Garda de Fier

Un veteran de 91 de ani care a mers 20 de km pe jos alături de tinerii basarabeni… Foto: Irindea Mirela Daniela

Marșul tinerilor basarabeni porniți dela Chișinău, cerând realipirea necondiționată cu România, ar trebui amintit cu mândrie și bucurie înălțătoare de întreaga mass medie românească. Sunt tineri care privesc viitorul în față, consternați la gândul că frații lor i-au dat “aldămaș” unor administrații puțin sau deloc interesate unei alipiri naturale la sânul Tării Mame, porniți “cu jalba” spre București, pe jos, ca să “înmoaie” și să trezească (de-o fi!) și conștiința mai marilor dela Cotroceni care veghează rosturile țării.

Un marș de sute de km în arșița verii, sub intemperiile vremii care nu i-a cruțat, dar care nu i-a întors din drumul lor pe acești tineri curajoși. Cei mai mulți studenți și elevi săraci, porniți cu singura lor pereche de încălțăminte, în marele marș al deșteptării naționale, înseninați la gândul că hotarele strămoșești trebuie să cuprindă întreaga suflare a românilor și că abandonul în care au fost lăsați, va lua (cu mila și voia lui Dumnezeu!), sfârșit. Nimic nu i-a oprit din calea lor: nici încălțămintea teșită și găurită de asfaltul dogoritor, nici rănile vii și picurânde din picioare, nici foamea și nici setea chinuitoare care i-a însoțit în drumul lor. Nimic din acestea! Dragostea și mândria lor de Români le-a întărit și le-a luminat calea, visul realipirii i-a îmbrăcat în armura invincibilă a credinței nestrămutate și au pășit cu toții, aspri și hotărîți, înainte…

Priviți-i cu drag și mândrie, primiți-i în casele voastre ca adevărați frați de sânge, ajutați-i și bucurați-vă de curajul și încrederea lor de Români. Prin ei, vom fi iarăși împreună… Citeşte în continuare →

Când îl privim cu ‘nfiorare, / El nu e ‘nşelător miraj, / E steagul nostru, steagul care / A fluturat în vânt la Blaj. (Radu Gyr, Falanga (IV, Nr. 23, Nov. 1940)

Citeşte în continuare →

“Creştine, nalță-ți Smirna rugăciunii / Că trec în marş, martirii Legiunii.”

… şi reinstaurarea în forță a practicilor comuniste în România, sunt realități ale unei tragedii nesfârşite pe care poporul nostru este silit s’o îndure dela oligarhia noilor vătafi roşii ai secerei şi ciocanului. Suferință şi martiriu – iată binele pe care ni-l oferă această castă opresivă şi ticăloasă, o clică de arivişti, pungaşi şi parazitari irecuperabili, recidivişti ai necinstei şi corupției. Ne confruntăm cu aceleaşi figuri înscăunate, jalnice, hâde şi imbecile, în lehamite şi întristare profundă că ni se prelungeşte sfârşitul la infinit, şi al nostru, şi al neamului căzut în agonie. E bine să se ştie: Mişcarea Legionară nu are nevoie de certificate morale dela cei ce-au fost de-a lungul anilor acționari ai unei injustiții crase şi repugnante civilizației; dela institutorii ororilor sadice şi a crimei organizate împotriva poporului român. Mişcarea Legionară a corespuns şi corespunde valorilor morale şi spirituale ale tradiției creştine, s’a jertfit pentru aceste valori sacre şi va rămâne pe mai departe portavocea şi apărătoarea acestora. Ea nu a cerut şi nu cere dreptul sau girul nimănui, punându-se în slujba unui sacrificiu cu valoare şi durată permanentă: în solda Neamului. Citeşte în continuare →

TABERELE LEGIONARE…

Citeşte în continuare →

Prin acest semn vom învinge!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

In curând veţi fi puşi în situaţia de a vă da votul asupra proiectului de lege PLx 193/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Punctul esenţial al completării îl reprezintă interzicerea „organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter legionar“ precum şi incriminarea „promovării concepţiilor legionare“, termen adăugat în mod deliberat alături de „fascist, rasist şi xenofob“, în mod evident datorită lipsei sale de suprapunere cu aceste concepţii deja incriminate de legislaţia actuală.

Pentru noi, acest proiect de lege, care are în vedere o culpabilizare colectivă la scară istorică, denotă un caracter abuziv şi arbitrar. El nu este fundamentat nici pe nicio bază juridică (cum au fost procesele de la Nürnberg care au condamnat regimul nazist şi structurile sale, dar care au scos legionarismul de pe lista inculpaţilor) şi nici pe o bază creată de o comisie imparţială de istorici, care să fi studiat fenomenul legionar pentru a ajunge la concluzia caracterului funciar criminal al acestuia. Suntem conştienţi că acest proiect de lege a fost impus la presiunile unui mic grup de interese format în jurul institutului “Elie Wiesel” şi presupunem că mulţi dintre dvs. aţi avut de-a face cu asemenea presiuni constante, care au scopul de a impune în mod coercitiv o viziune deformată asupra istoriei şi identităţii naţionale a românilor, absolut identică cu cea promovată de bolşevismul totalitar al anilor 40. Citeşte în continuare →

Alăturatu-m’am într’o zi pe drum cu Christos.
Pufnea drumul de praf şi mergeam amândoi pe jos.
Pe-o margine am stat puţin de vorbă, departe de tumult,
Ca două rude ce nu s’au întâlnit de mult.
Pe toropeala Firii cădea jărăgaiu din soare.
Şi eu i-am întins batista să se şteargă de sudoare,
Dar la ‘napoere m’a junghiat adânc un tresărit
Văzând pe ea chip blând de om întipărit.
Privindu-l atunci înmărmurit, de sus până jos,
Cineva din lăuntru ‘mi şopti: acesta-i Christos.

                                        II

Doamne — grăit-am — iată că nu ştiu ce fac!
Iar el, zâmbitor, îmi făcu semn să tac.
Mi-am ridicat crucea, aşa cum stă la carte,
Şi pornirăm pe calea cu gloduri şi praf, mai departe.
Mă simţeam voios că lângă mine păşeşte Iisus.

Şi trist că nu-i pot grăi ce-am de spus.
Voiam să-l întreb: când se sfârşesc toate aceste?
Dar el, oglindit în cugetu-mi, prinse de veste
Că vreau să-l iscodesc şi nu ştiu ce fac —
Şi, răstignindu-se pe troiţă, mi-a făcut semn să tac.

Citeşte în continuare →

ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Un înger s’a lăsat din slavă,
Vestind în larguri sfântul Duh.
Tresare floarea cea firavă
Şi gândul se porneşte navă
Cu stelele ‘n văzduh.

Au prins de veste mii de turle
Şi clopotele varsă grai.
De parcă împărați cu surle
Şi toți ciobanii dela târle
Prin țară s’au pornit alai.

Şi s’adunară toți creştinii
Cu straie albe şi lumini –
Şi cântă’n slavă heruvimii,
Isonul îl rostesc creştinii
Şi păsările prin grădini.

În zori de sfântă dimineață,
Sfințitul preot argintat.
Deschide uşi de nouă viață
Şi’n grai străbun el dă bineață:
Christos a înviat!
Citeşte în continuare →

Înviere – Gravură de Nicolae Brana (“Cuvântul Nou”, Nr. 4-5 1936)

A câta sărbătoare pascală, care-şi tremură clopoțeii de floare peste crucile româneşti, peste aşezările româneşti, o fi aceasta? A câta oare? Câte veleaturi de om s’or fi scurs de când Vlădicii, din Peri din Argeş, din Vad, din Inău, din Feleac, din Cetatea Albă, din Severin dorm cu toții în țărna românească şi-l aud în fiecare primăvară pe Isus trecând cu pas de şoaptă peste țara lor creştină.
De mult li s’au făcut de zăpadă oasele, şi lor şi voievozilor care au făcut strajă crucii cu sabia şi cu pecetia jertfei lor de sânge. Stropite cu isop, de mult li s’au făcut de zăpadă oasele şi ard acum sfințite în adânc, sub lespezi şi sub ierburi, cum ard comorile cu para mocnită şi verde. Sunt atâtea veleaturi şi ei tot mai păstoresc de-acolo!
Adânc, veacuri creştine au înverzit în banul de vamă din palma lor dreaptă culcată pe inimă. Sub ninsoarea anilor de-atunci evlavia şi slava s’au topit laolaltă cu materia. Din piatra, din clisa, din lutul, din vegetalele si viețuitoarele pământului românesc svâcneşte acea undă de omenie; învăluitoare pe care nu se poate să n’o simți oriunde.
Să ieşim afară din oraşele de piatră, mai ales acum când s’au pornit zăpoarele primăverii, sus pe-o turlă din uriaşa catedrală carpatină, la poala unei păduri, pe mal de mare sau în bărăganul răsturnat de pluguri şi să punem urechea la pământ. Vom auzi răsuflarea lui Dumnezeu şi vom simți cum trece prin carne această undă bună şi caldă, în care ți se topeşte inima şi în care ți se pare că te împrăştii, te destrami ca într’o mare împăcare cu tine.
Te pătrunde duhul creştin al Vlădicilor, al Voievozilor, şi-al țăranilor topiți în țărână, cu tot cerul ochilor lor, pe aici pe aproape şi pretutindeni. Citeşte în continuare →

Hristos a Înviat!

După ce a fost Domnul nostru Isus Cristos înmormântat, învățații şi mai marii Jidovilor, de bucurie că s’au mântuit de dânsul, se adunară cu toții la un loc, se aşezară la o masă, pe care se afla un blid cu zeamă şi carne de cocoş, precum şi mai multe ouă fierte, şi prinseră a mânca, a bea şi a se veseli. Iată însă că pe când stau ei la masă şi se aflau în culmea veseliei, îşi aduce unul dintre dânşii aminte de cuvintele lui Isus, pe care le rostise el înainte de a fi prins şi răstignit, că adecă a treia zi, după ce va fi înmormântat, are să învie, şi le-o spuse aceasta şi celorlalți. Atunci cel ce se afla în capul mesei începu a râde şi a zice: Când va învia cocoşul ce-l mâncăm noi acuma, şi când se vor preface aceste ouă fierte şi curățite, din albe, cum sunt, în roşii, atunci va învia şi Cristos!
N’a apucat însă bine a rosti cuvintele acestea, şi iată că, prin puterea lui Dumnezeu, toate ouălele se făcură îndată roşii, iar cocoşul din blidul cu zeamă învie şi bătând din aripi, începu a cânta. Jidovii, văzând aceasta, se băgară în toate răcorile şi, de spaimă, săriră ca fripți dela masă şi voiră s’o tae la fugă. Cocoşul însă, înainte de ce apucară a spăla ei putina, îi împroşcă pe toți cu zeamă, şi pre care i-a ajuns zeama, i-a împestrițat şi le-a umplut tot capul de râie. Si de atunci Jidovii îşi tund şi rad capul, pe unde i-a ajuns stropeala, şi numai pe de’nainte, pe unde nu i-a ajuns zeama din pricina urechilor, lasă părul să crească şi poartă aşa numiții perciuni. Si tot de atunci îndătinează şi oamenii noştri a face ouă roşii de Paşti. Citeşte în continuare →

“Jertfa a premers patimilor lui Iisus şi se va sfârşi la sfârşitul veacurilor…”

Este puțin îndoelnic faptul jertfei în sine.
Pentrucă după jertfă n’ar mai urma nimic. Ar fi momentul final, colectiv sau individual. Momentul de supremă abdicare dela existența ta. Abdicare pentru pregătirea împărtăşaniei.
Dealtminteri, imperativul nostru ar trebui să fie imperativul jertfei. Adică să ne supunem până la transcenderea timpului prezent nouă.
Deaceea nu poate fi vorba de o valoare principală şi teoretică a jertfei.

◊♦◊

După jertfă urmează o altă jertfă. O inepuizabilă putere inițiată de o realitate.
Jertfa nu o începem noi, nu o sfârşim noi. Jertfa a premers patimilor lui Iisus şi se va sfârşi la sfârşitul veacurilor. O vom sfârşi cu toții. Numai astfel ne vom putea mântui. Jertfindu-ne toți pentru unul. Atunci va începe o nouă viață. Şi vom trăi cu toții semnul crucii. Acela este semnul singur al jertfei. Nu întrucât crucea este jertfă. Crucea s’a jertfit prin Invierea Domnului. Prin deschiderea mormântului. Prin faptul dimineții.
Crucea, nu este, nu poate fi – simbol. Citeşte în continuare →