Garda de Fier

Stăpânul (stânga sus) și sclavul (în dreapta imaginii).

Un articol de: Pr. Dr. Emil Nedelea Cărămizaru 

Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhi­episcopul Mirelor Lichiei, se află de peste 400 de ani în Biserica „Sfântul Gheorghe”- Nou din Bucureşti, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Este un odor de o deosebită impor­tanță istorică şi spirituală pentru întreaga suflare creştină româ­nească, făcând parte din patrimoniul naţional isto­ric al României.

Racla cu moaştele făcătoare de minuni ale Sfân­­tului Ierarh Nicolae este aşezată într-un baldachin aflat în partea stângă a naosului bisericii. Mărtu­rie vie a importanței prezen­ței sfântului făcător de minuni în inima Bucureştilor, prin cinstitele sale moaşte, stă evlavia credincioşilor care, de-a lungul mai multor generaţii, au primit mângâiere sufletească de la Sfântul Nicolae, model desăvârşit al bunătăţii spirituale. Cei ce şi-au deschis cu smerenie şi credinţă inimile în fața sfântului odor au primit binecuvântare pentru împlinirea rugă­ciunilor. Dumnezeu împlineşte voia Sa cu lumea prin oameni aleşi, un exemplu de necontestat fiind, în acest sens, Sfântul Ierarh Nicolae. Astfel, prin trupul său luminat de Duhul Sfânt, toţi dreptmăritorii creştini primesc bucurie, speranţă şi multă pace duhovnicească. Tocmai de aceea, această mână dreaptă şi milostivă a Sfântului Nicolae veghează, dintr-un lăcaş cu valoare de simbol naţional aflat în inima Bucureştilor, poporul dreptslăvitor şi aduce tuturor credincioşilor bucurie, speranţă şi multă pace spirituală.

Strămutarea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae din Mira Lichiei la Bari

Aflat pe ţărmul Mării Adriatice, oraşul Bari este un important loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga lume, deoarece aici sunt adăpostite moaş­tele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Bazilica din Bari a fost ridicată special pentru a primi moaştele acestui mare sfânt, aduse din Mira Lichiei (astăzi localitatea Demre din sudul Turciei) de către un grup de marinari origi­nari din Bari, care doreau să le ferească de invazia armatelor musulmane.

TRĂIASCĂ ROMÂNIA! TRĂIASCĂ LEGIUNEA!

Tâncăbești, Decembrie 1940: închinare și legământ la locul jertfei…

„În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 – mărturisea în ancheta din toamna anului 1940 unul din executanți, plutonierul Sârbu – am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într’o celulă unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucțiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang după gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară și fiecăruia i s’a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici legionarul era legat cu mâinile de bancă, la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca în nicio parte. Așa au fost legați 10 legionari într’o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredințat. În mâini aveam ștreangurile.
Am pornit. În mașina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n’aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncăbești, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr’un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat niciunu. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s’a dat jos și s’a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit:

ROMÂNIA ȘI PALESTINA

Ziarul “Buna Vestire”. Anul I, Nr. 125, Joi 29 Iulie 1937

   Proectul britanic pentru împărțirea Palestinei pare că va avea urmări și la noi. Cercurile și presa jidovească au luat, după cum era firesc, imediat poziție împotriva proectului. Iată însă că ziarul «Curentul» pune problema atitudinii României față de proectul împărțirei Palestinei. Argumentarea e următoarea: România fiind o țară cu un foarte mare procent de Evrei, împărțirea Palestinei, ca atare reducerea imigrației, face ca emigrarea jidovilor din România să fie și ea redusă. Ergo, când se va discuta la Liga Națiunilor chestiunea mandatului palestinean n’ar fi oare oportun ca d. Victor Antonescu — care din întâmplare este în acest an raportorul comisiunii mandatelor «să aducă în desbaterea Societății Națiunilor necesitatea unei politici de sprijinire internațională a emigrării evreești, prin crearea unui loc de colonizare?»

   Am subliniat ultimile cuvinte, pentrucă dacă confratele nostru înțelege prin «crearea unui loc de colonizare» un alt loc decât Palestina, atunci problema e cum nu se poate mai bine pusă.

   Într’adevăr toată lumea — antisemită — e de acord în a crede că soluția problemei jidovești, pe plan universal, stă în crearea unui stat național evreu care să cuprindă pe toți Evreii răspândiți astăzi în lume. Ori, din cele circa 14—15 milioane de jidani, câți par a fi pe suprafața pământului, Palestina întreagă n’ar putea cuprinde, în cel mai bun caz, mai mult de 10—15 la sută.


ÎMPĂRȚIREA PALESTINEI

Ziarul “Buna Vestire”. Anul I, Nr. 103, Sâmbătă 3 Iulie 1937

   Iată o problemă a cărei importanță scapă publicului românesc.

   Datele ei le-am mai expus în coloanele acestei rubrici, totuși e bine să le rememorăm.

   În Palestina se dă o luptă pe viață și pe moarte între Arabi — majoritatea populației și stăpânii țării de aproape un mileniu și jumătate și jidani — cu drepturi istorice necontestat anterioare arabilor. Imigrarea masivă jidovească în Palestină a mobilizat în lupta pentru apărarea țării lor nu numai pe arabii palestinieni, ci și conștiința musulmană din întreaga lume.

   Între sionism și islamism Anglia, puterea mandatară, având interese imense în Palestina, pe drumul Indiilor, a oscilat, favorizând totuși până în ultima vreme în mod evident pe Evrei împotriva Arabilor. Dar de un an încoace lucrurile s’au complicat, pe de o parte prin radicalizarea pozițiilor între Arabi și Jidani în Palestina, pe de altă parte prin intervenția Italiei.

   Politica mussoliniană a căutat să lovească Anglia — care încerca s’o strivească — agitând lumea islamică.

Î.P.S.S. Episcopul Valerian Trifa, în exil fortuit. Portugalia, 1986

Imaginea în grup (sus), îl înfățișează pe Episcopul Valerian Trifa alături de câțiva camarazi în anul 1966, la Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada ținut la Vatra, Michigan. De la stânga la dreapta, în rândul de sus: Nicolae Horodniceanu, George Bocioagă, Stelian Stănicel, Pr. Eugen Lazăr; jos: Ion Halmaghi, Dna Halmaghi și Ion Simician.

Î.P.S.S. Episcopul Valerian Trifa, părintele nostru spiritual, victimă a securității și agenților comuniști plantați în afara hotarelor

Din documentele secrete declasificate ieșite la iveală mai mulți ani în urmă din arhivele FBI-ului, reiese clar faptul că, pe lângă dentistul Charles H. Kremer și Constantin Antonovici care acționau pe față la ordinele Bucureștiului pentru înlăturarea Episcopului Valerian Trifa de la conducerea Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada, se mai găseau angrenați în această misiune, în anul de grație 1974, încă doi agenți: Emil Oanca (așa zis “om de afaceri” din Los Angeles, în “tratative” de extindere a relațiilor comerciale cu România comunistă), cum și doctorul Ovidiu Marina (fiul… Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române la acea dată, Justinian Marina).
Documentul de mai sus relatează cum la 19 Martie 1974, toți cei menționați s’au întrunit pentru a perfecta destituirea Î.P.S.S. Valerian Trifa, în urma unui articol – și el “sugerat” – apărut în ziarul “New York Times” cu puțin înainte, în care acesta era acuzat că a participat la așa zise “atrocități” împotriva evreilor în România. Iarăși, este relevat faptul că Dr. Dumitru Marin din New York, angajat al spitalului “Jewish Memorial Hospital”, protestând împotriva practicilor de acuzare “fără fond” la adresa Episcopului Valerian Trifa și metodelor de penetrare conspirative ale securității comuniste, a fost constant amenințat cu demiterea din spital de către însăși Charles Kremer. Nici Directorul spitalului nu s’a bucurat de un tratament mai bun, acesta dezvăluind că a fost contactat amenințător de însăși ambasada României comuniste din Washington.
De prisos să mai amintim că Episcopul Valerian Trifa era în atenția serviciilor de securitate americane ca “fost membru al Gărzii de Fier” (vezi arhivele FBI și CIA) încă dela sosirea sa în Statele Unite, acest fapt rezultând din dosarele întocmite la data sosirii și după aceea, diverși informatori ai acestor servicii, cu inițiale conspirative de genul “T-1”, “T-2” sau “T-9” (în New York), ori zonale (“Detroit T-1”, “Detroit T-2”), ș.a.m.d., furnizând informații mai mult sau mai puțin relevante, unele dintre ele de-a dreptul hilare dacă stăm să le privim din perspectiva timpurilor de azi.
Ar mai fi de adăugat un singur fapt la cele de mai sus: dintre participanții la această macabră operație de infestare cu informații false transmise serviciilor secrete americane, cei mai mulți provin din mediul evreilor refugiați din România comunistă în Statele Unite și plătiți pentru aceste servicii zeci de ani drept “surse serioase” sau “de încredere” în mijlocul refugiaților români anticomuniști. Din aceleași documente, privind numele delatorilor și serviciile lor în slujba “democrației” pe vremea când se aflau în România, reiese clar că au făcut parte cu regimul comunist, iar cei mai mulți dintre ei au comis fărădelegi împotriva poporului român în numele partidului comunist, fapt trecut cu vederea și neexplorat de autoritățile americane în cauză.

Nicolae NIȚĂ

• Alte amănunte mai jos, în Post Scriptum: