Aneta Grosu: Oameni din viaţa Ziarului de Gardă
In randurile de mai jos, avem o succinta descriere a imprejurarilor care au dus la aparitia “Ziarului de Garda” din Chisinau. Jurnalisti echitabili, legati impreuna pentru triumful Adevarului, au pornit cu aplomb in lupta de izbavire si de trezire a constiintei romanesti in tinuturile dintre Prut si Nistru, dar mai ales in lupta impotriva comunismului cu care era confruntata intreaga Basarabie. Zidurile cenzurii trebuiau sparte; era nevoie de curaj, era momentul de asumare a jertfirii pentru acest triumf. Infruntand toate adversitatile, acesti jurnalisti s’au identificat cauzei romanesti si au demonstrat cu perseverenta de-a lungul anilor ca prin propagarea Adevarului, cumulul mentalitatii oamenilor de a privi lucrurile dinapoia cenzurii fortuite poate fi rectificat si schimbat in bine. Inutil sa mai amintim de rolul pe care l-au avut acesti jurnalisti in imprejurarile revoltei izbucnite in Aprilie 2009, dar suficient sa le admiram curajul pentru Adevar si Dreptate in zilele represiunii turbate care s’a abatut asupra tineretului, cand au expus, cu asumarea suprema a tuturor riscurilor, nedreptatile si inumanitatile inchizitoriale comuniste.
Dar, s’o lasam pe Aneta Grosu sa ne povesteasca despre inceputurile ZdG si oamenii de bine care i-au ajutat pe tinerii jurnalisti de-a lungul timpului pentru a strapunge “zidul de fier” al cenzurii comuniste, adevarati “oameni de aur” care, prin curajul, sprijinul si ajutorul lor nepretuit, au intrat in “cartea de aur” a recunostintei noastre permanente:
Jurnalista Aneta Grosu
Astăzi e o zi în care vreau să vă povestesc despre câţiva oameni din viaţa ZdG…
Era ianuarie, 2004, când o echipă de jurnalişti rămăseseră pe drumuri (în plină guvernare comunistă)… Răspunsuri deloc optimiste, atunci când deschideam uşile unor redacţii. Aşa ne-am zis să experimentăm, fondând un ziar nou. Atunci, probabil, nimeni dintre noi nu ştia cât de mulţi oameni, diferiţi, vom întâlni în cale şi cât de multe situaţii ne vor face să privim lumea cu alţi ochi. Din ianuarie până la 29 iulie 2004, când a apărut nr.1 al ZdG, tot ce a fost mai frumos în viaţa noastră au fost oamenii, toţi diferiţi, pe care i-am întâlnit. Unii au intrat pentru totdeauna în biografia redacţiei, alţii au ieşit, lăsându-ne să înţelegem că, uneori, despărţirile sunt mai sănătoase decât convieţuirile.
Nimeni dintre noi nu a ţinut un Jurnal special al ZdG, iar memoria omului e la fel de trecătoare ca şi timpul. Chiar şi în lipsa unui Jurnal, cei care au intrat în viaţa noastră rămân acolo, până la capăt. Colegi de şcoală sau de clasă ne-au întins o mână de ajutor, când constataserăm că taxa de înregistrare a publicaţiei era mai mare decât aşteptările noastre.
Sceptici, la început, cei de la Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) ne-au găzduit, necondiţionat. Puţini dintre cititorii noştri cunosc, probabil, că primele numere ale ZdG au fost muncite în Biblioteca CIJ, din subsolul de pe str. Şciusev.
Apoi a fost o bancă. Nu pentru a fi spartă sau pentru a solicita vreun împrumut. Riscând să fiu admonestată de vreo comisie de etică, voi aminti aici numele directoarei acestei bănci, Natalia Vrabie, care ne-a oferit, necondiţionat, câteva computere scoase atunci din circulaţia instituţiei sale. La acele computere a fost scris un număr impresionant de articole de ziar.
Au urmat nişte vecini, care au acceptat să ne dea în chirie un birou. În acel birou, singurul oficiu redacţional, au apărut alte zeci de numere de ziar.
A fost Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni al Guvernului României, care ne-a oferit, în 2004, primul grant din care a putut fi tipărit ZdG.
Apoi, ne-a vizitat la redacţie un înalt oficial american care, impresionat de ziar, nu a înţeles nimic despre condiţiile în care era realizat acesta. E greu de crezut că, în timp record, după acea vizită, ZdG a obţinut, de la Departamentul de Stat al Guvernului SUA, primele câteva computere moderne.
Au fost oameni care, în fiecare zi de joi, veneau cu un măr la redacţie… Alţii ne telefonau şi ne vorbeau. A citi cu atenţie o publicaţie, analizând-o cu discernământ, e şi acesta un efort necesar pentru o echipă redacţională. Neobosiţii noştri cititori sunt Aliona Zuza, Igor Ursu, Sergiu Verdeş, dar şi numeroşi vizitatori ai www.zdg.md: Stefanita, Mara, Galina, Avraam…
Să nu uit de câine. Pe parcursul anilor, ne-a însoţit întotdeauna imaginea unui câine de gardă. Cu acest câine inteligent am vrut să asociem statutul jurnalistului de investigaţie, fără a da apă la moara lui Ion Muruianu, care a etichetat oamenii din breasla noastră drept „câini turbaţi», dăunători societăţii. Imaginea câinelui a fost realizată şi oferită cu generozitate de graficianul Isaie Cârmu, fapt pentru care îi mulţumim.
Aneta Grosu, aneta.grosu.zdg@gmail.com
