Mănăstire, brazi în soare,
Uşă de stejar, rapsozi.
In desene: Voievozi
Şi crăiese de cicoare.
Eva şi Adam în piele
Şi un măr frumos rotat,
Şarpe cu argint vărgat,
Fructe neculese, stele.
Iz de ceară şi tămâie,
Piatră înflorită’n cruci,
Fraţi, cu palme de haiduci,
Vin, cu-aromă de gutâie.
(more…)
Gem pieţele şi străzile de lume:
copiii obiditei Transilvanii
cad în genunchi ca’n aspre spovedanii,
stropind cu lacrimi doliul Ţării-Mume.
In coruri, orăşenii şi ţăranii
şoptesc aprins Dumnezeescul Nume.
Aşteaptă Someşul s’aducă’n spume
osânda mifelestii ‘mpărtăşanii.
Şi — rând pe rând — eroii suferinţei
se-amestecă’n frânturi de rugăciune
şi-aprind din lacrimi torţele credinţei.
Se-aude iar furtuna biruinţei.
Departe prins’au buciume să sune
Cu noi e Dumnezeu… Cred în minune…
Ion H. SĂVULESCU, 1940
“Străjuite cu spaimă şi ură
târgurile de plâns se umplură…”
Din şesuri sosiră, şivoi, călăreţi, —
ei nu au zale şi arme de preţ,
ei caii sălbateci cu zor şi-i strunesc
şi portul şi graiul li-i neomenesc.
Prin apele toate-au trecut fără pod
ca o mânie, ca un năvod.
Pârjol li-i năvala şi nouri de praf
şi dâră mută de sânge şi jaf.
Căzând ca lăcusta, fără sfârşit,
privirea piezişă, obrazul teşit,
ei mână ciurdele sure de boi
şi-adulmecă ‘n orice zare război.
Cu arc şi săgeată, cu lance şi foc
încearcă vitejii să-i ţintuie ‘n loc, –
zadarnic însă înving şi se zbat:
Cumpăna ţine al treilea, veleat.
Chemaţi de cetatea marilor munţi
oamenii-şi leagă nădejdea de frunţi
(more…)
Doamne
Prea multă carte nu ştiu şi nici slova
N’o înfloresc cu multă măestrie.
Ţăran de viţă veche, din Moldova,
Mă spovedesc în strana de moşie.
Înscriu şi azi, cu plugul, jalbă
Şi ţi-o trimit, umil, din arătură
Să ne vesteşti, cu semn din zarea albă,
Un ceas de sfântă cuminecătură.
Strămoşii mei răsar din ţarini pustiite,
Îi simt când trec de ar ogorul.
Le cade lacrima în zări cernite
Şi’n Dunăre le-o varsă Prutul, frăţiorul.
În teasc de chin străini ne frâng
Şi munţii vor să-i ducă peste graniţă.
Când morţii se trezesc şi plâng
Îmi pun – merinde – sufletul în raniţă.
Ţăranii ridicaţi – în vijelii – pe creste
Cu flinta la hotar senin de munţi,
Vom învia cu Neamul în zare de poveste
Şi vom porni furtuna străbunilor cărunţi.
Valeriu Cârdu
Ziarul “Buna Vestire”, Anul I, Nr. 237, Joi 9 Decembrie 1937
– Mai mult despre Valeriu Cârdu. Vezi si Camaradul Ion, Lacrima Timocului, Pământ Ardelenesc
Şi de-or veni duşmanii cei mai cruzi
Şi cei mai răi,
Ardealule,
Te-or apăra cu vitejie fiii tăi!
Pământul tău bogat
In care dorm eroi ce s’au luptat
Cu focul cel mai sacru, vitejesc –
Nu poate fi decât pământ curat şi românesc!
Şi dac’o fi barbarii furioşi să vie,
Cu ochii însălbăticiţi de nebunie,
Cu gurile’nspumate, păr vâlvoi,
Setoşi de sânge, dornici de răsboi,
Şi vor urla cu ură: răsbunare!
Noi fiii tăi stăm gata la hotare!
Se vor isbi de noi!
(more…)
Mâini nevrednice au venit să te ia,
Pentrucă sufletul tău n’a fost vândut;
Frate, stelele la moartea ta
In picături de plâns s’au prefăcut.
Ai murit şi n’a ştiut nimeni că eşti erou;
Toamna te-a luat cu ea pe totdeauna —
Ţi-a fost cerul boltă de cavou
Şi candelă de aur, luna.
N’ai avut sicriu — pământul
Lângă piept a vrut ca să te poarte;
Noi îţi ducem, frate, legământul
Ca să îl simţi şi dincolo de moarte.
(more…)
Radu Gyr
Clopot ‘nalt ca o tulpină
bate bulgări de lumină.
Prutul zornăe în zale,
codrii sună din chimvale.
Dar de spre soare-apune
sue lungă rugăciune?
Apa Prutului ce spune?
Ce spun codrii ‘n frunza lor,
pitulicele ce vor?
Frunză verde, pai de grâu,
svon de clopot, glas de râu,
zumzet, freamăt de frunzişuri,
ciripit de luminişuri,
fluer drag
de os şi fag,
toate spun în viers pribeag
că pe Prut în jos năzare,
fulgerând, aprinsă ‘n soare,
umbra lui Ştefan-cel-Mare…
(more…)
TU, ce primeşti ofranda vieţii noastre,
– chezaş al timpului de înfrăţire –
cobori zâmbind în taină printre astre;
ne vei sădi în suflet mulţumire?
In ochii minunaţi, plini de lumină,
citim destinul unei grele soarte…
solia păcii’n lacrimi se anină…
ne-aduci belşug, eşti purtător de moarte?
(more…)
