“…Înregistrate de către etnomuzicologul Andrei Tamazlâcaru. Sunt colinde interpretate de către flăcăi-colindători, dar şi de bărbaţi în etate care au umblat cu colindatul în copilărie şi în tinereţe, apoi an de an le-au cântat la Crăciun împreună cu alţi colindători…” (Colindatul de ceată bărbătească, Chișinău, 2011).
LERU-I LER (Gheorghe Voinicul)
Auzit de la Ion OPREA, (25 ani) din satul Baurci, jud. Cahul, Basarabia
Leru-i ler,*) La lină fântână,**) La lină fântână, Leru-i ler,
La colț de grădină. Unde iarba crește, ‘N patru se’mpletește, ‘Nocăit îmi este. La poale de munte, Cu iarba măruntă, Unde-i dulce ара, Unde Cerb s’adapă. Tot Gheorghe Voinicu Arcul șî-l luară, După Cerb pleca. Tot din vad în vad, Tot din brad în brad, Pânî-n hăt vâlcea, La Cerb ajungea, Unde Cerb stătea, Stătea, rumega. În ameze-și făcea… Gheorghe mi-l zărea, Arcul întindea, La ochi mi-l lua Șî bine-l potrivea. Drept pe spata stangă Pe Cerb să-l ajungă, Ajungă, străpungă, Drept la inimioară, Unde Cerb să moară. Cerb să blestemară;
* Refrenul se repetă după fiecare vers. ** Versul întîi (propriu-zis) al strofei se repetă de 2 ori.
– Urechiuși a mele, Vedea-va-ș’ pustii, Pustii și-aț’ rămas. Voi n-aț’ auzitu, Săgeata vuindu, Vuind-vâjâindu, Jos la inimioară, Unde Cerb să moară? Cerb să blestemară; Ochișori ai mei, Vedea-va-ș pustii, Pustii ș-aț’ rămasu. Voi ce mi-aț’ făcutu, Di nu mi-ați văzutu, Săgeata vinindu, Vinind-vâjâindu, Pe mine pălindu? Voinicelul Gheorghe Brâu-și discingea, Cerbu’ mi-l lega, În spate îl punea Și cu Cerb pleca. Prin sate-l purta, Pe la hore de fete, Cu flăcăi în cete, Pe la gospodari, Unde-s fete mari… Toți de mi-l vedeau, Pe Gheorghe-l cinsteau Și mi-l fericeau: – Să fii sănătosu, Sănătos, voiosu, Că ești voinic cu os!
IMPRESII DIN ATELIERUL LUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE LA PARIS
EMIL STOIAN1
IMPRESSIONS DE L’ATELIER DE CONSTANTIN BRÂNCUȘI DE PARIS
RÉSUMÉ
L’atelier parisien de Constantin Brâncuşi a été visité en 1936 par le docteur Radu Puşcariu, chirurgien d’élite et sculpteur pleine de talent. Ses impressions évoquent l’atmosphère de l’atelier et le crédo artistique du grand sculpteur.
Dr. Radu Pușcariu
Mots-clés: Constantin Brâncuși, Paris, Impasse Ronsin 11, dr. Radu Pușcariu, sclupteur, Bran.
Descoperirea unui bloc cu aproape optzeci de desene inedite ale dr. Radu Pușcariu2, descendent al remarcabilei familii de intelectuali Pușcariu din Sohodolul Branului, m-a determinat să revin asupra unui articol itinerant ce a fost publicat în anul 2002, pentru cititorii revistei România Turistică3. În timpul documentării și a cercetărilor efectuate pentru realizarea lucrării biobibliografice Portrete din Bran4, destinată prezentării unor personalităţi din Ţara Branului, am găsit înregistrată pe bandă magnetică o conferinţă despre Constantin Brâncuşi, ţinută de dr. Radu Puşcariu în anul 1972, la Liceul de Artă din Braşov. Ea mi-a fost semnalată şi pusă la dispoziţie de domnul Ion Duicu, originar din Peştera Branului. Comparând impresiile reliefate în conferință, desenele inedite descoperite recent la Bran și sculpturile sale realizate după fascinanta întâlnire cu marele artist, constatăm o vădită influență a acestuia asupra creației medicului-sculptor dr. Radu Pușcariu. Dar pe scurt, cine a fost dr. Radu Puşcariu?
1 Doctor în istorie, Brașov; e-mail: stoiancoriolan.emil@gmail.com. 2 Aduc călduroase mulțumiri profesoarei Ligia Groșan din Bran pentru generozitatea de a-mi pune la dispoziție blocul cu desene inedite aparținând dr. Radu Pușcariu. 3 Emil Stoian, În vizită la Constantin Brâncuși, în ”România Turistică”, nr. 162/ 06.06.2017, p. 3-5. 4 Idem, Portrete din Bran, Brașov, Editura ”Dealul Melcilor”, 2002, p. 231-232.
Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, se află de peste 400 de ani în Biserica „Sfântul Gheorghe”- Nou din Bucureşti, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Este un odor de o deosebită importanță istorică şi spirituală pentru întreaga suflare creştină românească, făcând parte din patrimoniul naţional istoric al României.
Racla cu moaştele făcătoare de minuni ale Sfântului Ierarh Nicolae este aşezată într-un baldachin aflat în partea stângă a naosului bisericii. Mărturie vie a importanței prezenței sfântului făcător de minuni în inima Bucureştilor, prin cinstitele sale moaşte, stă evlavia credincioşilor care, de-a lungul mai multor generaţii, au primit mângâiere sufletească de la Sfântul Nicolae, model desăvârşit al bunătăţii spirituale. Cei ce şi-au deschis cu smerenie şi credinţă inimile în fața sfântului odor au primit binecuvântare pentru împlinirea rugăciunilor. Dumnezeu împlineşte voia Sa cu lumea prin oameni aleşi, un exemplu de necontestat fiind, în acest sens, Sfântul Ierarh Nicolae. Astfel, prin trupul său luminat de Duhul Sfânt, toţi dreptmăritorii creştini primesc bucurie, speranţă şi multă pace duhovnicească. Tocmai de aceea, această mână dreaptă şi milostivă a Sfântului Nicolae veghează, dintr-un lăcaş cu valoare de simbol naţional aflat în inima Bucureştilor, poporul dreptslăvitor şi aduce tuturor credincioşilor bucurie, speranţă şi multă pace spirituală.
Strămutarea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae din Mira Lichiei la Bari
Aflat pe ţărmul Mării Adriatice, oraşul Bari este un important loc de pelerinaj pentru creştinii din întreaga lume, deoarece aici sunt adăpostite moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Bazilica din Bari a fost ridicată special pentru a primi moaştele acestui mare sfânt, aduse din Mira Lichiei (astăzi localitatea Demre din sudul Turciei) de către un grup de marinari originari din Bari, care doreau să le ferească de invazia armatelor musulmane.
C Ă P I T A N U L – (bust) operă a sculptorului Dr. Radu Pușcariu, fiul lingvistului Sextil Pușcariu, expus în toamna anului 1940 la sediul organizației județene a Mișcării Legionare din Brașov. Născut la Braşov, în anul 1906, sculptorul Radu Pușcariu s’a stins din viață în anul 1978.
„În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 – mărturisea în ancheta din toamna anului 1940 unul din executanți, plutonierul Sârbu – am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într’o celulă unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucțiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang după gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară și fiecăruia i s’a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici legionarul era legat cu mâinile de bancă, la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca în nicio parte. Așa au fost legați 10 legionari într’o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredințat. În mâini aveam ștreangurile. Am pornit. În mașina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n’aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncăbești, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr’un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat niciunu. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s’a dat jos și s’a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit:
Ziarul “Buna Vestire”. Anul I, Nr. 125, Joi 29 Iulie 1937
Mihail Polihroniade: Doctor în Drept, avocat, gazetar, Comandant legionar, membru al Senatului Mişcării Legionare.
Proectul britanic pentru împărțirea Palestinei pare că va avea urmări și la noi. Cercurile și presa jidovească au luat, după cum era firesc, imediat poziție împotriva proectului. Iată însă că ziarul «Curentul» pune problema atitudinii României față de proectul împărțirei Palestinei. Argumentarea e următoarea: România fiind o țară cu un foarte mare procent de Evrei, împărțirea Palestinei, ca atare reducerea imigrației, face ca emigrarea jidovilor din România să fie și ea redusă. Ergo, când se va discuta la Liga Națiunilor chestiunea mandatului palestinean n’ar fi oare oportun ca d. Victor Antonescu — care din întâmplare este în acest an raportorul comisiunii mandatelor «să aducă în desbaterea Societății Națiunilor necesitatea unei politici de sprijinire internațională a emigrării evreești, prin crearea unui loc de colonizare?»
Am subliniat ultimile cuvinte, pentrucă dacă confratele nostru înțelege prin «crearea unui loc de colonizare» un alt loc decât Palestina, atunci problema e cum nu se poate mai bine pusă.
Într’adevăr toată lumea — antisemită — e de acord în a crede că soluția problemei jidovești, pe plan universal, stă în crearea unui stat național evreu care să cuprindă pe toți Evreii răspândiți astăzi în lume. Ori, din cele circa 14—15 milioane de jidani, câți par a fi pe suprafața pământului, Palestina întreagă n’ar putea cuprinde, în cel mai bun caz, mai mult de 10—15 la sută.
Ziarul “Buna Vestire”. Anul I, Nr. 103, Sâmbătă 3 Iulie 1937
Una din lucrările autorului apărută sub auspiciile Serviciului de Propagandă Legionară, 1940.
Iată o problemă a cărei importanță scapă publicului românesc.
Datele ei le-am mai expus în coloanele acestei rubrici, totuși e bine să le rememorăm.
În Palestina se dă o luptă pe viață și pe moarte între Arabi — majoritatea populației și stăpânii țării de aproape un mileniu și jumătate și jidani — cu drepturi istorice necontestat anterioare arabilor. Imigrarea masivă jidovească în Palestină a mobilizat în lupta pentru apărarea țării lor nu numai pe arabii palestinieni, ci și conștiința musulmană din întreaga lume.
Între sionism și islamism Anglia, puterea mandatară, având interese imense în Palestina, pe drumul Indiilor, a oscilat, favorizând totuși până în ultima vreme în mod evident pe Evrei împotriva Arabilor. Dar de un an încoace lucrurile s’au complicat, pe de o parte prin radicalizarea pozițiilor între Arabi și Jidani în Palestina, pe de altă parte prin intervenția Italiei.
Politica mussoliniană a căutat să lovească Anglia — care încerca s’o strivească — agitând lumea islamică.
