ei imi cuprindeau, colan de lalele, gâtul, si totul redevenea cântec, dor de viată si de biruintă…
Nefericiti sotii care nu găzduesc, in casa lor, lumina unul copil! Nefericite femeile care n’au îngânat, o singură dată, un cântec de leagăn, si n’au veghiat, o singură noapte, lângă două mânute cât niste colibrii de portelan si lângă un căpsor blond, ciufulit de lună! Nefericiti bărbatii cari se intorc, seara, supti de istoveală si de lupta crâncenă cu viata, si nu sunt întâmpinati, in prag, de ciripitul păduret de mierlă al unui prichindel rupt dintr’o ramură de visin înflorit!
Mi se strânge inima de groază când mă gândesc cu câtă usurătate aleargă unele – cele mai multe – sotii tinere după asasine “interventii chirurgicale”, si cu cât cuget mort consimt bărbatii lor la sfârtecarea micului mugur îngeresc de viată…
In Bucuresti, ca si in orasele de provincie, – cu toată legea severă, care opreste crima avortului – se află încă sute de pipergali.
Sute de pipergali si sterni, alături – din nenorocire – de zeci de medici români – trăesc din mădularele ciopârtite ale micilor vieti ce n’au ajuns încă la vârsta unui crin.
Se practică încă, pe-o scara întinsa, avortul, in cele mai ucigase conditii.
Va reamintiti cu cât a inumană ferocitate a fost aruncat in sobă, anul trecut, trupusorul, abia viabil, al unui prunc si topit pe jeratecul din teracota pipergalului asasin? Nu vi se cutremură fiinta?
De ce atâta frivolitate în căsniciile atâtor insi, care, pentru a nu-si “complica existenta”, preferă, cu seninătate, să aibă pe constiinta omătul însângerat al unui prunc ucis prin avort? Viata este, desigur, grea. Dar ea trebue luată de piept.
Trebue o trăire adâncă, răzbită, luptată… Pentru ticăloasa voluptate de-a putea merge, comod, la cinematograf, ori de-a cutreera Calea Victoriei, cu lungi contemplări la vitrinele magazineler, tinerele sotii nu trebue să sacrifice însăsi rostul lor in viata familiei si în viata Neamului.
Si bărbatii la fel. De-ajuns cu bodegile si prelungile aperitive. Alta este adevărata viată conjugală, decât aceia de-a te vedea “salvat” de eventuala “povară” a copilului prin câteva mii de lei aruncati unui stern sau altui bestial profesionist de acest fel.
In casele noastre, ne trebue îngeri pământeni. Pentru însăsi consolidarea familiei. Pentru misiunea ei însăsi. Pentru seninătate. Si încă pentru ceva: pentru a creste vlăstare noi, în altă lumină morală, Neamului nostru drag…

Radu GYR

Ziarul “Buna Vestire”, Anul VI, Seria II, Nr. 66, Sambata, 30 Noembrie 1940

Troitã

Azi incepe procesul de punere in drepturi a neamului romanesc. Judecator este Capitanul, prezent, cu Legea Lui, acuzatori sunt cei care au ramas sa-I indeplineasca fapta si cuvantul, iar acuzati cei care pierzandu-l pe El au facut-o vanzandu-si neamul.
Iata ziua cea mare, cand dupa veacuri de sclavie indurate cu neintrerupta suferinta de catre cel mai nobil popor din acest Rasarit, Adevarul dreptatii, dupa care atat am insetat, vine sa se aseze in casa pangarita de minciuna si tradare. Se va vedea cum legea, facuta in numele unei “Justitii” neinduplecate, a putut ajunge in mana oamenilor cu rea vointa unealta de distrugere.
Osanditorii si partasii lor, cuprinsi de orbirea pe care le-a dat-o belsugul aurului, nu s’au increzut nici in lege, nici in vreun adevar, ci in puterea lor. Este adevarat ca puterea supune legile, dar cu o conditie: aceasta putere sa fie legitima, sa vie dela neam. Puterea neamului este a lui Dumnezeu, dar ca sa o ai trebue sa te afli in adevarul neamului, sa urmezi chiar legea lui.
Necrezand in lege, acestia credeau ca pot sa o faca oricum si oricand. Si chiar atunci cand si-au facut-o nu au respectat-o. Pentruca sub ea nu se afla o putere adevarata care s’o impuna si s’o garanteze, ci doar o putere materiala, exterioara. Esenta acelei legi se gasea in siluire si inselatorie. Poporul romanesc fusese siluit cu amenintarea luarii painii dela gura sa voteze legea fundamentala a statului. Pe aceasta lege nu se putea cladi nimic altceva decat tot siluire si inselatorie. Ceeace s’a vazut in doi ani: tara saracita si dezarmata a fost rupta din toate punctele cardinale. Pentruca puterea neamului, puterea cea adevarata era inlantuita. Forta careia îi ramanea astfel datoria sa apere altceva; pe sine insasi. In loc sa lupte cu dusmanul neamului, lupta cu acei care pastrau in fiinta lor toata taria legii acestui neam.
Dar legea nescrisa, legea fireasca a invins si astazi se desveleste in casa care va deveni iar a dreptatii, pentru intelegerea intregii lumi.
Moartea care nu e o durere decat pentru misei nu îi ingroapa decat pe acestia. Capitanul nu a putut fi ucis pentru ca El infatisa chiar legea. Si aceasta lege vie vorbeste astazi.
Este legea pe care se cladeste adevarul zilelor viitoare, legea rupturii noastre de o lume care nu se mai poate ridica. Ea este piatra de temelie pe care se aseaza azi dreptatea romaneasca, dupa ce veacuri intregi nu s’a tinut seama de ea. Capitanul, creatorul Institutiilor noastre, sfinteste astazi cu prezenta Lui, institutia dreptatii romanesti, batjocorita, pana azi, asa cum nu a fost batjocorita dreptatea decat in tarile in care neamurile si-au pierdut propria fiinta.

Horia STAMATU

Col. A. I. Cuza

Ziarul “Buna Vestire”, 24 Ianuarie 1938

O dată de granit. Un popas sărbătoresc si o piatră de hotar pentru toate năzuintele noastre de ascensiune în viata popoarelor. Vremurile erau tulburi. Constiinta natională trezită în Apus sub forta vizionară a lui 1848, a mijit în preajma acelui an si ‘n Principatele românesti. Actul Unirii s’a putut face numai cu un deceniu mai târziu. Bărbatii luminati ai timpului au trecut peste toate piedicile întinse de neamurile străine si peste neîntelegerea rătăcitilor din Blocul Antiunionist.
Gestul spontan al unionistilor care, printr’o subtilitate procedurală, au consfintit ideea Unirii dintru început, în persoana colonelului Alexandru Ion Cuza, a uimit străinătatea. Protestele au fost înăbusite, prin lovitura de pumn a faptului împlinit. Domnul care întruchipa nădejdile de mai bine ale celor două mladite de tară românească, despărtite de hotarul nedrept al Milcovului, a stiut să ctitorească vremuri noi pentru destinele poporului românesc. Unirea s’a născut din entuziasm si renuntare la patimi politice. Actul acesta de importantă istorică fundamentală, a crescut din vâltoarea românismului energetic si creator.
Unirea s’a născut din avalansa purificatoare si izbăvitoare a credintelor de demult. Demult, demult, au fost oameni în tara românească. Neamul a trecut un examen strălucit atunci când s’a rostit Unirea.
Cade-se acum, la praznicul zilei de 24 Ianuar, să cinstim memoria boerilor moldoveni si munteni din cele trecute vremuri.
Si numele Domnitorului ctitor de tară.
Unirea s’a născut din suflet vizionar si întelegere în spirit de jertfă. Idealurile cer jertfe si răstigniri întotdeauna. Fără sacrificii si renuntări la patimile ce sălăsluesc în legea lutului omenesc, nu există idealuri.
Unirea s’a făcut prin jertfă si întelegere. Si nu se poate păstra altfel. 24 Ianuar 1938 să fie o aniversare si un jurământ sub semnul jertfei.

BUNA VESTIRE