Garda de Fier

„DACĂ ÎNGENUNCHEZI ÎN FAŢA RUŞILOR, POŢI RĂMÂNE FĂRĂ CAP”

Agresiunea Moscovei în Ucraina, în special intervenţia trupelor ruseşti în Crimeea, a cutremurat Europa, trezind amintiri urâte în primul rând popoarelor din fostul lagăr socialist, care cunosc foarte bine şi încă n-au uitat „dragostea” fratelui mai mare. Urmărind defilarea armatei deocamdată camuflată în haine verzi, fără însemne militare, pe teritoriul unui stat a cărui suveranitate este recunoscută de întreaga lume, politologii, experţii în geopolitică fac asociaţii cu anexarea Austriei de către Germania nazistă, în 1938. Nu mă voi adânci în istoria acelor evenimente, ci mă voi referi la o istorie mult mai apropiată în timp. Am în vedere evenimentele tragice din 1992, în rezultatul cărora Transnistria s-a separat de Moldova. Citeşte în continuare →

Parchetul General nu a respectat promisiunea pe care a făcut-o CEDO de a stabili implicarea decidenţilor politici în Revoluţia din 1989, dosarul fiind transferat din nou la Parchetul Militar.

Victimele “Revolutiei” din ’89

Dosarul Revoluţiei române din 1989, când au fost ucise peste 1.000 de persoane, a fost transferat din nou la Parchetul Militar. Dosarul a fost investigat de Parchetul General din anul 2009, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie. Asociaţiile de revoluţionari susţin că trimiterea dosarului la Parchetul Militar nu este un lucru bun, deoarece procurorii militari nu au niciun interes să trimită vinovaţii în judecată. România s-a angajat în aprilie 2013 că va soluţiona dosarul în anul 2014, dar Parchetul General condus de Tiberiu Niţu nu a respectat acest angajament.

Amintim că Tiberiu Niţu, procurorul general pus de Victor Ponta, este acuzat de generalul Dan Voinea, fost şef al Parchetelor militare, că ar fi tras la Revoluţie. Voinea, care a condus anchete în dosarele Revoluţiei, a declarat că Laura Codruta Kovesi i-a “albit” pe cei pe care el i-a pus sub acuzare pentru omor şi tentative de omor la Revoluţie. Citeşte în continuare →

Septembrie, 1981

D-nul Traian Popescu împreună cu D-na Chiriachiţa Popescu

L-am vizitat pe editorul şi jurnalistul Traian Popescu, la Madrid, în apartamentul său de pe Calle Conde de Penalver, nu departe de răscrucea arterelor Narvaez, Goya şi Alcala. Vechi bogătaşi şi aristocraţi, ca familia March, bancheri din Palma de Mallorca, familia Salamanca etc. şi-au cheltuit averea pentru construirea cartierului. Salamanca a fost ministru de finanţe şi conspirator, alături de generalul Torrijos, care s’a distins ca om politic liberal şi a participat la răsboiul pentru independenţă în secolul trecut. Torrijos a fost revoluţio­nar, a rezistat la Cartagena înfruntându-l pe ducele de Anquilem, apoi s’a refugiat la Gibraltar, unde a continuat să conspire. Debarcând la Malaga, a fost prins şi executat. Participarea la conspiraţie a marchizului de Salamanca i-a atras exilul.

Traian Popescu s’a instalat în această zonă a oraşului în Septembrie 1965, lăsând un somptuos apartament pe Calle Villa Nueva, nu departe de parcul Retiro, unde însă nu exista vad comercial şi nu se putea ocupa de filatelie. Aici a găsit spaţiu potrivit pentru un magazin filatelic, l-a renovat şi s’a apucat de negustoria de timbre. Din câştigurile realizate cu timbrele, Traian Popescu susţine activitatea editurii şi a revistei Carpaţii. Prezentat de unele cercuri politice în culorile cele mai sumbre, calificat drept criminal, cu mâinile pătate de sânge până la coate, terorist care are pe suflet sute de victime nevinovate, odios fabricant de propagandă totalitară etc., sunt surprins a vedea un bărbat prietenos şi harnic, lucrând fie în micul lui spaţiu filatelic, unde-şi primeşte prietenii sau colaboratorii, fie în apartamentul din acelaşi corp de clădire, care adăposteşte biblioteca, redacţia şi depozitul de carte al editurii. Convenim fără întârziere să discutăm despre obiectivele ce le urmăreşte şi despre comunitatea românească de la Madrid. Citeşte în continuare →

…a semnat notele informative sub pseudonimul “Sanda”…

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis ieri că Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei în guvernul Năstase, a colaborat cu securitatea. Stănoiu a fost condamnată să plătească 22.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată către Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), pe care l-a târât ani de zile prin instanţe, în încercarea de a dovedi că dosarul său de colaborator cu securitatea ar fi fost fabricat.

Decizia Înaltei Curţi este definitivă şi pune capăt unui şir lung de procese începute în 2007, când Stănoiu a contestat în instanţă decizia emisă în 2006 de CNSAS, din care reieşea că fostul ministru a fost colaborator al fostei poliţii politice a lui Ceauşescu. Potrivit documentelor depuse de CNSAS în instanţă, Rodica Stănoiu ar fi dat informări despre colegii ei de la Institutul de Cercetări Juridice, inclusiv despre Adrian Năstase, cel care avea să devină ulterior Premier şi şef direct al ei. Citeşte în continuare →

“Decedatul” Lenin…

Duminică, pe la amiază, am rămas uluită de vestea primită de la un cunoscut din Tărăsăuţi: „Astă noapte la noi şi la Costiceni au fost răsturnate monumentele lui Lenin”. Adică, nu m-a mirat că a „căzut” Ilici, căci cu o zi înainte în Ucraina au fost distruse mai mult de o sută de monumente ale conducătorului „marii revoluţii din octombrie”, cum am învăţat cândva la şcoală despre rebeliunea proletară din 1917. M-a mirat, însă, faptul că în aceste două localităţi româneşti din zona basarabeană a ţinutului nostru se mai menţineau statuile acestui odios simbol al totalitarismului. Pe la începutul lui decembrie am fost la şcoala de acolo, însă nici n-am observat că în faţa casei de cultură stă neclintit şi grandios Vladimir Ilici. Aveam impresia că în regiunea noastră n-a rămas nici urmă de aceste monumente. „Gata am scăpat de comunism”, am auzit la telefon vocea bucuroasă a persoanei ce mi-a comunicat ştirea. Drept că „scăpatul” acesta, dorit de săteni de decenii, a fost înfăptuit de un grup de tineri pe ascuns, noaptea, aşa cum se comite o crimă. De ce nu s-ar fi putut realiza acest act de bună voinţă ziua, în mod civilizat, cu învoirea autorităţilor locale? Dar „revoluţia” îşi are legile ei, despre care îmi vine greu să judec. La drept vorbind, la Tărăsăuţi nimeni n-a plâns, nici n-a sărit să apere acest monument, care putea fi demontat şi mai înainte. Citeşte în continuare →

Sîngele vărsat pe străzile Kievului face parte din culisele tîrgului între imperiile care îşi dispută centrele de influenţă. Maica Rusia, Unchiul Sam şi Domnişoara Uniune Europeană, căreia, cu trei luni în urmă, Ianukovici i-a întors spatele, suspendînd negocierile pentru acordul de asociere. De atunci, „întîmplător”, protestele de stradă şi represaliile au luat amploare la Kiev, iar  Domnişoara U.E., anorexică din cauza crizei şi a euroscepticismului manifest, fără să privească în ochi războiul civil ucrainean, baletează egoist printre sondajele electorale ale lui 25 mai, numărînd procentele din sondaje, nu morţii şi răniţii din Ucraina.

Acuzat de finanţarea protestelor din Venezuela de către Evo Morales, Preşedintele Boliviei (care a declarat că protestele din Venezuela sînt finanţate de „imperialismul nord-american” şi oligarhii venezuelani, cu scopul de a pune capăt revoluţiei lui Nicolas Maduro), Unchiul Sam, după „Primăvara arabă”, din ambiţii geopolitice, dă un mare „ajutor” „Primăverii Europene”, versiunea 2014. Chiar de la debutul Jocurilor Olimpice de la Soci şi-a ancorat navele în Marea Neagră, motivînd protejarea sportivilor americani. Grijulie, Maica Rusia, afişînd acelaşi pretext, le ancorează la Odesa. Clişeul pare o copie a celui din Georgia anului 2008. Liderii planetei erau prezenţi la deschiderea jocurilor olimpice de la Beijing, iar armata georgiană, cu sprijin logistic de peste ocean, dădea lovitura în Osetia de Sud. Oare, Unchiul Sam n-a învăţat de la ora de istorie că de la Nevski pînă azi ruşii n-au permis invadatorilor să le supună teritoriul? Şi nu vor permite în veci. Strategia Rusiei presupune mai puţină defensivă şi ofensivă cît cuprinde. De la Petru cel Mare încoace aşa s-au purtat ruşii. Citeşte în continuare →

CASETA / ROLA NR. : C 323
NR. DE INVENTAR : 1421
DOCUMENTUL NR. : 1049
REALIZATOR : Eugen Preda, Mariana Conovici, Virginia Călin
DATA ÎNREGISTRĂRII : 26.11.1995 Alba Iulia
DATA COPIERII :
DATA PRELUCRĂRII : 25.12.1999
TRANSCRIERE : Wanda Cojocaru; Violeta Constanda (partea a doua)
DACTILO PC : Wanda Cojocaru; Violeta Constanda (partea a doua)
OBSERVAŢII: la interviu participă şi soţia intervievatului; corectură Violeta Constanda
CONŢINUT: NISTOR CHIOREANU – despre istoria Mişcării Legionare

Virginia Călin: Suntem în 26 noiembrie 1995, înregistrăm în casa domnului Nistor Chioreanu. Participă la înregistrare Mariana Conovici, domnul Eugen Preda. Domnule Chioreanu, dumneavoastră aţi avut responsabilităţi mari în cadrul Mişcării Legionare. În 1940, eraţi numit comandant în regiunii Transilvania. Care consideraţi dumneavoastră că erau meritele pe care le aveaţi în mişcare care îl îndreptăţeau pe Horia Sima să vă numească într-o astfel de funcţie? Ce anume făcuseţi până atunci pentru mişcarea legionară?

Nistor Chioreanu: Eu am intrat în mişcare încă de când eram în liceu, erau Frăţiile de Cruce. Şi pe Horia Sima l-am cunoscut, era cu un an mai în vârstă decât mine… Ne-am cunoscut la o întâlnire din asta legionară. După ce a rămas el comandant al mişcării legionare, conducător al mişcării legionare, după moartea lui Codreanu, fiindcă ne cunoşteam şi probabil că datorită faptului că am avut funcţia asta de şef al Frăţiilor de Cruce numit de Corneliu Codreanu, de şeful Legiunii, aveam prestigiu oarecum în mişcare şi aşa s-a întâmplat că am ajuns să fiu numit şef al Frăţiilor de Cruce aici întâi, şef al Frăţiilor de Cruce am fost numit de către Corneliu Codreanu… Citeşte în continuare →

Săptămânalul “Falanga”

Mi s’a pus pe plug rugina
şi-a crescut iarba ‘n ogoare,
de când am plecat din satu-mi,
dus de hoţi la închisoare.

In ogradă, buruiene
au crescut pân’ la ferestre,
şi furnicile pe prispă
strâng sub pietre vis şi zestre.

Singur stă pustiu ‘n casă,
Ţara toată ‘n lanţuri geme,
şi nu fulgeră vreo coasă
să ne scape de blesteme.

Zări se pleacă peste codri
mai săraci, mai fără viaţă,
şi nu cade niciun trăsnet,
nicio umbră nu se ‘nalţă.
Citeşte în continuare →

BĂNCESCU  Alexandru
C796/ Inv. 2346/ Doc.1570
Realizator: O.S., 30.07.97

O.S.: Astăzi 30 iulie 1997 acasă, la Câmpulung Moldovenesc la domnul Băncescu Alexandru , care a avut amabilitatea să acorde un interviu Secţiei de Istorie Orală din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune. Pentru început, domnule Băncescu, vă rugăm să vă prezentaţi în câteva cuvinte. Când sînteţi născut?

A.B.: M-am născut în 1924 din părinţi foarte credincioşi, simpli. Tata a fost meseriaş deşi provenea dintr-o familie de intelectuali, al cărui bunic a fost condamnat de austro-maghiari la moarte ca fiind considerat cap de revoluţie al românilor din zona Câmpulung Moldovenesc. El n-a vrut să înveţe, a făcut un liceu, opt clase de liceu şi mama mea a făcut şase clase primare, o cheamă Blănaru şi de mic am cunoscut o educaţie  cât se poate de apropiată de biserică şi credinţă. Citeşte în continuare →

MONUMENTUL EROILOR LEGIONARI ION MOŢA ŞI VASILE MARIN
13 IANUARIE 1937 – 77 DE ANI DELA MAREA LOR JERTFĂ

Citeşte în continuare →