Garda de Fier

Dictatorul Fidel Castro

A crăpat! A pierit în paraonia pe care a creat-o, urmărit de imaginea zecilor de mii de victime care şi-au găsit sfârşitul în centrele de tortură şi în temnițele întunecate, milioanele de sentințe comandate în numele paranoicului comunism, de dezastrul iresponsabil al Cubei suferinde în foame şi teroare. Dictatorul Fidel Castro a murit de mult (nu în fața plutonului de execuție, cum ar fi meritat), dar condamnat în conştiința propriului popor pe care l-a terorizat, l-a umilit şi i-a devenit duşman. Din Havana şi până la ultimul cătun al acestei insule, vestea a venit pentru toți cu bucurie şi uşurare, dar regimul comunist încă tronează pe mormane de cadavre, înăbuşind brutal orice opoziție. Cuba rămâne ferecată în absolutismul unei dictaturi personale, perpetuată de fratele monstrului pierit, bruta care foloseşte aceleaşi metode criminale de represiune.
Dar, zori de speranță se ivesc la orizont şi pe cerul ei întunecat de atâtea nelegiuiri, de fărădelegi în numele unei revoluții căreia i-au căzut pradă atâtea victime nevinovate.
Vocea adevăratei Cube se va face auzită în curând, pentru că oricât de cruzi ar fi opresorii cu propriul lor popor, găseşte resurse pentru a-şi cere dreptatea şi libertatea pe care o merită, chiar cu prețul altor victime! Citeşte în continuare →

Un documentar plin de afecțiune despre o familie de români, Constantin și Elena. Timp de peste un an, autorul acestui film neconvențional a surprins cu o cameră video fiecare aspect din viața bunicilor săi. Rezultatul este o țesătură video minunată, precum broderiile Elenei. Modul în care cuplul își duce traiul, plin de seninătate și calm, este debordant; le ascultăm inclusiv cântecele bisericești și poveștile depănate despre minciunile de la TV.

Chiar dacă este un film intim și revelator, rămânem cu impresia că anumite evenimente importante au fost lăsate intenționat în afara documentarului. Poate și din cauză că fiul cel mic al bătrânilor a murit în timpul realizării acestui documentar. Probabil că de aceea moartea este foarte prezentă în conversațiile celor doi.

Vorba poetului, “veșnicia s’a născut la sat”. Poate că timpul se scurge mai greu în acele colțuri de lume, însă după vizionarea acestui film vom avea, cu siguranță, impresia că pentru noi, ceilalți, zilele trec mult prea repede… Constantin și Elena este subtitrat în română, engleză, franceză, spaniolă și portugheză, astfel încât poate fi recomandat oricărui străin ca o incursiune video în viața simplă de țăran român.

Din borhotul şi compotul de la care se adapă stânga în America, otrăvind centrele universitare, au ieşit la iveală în ultimii 8 ani o mulțime de organizații concubine ideologiei comuniste. Unde, după cum vedem, mențin utopia comunistă că totul ne aparține, bunul este al tuturor, iar efortul individual de merit, este desființat printr’un colectivism de idei atroce zis egalitariste.

Compotului proslăvind egalitatea tuturor claselor sociale, îi cad victime în prim plan tinerii, debusolați de însăşi educatorii plătiți să le îndrepte paşii în viață, adică profesorii. Prezența lor în funtea catedrelor constituie o adevărată epidemie pentru sistemul educațional american şi societate în general.

Obama – Clinton

Stânga nu a fost nicicând mai puternică şi devastatoare, decât în era “transparenței” şi aşa zisei “corectitudini politice”, la umbra cărora şi-a găsit adăpost, protejată cu legi prezidențiale, o anumită categorie ce se consideră discriminată de ani de zile. Nicicând în istoria acestei țări, clasa discriminată (devenită de-acum cea mai discriminantă), nu s’a identificat cu mersul societății. A fost în permanență beneficiara unui sistem social (de peste 50 de ani), conceput s’o protejeze, iar parazitul a căpătat proporții îngrijorătoare pentru contribuabilul american, supus taxelor tot mai mari care să-i asigure viața. Ba, i-a mai creat şi un serviciu de asigurare sau asistență medicală care poartă însăşi numele ilustrului nostru preşedinte: “Obama Care”; care desigur a intrat deja de câțiva ani în istorie prin ineficiența crasă şi risipirea generoasă de fonduri, scuzabil în fața publicului prin câteva etichete de circumstanță de genul “Health Care for all”, şi acestea împrumutate tot din latrina demagogiei comuniste. Citeşte în continuare →

Mișto pe Facebook: „Alertă de trafic intens în Iași. Pe drumul către moaște se circulă babă la babă!”

Da, sunt din Iași. Locuiesc de 17 ani pe traseul Babelor către moaște. De 17 ani am străzile îngrădite, dau explicații jandarmilor, uneori merg pe jos, am mai mult de curățat la poartă, am găsit un portofel golit, într-o primăvară, pe sub frunze și zăpadă, cu acte de Babă în el, aruncat peste gard, în grădina mea, în toamnă, de un șmecher de hoț… și, împreună cu niște surori catolice dintr-un sat, am găsit Baba și i-am trimis actele…

Mă uit la mulțimea aceea de Babe (de copii, de tineri, de mai puțini moși, că bărbații sunt mai puțin rezistenți ori rămân cu animalele acasă ori sunt deja plecați la Domnul). Le privesc cum stau nopți la rând în frig. Eu mă culc la căldură (și tu), iar Babele stau ca fraierele și zgribulesc în ploaie, li se face rău, deranjează SMURD-ul & ambulanța deja ocupate, nu-i așa? cu chestii mai elevate în orașul nostru, capitală blablabla…

Dar nu cad prea multe Babe pe jos, că se sprijină unele pe altele. Se țin între ele drepte, fiecare cu păcatele și durerile ei, orideunde ar fi. Și se ațin așa, ca niște pinguini autohtoni osoși, unele de spatele altora, și toate împreună, de firul nevăzut care leagă durerea de speranță.

”S-a fi făcut grâu`, maicî, pi la voi, anu‘ ista? Pi la noi, nu, c-o plouat… Șî, câți copchii zîci cî ai? Șî pi undi‘s, maicî? Ș-a mii, tăt diparti…Tăt duș cu treabî, au șî ii copchii la școli… Nu, niși a mii n-o vinit anu ista… da‘ cu ajutoru Sfintii poati vin la anu că de-amu sî cam gatî… s-o cam gătat cu viața noastrî… atâta bucurii mai avem șî noi… gându‘ la copchii și aișea, la Sfântî…”

Și mai fac un pas… și mai trec de un gând. Și mai spun o rugăciune, când le este frig, se mai încurajează… se mai contrazic unele cu altele, apoi se împacă, își mai dau un colț de pâine, doar au drum de dus înainte… poate mâine dimineață o să ajungă coada…

Uneori ies în stradă cu ceaiuri calde, cu porții de hrană fierbinte. Și ne bucurăm de a dărui, nu de a primi. Și fac asta împreună cu fiica mea. Cum aș putea s-o învăț, mai direct, respectul, compasiunea? La un curs de Personal Development?

Câteodată plouă crunt și e un frig de îți aduci aminte și păcatele nefăcute. Și de Sfânta Parascheva e frig când plouă, fraților. Anul ăsta, cât pentru cei zece în care nu a plouat… Când intru în casă: căldurică, Chopin pe youtube, supă fierbinte, sfeșnic cu lumânare aprinsă pe masă… bețișoare parfumate… subiecte… suntem ”normali”. Afară, lame de cuțit. Și ploi însemnate cantitativ. Cu intensificări ale vântului. Citeşte în continuare →

Regele Mihai

Editorial

Editorialul de față a apărut în revista “Libertatea” în urmă cu 32 de ani. Datele esențiale ale problemei dezbătute, nu s’au schimbat, iar protagonistii si rolul lor ignobil în evenimentele de atunci a rămas acelasi, fapt confirmat între timp si de documentele secrete iesite la iveală din arhive. Pe fruntea lor apasă acelasi stigmat greu al trădării de țară. Astăzi, conspirația comunistă mondială la care ne referim des în acest editorial, este sinonimă cu guvernul mondial si globalizarea pe care o încearcă, cu orice preț; care dictează în numele națiunilor mai mult ca oricând, stabileste frontiere si impune eradicarea oricărui naționalism.

Ion Antonescu

“Libertatea”, New York
Director: Nicolae Niță
Anul III, Nr. 25, August 1984

Aproape de apusul soarelui, la 23 August 1944, un camion tras de cai iesea din curtea Palatului din Bucuresti.

Pe podeaua murdară a acestuia, zăceau, legați fedeles si cu căluse în gură, două ființe umane a căror înaltă poziție politică influențase puternic destinul României din perioada 1940-1944.

Numele lor erau Ion Antonescu, Maresalul Țării si Mihai Antonescu. Astfel a început calvarul celui ce a condus națiunea română în Războiul Sfânt dus împotriva comunismului internațional, al cărui centru era identificat pe atunci cu Moscova. Ținut un timp într’o casă conspirativă din cartierul Vatra Luminoasă din Bucuresti sub paza lui Emil Bodnăras (dezertor din armata română si agent al Moscovei), este dus apoi împreună cu ceilalți arestați la Moscova. Ancheta are loc în celebrul sediu de tortură din Lubliyanka. In 1946, Maresalul Ion Antonescu este retrimis în România, împreună cu ceilalți anchetați si predați “Tribunalului poporului” spre judecare. Acest “Tribunal” prezidat de generalul Alexandru Petrescu a condamnat la moarte, prin sentința din 17 Mai 1946, pe următorii: Maresalul Ion Antonescu; Mihai Antonescu, Vicepresedintele Consiliului de Ministri; Generalul Piki Vasiliu, Ministru de Interne; Prof. G. Alexianu, fostul Guvernator al Transnistriei; Generalul Pantazi, fost Ministru de Război; Eugen Cristescu, Seful Serviciului de Contraspionaj si Radu Lecca. Ulterior, au fost grațiați Gen. Pantazi, Eugen Cristescu si Radu Lecca. Citeşte în continuare →

Revista “Vremea”, Crăciun, 1940 – Destinul României (ciclu istoric ilustrat). Pentru vizualizare optimă, apăsați pe imagine.

Citeşte în continuare →

Sâmbăta de Sus – 2016

Comemorarea eroilor Rezistenţei Anticomuniste din Ţara Făgăraşului se va desfăşura în perioada 22-24 iulie 2016 la Sâmbăta de Sus. Ion Gavrilă Ogoranu, şeful Grupului de partizani din Munţii Făgăraşului, a stabilit la sfinţirea monumentului edificat lîngă Mănăstirea Brâncoveanu în 1995 ca anual comemorarea să se organizeze în prima duminică după praznicul Sf. Ilie.
În acest an, tema evenimentului îl are în centru pe Ion Gavrilă Ogoranu la 10 ani de la trecerea lui în lumea drepţilor. Participanţii vor sosi vineri, 22 iulie a.c. la Sîmbăta de Sus, iar în ziua următoare se vor defăşura la Academie o serie de acţiuni dedicate simbolului Rezistenţei Anticomuniste făgărăşene, Ion Gavrilă Ogoranu. În sala Academiei vor fi proiecţii de filme şi un simpozion dedicat acestei teme. Duminică, 24 iulie, în faţa Crucii va avea loc parastasul dedicat eroilor făgărăşeni. Ultima prezenţă a lui Ion Gavrilă Ogoranu la Cruce a fost în iulie 2005 cînd s-a adresat audienţei prevestindu-şi, parcă, sfîrşitul. Pentru că la 1 mai 2006, Ion Gavrilă Ogoranu s-a suit la ceruri, întregind grupul care s-a opus comunismului şi securităţii comuniste vreme de un deceniu. „Deşi sîntem la vîrste înintate, noi nu ne-am terminat încă datoria faţă de ţară, noi nu ieşm la pensie decît atunci cînd ne vor bate cuiele. Şi avem datoria ca idealurile noastre să le trecem în mîna unor tineri care să ducă mai departe steagul tinerilor de acum 60 de ani. Vrînd ca ţara noastră să rămînă apropiată de Dumnezeu în aşa fel încît spiritul creştin să se reverse în toate domeniile de activitate ale ţării, în cultură, în justiţie, în legi, în obiceiuri, artă. Noi nu ne-am terminat misiunea odată cu trecerea comunismului, idealurile sînt permanente pentru toate timpurile. Sîntem puţini, dar întotdeauna cei puţini au fost purtători de idealuri înalte şi de biruinţă“ a spus Ion Gavrilă Ogoranu la comemorarea desfăşurată la Crucea de la Mănăstirea Brîncoveanu în iulie 2005. Citeşte în continuare →

Luni, 18 Iulie 2016, Societatea Culturală Aromână va fi gazda unui eveniment comemorativ pentru Gogu Puiu:

“18 Iulie 1949: Gogu Puiu intră în legendă”

Vă aşteptăm Luni, 18 Iulie 2016, ora 18.30, la Societatea Culturală Aromână din Bucureşti (strada Vasile Lascăr nr. 26-28), la o întâlnire cu Zoe şi Elena Rădulescu, pentru a vorbi despre Gogu Puiu, omul din spatele legendei, despre lumea aromână din care provenea.
Vom vorbi cu Zoe Rădulescu (fata lui Gogu Puiu, născută în închisoare) despre viaţa ei şi despre încercarea de a desluşi povestea tatălui ei.
Veţi avea posibilitatea de a asculta grupul “Vanghilizmo” din Mihai Kogălniceanu condus de Costel Puiu (al cărui bunic a fost executat în trenurile morţii).
Puteți accesa povestea lui Gogu Puiu aici:

Povestea lui Gogu Puiu

Cei care poartă în suflet memoria luptătorilor în Rezistenţa anticomunistă sunt invitaţi, în perioada 22-24 iulie 2016, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (jud. Braşov), la a 7-a ediţie a Zilelor Rezistenţei – serie de manifestări culturale dedicate memoriei celor ce au luptat şi au suferit pentru libertatea şi demnitatea poporului român în lungile decenii de totalitarism.
Ediţia din acest an este dedicată împlinirii a 10 ani de la trecerea în veşnicie a lui Ion Gavrilă Ogoranu, liderul rezistenţei armate de pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş.
Pentru participare, organizare, presă şi protocol, rugăm contactaţi:
Florin Dobrescu – Tel. 0722749249
Alexandru Onofrei – Tel. 0732153917
E-mail: ogoranu@gmail.com
Vă aşteptăm!
Preşedinte al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu,
Coriolan Baciu

_______________________________
Citeşte în continuare →

Camaradă Nicoleta,
Strânse în jurul făcliei ce ne-ai aprins, te chemăm din nou la sedința noastră.
Camaradă Nicoleta,
Asa cum ne-ai vorbit în ziua de Sf. Nicolae din 1936…
Eram toate adunate acolo jos, într’o cămăruță…
Si ne-ai vorbit camaradă Nicoleta, de oastea de sub pământ care poartă steagul biruinței, de oastea scumpilor nostri Nicadori binevestitorii Biruinței Legionare. Ne-ai vorbit de marea lor jertfă, de strălucitoarele lor suflete, de toate podoabele lor, de puterea aceia magnetică a lui Niki de a fărâma orice rezistență.
Cu ochii îndreptați spre nemărginit ne vorbeai camaradă Nicoleta…
N’am să uit tabloul tău din ziua aceia. Transfigurare!
Cuvintele calde, mai mult soapte, au fost pentru sufletele noastre ploaia de căldură, de lumină, de nădejde, de dragoste.
Când ne vorbeai camaradă Nicoleta, simțeam înălțătoarea binefacere a Sfintei Liturghii.
În biserica Sf. Vineri te-ai rugat si ai plâns, pentru că din tot ce a lăsat Dumnezeu frumos, oamenii n’au înțeles. Rugăciunea ce ne-ai învățat e minunată. O sopteai…

“Si ocroteste Doamne țara aceasta, neamul acesta, Omul acesta, organizația aceasta si le dă lor putere să se ridice la înălțimea iubirii si dreptății Tale. Aibi milă Doamne de cei din închisori, aibi grije de cei trei “mucenici”! (Nicadorii)…

Acolo sus, în marea lume, roagă-te pentru noi!
Dă-ne si mai departe puterea de a păzi cu sfințenie LEGILE LUI DUMNEZEU!
Trăiască Legiunea si Căpitanul!
Cornelia NOVAC

Ziarul “Cuvântul”, Anul XVII, Nr. 56, 1940.