Garda de Fier

Monument desecrat în Jacksonville, Florida

Anul în care ne găsim abia la început, debutează în culorile tot mai cenușii ale contraculturii care face pași vertiginoși, alimentată de o administrație politică binevoitoare ce se pare că a sucombat de mult în fața stângii politice și acum se identifică cu ea în totalitate, într’o sincronie perfectă.

Statuia Femeilor Confederate desecrată, Jacksonville, Florida

Desigur, ea contravine majorității tradiționale americane, mult mai conservatoare în această privință și care se pronunță împotriva practicilor barbare prin intimidare și violență de distrugere a oricărui trecut sau a vestigiilor istorice în sine.

Flăcări și scrum în noaptea neagră, frânghii și statui mutilate, haite care rânjesc și prăvălesc istoria în neantul desființării, în bezna de necuprins a neștiinței lor pentru eliminarea totală și absolută a trecutului ce li se pare ostentativ.

Din istoria trecutului învățăm, tragem concluzii și îndreptăm acolo unde este nevoie. De șters, nu îl putem șterge! Cum și valorile, sau înaintașii! Este sacră națiunilor, indivizilor care le compun, e mărturia timpului care s’a scurs! E sacră oricărei democrații…

E ofensatoare doar dictaturilor și totalitarismului care – discreționar – nu înțeleg să o respecte!
Citeşte în continuare →

În 1937, restaurantul a fost preluat de Mișcarea Legionară, s’a renovat și i s’au adăugat în decor elemente tradiționale românești (parte din ele se pot vedea în imaginile de față), în cadrul Comerțului Legionar. La 26 Martie 1938, localul a fost sigilat de autorități, odată cu prigoana îndreptată împotriva Mișcării Legionare de regele Carol al II-lea. A reintrat în posesia Mișcării în toamna anului 1940, și iarăși închis după evenimentele din 21-23 Ianuarie 1941. Ulterior, terasa s’a redeschis. În perioadele de mai sus, s’a numit “Restaurantul Lazăr”…

“Restaurantul Lazăr”

P.S. – Cu ani în urmă, ziaristul Gabriel Bălănescu care făcea parte din redacția ziarului “Buna Vestire” (situat puțin mai sus, pe B-dul Regina Elisabeta), îmi povestea cum mergeau ‘in corpore’ la “Restaurantul Lazăr” în toamna anului 1937, “unii pentru must, alții pentru vin sau bere… Nicolae Bogdan începea să ne tachineze după amiază – spunea el. Eram obosiți de muncă, totuși, când orele de lucru se prelungeau, chiar simțeam nevoia să ieșim la aer. Se deschisese restaurantul nostru la Lazăr. Nu era prea departe: ne întâmpina Spânu; în jur, oameni care așteptau… Ne cunoștea de-acum, ‘gazetarii’: ‘Nu pot camarade! Așteaptă!’ Fusese angajat taraful fraților Oniga din Grivița, și cântau ăia ‘la ureche’, pe la mese, să delecteze publicul prezent. Veneau și oameni din societatea înaltă. Unii mergeau în pivniță să-și aleagă vinul dela butoi… Prețurile fixate de Căpitan erau cam la jumătate față de piață. Ne conducea Spânu la masă: Mircea (Streinul) își lua o cană de vin, Valeriu (Cârdu) stacana de must, Bog (Nicolae Bogdan) comanda grătarul și Virgil (Popescu) bere “Bragadiru”, la halbă mare. Uneori, ne trezeam cu Mișu (Mihail Polihroniade) care ne admonesta “că nu l-am prevenit”, totuși rămânea până la final alături de noi, de cele mai multe ori comentând conținutul ziarului ce trebuia să apară a doua zi. Ehei, și de aici ne prelungeam în dezbateri ‘de redactare’, naturale pentru orice colectiv redacțional…” Citeşte în continuare →

• Cum te numești, domnule?
• Petre.
• Și ce lucrezi?
• Prepar pește prăjit pentru pescari.
• Bine, și ce anume faci?
• Pun peștele pe plăci, pisez piper, presar piper peste pești, potrivesc plăcile pe plită; pentru peștele prăjit pregătesc piure; pun peștele pe platouri; pentru placul pescarilor, pun pahare pentru palincă.
• Dar de ce vorbești numai cu “P”?
• Poftim?
• De ce vorbești numai cu “P”?
• Pot pronunța pe P perfect perceptibil
• Ei, asta e acum! Pun rămășag că la întrebările mele vei greși.
• Primesc provocarea.
• Pe cât?
• Pun pariu pe patru poli!
• S’a făcut!
• Spune-mi, ce-ți place să mănânci?
• Pastramă, papricaș pârjoale, pui pane, porumbei, piftie piperată, pește, plachie, prefer păstrăvi, potârnichi, papanaș, papară.

Citeşte în continuare →

Prietenilor și celor care ne urmăresc activitatea, le expunem câteva absurdități INTOLERABILE din lanțul măsurilor represive care frizează orice normă de înțelegere: dreptul opiniei libere suprimat și eliminat în modul cel mai barbar cu putință de platforma Facebook, consecventă implementării comunismului și eradicării oponenților și diversităților de idei.

Desigur, în același plan, sunt și alte platforme responsabile pentru implementarea unilaterală a ideilor și teoriilor totalitare. Dintre acestea pot fi amintite – în subordine – platformele: Twitter, Google și Youtube care acționează în consonanță la rezilierea libertății de opinie, suspendarea și excluderea celor ce nu se manifestă pe linie “progresistă”. Deplângem, desigur, cenzura (știm cu toții că “minciuna are picioare scurte”), și vom continua să spunem adevărul în ciuda tuturor opreliștilor care ni se impun. Adevărul e unul singur; el singur “te face liber” cum ne spun Sfintele Scripturi.

Din nefericire, multe postări s’au pierdut! Nu ne-am îngrijit să le punem deoparte la timpul potrivit, fiind publice și accesibile! Cu blocajul actual al contului – până la zile mai bune – șansa recuperării totale e minimă. Totuși, țin să-i confirm și să-i mulțumesc public persoanei care a avut grija în timp să copieze și să păstreze o parte din aceste texte, acum restituite; ultimele din acestea ne propunem să le facem loc și în acest spațiu. Există, cum vedem, și “buni samariteni”!

Pentru cei care doresc să ne urmărească în continuare activitatea, îi invităm să se înscrie pe platformele sociale unde principiul fundamental al libertății de conștiință și exprimării e respectat:

• GAB:  https://gab.com/ML_J

• PARLER:  https://parler.com/user/LEGIUNEA

Citeşte în continuare →

Ziarul “Libertatea”, New York. Anul IV, Nr. 41, Decembrie 1985.

   Bubuiturile repetate în ușă se întețeau din ce în ce, dându-i impresia că ușa va ceda din clipă în clipă. După un prim moment de ezitare, întrebă cu teamă:

– Cine e?

– Miliția, deschide…. îi răspunse o voce groasă.

Privi la acele ceasornicului agățat de perete, cu mult trecute de orele unu din noapte.

– Ce doriți la ora asta târzie? Ce s’a ‘ntâmplat?!

– Deschide…

Trase plapuma cu iuțeală peste pat, își puse papucii în picioare, închise unul din nasturii de sus ai pijamalei și se repezi spre ușă:

– Un moment, un moment… Deschid imediat, nu mai bateți…

Mai întâi, deschise vizorul și privi pe hol: trei siluete se conturau în lumina oarbă, drept în fața ușii. Citeşte în continuare →