Garda de Fier

Grafica: Al. Bassarab, revista “Rânduiala”

Se apropie Sărbătorile Crăciunului şi, odată cu ele, începe să se audă zumzet de colindă; de sub ferestre se desprinde glas lin şi uşurel de copil, creşte ca o mireasmă şi se înalță pe crestele cerului până la porțile raiului:

Într’o zi de sărbătoare,
Dă, Doamne, Doamne.
Trece-un îngerel călare,
Dă, Doamne, Doamne.

Si-aşa iute ce trecea
Dă, Doamne, Doamne.
Pământul cutremura…

Se întâlni cu Dumnezeu şi Dumnezeu mi-l întrebă: und’te duci tu, îngerel?
Şi, aşa, vorbeşte Dumnezeu cu îngerul şi îngerul din colindă se duce la rai, să adune zece copilaşi, toți cu bicele de tei; troznind şi pocnind se întorc pe pământ, să vestească oamenilor marea zi, în care, în ieslea Vitleemului, un prunc mic se naste, “mititel şi ‘nfăşețel şi la față frumuşel”.
Colindă naivă şi sinceră, izvorîtă din inima poporului bun şi iubitor, purtată de gură fragedă de copil, se înalță în ajunul Crăciunului pentru preamărirea şi lauda celui ce a suferit pentru izbăvirea noastră; colindă dulce ca lumina lină a cerului în amurg de iarnă, ca un ciripit zgribulit de pasăre. (more…)

“Lerului, ler, lerului…”

– pentru Adam, la primul Crăciun –

Stea aprinsă străluceşte
Sus pe ‘naltul cerului,
Dela Viflaim porneşte
Lerului, ler, lerului.

Stea aprinsă apărut-a;
Magi vestesc pământului
Că Maria azi născut-a,
Lerului, ler, lerului.

Şi-a născut din Duhul Sfânt,
Pruncul Betleemului 
Intr’un staul, suspinând,
Lerului, ler, lerului.

În locaş necunoscut
De Irodul locului,
Neştiut şi nevăzut,
Lerului, ler, lerului.

Lângă iesle, pe lăicer,
Pruncul încălzit de boi,
Înfăşat pe-un velicer.
Lerului, ler, lerului.

Iar Maria îl desfată;
Cerul Betleemului
Sfântă cale luminată
Lerului, ler, lerului.
(more…)

Magii…

Zările s’au frânt pe creste
Cu un cântec din poveste
Şi-au adus în dar viori
La pitici colindători.

Lerui ler
Pe drum de cer.

Am venit din patru zări
Călători
La cântători
Să v’aducem în cămări
Cântec zăbrelit de ger,
Lerui ler,
Si-am adus în ochi solie
Dinspre zori
Luminători,
Că luceafăr va să vie
Peste țări, pe drum de cer,
Lerui ler.

Lerui ler,
Pe drum de cer
Vin în zori
Colindători
Cu luceferi lumânări.
Sergiu CRISTIAN
(more…)

“Într’o iesle’n Viclein…”

Au venit în bătătură
Pe sub viscol şi ninsoare
Îngerii de peste zare
Şi tot freamătă din gură;

“Colo ‘n staulul sărac
Într’o iesle’n Viclein
S’a născut pruncul divin
Domnul cel de peste veac.

Neamuri glăsuiți în cor
Trâmbițați, sunați din goarne
Că azi s’a întrupat în carne
Regele Veciilor”.

Lerui ler, hai să umblăm
Pe la case de creştin
Să vestim pe cel divin –
Lerui-ler să colindăm.
Petre PAULESCU
(more…)

La naşterea lui Iisus…

Încă odată am auzit colindele şi am fost legănaţi mai mult de amintiri decât de înţelesuri, mai mult de melodii decât de cuvinte, mai mult de vraja nelămurită a sărbătorii copilăriei curate din noi decât de viaţa bătrânelor versuri.
Şi am greşit poate… Dacă nu faţă de noi — căci baia aceasta de lumină bună şi curată ne va fi fost în orice chip de folos — dar faţă de ele, de preţul lor, care merită să fie înţeles altfel.
Căci Colindele nu sunt simple melodii festive. Nici evocări biblice, cum îţi apar mai toate la întâia cercetare.
Ele sunt frânturi păstrate cu pietate din viziunea unei lumi fericite, a noastră, aşa cum am fi vrut noi să fie, aşa cum ne-am vrea noi să ne ducem traiul în ea. In lumina magică a sărbătorii, gândul omului se îndreaptă către înălţimile albe ale lumii dumnezeeşti. E părtaş la fericirea bunătăţii divine. De miracolul Naşterii se bucură firea întreagă, cerul şi pământul cu toate ale lor. E o imensă armonie în bu­curie, pe care nu e iertat să o tulbure nici o nepotrivire. De aceea omul se pregă­teşte dinainte în tot chipul ca să se integreze cât mai nesilit în claritatea ei. Caută să-şi organizeze cât mai amănunţit fericirea efemeră a acestor zile de înălţare. Dinainte, sufletul e purificat prin, rugăciuni, trupului i se pregătesc vestminte cu­rate şi frumoase, mese întinse care să-i înveselească dorinţele sale cele de lut…

(more…)

(more…)

– închinată Studențimii române creştine –

Cândva, un codru secular,
Cu mii de cântece’n frunzar,
De nici o vijelie frânt,
Sorbea puteri adânci de viață din sfântul cer şi din pământ…

Şi bucurii nețărmurite veneau într’una să desmierde
Norodul celor ce de veacuri sălăşuiau în codrul verde:
Potop de păsări cântătoare,
Şi urşi, şi cerbi, şi căprioare,
Şi mierle fluerând din nai, –
Cu negrăit senin în suflet trăiau în codrul lor mereu
Trăiau ca’ntr’un adânc de rai,
Cu gâzele, cu greeruşii, cu florile lui Dumnezeu…

Dar într’o zi, veni din zare o vijelie cruntă foarte,
Cu negri nori aduşi de vânt, –
O vijelie ‘ngrozitoare, cu grele trăsnete de moarte,
Sub care mulți stejari s’au frânt
Şi’n urma căreia, pe codru s’a fost lăsat atâta jele,
De parcă iadul îl călcase cu toate duhurile-i rele!…
(more…)

“Mirosind a fân şi a viorele…”

A răsărit dintre holde coapte,
Cu ochi de soare şi cosițe de noapte…

Pe brațele goale, arămii,
Strânge buchete de maci sângerii;

Glasu-i frământă o melodie —
Ritmic sânul saltă sub iie.

Plămădită din humă şi stele,
Mirosind a fân şi a viorele,

Creşte printre ierburi şi flori —
Toate prietene, toate surori.
(more…)

Arhanghel (sculptură pe edificiul Sediului legionar din Gutenberg 3, opera artistului legionar Dumitru Anastase – “Axa”, IX, Nr. 43, 1940)

Cădelnițând tămâe spre slava lui Isus
Legionarii Crucii, sub sfânta ei mireasmă,
Ca să-şi înalțe Neamul şi Țara cât mai sus, –
Sfințit-au temelia de grea catapeteasmă
Ce se durează astăzi din piatră şi din var,
Cu inimă, cu suflet şi braț legionar,
Să stingă pe vecie al Neamului calvar!…

Cântând, legionarii lui fierbinți,
Cu dreapta’n sus, cu foc în piept şi’n oase, –
Eu, fruntea le-am văzut-o, ca la sfinți,
Încununată’ n raze luminoase!…
Iar dreapta lor, cum goală’n fapt de seară
Spre Cer se ridica din trupul greu,
Închipuia pădurea unor făclii de ceară
Arzând măreț – prinos lui Dumnezeu!…

Si-atunci, din fapta brațului legionar,
Ce’n suflete trezea prelung ecou,
Am înțeles că Neamul, sub calvar, –
Cu Moța şi Marin sfinți în Altar, –
Îsi pune temelie de Veac nou!…
Vasile MILITARU
1 Iulie 1937
(Scrisă pentru punerea pietrei de temelie la Sediul legionar din str. Gutenberg 3, Bucureşti).
⇒  Aici, Sediul legionar la terminarea lucrărilor, unde se poate observa sculptura pe frontispiciul clădirii.
(more…)

Vai, țara mea, înalță-ți fruntea sfărmată de călcâi străin,
Din larg de mare până ‘n codru e numai jaf, pârjol şi chin.

În locul holdelor de aur cresc mărăcini şi bălării
Moşiile ne sunt vândute, cătunele-au rămas pustii.

Păgâni cu ochi scăldați în sânge ne pradă şi ne otrăvesc,
Ne leagă ‘n lanțuri veneticii şi negre ghiare ne pândesc.

Străinii ne jupoaie pielea. Suntem calici, orfani şi goi,
În țara lui Românul geme răpus de griji şi de nevoi…

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .II

Vai, țara mea, înalță-ți fruntea sfărmată de călcâi barbar,
Din larg de mare până ‘n codru e numai fum, pârjol şi jar.

Străinii dornici după aur în ura lor au triumfat,
Îți surpă slabele hotare şi nu au teamă de păcat.

Din larg de mare până ‘n codru lăcustele aleargă ‘n zbor,
Ni-e păngărită legea sfântă şi steagul nostru tricolor.
(more…)