Garda de Fier

Coperta Almanahului “Cuvântul” pe anul 1941

Am în faţă un “reportaj – document” purtând titlul: “Istoria presei legionare româneşti la 1940-1941”, semnat de Tudor Despina şi apărut în “National Magazin” având subtitrarea “cultură şi business românesc” din data de 26 Octombrie a.c.

Un articol destul de lung şi precumpănitor anti-legionar prin natura afirmaţiilor aistorice pe care le răspândeşte împotriva uneia şi aceleiaşi victime: Mişcarea Legionară. Că unor astfel de “reportaje – document” li se permite să apară, sfruntând prin afirmaţiile cele mai semidocte orice suflet cunoscător şi echilibrat, este desigur problema sau “businessul” conducerii magazinului. Ne-am confruntat dintotdeauna cu astfel de trăznăi şi şarade gazetăreşti (e drept, sunt bune şi ele pentru descreţirea frunţii), dar când în pofida oricărui adevăr se compilează şi se răspândesc acuze dintre cele mai răuvoitoare, lipsite de orice fundament şi suport istoric, deja lucrurile se schimbă. În goana după senzaţional, astfel de oameni se fac parteneri într’ale fabulaţiei şi minciunii abjecte. În pofida îndeltnicirii care ar trebui să le facă cinste, astfel de specimene nu vor să dispară din circuit, continuând la nesfârşit seria fanteziilor infantile.

Aflăm prin condeiul autoarei noastre că Liga Apărării Naţional-Creştine “dispunea de o organizaţie paramilitară denumită “Lăncierii”, cum şi faptul că “în 1930, Codreanu a înfiinţat o aripă militară a Legiunii, pe care a numit-o Garda de Fier”. Am dori sincer să ştim cine era conducatorul organizaţiei paramilitare a Ligii în 1923 şi, desigur, numele conducătorului aripei militare Garda de Fier înfiinţată de Codreanu în 1930. Să-i cunoască şi să-i înregistreze şi istoria… Noi eram convinşi că denumiţii “lancieri” sus amintiţi reprezintă pur şi simplu un acronim derivat din LANC! Undeva, mai la vale, aflăm că “sub conducerea unor politicieni ca Generalul (Zizi) Cantacuzino-Grănicerul, Ion I. Moţa si C. Papanace, organizaţia a prezentat o pronunţată manifestare publică antidemocratică şi antisemită”. Carevasăzică… politicieni get-beget; şi desigur, organizaţia legionară “primea subvenţii din partea Italiei şi Germaniei”. Tot dânsa îi luminează pe cititori şi în privinţa metodei şi orientării: “principala armă politică a Gărzii de Fier a fost teroarea”. Ne mai spune jurnalista noastră că “la 28 noiembrie, un grup de legionari a încercat să-l ucidă pe Florian-Ștefănescu-Goangă, rectorul universităţii din Cluj…” (grupul se rezuma la o singură persoană, care mersese să apere onoarea sorei lui, studentă, victimă a unei necinstiri întreprinse de… rectorul Ștefănescu-Goangă. Mă îndoiesc că goanga noastră ar fi supravieţuit în faţa unui grup de… teroriști “exersaţi”).

Tot prin condeiul ilustrei noastre autoare, aflăm că la Tâncăbeşti a fost asasinat Căpitanul “şi alţi 12 legionari”… Cel de-al treisprezecelea, se pare că s’a pierdut pe… drum, sau mai sigur, a evadat din mintea autoarei (e bine şi-aşa, un extremist mai puţin!). Toate acestea (cum şi multe altele, ejusdem farinae), le aflăm din prima parte a “reportajului-document” sub titlul “Istoria Mişcării Legionare în România”.

Cea de-a doua parte intitulată “Presa legionară românească între 1940-1941”, debutează cu afirmaţia citată după profesorul Marin Petcu anume că “la 14 octombrie reapărea ziarul Mişcării Legionare ‘Curentul’, sub direcţia profesorului universitar P.P. Panaitescu…” . Ce “curent” a îndemnat-o pe Tudor Despina să “re-cuvânteze” afirmaţia profesorului M.Petcu, nu ştim! In această a doua parte, autoarea ne face prezentarea celor trei publicaţii analizate: ziarul “Sfarmă-Piatră”, ziarul “Cuvântul” şi Almanahul “Cuvântul” pe anul 1941. Deşi înregistrează un plus prin datele şi prezentările tehnice pe care le face cunoscute asupra acestor trei publicaţii, prin dispunerea ziarului “Sfarmă-Piatră”, numerele 32 (Iulie ’40), 34 (August ’40) sau 213 din 1941, autoarea înregistrează un ziar apărut sub cea mai cruntă cenzură, departe de a putea reprezenta credinţa legionară, chiar dacă pe prima pagină logo-ul ziarului apărea în culoarea verde. Şi în vremea primelor două numere, cum şi în cea din 1941, mii de legionari zăceau în temniţe sau erau executaţi. Ca un adendum: “ziarul” Sfarmă-Piatră (noi preferăm să-i spunem revistă), nu putea apare în 1933 după cum ni se aminteşte.  Abia după suspendarea ziarului “Calendarul”, în 1934, când are loc întemniţarea lui Nichifor Crainic şi la ieşirea acestuia din temniţă se petrece “sondajul” unei noi publicaţii în sprijinul cauzei naţionaliste, realizată prin Al. Gregorian în 1935; această publicaţie se numeşte “Sfarmă-Piatră”.

Ne pare rău că la Biblioteca Centrală Universitară din București există doar aceste trei numere din colecția “Sfarmă-Piatră” (asta într’adevăr ruşine), dar credem că prin puţin tact s’ar fi putut examina din alte surse şi acele numere din perioada de exprimare liberă a ziarului. Asta, pentru ca să se respecte tema de “presă legionară”…

Un fapt pozitiv: în cazul ziarului “Cuvântul”, autoarea reproduce integral editorialul semnat de Horia Sima, Comandantul Mişcării Legionare, cu titlul “Misiunea ziarului Cuvântul”, la reapariţia primului număr din noua serie în data de 14 Octombrie, număr închinat profesorului Nae Ionescu. Se împlineau 7 luni dela moartea pretimpurie a Profesorului survenită la 15 Martie 1940, în condiţii controversate, nici pâna azi elucidate complet.

Cât privește  Almanahul ziarului “Cuvântul” pe anul 1941, aş dori să fac o remarcă referitoare la “nota” pe care o reproduce autoarea, fără nici o altă precizare, “conform căreia fotografiile publicate în almanah sunt din colecţia d-lui avocat Fănică Anastasescu”. În fapt, singurele fotografii care provin din colecţia avocatului Fănică Anastasescu sunt cele care prezintă imagini ale legionarilor deţinuţi în lagărul de concentrare dela Miercurea Ciucului. Altfel, s’ar subînţelege că toate fotografiile prezente în almanah sunt din colecţia mai sus amintită, ceeace ar fi total eronat…

Ne oprim aici, nu înainte de a reaminti încăodată că afirmaţiile vădit tendenţioase în prezentarea Mişcării Legionare din prima parte a articolului reprezintă, ca întotdeauna, “rechizita” şablon în descrierea fenomenului naţionalist pe care o face presa controlată, în detrimentul oricărui adevăr istoric. Dacă o publicaţie care se intitulează ca aparţinând “business”-ului românesc îşi poate permite să publice astfel de aserţiuni și elucubraţii sfidătoare, nu putem decât să ne mâhnim că un astfel de “business” rămâne pe mai departe încurajat şi propagat, sfidând orice intelect dornic de “cultură”, altă latură pe care publicaţia şi-o arogă cu emfază în subtitrare.

Pentru a fi în tonul articolului, reproducem două din imaginile prezente pe site-ul publicaţiei, cu menţiunea că facem acest lucru, absolut numai şi numai spre dreaptă ilustrare…

Constantin ROTARU (Nicolae NIȚĂ)

Ajutorul Legionar