Garda de Fier

Trecură peste ţară în timpii dinainte,
Oştiri streine, turcii, tătari, şi morminte
Lăsară aici. Polonii, maghiarii au trecut,
Dar ei atâtea rele în ţara n’au făcut.
Cât fac azi veneticii, neputând să trăiască
În ţara lor şi află în ţara românească
O partie. Căminul li se deschide lor,
Şi patul nunţii dulce, şi casnicul amor,
Şi ei cu îndurare primiţi de slabi români,
Pe ţară şi pe casă se fac aici stăpâni.
De unde-acestă iarbă coruptă şi ingrată
Veni ca să înece o ţară neatârnată
Şi nobila martiră a orpitalităţii?
Dintr-înşii izvorăşte pârâul nedreptăţii,
Corupţii, trădării şi tristei umilinţi.
Vedeţi aceste triste şi palide credinţi.
Ce fac din fiecare să nege ce-i moral
Şi interesul public la acel personal.
(more…)

Rugăciune – Lucrare de Constantin Brâncuş

Marire Tie, Doamne Sfinte,
Ca mi-ai dat viata „o comoara„
Mi-ai dat lumina, mi-ai dat minte
Si toate câte ma’nconjoara.

Sa fiu mereu iubit de Tine
Eu voi munci din rasputere,
Mereu voi face numai bine
Si voi fi numai mângâiere.

Voi înflori prin fapte bune
Asa cum înfloreste marul
Si’n toata vorba mea voi spune
De-a pururi numai adevarul.

Cu toti copiii voi fi frate
Si nu voi sti ce este ura
Spre clevetiri si nedreptate
Eu, Doamne, n’oi deschide gura.

Flamândului s’astâmpar chinul
Voi frânge pâinea mea în doua
Voi fi curat precum e crinul
Scaldat în boabele de roua.

Cu mila inima-mi va bate
Si voi iubi cu mila sfânta
Pe orisicare vietate
Ce’n lumea asta nu cuvânta.

Asa ma leg, cu dor fierbinte,
Sa-mi fie fapta si cuvântul
Si-asa ajuta-mi, Doamne Sfinte,
Cum îmi voi tine legamântul.

Vasile Militaru

1.

Albotina, 2009 - Festivalul de muzică autentică românească

 Întotdeauna m-am gândit,
Ce nume alb e Albotina.
Demult cu el ne-am pomenit,
De când vorbeau aici latina.

Vreau, cum arată, să vă spun
De ce pe Cronică e scrisă.
Spre neuitare s-o depun
Într-un poem, într-o revistă.

Poiană mare, lângă râu,
Alături dealuri şi pădure
O ocolesc, un fel de brâu,
Ca adăpost în vremuri dure.

Aici, departe de păgân,
De sbia lui sângerată,
Cu crucea neamului în sân,
În mănăstirea-n stei de piatră

Tăiată-n mal, pe deal în sus,
Trăiau ca sfinţii nişte oameni,
Salvând credinţa în Isus,
Păstrând tradiţia şi neamu.

  (more…)

                  Pentru Mihai şi Gabriela
Copiii mei, din zarea de departe,
De unde numai Dumnezeu cuvântă,
Vă scriu, pentru viaţa voastră, carte
Urzită tot din slovă sfântă…

Tăticul vostru a plecat, odată spre Apus,
Să poarte luptă pentru Dumnezeu şi cruce.
În graba mare, însă, nu v’a spus,
Cât timp va sta şi unde se va duce…

(more…)

Iar la Putna’n mănăstire,
Noaptea, din tăcut mormânt,
Iese’n plină strălucire
Ştefan cel viteaz şi sfânt.
Lespedea ce-au pus-o popii
Peste groapă, ‘ncet se dă
Îndărăt şi’n fundul gropii
Ştefan plin de pace stă.
Dar se nalţă’ncet eroul
Deşteptat din lungu-i somn,
Luminat e’ntreg cavoul
Şi sumeţ viteazul domn.

Albu-i coif străluce’n lună
Iar pe zale-i joacă zări
De lumini ce se’mpreună
Ca’ntr’un basm cu arătări.
Lunga suliţă şi-o poartă
Răsucind-o ‘n mândru chip
Eu credeam că-i umbră moartă
Ce se mişcă pe nisip,
Dar e viu! Acum ridică
Ochii săi, parc’ar lăsa
Peste-o oaste inimică
Toată vrăjmăşia sa. (more…)

“M’ai învătat, durere, ce e să ai o tară”. (A. Vlahută)

Cămin rămas departe, în zarea potopită
De flăcările unui vijelios blestem,
Cămin rămas departe, în tara cotropită,
Ce drag ne esti acuma, când nu te mai avem!

Răsai în alb sub dealul pe care cresc podgorii,
Pe lângă tine, drumuri aleargă’n sus si vin
Si-aduc cu ele, seara, din tarini muncitorii,
Când fumegi rotocoale spre ceruri, cald cămin.

Si tu le’nfăsuri truda cea zilnică’n velinte,
Ce par multicolore făsii de curcubeu,
Si-i culci în mângâierea străvechilor credinte,
Prin care stau de vorbă, si’n vis, cu Dumnezeu.

…Si’n seri, când focul vetrii cu volburile rosii
Se mistuia în jocuri de umbre pe păreti,
Cu’nfiorări de taină te’nsufleteau strămosii,
Din giulgiuri de legendă străluminând măreti.

Urca din fund de vremuri cărunta lor povată
Si ne-arăta cu mâna spre negresitul drum,
Pe unde vechi troite credinta lor ne’nvată
Si reci fântâni de piatră spun mila lor si-acum.

Azi, poate, pustiirea furtunilor barbare
A spulberat cenusa din sfărâmatul vas,
Cămin rămas departe; dar sufletul, pe care
Sorbitu-l-am din tine, acelas a rămas.

Si covârsind eroic durerea’ntregii natii,
Când se va’ntoarce iarăsi biruitor si viu
Ca Dumnezeu în clipa întâiei Lui creatii,
O tară de lumină crea-va din pustiu.

N. Crainic

"Văcăreştenii"

Prin marea bântuită de furtuni,
Nu stim de vom ajunge la liman,
Căci l-am pierdut în zori pe Căpitan
Si au pierit în valuri cei mai buni… 

Dar vom plini un drum din “Testament”
Ce ni l-a scris pe foi de vesnicie,
Ca să-l predăm urmasilor, solie
Si să rămâie tării, fundament. 

Ca alte generatii, dupã noi,
Să puie pe el piatră peste piatră
Si să zidească cuibul de eroi,

Sub steagul său, prin jertfă miruit,
În care Neamul să-si găsească vatră
Si marele destin ce i-a dorit…

Demetrius Leontieş