Biserica satului Tămășești începută inițial la 22 Iulie 1935 de 7 legionari și terminată “după o muncă de 3 ani, 3 luni și 24 zile”, în ziua de 14 Oct. 1937. În fața acesteia, a fost înălțată și o frumoasă troiță inscripționată “în cinstea eroilor Ion Moța și Vasile Marin căzuți pe câmpul de luptă la 13 Ianuarie 1937”. Astăzi, numele celor doi este șters de pe troiță, rămânând doar cu dedicația “în cinstea eroilor căzuți pe câmpul de luptă”.
Cunoscută și sub numele de “Biserica Legionarilor din Tămășești”…
Construită din cărămidă groasă, iar ca plan în formă de cruce, biserica are trei turle, unul dintre acestea impresionând prin cupola foarte înaltă, sub formă de turn. Prin arhitectura deosebită, se impune drept unul dintre cele mai frumoase așezăminte din partea locului.
Troița Eroilor Moța – Marin de la Orăștie, jud. Hunedoara
Relatam într’o postare anterioară despre necesitatea inventarierii minuțioase a monumentelor din jud. Hunedoara, concluzie expusă de harnicul cercetător științific Dr. Daniel I. Iancu de la Secția de Istorie și Artă din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, într’un articol apărut mai de mult pe această temă în presa hunedoreană. Cu toată bunăvoința autorului, ne explicam și scepticismul în privința unui astfel de demers natural, având la origine condițiile politice actuale (acutizate și de legea apărută în anul 2015 de interzicere a Mișcării Legionare), cum și eventualele dificultăți care ar sta în fața unei astfel de cercetări, oricât de onestă s’ar dori ea.
Ne referim la acele monumente construite cu mari sacrificii din râvna și devotamentul naționalist desăvârșit al legionarilor în cuprinsul județului Hunedoara, care au supraviețuit distrugerii (chiar dacă au rămas puține la număr), care nu au fost reabilitate, iar autorii lor rămași necunoscuți prin lipsa oricăror alte referințe documentare, obliterate de totalitarismele din trecut opuse Mișcării Legionare: cel al carlismului, al guvernării antonesciene sau comunismului sanguinar.
De-a lungul ultimilor 35 de ani care au trecut de la evenimentele din Decembrie ’89, guvernele care s’au scurs la conducerea României au afișat în permanență ostilitatea față de păstrarea vie a memoriei celor care s’au jertfit, iar în cazul Mișcării Legionare a adoptat cele mai drastice măsuri de ostracizare și chiar de reprimare.
În ziarul “Glasul Hunedoarei” cu data de 18 Octombrie 2018, într’un articol intitulat “Pro memoria. Monumentele “cu vultur”…, muzeograful Dr. Daniel I. Iancu de la Secția de Istorie și Artă din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, remarca nedumerit despre neglijența în inventarierea monumentelor răspândite pe teritoriul județului Hunedoara. Subscriem, desigur, acestei inițiative de cunoaștere a adevărului, cu rezerva doar că în actualele circumstanțe politice, despre multe din aceste monumente nu se poate vorbi onest. Condițiile actuale de prohibire pot duce la numeroase dificultăți din partea autorităților, pornite să șteargă orice urmă de “legionarism” din ceea ce s’a mai păstrat în teritoriu de sub securea distrugerii. Iată, mai jos, câteva din observațiile judicioase exprimate de Dr. Daniel Iancu:
“Am mai scris și am mai vorbit în ultimii ani despre tipologia monumentelor de eroi din județul Hunedoara. Demersul pentru inventarierea, clasarea pe categorii, elaborarea de fișe sintetice sau tabele sinoptice (care să cuprindă spre exemplu numele inițiatorilor, al susținătorilor materiali, al arhitecților, anul dezvelirii, materialele de construcție, dimensiuni, asemănări și deosebiri, elemente ornamentale sau decorațiuni specifice etc.), este un prim pas pentru păstrarea vie a memoriei eroilor care s-au jertfit în timpul celor două războaie mondiale”…
Venim în întâmpinarea demersului de cunoaștere și “păstrarea vie a memoriei” lor, completând în măsura posibilului lipsa datelor, cum ar fi cea a monumentului de față dezvelit în anul 1936, pe care autorul ni-l descrie mai jos:
Barack Obama ăsta chiar avea șarm! Mai ales când vorbea de “echitate”, “diversitate” (cu secretara), “integrare” (soția), demolări de statui ale “rasiștilor” albi (alea trase jos cu frânghia – o spunem pentru cei cu mințile mai ample care-și aduc aminte), sau alte bazaconii de importanță… socială.
Acum, ne plângem că nu mai sunt statui în America! Cum adică, nu mai sunt?
Ăsta, Barack, ca să înțelegeți odată și pentru totdeauna, a luat premiul Nobel pentru “eforturi extraordinare”. Reprezintă ceva, nu? Ce-i drept, mult mai complex este Joe Biden*) care, singur a reușit să se înscrie în tabăra de vară pentru copii din acest an, un fapt la fel de extraordinar care ar merita la rândul lui – sine die – premiul Nobel. Păi, se compară? Ăsta e, într’adevăr, un efort demn de luat în seamă și de apreciat pentru un premiu atât de râvnit. În plus, Joe este singurul care, cu o gândire robustă, clarviziune inconfundabilă, coerență și energie indisputabilă (vezi cazul “Bicicleta” și “Scările, scările dom’ Președinte”), calități morale ireproșabile și educaționale drept cap de familie (cazul “Fiul meu rătăcitor Hunter”), s’a impus pe plan mondial (vezi “Ucraina azi” și “Gaza”) drept conducătorul absolut și desăvârșit al lumii libere.
Așadar, lăsați micile ranchiune: ăsta merită neapărat să fie reales președinte; are doxă!
Băgați la tărtăcuță și nu vă mai zgâiți la poză, că vin alegerile și trebuie să-i înălțăm statuie!
5 Iulie 2024
*)_______ – Candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din acest an.
Sosit din Italia în România pentru un scurt răgaz, mă aflam spre mijlocul lunii Mai în București, într’un Uber obișnuit care să mă transporte la locul destinației ce-o aveam în plan. Într’un fel, șoferul mă ghicise de la’nceput că sunt cumva “străin”, flerul comun atașat profesiei nu putea fi dezmințit nici în cazul de față. Fire naturală (deși puțin reținut), comenta afabil despre greutățile vieții și problemele societății românești în genere, cu reproșuri la adresa conducătorilor politici ai României care “nu se mai satură”.
După mai mulți ani în Anglia unde s’a îndeletnicit cu toate muncile de povară, câștigând cu sudoare fiecare bănuț, omul nostru s’a întors la familie, bucuros că a putut strânge în ani de lacrimi și durere pentru viitorul familiei sale. Arhitect de profesie după cum mi-a mărturisit, a revenit în țară cu speranța că își “salvează familia”, cum și soluționarea ultimelor dividente acumulate. Acum, deși lucra la o firmă de specialitate în domeniul său, pentru a face față nevoilor curente, era silit să se desfășoare peste programul obișnuit într’o nouă meserie, aceea de șofer Uber. Ajunși în fața vechiului Tribunal de pe malul Dâmboviței, îmi șoptește cu voce scăzută: “ – Nu avem Justiție domnule!… Nici un fel de Justiție!… N’avem!…”
Monumentul Gen. Robert E. Lee din Richmondînaintea demolării. Foto: Judy Smith
Oare ce s’ar întâmpla dacă Statuia Aviatorilor, Arcul de Triumf, statuile lui Mihai Viteazul, Cuza, Kogălniceanu, Eminescu sau Spiru Haret din București vor fi distruse, așa cum s’a petrecut în ultimii ani în Richmond, fosta capitală a Statelor Confederate, unde toate monumentele au fost puse la pământ? Ce răspuns veți avea la smârcurile de iarbă decrelată ce vor acoperi locul acestor monumente de valoare inestimabilă, martore în timp ale istoriei? Cum veți caracteriza un act atât de barbar și primitiv al unei minorități care v’ar distruge cultura și istoria prin forța intimidării și mijloace primitive care pur și simplu nu pot fi descrise? Cum? Ce atitudine veți lua în fața unei alternative atât de monstruoase? Poate că povestea de față va fi o lecție bună pentru unii și sperăm că vor putea învăța ceva din ea… Este povestea tragică a orașului Richmond și, cu siguranță, nimeni nu vrea ca ea să se repete și să devină povestea orașelor lor… Dar povestea orașului Richmond nu este doar una singulară, a ceea ce s’a întâmplat într’un singur oraș din America; este o poveste multiplicată la scară națională, în alte orașe, sate și așa mai departe, cimitire sau locuri în care zeci de mii de simboluri sudice au fost distruse și profanate de mișcarea de stânga atee care a făcut atâtea nenorociri în ultimul timp. De aceea, mai mult ca oricând, nu lăsați ca moștenirea strămoșilor să fie distrusă și terfelită de progresismul actual! Pentru că, dacă nu vom fi apărătorii valorilor moștenite de la strămoșii noștri, ne vom trezi într’un uriaș hău al istoriei, într’un gol care ne va înconjura conștiința, dezbrăcați și de Adevăr, dar și de Libertate…
Frunză verde clocotici, Plinu-i codru de voinici La tot bradu câte cinci ; Iar la plopu din cărare Şede bădiţa ‘n zăcare. — Ori mori, bade, ori te scoală, Ori dă-mi şi mie din boală, Că mi-am urît zilele ! Mutând căpătâiele Când la umbră, când la soare, Când la cap, când la picioare. — Las să zac, mândruţo, zac, Că mi-i boala făr’ de leac : Ruptă mi-i inima ‘n trii De gloanţe şi de săbii.
Ciolanele-s ciuruite De oţele ghintuite. Dară unu pe la spate M’a lovit aşiş*) de moarte Şi aşa eu nu m’aş da, Dacă nu m’ar săgeta Gloanţele nebunului Din talpa piciorului Unde-i greu voinicului.
Dela Gheorghe Bobu (70 ani) din Mitocul Adâncatei, jud. Suceava, cules la Ian. 1928. *) chiar.
Născut la 16 Martie 1914 în com. Ceica, județul Bihor. Fondator al revistei “Străjerul” apărută la Oradea în cursul anilor 1935-1936 (împreună cu decemvirul Iosif Bozântan, asasinat la 29-30 Noembrie 1938 în pădurea Tâncăbești alături de Corneliu Zelea Codreanu și alți conducători legionari).
Arestat împreună cu alte mii de legionari după instalarea dictaturii carliste la putere și instaurarea regimului de teroare și prigonire a Mișcării Legionare, reușește să scape din marele pogrom abătut asupra Legiunii la 21-22 Septembrie 1939 și să se elibereze din închisorile “regale” în anul 1940, odată cu victorioasa revoluție legionară și alungarea regelui trădător Carol al II-lea dela conducere.
Fost Prefect al jud. Fălciu (cu capitala la Huși) în cadrul Statului Național-Legionar. După rebeliunea antonesciană dela 21-23 Ianuarie 1941, este urmărit continuu de agenții Siguranței pentru a fi arestat, însă odată cu începerea “Războiului Sfânt” din Răsărit pentru recucerirea provinciilor românești Basarabia și Bucovina, participă în prima linie la luptele împotriva forțelor bolșevice, ca dealtfel majoritatea legionarilor trimiși să se “reabiliteze post-mortem” din ordinul gen. Antonescu.
