Garda de Fier

C O L I N D

Mă uitai în deal pă mare
florile dalbe,
tare vine-o corăbioară
florile dalbe
Corăbioara ce-mi aduce?
Şase jidovi d’ăi bătrâni,
cu bărbile pân la brâu.
Corăbioara-mi mai aduce
p’Isus Hristos mititel
mititel si ‘făşețel,
înfăşățel în flori de măr;
nu mi-l duce să mi-l crească
şi mi-l duce să-l muncească:
munca ‘ntâia ce-l muncise,
pahar d’amar îi dăduse;
munca doua ce-l muncise,
pă cruce mi-l răstignise,
cu piroane-l pironise.
Veniți Sfinți, veniți părinți
veniți din toate părțile,
citiți voi Sfinți pă cărți albe
cetiți Vineri şi Sâmbătă
Duminecă pân’la prânz.
Peatra ‘n patru s’a crăpat,
în slavă s’a înălțat.
(more…)

Colindăm, colindăm…

Noaptea svârle un prărunc
de nea; nămeţii au crescut;
colindele vestesc un prunc
nou născut.
— Domnului-Doamne.
In lumânări de-opaiţ şi ciob de seu
la căpătâiul micului lui Dumnezeu
veghează satul…
… s’a trezit
în faşa’ntâiului surâs…
Cântaţi !
— Hai Lerui – Doamne, hai. ..
Credinţele’ncălzesc firavul trup,
Zătoanele de mântuire se destup,
un val de bunătate s’a lăsat
peste văzduh şi peste sat
şi îngeri mici, cu-aripi de nea
au început a colinda:
— Doamne, dăi Domnului, Doamne…
Nădejde nouă’n suflet nou.
Ohabiţa 1935
Grigore Bugarin
(more…)

Mi-au bătut doi îngeri la fereastră’n noapte
Şi’n cântări de zurgălăi, mi-au grăit în şoapte
Îngeraşii mei bălai: “Scoală, nu ştii oare
Că în cer se-aprind făclii – şi e sărbătoare?
Scoală-te să cânți cu ei, căci e noapte sfântă,
Când născut-a Prunc slăvit, Maica Preacurată;
De departe au făcut cale luminată
De o stea, cum n’a mai fost alta printre stele,
Cu trei magi, trei regi, purtând straie’n aur grele.
Pruncului s’au închinat magul şi păstorul;
Iar în cer pornir’atunci îngerii toți, corul:
“Slavă Domnului din cer, slavă şi mărire,
Noi plecăm ca să purtăm sfânta-ni vestire”.
Şi-au plecat atunci doi îngeri, cu-aripile albe,
Şi s’au dus, purtând în păr, floricele dalbe.
Constantin GORAN

◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊♦♦♦◊◊◊◊◊◊♦♦♦◊◊◊◊◊◊♦♦♦◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊◊

“Şade Maica Domnului…”

Şade Maica Domnului
Maică tânără şi albă.
Ca o iarbă, ca o nalbă
Pe sub pomii raiului,

Şi în poală-albastră ţine
Prunc bălan de muşeţel
Vin miroasele şi-albine
De prin scorburi şi din cel

Mai pierdut ştiubei, şerbeturi
Galbene de chihlimbar
Ii aduc; şi cu cofeturi
De stamine în pahar.

Vin arhangheli albi de crini
Şi lalele legănate —
De paşi moi de fluturi lini
Cu atlasuri îmbrăcate.

(more…)

Limba este mijlocul de comunicare a simţirii şi inteligenţii.

Ea este un organism viu şi va avea o origine şi un trecut deci o istorie. După ce s’a născut, ea tinde dela sine să crească şi să se diferenţieze. Se poate asemăna unui copac mare, care emană ramuri şi crengi.

Vorbită pe un teritoriu întins, limba produce nuanţe dialec­tale, care se ramifică cu vremea în dialecte, iar acestea pot ajunge după desvoltare îndelungată şi în condiţii deosebite, limbi de sine stătătoare. In timpul acestor schimbări începe şi o istorie a aceleaşi limbi. Literatura are o existenţă tot atât de veche ca şi limba. Cu cât omul se află pe o treaptă de cultură mai joasă, cu atât producţiile sale literare sunt mai primitive.

Magii… Grafica de Catul Bogdan

Producţiile literare ale omului fără ştiinţă de carte, alcătuesc literatura poporană şi au o existenţă cu mult mai veche de­cât literatura cultă. Literatura cultă, a apărut abia când învăţă­tura înaltă s’a răspândit într’un cerc mai mic sau mai mare de indivizi.

Literatura poporană îşi are şi ea istoria sa, dar care nu opreşte diferenţierea limbii.

Până în veacul al XIX-lea literatura poporană nu numai că nu a fost preţuită, dar nici luată în seamă. La unele popoare cu un trecut cultural mai vechi, ea a dispărut aproape fără urmă, fiind înlocuită cu producţiile literare de natură cultă.

Numai popoarele, care s’au bucurat târziu de binefacerile culturii au putut să-şi păstreze această comoară nepreţuită.

Poporul român, fiind izolat de popoarele care s’au bucurat de binefacerile culturii prin soarta care i-a fost hărăzită şi-a păs­trat neatinsă această comoară. (more…)

Maria cu Pruncul Sfânt…

Suntem în preajma celor mai frumoase sărbători creştine de iarnă, a sărbătorilor păcii şi ale dragostei, pline de misticism, de poezie şi de bucurii, pentru toată lu­mea creştină.

Peste câteva zile, vom aniversa cu toţii, cu sufletele înălţate şi curăţite de orice sgură, naşterea Aceluia, care, propovă­duind pacea şi dragostea între oameni, a răscumpărat, cu preţul sublimelor sale jertfe, păcatele şi fărădelegile lor.

Crăciunul este, prin excelenţă, una din­tre cele mai poetice sărbători ale noastre, sărbătoarea cu atmosferă de sfântă reculegere şi de sănătoase bucurii familiare, cu vechi şi frumoase datini şi obiceiuri cu profunde semnificaţii, care ni s’au trans­mis, în cursul secolelor, din generaţie în generaţie, ca şi nişte scumpe comori su­fleteşti şi neperitoare dovezi despre trăi­nicia neamului nostru românesc pe aceste istorice meleaguri.

Pretutindeni, în toate casele familiilor creştine, bogate şi sărace deopotrivă, sfintele sărbători ale Naşterii Domnului sunt zile de odihnă, în care se îngroapă durerile, suferinţele şi luptele vrăjmaşe şi se fac sforţări pentru purificarea suflete­lor de povara cugetelor şi faptelor care, îndeosebi, în vremurile noastre de azi, de înspăimântător marasm moral, ne turbură conştiinţa, ne sleiesc forţele şi ne distrug orice avânt spre ideal.
(more…)

Căpitanul!

Ai răsărit din glia străbună
În zilele ‘mbrăcate ‘n zvonuri
de lupte şi furtună
şi te-ai ridicat puternic ca o stâncă,
spre culmi de însorite idealuri
din noaptea ‘ndoliată şi adâncă
ce se ‘ntindea în jurul înălțimii tale!

Şi vânturi, în vârtejuri tropicale,
s’au năpustit cu furie nebună
spre fruntea ce se ridica înspre lumină…

Dar tu, ca un Ceahlău nepăsător şi tare
ai înfruntat pornita vijelie
şi ‘n umbra ta, mai mare, tot mai mare,
ai adunat pe toți înfometații
de gânduri noi, de-azur şi vitejie…

O, brav stejar de viță strămoşească,
e-aşa de verde azi în jurul tău, ogorul,
şi-atâtea flori sunt gata să ‘nflorească
în stratul tău mai alb decât fuiorul
nevestei dela țară!

– Trimite-ne, o, Doamne, ziua rară,
la umbra LUI să strângă tot poporul!
Ionel ŞUGAR
(Ion Şiugariu)
“Cuvântul Nou”, Anul II, Nr. 6-7, 15 Mai 1936.

“De cădeau peste pământ / Clinchețele de argint…”

Lui Leon Şandru

Nici un fulg de-omăt prin aer.
Plopii, caier lângă caier
Albi se ‘nşiruie departe
Ca ‘ntr’o zugrăvire ‘n carte.

Noi, mai mici decât acum
Ne luam în jos pe drum
Şi ‘ncepeam de la bunicul
Urătura cu voinicul
Ce mâna la fel ca noi
Plug cu doisprezece boi.

Şi când stelele dintâi
Înfloreau ca ‘ntr’un gutâi,
Hei, cu biciul de mătasă
O ‘ndesam mai înspre casă
Căci intra cu urşii ‘n sat
Noaptea ‘n vuiet de urat.

Stelele sunau şi ele
Prinse sus ca de podele
De cădeau peste pământ
Clinchețele de argint.

(more…)

“S’a sculat mai an / Bădica Trăian…”

„S’a sculat mai an
Bădica Trăian
Ş-a încălecat
Pe-un cal
Cu numele de Graur
Cu şaua de aur
Cu frâul de mătase
Cât viţa de groase
Şi’n scări s’a ridicat
Peste câmpuri s’a uitat
Ca s’aleagă loc curat

(more…)