Garda de Fier

Ediția a II-a, revăzută și adăugită
CITEȘTE ÎN FORMAT PDF – DOWNLOAD

FÂȘIA GAZA, ÎN FUM ȘI FLĂCĂRI

Lupta Armatei Naţionale după 23 August 1944

Dupǎ intrarea trupelor sovietice în Bucureşti, la 30 august 1944, Puterile Axei, în special Germania, şi-au dat seama cǎ România nu mai putea fi consideratǎ aliatǎ, ci dimpotrivǎ, românii îşi îndreptaserǎ armele împotriva armatelor Axei: Germania (inclusiv Austria, Italia, Ungaria şi Japonia). Astfel, românii, civili sau militari deopotrivǎ, aflaţi atunci pe teritoriile acestor ţǎri, au intrat într-o dilemǎ cumplitǎ. Pe cine trebuiau sǎ-l urmeze? Guvernul pucist din Bucureşti, pe care nici nu-l cunoşteau sau Guvernul Naţional din Exil de la Viena în frunte cu Horia Sima şi alţi români cu orientare de dreapta, oricum un provizorat cam şubred? În primǎ instanţǎ, nemţii îi luaserǎ prizonieri pe toţi militarii români aflaţi atunci în Germania pentru instructaj şi cooperare cu statele majore de pe frontul din est. De fapt o nedreptate pentru bieţii ostaşi români, complet nevinovaţi, care se vedeau victime ale trǎdǎrii de la Bucureşti. Dupǎ aceea însǎ, la intervenţia Guvernului din Exil, toţi cei care doreau sǎ lupte în continuare alǎturi de camarazii lor de arme, germani, au fost organizaţi în unitǎţi militare de voluntari, urmând sǎ formeze Armata Naţionalǎ Românǎ, ceva similar cu Divizia Charlemagne, formatǎ din voluntari francezi.

Arestarea Generalului

La 2 martie 1945, în timp ce comanda Armata 4 română pe frontul din Cehoslovacia, generalul Gheorghe Avramescu a fost chemat (ora 13.00) la comandamentul Grupului de armate „general Jmacenko”, la Divin, în compunerea căruia lupta marea sa unitate. A plecat la ora 15.00 spre postul de comandă al amintitului grup de armate, însoţit de gardă și de câțiva ofițeri, unde a sosit la ora 17.45, fiind primit de generalul F.F. Jmacenko. De atunci nimeni nu a mai știut de el. La același general sovietic a fost adus (de generalul Serștiuk) și generalul Nicolae Dragomir, șeful de stat major al Armatei 4, care rememora: „Un general sovietic mi-a declarat că sunt arestat. Nu-mi venea să cred ochilor și urechilor. Doi ofițeri m-au percheziționat. Mi-am adunat toate puterile spre a-mi păstra calmul și adresându-mă generalului Jamcenko i-am spus că îmi dau seama că este ultima dată când îi pot vorbi și țin să-i spun că tot timpul cât am luptat împreună eu am fost credincios țării mele și cinstit tovarăș de arme. Jenat, oarecum, el mi-a replicat ridicând din umeri: «Dar ai fost ministru sub Antonescu». Când m-am întors spre ușa de ieșire, am zărit din treacăt pe generalul Serștiuk, cu care conlucrasem prin greutăți și pericole vreme de jumătate de an și care acum, cu o figură consternată, urmărea plecarea mea”.

6 SEPTEMBRIE 1940

CORNELIU ZELEA CODREANU: CĂPITANUL

“…Prin potopul ce zălud o răstoarnă,
s’aud prin văzduh ca o goarnă,
peste-ale mării nesfârșite noiane,
poruncile tale de proroc, căpitane!…”
(Aron Cotruș – Corabia Verde)

Motto: „Biserica a micșorat distanța dintre pământ și cer. A dat sfinți, a dat mărturisitori, a dat mărturii care vor obliga căpeteniile Bisericii noastre să le recunoască sfințenia, dăruirea și martirajul”.

 „Mă trag dintr-o stirpe de profesori mari din Craiova”, își începea autobiografia mărturisitorul, istoricul și academicianul, Radu Ciuceanu, într-un interviu acordat revistei Atitudini, în luna Septembrie 2020. Membru de onoare al Academiei Române din 2019, distins în 2017 cu Crucea Patriarhală de către Patriarhia Română, prof. dr. Radu Ciuceanu, trecut nu demult la Domnul (12 Septembrie 2022), are un itinerar biografic care impresionează prin puterea de rezistență.

Cele 2000 de pagini ale Memoriilor sale dau mărturie despre lupta marelui istoric cu iureșul vremurilor vitregi pe care le-a trăit cu o incandescență de duh, rar întâlnită. „Autobiografia unui fost deținut politic, poate fi închinare în fața unei troițe sau lespede de mormânt”, consemna Constantin Pompilian, pentru că în fața muntelui de suferință pe care l-au urcat biruitori mărturisitorii din închisori, trăiești același sentiment de prosternare pioasă și de adâncă umilință ca atunci când te închini la locurile sfinte.

EROU DIN FRAGEDĂ TINEREȚE

Originar din părțile Aradului, Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928, înființând la doar 19 ani un grup de rezistenţă armată anticomunistă, afiliat ulterior Mișcării Naționale de Rezistență anticomunistă din Oltenia (MNRO) a generalului Iancu Carlaonţ, formată în acea vreme din ofițeri superiori de armată. Depănând firul amintirilor, ilustrul istoric ne mărturisește: „Când am pus mâna pe o armă prima dată, aveam 20 de ani, am simțit în mine ce înseamnă despărțire de ceea ce înseamnă familie, prieteni, colegi, profesori. Rând pe rând, câteva luni, am făcut trageri în muntele Retezat. Eram foarte tânăr, dar Dumnezeu mi-a dat minte, pentru că orice ai face trebuie să ai doi factori în față și în spate. În față, trebuie să fii priceput, loial și trebuie să crezi. În spate e altceva, acolo se adună tot ce ai moștenit, tot ce a spus maică-ta, taică-tău, bunicii, tot ce știi că au făcut înaintașii și tu ai împrumutat sau ai respins. Primești și oferi, aceasta este viața noastră! Nu este numai un datum, ci și o datorie”. Radu Ciuceanu nu va abdica de la această conștiință a responsabilității asumate până la uitarea de sine, nici în anii înnegurați ai detenției sale prin temnițele comuniste.

22 DE ANI DE LA ATACUL DIN 11 SEPTEMBRIE 2001

Închisoarea Văcărești

„Unde umbrează darul tău, Arhanghele Mihail, de acolo se alungă puterea diavolului…”