Garda de Fier

JERTFĂ, RUGĂCIUNE, BIRUINȚĂ

Buna Vestire. Anul I, Nr. 177, Joi 30 Septembrie 1937

   Cine a fost de față la marea sărbătoare de Duminecă a putut stoarce lacrimi pentru multe bucurii.

   Jertfă, rugăciune, biruință; cruce, brad și steag triumfător, — ele s’au unit câte trei acum două zile, ca să dea lumei, de pe creste de piatră, o nouă expresie a sufletului legionar.

   Unii vor fi plâns văzând numai pe Ion Moța în apă cu copilul său la piept, alții în fața acelui trunchiu de lemn crescut natural în forma unui dublu M și dăruit de un silvic, căpitanului, un M fatidic, ca un semn al pământului nostru prevestitor de jertfa ce avea să-l încunune de departe cu sângele dela Majadahonda.

Alții se vor fi cutremurat la gândul uriașei încordări de muncă din care a ieșit o nouă înfrângere a pietrei, din partea brațelor acestora care de ani de zile nu mai ostenesc să ridice diguri, să încunune munți cu șosele și marea cu întărituri, să urce căminuri și veacurile să le așeze din nou pe fața mănăstirilor.

   Înfiorați vor fi rămas în sfârșit alții — adică toți — de imensa religiositate cu care toate aceste se săvîrșesc printre legionari, — oamenii aceștia care își poartă — ai zice — trupul pe dinăuntru și sufletul pe dinafară, într’atât de absent le e trupul din toate dorințele lor de viață, într’atât de cuvântător și voinic sufletul cînd vine zi de zi, ceas de ceas, să le ceară încă o încordare.

R E S T I T U I R I :
SELECȚII

Revista “Pământul Strămoșesc”, Anul II, Nr, 2, 15 Ianuarie 1928

Legiunea „ARHANGHELUL MIHAIL” pentru apărarea pământului strămoşesc.

Secţiunea IV-a Internaţională. Subsecţiunea pentru propaganda în străinătate. Sediul Central: IAŞI, Căminul Cultural Creştin (România).

Memoriu informativ asupra raporturilor dintre Românii şi Jidanii din România.

     În urma ultimelor tulburări anti-semite din România, presa jidovească din întreaga lume a deslănțuit o campanie de prigonire în contra Românilor.

     Organizaţia noastră tinerească ţine de a sa datorie ca, prin acest scurt memoriu, să arate organizaţiilor anti-semite din toate țările adevărata situație a Românilor şi a Jidanilor din România. Din cunoaşterea şi examinarea obiectivă a acestei situațiuni, toți oamenii de bine din lume vor putea înțelege şi judeca cauzele conilictelor de azi dintre Români şi Jidani, iar doritorii de pace şi amicii Jidanilor vor putea înțelege modul în care aceste conflicte ar putea fi înlăturate pe viitor.

Î.P.S.S. Episcopul Valerian Trifa, în exil fortuit. Portugalia, 1986

Imaginea în grup (sus), îl înfățișează pe Episcopul Valerian Trifa alături de câțiva camarazi în anul 1966, la Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada ținut la Vatra, Michigan. De la stânga la dreapta, în rândul de sus: Nicolae Horodniceanu, George Bocioagă, Stelian Stănicel, Pr. Eugen Lazăr; jos: Ion Halmaghi, Dna Halmaghi și Ion Simician.

Î.P.S.S. Episcopul Valerian Trifa, părintele nostru spiritual, victimă a securității și agenților comuniști plantați în afara hotarelor

Din documentele secrete declasificate ieșite la iveală mai mulți ani în urmă din arhivele FBI-ului, reiese clar faptul că, pe lângă dentistul Charles H. Kremer și Constantin Antonovici care acționau pe față la ordinele Bucureștiului pentru înlăturarea Episcopului Valerian Trifa de la conducerea Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada, se mai găseau angrenați în această misiune, în anul de grație 1974, încă doi agenți: Emil Oanca (așa zis “om de afaceri” din Los Angeles, în “tratative” de extindere a relațiilor comerciale cu România comunistă), cum și doctorul Ovidiu Marina (fiul… Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române la acea dată, Justinian Marina).
Documentul de mai sus relatează cum la 19 Martie 1974, toți cei menționați s’au întrunit pentru a perfecta destituirea Î.P.S.S. Valerian Trifa, în urma unui articol – și el “sugerat” – apărut în ziarul “New York Times” cu puțin înainte, în care acesta era acuzat că a participat la așa zise “atrocități” împotriva evreilor în România. Iarăși, este relevat faptul că Dr. Dumitru Marin din New York, angajat al spitalului “Jewish Memorial Hospital”, protestând împotriva practicilor de acuzare “fără fond” la adresa Episcopului Valerian Trifa și metodelor de penetrare conspirative ale securității comuniste, a fost constant amenințat cu demiterea din spital de către însăși Charles Kremer. Nici Directorul spitalului nu s’a bucurat de un tratament mai bun, acesta dezvăluind că a fost contactat amenințător de însăși ambasada României comuniste din Washington.
De prisos să mai amintim că Episcopul Valerian Trifa era în atenția serviciilor de securitate americane ca “fost membru al Gărzii de Fier” (vezi arhivele FBI și CIA) încă dela sosirea sa în Statele Unite, acest fapt rezultând din dosarele întocmite la data sosirii și după aceea, diverși informatori ai acestor servicii, cu inițiale conspirative de genul “T-1”, “T-2” sau “T-9” (în New York), ori zonale (“Detroit T-1”, “Detroit T-2”), ș.a.m.d., furnizând informații mai mult sau mai puțin relevante, unele dintre ele de-a dreptul hilare dacă stăm să le privim din perspectiva timpurilor de azi.
Ar mai fi de adăugat un singur fapt la cele de mai sus: dintre participanții la această macabră operație de infestare cu informații false transmise serviciilor secrete americane, cei mai mulți provin din mediul evreilor refugiați din România comunistă în Statele Unite și plătiți pentru aceste servicii zeci de ani drept “surse serioase” sau “de încredere” în mijlocul refugiaților români anticomuniști. Din aceleași documente, privind numele delatorilor și serviciile lor în slujba “democrației” pe vremea când se aflau în România, reiese clar că au făcut parte cu regimul comunist, iar cei mai mulți dintre ei au comis fărădelegi împotriva poporului român în numele partidului comunist, fapt trecut cu vederea și neexplorat de autoritățile americane în cauză.

Nicolae NIȚĂ

• Alte amănunte mai jos, în Post Scriptum:

Ediția a II-a, revăzută și adăugită
CITEȘTE ÎN FORMAT PDF – DOWNLOAD

FÂȘIA GAZA, ÎN FUM ȘI FLĂCĂRI

Născut la 6 Octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, dintr’o familie de preot. Studii la liceul “Neagoe Basarab” din Câmpulung, “Gh. Barițiu” din Cluj; Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, Universitatea “Humbold”din Berlin unde studiază formele de guvernământ. Discipol al lui Nae Ionescu. Colaborează la diverse publicații naționaliste, în special la ziarul “Cuvântul” condus de Nae Ionescu, ziar de mare factură intelectuală, alături de Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu și mulți, mulți alți intelectuali făcând parte din generația legionară, unde scrie numeroase articole de substanță, studii de economie și politică. Românismul desemnant al generației legionare, marele intelectual l-a definit simplu: “- A însemnat să fim noi înșine…” (vezi lucrarea “Petre Țuțea – Între Dumnezeu și Neamul meu”, Fundația Anastasia, București, 1992).


Lupta Armatei Naţionale după 23 August 1944

Dupǎ intrarea trupelor sovietice în Bucureşti, la 30 august 1944, Puterile Axei, în special Germania, şi-au dat seama cǎ România nu mai putea fi consideratǎ aliatǎ, ci dimpotrivǎ, românii îşi îndreptaserǎ armele împotriva armatelor Axei: Germania (inclusiv Austria, Italia, Ungaria şi Japonia). Astfel, românii, civili sau militari deopotrivǎ, aflaţi atunci pe teritoriile acestor ţǎri, au intrat într-o dilemǎ cumplitǎ. Pe cine trebuiau sǎ-l urmeze? Guvernul pucist din Bucureşti, pe care nici nu-l cunoşteau sau Guvernul Naţional din Exil de la Viena în frunte cu Horia Sima şi alţi români cu orientare de dreapta, oricum un provizorat cam şubred? În primǎ instanţǎ, nemţii îi luaserǎ prizonieri pe toţi militarii români aflaţi atunci în Germania pentru instructaj şi cooperare cu statele majore de pe frontul din est. De fapt o nedreptate pentru bieţii ostaşi români, complet nevinovaţi, care se vedeau victime ale trǎdǎrii de la Bucureşti. Dupǎ aceea însǎ, la intervenţia Guvernului din Exil, toţi cei care doreau sǎ lupte în continuare alǎturi de camarazii lor de arme, germani, au fost organizaţi în unitǎţi militare de voluntari, urmând sǎ formeze Armata Naţionalǎ Românǎ, ceva similar cu Divizia Charlemagne, formatǎ din voluntari francezi.

Arestarea Generalului

La 2 martie 1945, în timp ce comanda Armata 4 română pe frontul din Cehoslovacia, generalul Gheorghe Avramescu a fost chemat (ora 13.00) la comandamentul Grupului de armate „general Jmacenko”, la Divin, în compunerea căruia lupta marea sa unitate. A plecat la ora 15.00 spre postul de comandă al amintitului grup de armate, însoţit de gardă și de câțiva ofițeri, unde a sosit la ora 17.45, fiind primit de generalul F.F. Jmacenko. De atunci nimeni nu a mai știut de el. La același general sovietic a fost adus (de generalul Serștiuk) și generalul Nicolae Dragomir, șeful de stat major al Armatei 4, care rememora: „Un general sovietic mi-a declarat că sunt arestat. Nu-mi venea să cred ochilor și urechilor. Doi ofițeri m-au percheziționat. Mi-am adunat toate puterile spre a-mi păstra calmul și adresându-mă generalului Jamcenko i-am spus că îmi dau seama că este ultima dată când îi pot vorbi și țin să-i spun că tot timpul cât am luptat împreună eu am fost credincios țării mele și cinstit tovarăș de arme. Jenat, oarecum, el mi-a replicat ridicând din umeri: «Dar ai fost ministru sub Antonescu». Când m-am întors spre ușa de ieșire, am zărit din treacăt pe generalul Serștiuk, cu care conlucrasem prin greutăți și pericole vreme de jumătate de an și care acum, cu o figură consternată, urmărea plecarea mea”.

6 SEPTEMBRIE 1940