Garda de Fier

Căpitanul în primii ani ai luptei...

Lumea trebue să înţeleagă marea jertfă spirituală pe care a consimţit-o Legiunea la 14 Septembrie 1940, răspunzând favorabil invitaţiunii Conducătorului Statului român, de a lua parte la refa­ cerea ţării. Este cea mai mare jertfă ce se putea cere unei mişcări care ani de zile a luptat numai pentru spirit şi de loc pentru mate­rie. Este o supremă jertfă, aceia de a invita spiritul să se asocieze materiei, adică să îi suporte vecinătatea şi efectele. S’a produs la 14 Septembrie 1940 o evidentă mezalianţă. La 14 Septembrie 1940 Legiunea, o şcoală de educaţie a omului, care isbutise, prin sufe­rinţă, să creieze cele mai autentice valori spirituale româneşti, şi-a impus un sacrificiu de sine, total: a admis să dea din sufletul ei, al erоіlor ei, al morţilor ei, neamului românesc.

Până acum, legionarii au fost fericiţi că au putut trăi şi lupta în afara haosului românesc. Ei au ştiut că nu se vor putea verifica în sensul spiritului decât printr’o radicală izolare de mediul pământtean al celorlalţi. Izolarea de haos a fost aşa dar cea dintâi etapă pe care a parcurs-o legiunea şi la care au consimţit numai elitele sufleteşti ale neamului, adică numai aceia cari au reuşit să înfrângă chemarea vieţii laice. (more…)

Grafica: Demian

Un regim se schimbă relativ iute. Treisprezece ani de luptă legio­nară, nu fac desigur o cifră impunătoare. Ceeace impresionează îndeosebi, nu este numărul anilor, ci calitatea luptei.

S’au dat în această ţară fel de fel de lupte şi s’au perindat prin dregătoriille publice, de vre-o zece ani încoace mai cu seamă, tot soiul de oameni. Am văzut fâlfâind acolo unde ni se îndreaptă toate nădejdile şi cămaşa albă ţărănească şi venerabila barbă a savantului.

Ne-a condus tot soiul de oameni şi neoameni… Geaba! Ţara n’a făcut un pas înainte. (more…)

"Destinul nostru este destinul unei țări mari..."

Se pot speria unii, auzind o țară mic­şorată, o țară ciuntită, o țară învinsă fără onoare de către proprii ei con­ducători — vorbind de mesianismul ei. Cine are timp să mai privească la cei speriați, cine mai poate crede că fri­coşii şi neutrii pot face istoria?

Din dărâmături şi ruine a răsărit o țară nouă. O țară care are drept ideal nu refacerea unei țări, ci înfăptuirea unei Românii cum n’a cunoscut încă istoria noastră.

Horia Sima, conducătorul Mişcării Legionare, a spus-o limpede întregei națiuni:

,,Prăbuşirea teritorială să nu ne înspăimânte. Biruința dela 6 Septem­brie e mult mai însemnată decât tot trecutul istoric de până acum, pentrucă poporul românesc devine, pentru întâia oară, stăpân pe destinul lui”.  (more…)

Corneliu Z. Codreanu - Capitanul

Statul nou — după atâta vreme, pentru întâia oară: nou şi românesc — creşte din jertfe. Nu este vorba de poetizări, ci de o dramatică rea­litate, aceea a unei Țări pe care au făurit-o numai mormintele şi umbrele. In care cei vii, cei puțini rămaşi vii, sunt numai executorii unor porunci ce le vin de „dincolo”. Deaceea, mormintele lor — în care dacă nu ne-a intrat şi nouă trupul, ne-am îngropat totuşi o parte din tinerețea noastră, din sufletul nostru entuziast — sunt astăzi singura şi aspra noastră lege.

Mişcarea care a adus poporului român, în clipa în care acesta pierduse nădejdea până şi în existența sa națională, orizonturile unui alt destin, nu are nici-un cuvânt mai mult de spus acestui popor, nu are nici-un program de formulat; ea are mormintele şi morții ei. „Acolo” este doctrina, programul de guvernământ şi credința acestei mişcări. (more…)

Prof. Sextil Puşcariu

Intre personalităţile reprezentative ale Ardealului cărturăresc, între figurile care sintetizează sforţările neamului nostru de a ocupa un loc onorabil între popoarele în vecinică emulaţie spre culmile senine ale ştiinţei, d-l Sextil Puşcariu e, fără îndoială, între cele dintâi.

Prin activitatea ştiinţifică de aproape patru decenii, ca şi prin calităţile d-sale personale şi-a creat un ascendent, de care nu se bucură mulţi din aleşii neamului, — numele său, respectat pe urma a ceeace a dat ştiinţei, trecând de mult hotarele Ţării.

Căci d-l S. P. e un pasionat al ştiinţei. In camera lui, cu păreţii căptuşiţi cu cărţi, străbat greu chiotele partidelor politice. Departe de contingenţele politicei de interes personal, el înţelege să iasa din izolarea sa numai când e vorba să pună în discuţiune şi să lupte pentru probleme de interes general românesc, iar bunul simţ care-l caracterizează îl apără de a cădea în exagerări, în alunecări sau afirmaţiuni necontrolate, care scad valoarea individului, fiindcă-i scad seriozitatea, probitatea. (more…)

Sextil Puscariu - Desenul: Carlo Squilante

Profesorul Sextil Puşcariu a împlinit 60 de ani. E unul din cele mai frumoase popasuri din viaţa unui om — şi când se întâmplă ca acesta să fie o personalitate de mărimea profesorului Puşcariu, sărbătorirea lui devine sărbătoare a neamului. Forţele reprezentative ale unui popor, dau expresie specificului său, şi nu ştiu ce mândrie mă stăpâneşte când, gândindu-mă la distincţia persoanei, evoc din neamul meu numele unui Al. Odobescu, Titu Maiorescu, Duiliu Zamfireseu. Semnele distinctive ale acestei elite sunt: un simţ al măsurii şi o eleganţă intelectuală care cucereşte dela primul contact şi care se evidenţiază în cele mai neînsemnate detalii. Au rămas celebre lecţiile universitare ale lui Maiorescu, stilul cu timbru de metal preţios al lui Odobescu, ţinuta aristocratică a figurii lui Duiliu Zamfirescu. Cei care cunosc pe profesorul Sextil Puşcariu, i-au urmărit activitatea şi viaţa, vor recunoaşte că în această familie de elită e locul său şi vor admite că personalitatea sa adaugă tuturor acestor note nu ştiu ce farmec original. Caracterul sintetic al regiunii natale, Braşovul, i-a determinat stilul personal: peste sobrietatea ardelenească o sclipire de optimism şi dragoste de viaţă. (more…)

In faţa Bisericii Sfântul Anton, Duminică 17 Ianuarie 1937: Studenţimea legionară aduce omagiu eroilor Ion I. Moţa şi Vasile Marin

Fie-ne îngăduit să aducem în această revistă ardeleană omagiul nostru adânc publicistului care şi-a luat sborul de pe aceste meleaguri, ducând mai departe o tradiţie familiară atât de scumpă Ardealului de ieri, omului cu inima neprihănită şi eroică, în viaţă şi în moarte, Ion I. Moţa.

Sufletul ţării a vibrat prelung la auzul ştirii despre moartea lui năpraznică, sufletul bun şi mare al ţării româneşti i-a cuprins pe el şi pe Vasile Marin, cu dragostea înduioşată din care răsar legendele. Jertfa vieţii,  acceptată cu solemna seninătate a celor ce cred în rodnicia ei, se învălue subt ochii noştri în apoteoză de baladă. Dar moartea aceasta nu e decât actul final, încheierea logică a unei vieţi a cărei lege de fiecare zi a fost eroismul. Ion I. Moţa a trăit în atmosfera pură a culmilor nu prin excepţie şi nu prin curiozitatea intermitentă a diletanţilor căutători de experienţe, ci urmând cu statornicie porunca unui destin înalt. (more…)

Mota - Marin: PREZENT!

Creştini, plecăm adânc capul, mişcaţi până la lacrimi, în faţa sfâşietoarei dureri a celor cărora le purtau şi a celor care le poartă numele. Ca Români, îl înălţăm însă mai sus ca altă dată, cu nestăvilită mândrie de neam, în faţa sublimului ce se desprinde din fapta lui

Ionel Moţa şi Vasile Marin

Sacrificiul lor voluntar, pe pământ străin, pentru izbânda unui crez care le constituia întregul rost al vieţii, covârşeşte orice superlativ al admiraţiei şi preamăririi, pipernicind toate osanalele brodate pe marginea gestului lor eroic, umilind toată oratoria patriotică, de ocazie, din dosul îndepărtatului front al Morţii.

Adevărul care stă la baza zidirii Mănăstirii Argeşului îşi afirmă valabilitatea, peste veacuri, în etern: Ideile mari nu se pot traduce în faptă decât prin jertfe mari. (more…)

Scriu aceste pagini în timp ce mă zbucium încă pe un fotoliu ministerial. De două luni durează zadarnica frământare. La 4 Iulie, când am fost silit să mă travestesc în această demnitate, Basarabia era răpită, iar Bucovina sfâşiată pe jumătate. De când sunt eu aici, Cadrilaterul a fost cedat fără discuţie, iar inima şi pământul Ardealului au fost rupte în două. Am pierdut mai bine ca o treime din ţară şi o bună treime din populaţie, dintre care numai fraţi de acelaş sânge cu noi vreo patru milioane. După cedarea Cadrilaterului, aflată ca fapt împlinit chiar de noi miniştrii, am demisionat, înţelegând că nimic nu se mai putea repara din ceeace era hotărît să fie dezastrul României. Demisia mi-a fost respinsă: trebuia să fim solidari în consfinţirea tragediei statului nostru. M’am simţit toată această vreme, lungă cât două veacuri, ca un biet om neputincios, forţat totuş să sprijine cu braţul, în absurd, colosul unui Blockhaus în prăvălie! (more…)