Garda de Fier

de-ai iesi din mormânt între noi
si-ai vedea atâtia moti zdrentărosi pe munti goi
si neamu-ti flămând ca acu,
ce-ai zice Horia, tu?!…

te-ai jeli, ai doini din fluer
ori ai da un nou, si lung, si rosu suer,
muntii toti să se cutremure,
liftele câmpiei să tremure,
să le vezi, îngrozite, de pe culmea-ti săracă,
din ale belsugului cum pleacă?!…

de-ai trăi tu
acu,
ce-ai face Horia, cu miseii ce vând
norodul flămând?!…

nu ti-ar veni să-i cauti pe toti,
de gâturi, să-i scoti,
din paturi, de la cini, de la prânzuri,
si’n mijlocul pietelor celor mai mari,
ca pe cei miselnici tâlhari,
de limbă să-i spânzuri?!

Aron COTRUS
(more…)

De unde vei porni va fi mister…
Vor spune unii ca’ntr’o noapte’ntunecată
Te-ai coborât, învaluit în alb din cer;
Ca din pământ Te-ai înalțat, vesti-vor alții,
Cu ochii’nspăimântați, străbătători;
Vor crede cei ce nu vor cerceta,
Iar alții vor rămâne’n necrezare
Si nu vor pune crengi de sărbătoare
La poarta sufletului lor, când vor afla.

Tu vei porni întâi de undeva.
Sovăitor ca un străin si umilit,
Cu trupul tot acoperit,
Cu fulgerul din ochi învăluit.
Să nu trezesti mulțimea’n calea Ta;
Ci vei pasi ca un sărman îndurerat,
Prin praful si prin bulgării din drum,
Cu mersul greu al oamenilor de acum.

Te vei uita la holde, ca si ei,
Te vei opri la hanuri ca si ei,
Dar nu vei scoate grai din gura Ta;
Vei sta pe la răspântii cu fântâni,
Si’n taină doar – când nimeni n’o vedea –
Vei mângaia pe crestete copiii
Cu palidele-Ți mâini…

(more…)

Ce triste’s Pastile în acest an
Când dorurile pleacă în colind
În spre hotare prinse de dusman,
Unde nădejdiile candele aprind.

Ce triste’s Pastile!… au amuțit
Clopotnițele gurăse alt’dată
Si tot norodul parcă a murit
Sub apăsarea grea si blestemată.

Nu-i primăvar’acolo’n depărtări.
Livezile nu dau în promoroacă
Si toporasi, la margini de cărări,
Dumbrăvile’n albastru nu îmbracă.

Stăpână-i moartea peste câmp si sat
Si-un țintirim pe suflet moldovan…
Ce triste’s Pastile în acest an,
Când plânge’n larg ogorul nost’furat…

Si când în trup de frate răstignit
Pe’ncruciseri de leat, ca si’n trecut,
Durerea lunii geme nădusit
Si arde al Iudei nou sărut…

Privesc spre-acolo iar în viitor
Si văd cum bucuriile s’adun,
Când pentru neamul nostru acesta bun
Va învia Cristos biruitor.
D. IOV

♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦

Murind pe cruce să trudea
Să ție ochii’n sus spre soare,
Dar fruntea lui sângerătoare
Încet-încet spre piept cădea.
Iar mă-sa mâinile-si frângea,
Țipând de-odată: “Moare!”

Atunci veni un corb zburând
Cu crocnet spre Mântuitorul,
Deasupra Lui oprindu-si zborul
Da roate si țipa flămând.
Mario! Junghi e al tău gând
Si fulger ți-e fiorul!

Cu fața albă ca de var
Spre corb ea-si înălța cuvântul,
Izbind cu mâini întinse vântul
Spre el, dar le izbea’n zadar;
N’avea puteri, de mult amar,
Si n’o ținea pământul.

Atunci Hristos si-a ridicat
Spre corb privirea milei sale,
Si ochii-i s’au umplut de jale.
Un zâmbet trist i-a luminat
Din ochi pe chipu-i sângerat,
Si-apoi privi la vale.
(more…)

Iisus murea pe cruce. Sub arsița grozavã
Pălea curata-i frunte ce-o sângerase spinii
Pe stâncile Golgotei tot cerul Palestinii
Părea că varsă lavă.

Si chiar în clipa morții hulirã cărturarii
Cu fierea oțelită îl adăpau străjerii…
Râdea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocărau tâlharii.

Zdrobită, la picioare-I zăcea plângând Maria
Si-adânc zbucnea blestemul din inima-i de mamă
Alături Magdalena, în lunga ei maramă,
Țipa văzând urgia.

Departe ucenicii priveau fără putere…
N’aveau decât să fugă în lumea cea pribeagă
Cu el se năruise nadejdea lor întreagă
Si fără mângâiere.

Târziu, porni mulțimea în pâlcuri spre cetate
Pe drumurile’nguste cu lespezi pardosite
Trecură fariseii cu fețele smerite
Si bărbile-argintate.

Măslini fără de frunze dormeau mocnind pe coaste
În vale, ca’ntr’o pâclã, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul morții dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.

Vasile VOICULESCU

♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ◊◊◊ ♦♦♦ ♦♦♦ ♦♦♦

S’a stins uitat de toţi pe undeva
L-a plâns doar maica tristă şi bolnavă,
A’ngenunchiat uscată ‘n rugi de slavă,
Lângă-un coşciug uitat de toţi, cândva…

Groparii blestemat-au sărăcia
Şi preoţii o rugă’n sec au spus,
De sus o lacrimă a jucat străpuns
Şi-a ‘ndoliat, cernită, liturghia. . .

Mai multe săptămâni s’au scurs în şir
Şi doinele-au venit să cânte soare,
Copiii au ieşit în sărbătoare
Să ‘nsăileze flori în cimitir . . .

Uitat de lume şi de tinereţea lor,
Pe lespezi nici o floare, nici un semn,
Nici chiar inscripţie pe cruci de lemn
Să aibe-o mângâiere, călător…
C. PÂRLEA

Anul Vechi, proptit de-o rază
Sus pe cerul înstelat,
Parcă nimeni să nu-l vază,
Sta trist şi îngândurat:

– Toată lumea, văd, petrece
Ca să ies din calendar
Şi să plec în noaptea rece
Alungat cu foc şi-amar…

În jur, stele lucitoare
Mici şi mari, sclipind cunună,
Într’o parte, Luna mare
Mai că vrea ceva să-i spună:

– S’a dus anu’ – zice Luna,
Cu un zâmbet scris pe față,
– Ce faci Anule acuma
Şi ce gânduri te agață?
(more…)

   Clopotele vestesc pogorîre dintru cele de sus.
   Pe Iisus, cel în vecie mântuitor lumii, luminile îl poartă peste țările noastre de împărați şi ciobani.
   Îl primim în inimă, îngenunchiați în pulberea de aur a evlaviei.

SĂRBĂTORI FERICITE ! Foto © terradesign.ro

   O lume veche se pregăteşte de’nserare.
   Stele Crăciunului vestesc Răsărit plin.
   Ieslele odihnitoare de Mântuitor cuprind nădejdea lui Simeon.
   Uneori, oamenii au uitat semnele Cerului, dar până la sfârşit, lumina cea adevărată a biruit întotdeauna, alungând în peşteri damnate şerpii urii şi-ai păgâniei.
   Țările româneşti se deschid mântuirii.
   Iisus e printre noi!
   Codrii ardeleni, de vânjos gorun domnesc, plaiurile arboroşene, cu dulci coline colindătoare în frunzişul fagilor împrejmuitori de Putne, Dragomirne şi Sucevițe, Banatul cântecelor, Basarabia grâielor ca mătasa îngălbenită la soare, a hambarelor de belşug, Moldova – şi şesurile dunărene – toate acestea îs sub semn astăzi.
    Iisus e printre noi!
   Da, am îngenunchiat, şi inima ni-i deschisă pentru lumina cea mare.
(more…)

Ler flori dalbe, flori de măr…

Seară de ajun.
Seară înfiorată de cântecele care vestesc naşterea Mesiei, aducând la fiecare casă un cuvânt bun şi alungând pentru câteva zile nourii grijilor lumeşti, făcând loc în suflete, bucuriei creştine.
La casa cu fată de măritat s’au oprit acum colindătorii. În fața mesei cu daruri – colac de grâu curat, împodobit cu mere roşii, cu nuci aurite, şi iederă verde, flăcăii s’au împărțit în două cete şi colinda lor pare oficiere în fața altarului. Povestea minunată se țese din cuvinte simple cu sens adânc.

Daliană fată dalbă…

Vine marea turburată sfărmându-şi valurile de țărmuri stâncoase. În unde:

Duce lini, duce mălini
Si brazii din rădăcini,

printre ei înoată un bour sur cu coarnele aurite, purtând în ele

Leagăn verde de mătase
Împletit în vițe şase.

Dar în leagăn cine şade? E fata colindată ce coase şi chindeşeşte.
(more…)

Barba-i albă sloi de ghiață…

Barba-i albă sloi de ghiață
Vine bunul de la târg
Iar’ nepoții sar de sârg
Şi de el s ‘agață.
Toți de-avalma mi-l întreabă:
N’ai văzut pe Moş Crăciun?
Cum să nu! am să vă spun,
Dar’ să fiți de treabă
Pe departe mi-i apucă
Şi începe a-i iscodi
Fiecare ce-ar dori
Moş Crăciun s’aducă.
Cărți, păpuşi, ostaşi călare,
Cal de lemn! se ‘ntrec strigând.
Singură ‘ntr’un colț visând
Tace fata mare.
Bunul cătră ea se ‘ndreaptă
Pe sub barbă surâzând
Şi-o întreabă ‘ncet şi blând:
Puiul ce-mi aşteaptă?
(more…)