Garda de Fier

P R E Z E N T !

Cu vrerea lui Dumnezeu, jertfa dela Majadahonda trebuia să se întâmple. România cea nouă, România marilor responsabilităţi morale trebuia să fie prezentă, prin vizionarii ei, transfiguraţi de sfânta nebunie a credinţii creştine şi naţionale, pe frontul unde lupta se dă între două lumi antipodice, între două principii contradictorii, între două concepţii de viaţă – între Dumnezeu şi satana.
Când un neam întreg, la capătul unor lupte milenare pentru apărarea fiinţei lui spirituale împotriva tuturor desfigurărilor, începe să-şi adune sufletul, să-şi mobilizeze eroismul şi să-şi arunce toată energia într’o luptă de salvare, în lupta pentru păstrarea moştenirii creştine care a fost mândria noastră ca neam, în lupta pentru păstrarea chipului creştin al sufletului nostru asaltat, acum, cu disperare, de ucigaşul de la răsărit, – este cu neputinţă să nu izbândească.
Oamenii au căzut; dar arhanghelii din ei au triumfat împotriva lui Lucifer. Trupurile lui Ion Moţa şi Vasile Marin sfinţite de cea mai curată jertfă pe care un om o poate aduce, în această lume, lui Dumnezeu, vor fi pavăză pământului în care se vor odihni. Mucenici ai lui Hristos, zid scump împotriva celor ce “clătinau aşezarea creştină a lumii”, jertfa voastră să ne fie îndemn şi poruncă: faţa la Hristos, pentru mântuirea neamului!
Pr. Grigorie CRISTESCU
Revista “Predania”, Bucureşti, 15 Fevruarie 1937
Citeşte în continuare →

“Cum, Doamne-oiu putea trăi”…

Câtu-i lumea dealungul,
Nu-i copil ca Românul,
Tălhar ca şi Ungurul,
Blăstămat ca şi Neamţul
Şi cealău ca şi Jidul.
Românu ‘n pământ munceşte,
Cu grea sudoare trăeşte
Şi pe mulţi flămânzi hrăneşte.
Ungurul tot îţi minţeşte,
Până ce te prăpădeşte.
Neamţul te duce ‘n cătane
Şi te hrăneşte de foame.
Jidul îţi iea moşia
Şi se urcă pe dânsa,
C’a cuprins-o cu mâzda.
Cum, Doamne-oiu putea trăi
Cu duşmanii aceşti tri?
Fără-i musai a-i pocni,
Cu lemnul stejarului
Din vârful Pietrarului,
Până-i vei da dracului
Să şi-i ducă ‘n ţara lui.

Tit Bud – “Poezii populare din Maramureş”, 1908

Hazu’ cu Necazu’…

„Pe vremea lui Ceauşescu un tip intră într’un magazin.
− Nu vă supăraţi, nu aveţi peşte aici?
− Aici nu avem carne, peşte nu au alături…”

♦ ♦ ♦

„Pe scările gării, badea Gheorghe se loveşte de un individ cu ochii ‘n pieziş:
− De ce nu te uiţi pe unde mergi? îl apostrofează insul.
La care badea Gheorghe zice indignat:
− Da’ tu de ce nu mergi pe unde te uiţi?”

♦ ♦ ♦

Citeşte în continuare →

Foaie verde de bujor…

Foaie verde de bujor
Trala-la-la-la
Mi-a zis tata să mă’nsor,
Să iau fata lui Ştefan
C-o văcuţă şi-un juncan.
Eu, fecior de om sărman
Nu m’oi vine pe-un juncan.
Aibe lapte şi smântână,
Curgă-i banii drept în mână.
Eu am zis lui tată-meu
Că mai bin’ rămân flăcău.
Decât fată de bogat
Rămân, tată, ne ‘nsurat
Trala-la-la-la.

Cântec din jud. Soroca
Basarabia

     La cumpăna dintre ani, se cuvine să arătăm palmaresul și să sperăm în mai bine pentru Noul An…

     Câteva evenimente de interes au survenit până acum în România anului 2014, evenimente care se detașează din ritualul cu care am fost deja obișnuiți în ultimii 25 de ani. Senzația de speranță în mai bine, în adjudecarea dreptății și schimbarea morală prin alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de Președinte al României, dovedește multă maturitate din partea alegătorilor, ea reprezentând un prim pas în mersul spre bine de care avem atâta nevoie. Țara a fost văduvită în ultimul sfert de veac de binele pentru care atâția tineri s’au jertfit.

     Întotdeauna a existat o suprastructură care, din unghere misteroase, i-a ocrotit pe sângeroșii călăi ai poporului nostru, o suprastructură invizibilă, rămășiță a vechii puteri care a făcut atâta rău Țării. Proteguitorii acestei structuri sunt depășiți de limitele fizice ale vârstei, iar un eșalon de rezervă al ei, sperăm că nu mai există.

     Satisfacția că după 25 de ani putem să respirăm liber, e comparabilă poate doar cu aceea care a cuprins populația în 1989 când a sperat cu sinceritate în alungarea și prăbușirea totală a comunismului atât de dăunător. De aceea, Președintele a reparat o greșeală care se cerea reparată, o restituire morală necesară prin decorarea unuia dintre supraviețuitorii sistemului carceral comunist în persoana D-lui Octavian Bjoga, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (A.F.D.P.R), și prin aceasta, a tuturor celor ce au avut de suferit. Prin acest fapt, Președintele a scutit victimele care au îndurat suplicii nenumărate în lungii ani de închisoare, recunoscându-le suferința trăită. Avem speranța că torționarii care se mai află în viață vor fi trași la răspundere și cerem condamnarea oficială a comunismului, a tuturor celor care l-au propagat și au instigat zecile și sutele de mii de arestări. Și, mai sperăm că dezastrul care a ruinat țara în ultimul sfert de veac și făptuitorii acestui dezastru, vor fi la rândul lor investigați și puși în fața tribunalelor, pentru a da socoteală!

     În al doilea rând, prin faptul că au fost vizitați doi copii ai căror părinți sunt la muncă în afara țării, Președintele recunoaște eșecul guvernelor anterioare care nu au reușit să asigure locuri de muncă populației, mare parte fiind nevoită să se împrăștie în alte țări pentru a suplini necesitățile de trai ale familiilor lor.

     Recunoașterea, sperăm că este și ea un prim pas în rezolvarea acestei probleme stringente pe plan intern, noul conducător al țării urmând a-și concentra toate eforturile în direcția cea bună, înconjurat de speranța întregului popor.

     Cât adevăr va constitui această speranță, rămâne de văzut în viitor, când măsurile de redresare vor căpăta contur. Altfel, dacă se va neglija ca și până acum acest aspect, poporul se va vedea odată în plus înșelat în așteptările lui de mai bine, iar omul ales, un fiasco în plus, adăugat listei celor ce ne-au înșelat orice rază de speranță de-a lungul ultimilor 25 de ani.

“Uraţi, flăcăi, mânaţi, măi…”

Mâine anul se ‘noieşte
Pluguşorul se porneşte,
Pluguşor cu şase boi,
Pluguşor mânat de noi.

Boii, boii din’nainte
Cu corniţe poleite.
Boii, boii din mijloc
Cu corniţele de foc.

Boii, boii dela roată,
Cu corniţele de piatră;
Uraţi, flăcăi, mânaţi, măi,
Uraţi, flăcăi, mânaţi, măi.

P L U G U Ş O R
Mâine anul se’noieşte,
Dă-i Domnului, Doamne,
Pluguşorul se porneşte,
Dă-i Domnului, Doamne.
Şi’ncepem a colinda,
Pe la case a ura:
Câte flori sunt în livadă
Zile bune să vă vadă!
Câţi carbuni sunt în cuptor
Tot atâţia ani cu spor!
Şi să fie cu belşug
Pentru brazda de sub plug!
La mulţi ani cu sănătate
Şi s’aveţi noroc la toate!
Citeşte în continuare →

“Roşie ne este steaua, / Noi strângem mereu cureaua”…

♦ Pentru nostalgici, dar şi pentru ceilalţi care au uitat ♦ Fragmente din câteva “pluguşoare” comuniste, care de obicei erau multiplicate până la sațietate în speluncile partidului şi în ziarele de partid, pe vremea când Sfintele Sărbători ale Crăciunului şi Anului Nou se numeau “sărbătorile de iarnă”, cu alde Moş Gerilă & Co.

“…Unde bate inima ţării, fierbinte,
Şi unde drumul timpului duce’nainte.
La Comitetul Central comuniştii gîndesc
La binele tău, popor românesc.
Şi prin sufletul nostru de copii limpede trece
Lumina înaltă a Congresului zece…
Mîine vom creşte,
Vom fi în muncă eroi,
Cu minţi luminate şi cugetul stăpîn
Pentru etapele comuniste de mîine,
Aşa precum ne creşte partidul nostru comunist român.
…………………………………………………………………………………..
Ş’acum, copiilor cu suflet de văpaie,
Urăm tovarăşului Ceauşescu Nicolaie,
Din inimi către inima lui dreaptă,
Să ne ridice treaptă după treaptă
Spre comunism, spre visul mult rîvnit.
Şi sărutaţi-l că-i bărbat cinstit…
Biografia noastră şi a lui
Se împletesc în cugetul Partidului…”
Citeşte în continuare →

Plugul nostru-i de oţele, / Face brazda bucăţele…

Aho, aho, boieri mari
Cinstiţilor gospodari,
Odihniţi, ori vă trudiţi
Ori cu somnul ne-amăgiţi
Ori plugăraşi nu doriţi
De vă cam posomorâţi!?
…………………………………
Daţi perdelele la o parte
De-ascultaţi şi-a noastre şoapte,
Apropiaţi-vă de perdele
Şi ascultaţi vorbele mele.
C’am venit să mai urăm
Nu parale s’adunăm
Ci obiceiul strămoşesc
Cu sfinţenie să-l păstrăm!
Viorele, clopoţei,
Trageţi hora măi flăcăi (hăi! hăi!)
………………………………….
Citeşte în continuare →

Sculaţi, Domniţe şi boieri!

Venit-am, ca să colindăm –
Şi bună dimineaţa să vă dăm…
Sculaţi,
Domniţe şi boieri!
Florile dalbe…

Uitaţi-vă, toţi, pe ferestre –
Şi ascultaţi
Colindele măestre!
Sculaţi,
Domniţe şi boieri!
Florile dalbe…

Vedeţi câmpii, coline alb-albastre,
La fel cu sufletele noastre…
Sculaţi,
Domniţe şi boieri!
Florile dalbe…

Lăsaţi
Cetatea grea
A somnului.
Şi ascultaţi
Colindele de Naşterea
Cea sfântă-a Domnului!
Citeşte în continuare →

Nașterea Domnului

Clopotele vestesc pogorîre dintru cele de sus.
Pe Iisus, cel în vecie mântuitor lumii, luminile îl poartă peste ţările noastre de împăraţi şi ciobani.
Îl primim în inimă, îngenunchiaţi în pulberea de aur a evlaviei.
O lume veche se pregăteşte de ‘nserare.
Stelele Crăciunului vestesc Răsărit plin.
Ieslele odihnitoare de Mântuitor cuprind nădejdea lui Simeon.
Uneori, oamenii au uitat semnele Cerului, dar până la sfârşit, lumina cea adevărată a biruit întotdeauna, alungând în peşteri damnate şerpii urei şi-ai păgâniei.
Ţările româneşti se deschid mântuirii.
Iisus e printre noi!
Codrii ardeleni, de vânjos gorun domnesc, plaiurile arboroşene, cu dulci colinde colindătoare în frunzişul fagilor împrejmuitori de Putna, Dragomirne şi Suceviţe, Banatul uzinelor şi al cântecelor, Basarabia grâielor ca mătasa îngălbenită la soare, a hambarelor de belşug, Moldova – şi şesurile dunărene – toate acestea îs sub semn astăzi. Citeşte în continuare →