Garda de Fier

Citeşte în continuare →

D-na Zoe Rădulescu

Ce repede-i uităm!

Uităm! Repede! Parcă stergem cu buretele! Si, totusi, de ce? Am citit undeva comentariul unui ins “insultat” de o afirmație făcută de o doamnă, fiica unuia dintre eroii rezistenței dobrogene, Gogu Puiu, potrivit căreia “99%” dintre machidoni au fost legionari. L-a deranjat mult pe omul nostru această afirmație!

Personal, cred că n’a înțeles sensul afirmației: “99%” în limbajul popular înseamnă o majoritate, nicidecum un quantum precis, iar dacă privim din acest punct de vedere, fata eroului nostru Gogu Puiu, are dreptate. Important în cadrul disputei de mai sus e că, insului nu i se par deloc ofensatoare sutele de crime împotriva eroilor rezistenței dobrogene sau miile de arestări, teroarea instituită peste toate satele dobrogene asupra a sute de mii de oameni si dăinuită până la finele comunismului, decât afirmația doamnei Zoe Rădulescu, fata eroului Gogu Puiu, născută în detenție după arestarea mamei însărcinate, Olimpia Puiu! Nimic despre acestea!

“Telescu”, asa se semnează curajosul nostru insultat! Un fel de Stelescu, neacceptat, dar cooperant si care îsi încheie scurt si la obiect prostologica-i afirmație: “Vom cere avocaților nostri să o aducă în fața Curții pentru a da socoteală”. “Merită – ne spune insultatul nostru într’un alt pasaj – să fie adusă în fața justiției pentru faptul că debitează o enormitate ca aceasta”… Ați înțeles? “Vom cere… “ Vai de noi, si-a permis o doamnă să afirme asa ceva, o asa “enormitate” fără să fie trasă la răspundere?! Si ca revers, ați mai auzit de-o asa enormitate, ca o persoană “să fie adusă în fața justiției” pentru culpa de “estimare”? Un fel de “fals tratat de vânătoare” de oameni la propriu… Mutanții nostri n’au înțeles nimic în ultimii 20 de ani! Citeşte în continuare →

Coperta revistei

♦ “CETATEA LUMINII” Director: Prof. Dumitru Paulescu (Revistă de Cultură şi Artă), Sao Paulo – Brasilia. Anul I, Nr. 1, 23 August 1954. “Purtăm în sufletele noastre sbuciumate, icoana pământului natal. Purtăm în inima noastră pribeagă, icoana neamului osândit. Destin de răscruce ducem pe umeri şi ne scriem cu sânge cronica amară… Cetatea Luminii înseamnă pentru cei care i-au dat ființă şi se vor îngriji de viața ei, tranşeu de luptă permanentă, drum de onoare şi sacrificiu pentru neam. Înseamnă armă nebiruită, în lupta pentru recucerirea dreptății şi libertății pierdute. Cetatea Luminii, înseamnă veghere de sentinelă credincioasă, întru apărarea patrimoniului nostru sacru. Acest ideal ni-i drag şi sfânt şi rămâne scris în inimile noastre”. Tipărită în frumoase condiții grafice, se mai specifică în corpul revistei că ea “apare în cadrul ‘Bibliotecii SATUL’, sprijinindu-se pe elanul unui mănunchi de compatrioți din S. Paulo, strânşi în jurul figurei nemuritoare a filosofului V. Conta”. Dintre colaboratori: Iulia Carâp, Vasile Posteucă, N. Iancu – Păltinişanu, Alexandru P. Silistreanu, Dumitru Leontieş, N. S. Govora, Faust Brădescu, Nicolae Roşca, Gr. Nandriş, Al. Busuioceanu, Dumitru Mărgineanu, Toma Jalbă, Dan Boghiu, Victor Buescu, Cătălina Negură, Prof. George Onciul, s.a. Semnează în numărul de debut Prof. Nae Ionescu despre “Ființa noastră spirituală si omul de caracter” (din convorbirile îngrijite de Mircea Eliade si G. Racoveanu), Prof. univ. Grigore Nandriş (fost presedinte al Societății pentru cultură, 1929 – 1942) vorbeste în cadrul cercetării sale “Despre viața culturală a Bucovinei”, Prof. George Onciul prezintă un studiu de frumoasă semnificație “Despre Muzica Populară Românească”, D-tru Paulescu înfierează “Robia Întunericului” marxist, încrezător că “sub stindardul nemuritor al Libertății, într’un front comun de luptă si sacrificiu, se vor încolona mâine toate neamurile pământului, constiente de primejdia de moarte a Robiei Întunericului Comunist” scoțând “neamul omenesc de sub apăsarea tuturor fărădelegilor”, Prof. univ. Victor Buescu îsi expune punctul său de vedere cu privire la vechea capitală a Daciei, Sarmisegetuza, sub titlul “Sarmisegetuza dans la toponymie Daco-Romaine” (Sarmisegetuza în toponimia Daco-Romană), în lumina noilor descoperiri arheologice sau teoriilor emise, cuprinzând în analiza sa trei aspecte de raportare: arheologic, lingvistic si toponimic, iar Mircea Eliade, în lb. portugheză, descrie cu admirație venerația în cultul lui Zalmoxis a Daco-Geților, viața simplă si ascetismul lor sub influența lui Burebista în articolul “Sob o signo de Zamolxis” (Sub semnul lui Zamolxis). Citeşte în continuare →

Suntem invitați la joc cu “Alunelul”...

Ca si în anii precedenți, Sâmbătă, 21 Octombrie 2017, “Festivalul Românesc” din Jacksonville si-a deschis porțile. Beneficiind de vremea plăcută, împreună cu oaspeții nostri sosiți special în vizită pentru această ocazie, ne-am îndreptat pasii la Festival cu emoție firească, specifică în jurul manifestărilor de acest fel, când un număr mare de români se strâng împreună. Nu am fost dezmințiți în asteptările noastre: românii, cei mai mulți din comunitate sau din localitățile apropiate orasului, au ținut si de această dată să fie prezenți la măreața sărbătoare. Un bogat program muzical, bucatele specific românesti stropite de băuturile cu marcă românească, standurile cu frumoasele obiecte tradiționale, iconițele si coloritele noastre ii puse la vânzare, iată, un întreg lanț de motive ca să ne bucurăm în cel mai specific decor de reîntâlnirea cu ceilalți frați de neam.

Si în acest an am fost impresionați de buna si frumoasa organizare a evenimentului! Ne-am parcat “bolidul” ceva mai la vale, într’un spațiu verde si larg din spatele bisericii, devenit ad-hoc parcare generală, si am revenit la intrarea oficială, pavoazată cu drapelul tricolor si cel american. Am trecut pe sub bolțile frumoasei porți de lemn în stil românesc si am pătruns sfiosi înăuntru, întâmpinați de acordurile “Bănățencei” si cătând cu ochii la mulțimea de oameni care, ce-i drept, o spunem un pic dezamăgiți, ni s’au părut mai puțini față de manifestările anterioare. Suntem izbiți imediat de mirosul mititeilor ce sfârâie pe grătare, si ne îndreptăm instinctiv la locul cu pricina, undeva, tocmai la capătul opus intrării. Trecem de chiotele copiilor gălăgiosi ce se aleargă pe pajistea verde, priviți cu admirație de părinții cuprinsi deja în linistea desfătării (la mesele special amenajate de sub imensul cort dreptunghiular ce se întinde până, hăt, hăt, departe), cu privirea la fumul albăstrui ce se ridică în rotocoale si care ne atrage ca un magnet spre mesele pline ochi de bunătăți. Ne apropiem si citim lista preparatelor, cuprinsi inexplicabil, dintr’o dată, de-o mare foame: într’un loc, iată, cârnații cu varză, acompaniați de mămăliguța aburindă, brânză si smântână, sarmale aburinde, într’altul rotiseria cu porc afumat (cam pe-aici era si fumul de care-am amintit), pastramă apetisantă, ceva mai încolo mititeii, puii afumați cu usturoi, vin pentru toate gusturile, alb si negru, țuică si… Citeşte în continuare →

Seria III, Nr. 1, 1974, Argentina

♦ “PĂMÂNTUL STRĂMOȘESC” (3) (serie nouă). Director: Prof. Dumitru Găzdaru. Anul I, Nr. 1, 20 Mai 1974, Buenos Aires, Argentina. Secretariatul şi Administrația: Nicolae Șeitan și I. V. Petre. În memoria lui Ilie Gârneață. Paginile comemorative sunt iscălite în ordine de: N. Șeitan – “Bădia Ilie Gârneață”; C-tin Papanace – “Ilie Gârneață, Crâmpei de amintiri”; Vasile Iaşinschi – “Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac”; Dorina Gabor – “Prima şi ultima întâlnire cu Ilie Gârneață”, precedate de o “Notă” pe care o semnează Dumitru Găzdaru (D.G.) în care expune, schematic, în patru puncte, ideile generale care stau la baza tipăririi acestei noi serii. Pe scurt, acesta precizează: “1. Nu inițiem o publicație periodică nouă, ci o continuăm pe aceea fundată de Căpitan în 1927…”; “2. Sub conducerea Căpitanului si apoi a lui Ilie Gârneață Pământul Strămoşesc a avut caracter de publicație oficială. Noi astăzi nu putem avea un oficios legionar si cu atât mai puțin o publicație oficială legionară… Voi considera însă Pământul Strămoşesc o publicație legionară…”; “3. Pământul Strămoşesc va fi revistă, nu gazetă…, revistă de studii documentare, de doctrină, de serioasă cultură românească, de luptă națională…”. În ultimul punct împărtăsit de Prof. Dumitru Găzdaru în introducerea sa, între altele, ține să ne asigure că: “Vom ocoli polemica în capitolele constructive ale scrisului nostru, apelând la ea numai în cazuri de extremă necesitate: nicio construcție nu se trasează fără o prealabilă curățenie a terenului…” Cu acestea spuse, după paginile comemorative ale celor amintiți mai sus, încă neliniştit de trecut, D. Găzdaru se năpusteşte (în nu mai puțin de 15 pagini) asupra Comandantului Mişcării Legionare, Horia Sima, pe seama unui articol evocativ al acestuia intitulat “La un an dela moartea lui Ilie Gârneață”, articol publicat în Curierul Informativ al Miscării Legionare dela Madrid “Țara şi Exilul” pe lunile Mai – Iunie 1972. Articolul de intrigă polemică pe care îl semnează D. Găzdaru (dela pg. 29 până la pg. 44), se intitulează “Omagiu profanator” şi este, spre necinstea autorului, un adevărat dezmăț de invective ieftine, de acuzații infamante, gratuite şi de distorsionări abracadabrante, cumul al eşecului capitulard si neputinței ce se înregistra în tabăra minisculei dizidențe legionare, în război permanent cu trecutul şi cu şefia Legiunii, ca Don Quijote. Este doar preludiul unui accelerat sir de atacuri ce se vor continua în viitor, caracterizând “tonul” revistei pe întregul parcurs al acestei noi serii. Notăm, la rubrica literară: “Cântec Martirial” de Ion Țolescu (versuri dedicate lui Corneliu Codreanu, titlul omonim al vol. de mai târziu publicat de poet la Madrid, în 1977).

Citeşte în continuare →

de-ai iesi din mormânt între noi
si-ai vedea atâtia moti zdrentărosi pe munti goi
si neamu-ti flămând ca acu,
ce-ai zice Horia, tu?!…

te-ai jeli, ai doini din fluer
ori ai da un nou, si lung, si rosu suer,
muntii toti să se cutremure,
liftele câmpiei să tremure,
să le vezi, îngrozite, de pe culmea-ti săracă,
din ale belsugului cum pleacă?!…

de-ai trăi tu
acu,
ce-ai face Horia, cu miseii ce vând
norodul flămând?!…

nu ti-ar veni să-i cauti pe toti,
de gâturi, să-i scoti,
din paturi, de la cini, de la prânzuri,
si’n mijlocul pietelor celor mai mari,
ca pe cei miselnici tâlhari,
de limbă să-i spânzuri?!

Aron COTRUS
Citeşte în continuare →

Mircea Vulcănescu

Rând pe rând, celulele se deschid si echipele, gata  formate, sunt  îndrumate  spre  locul  de  îmbarcare. Traversând culoarul etajului doi, unde ne aflam, îmi arunc ochii la un detinut sdrențăros, care freca cu terebentinã scândurile. Mi-au atras atentia ochii lui mari, sticlosi si îndrasneala cu care ne privea, stiut fiind cã detinutii politici, atunci cand se intalneau cu un alt detinut, sau grup de detinuti, era obligat sa priveasca in pamant. Am trecut chiar pe langa el. Era Mircea Vulcanescu. Imi sopteste: “mergeti la munca”. In privire i-am surprins un fel  de  bucurie,  îmbinata  cu  amaraciune. Aplecat, îngenunchiat pe dusumea, doar ochii si fruntea, care mi-a parut nimbata, îl mai aminteau pe cel de altadata. Corpolenta lui era redusa la un schelet, imbracat in haine vargate. Coloana vertebrala se observa prin zeghea de puscarias. Citeşte în continuare →

Coperta manuscrisului…

◊ ◊ ◊

◊ ◊ ◊ ◊ ◊

◊ ◊ ◊ ◊ ◊ ◊ ◊ ◊

Scris probabil la mijlocul anilor ’70 (după cum rezultă din bibliografia lucrărilor consultate prezentate de autor la final), manuscrisul de față este un document unic referitor la cunoașterea adevăratei istorii a Mișcării Legionare, a parcursului ei de dezvoltare de-a lungul anilor, a cadrului social în care s’a format și adversităților pe care le-a avut de înfruntat încă de la înființare.

⇒ CITEȘTE DOCUMENTUL ( pdf )

Citeşte în continuare →

Coperta revistei (Anul II, Nr. 2, Martie – Aprilie, 1952)

♦ “CUGET ROMÂNESC” – “Pensamiento Rumano” (“revistă de cultură românească”, cu sacrificiul si sub îngrijirea redacțională a unui comitet de intelectuali din exil). Anul I, Nr. 1, Ianuarie – Februarie 1951, Buenos Aires, Argentina. Motto: “Pe-al nostru steag e scris unire / unire’n cuget si simțiri”. Din 1952, sub conducerea prof. de filologie romanică Dumitru Găzdaru¹⁾ dela Universitatea Catolică din Buenos Aires. Colaborări diverse: Dem. Gh. Nolla, arh. Ovidiu Coatu, J. N. Manzatti, D. Tărăoiu, G. Racoveanu, Dumitru Găzdaru, Toader Ioras, D. St. Marin, Lucia A. Popovici, Stan Ionescu, Mile Lefter, Nicolae Seitan, Virgil Ionescu, Anton Bălan, s.a. Coperta grafică: Ovidiu Coatu. În cadru auxiliar, ca Supliment Literar, revista a oferit încă de la apariție si o prețioasă antologie sub titlul “Pagini alese din Scriitorii Români”, justificată ca o adevărată necesitate în exil: “Prezența unui mare număr de tineri, născuți si crescuți în străinătate si care n’au avut norocul să ia contact cu literatura noastră ca si dorința aproape unanimă a lumii din exil de a reciti multe din paginile de seamă ale acesteia, ne-au îndemnat să încercăm a umple, într’o mică măsură, marele gol pe care-l provoacă lipsa de biblioteci românesti în exil” (I, Nr. 5 – 6, Decembrie 1951). Sunt reproduse versuri din creația poeților Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Cosbuc, Lucian Blaga, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Radu Demetrescu-Gyr, Gh. Topârceanu, Tudor Arghezi si alții, schițe, nuvele ori povestiri din operele scriitorilor români în frunte cu Ion Creangă, B. Delavrancea, N. Gane, Al. O Teodoreanu, Ion Slavici, Emil Gârleanu s.a., sau de importanță pentru lumea românească si legionară, asa cum au fost scrisorile lui Ion I. Moța către părinții săi, din lucrarea cu titlul “Testamentul lui Ion Moța”. Un grupaj de Note si însemnări încheie sumarul publicației, împreună cu rubricile permanente rezervate pentru: Cărți (recenzii), Publicații si Cronici diverse care sunt cuprinse în spațiul exclusiv intitulat Cultura Românească în Exil. Citeşte în continuare →