O zi la Festival, în Jacksonville…
Suntem invitați la joc cu “Alunelul”...
Ca si în anii precedenți, Sâmbătă, 21 Octombrie 2017, “Festivalul Românesc” din Jacksonville si-a deschis porțile. Beneficiind de vremea plăcută, împreună cu oaspeții nostri sosiți special în vizită pentru această ocazie, ne-am îndreptat pasii la Festival cu emoție firească, specifică în jurul manifestărilor de acest fel, când un număr mare de români se strâng împreună. Nu am fost dezmințiți în asteptările noastre: românii, cei mai mulți din comunitate sau din localitățile apropiate orasului, au ținut si de această dată să fie prezenți la măreața sărbătoare. Un bogat program muzical, bucatele specific românesti stropite de băuturile cu marcă românească, standurile cu frumoasele obiecte tradiționale, iconițele si coloritele noastre ii puse la vânzare, iată, un întreg lanț de motive ca să ne bucurăm în cel mai specific decor de reîntâlnirea cu ceilalți frați de neam.
Si în acest an am fost impresionați de buna si frumoasa organizare a evenimentului! Ne-am parcat “bolidul” ceva mai la vale, într’un spațiu verde si larg din spatele bisericii, devenit ad-hoc parcare generală, si am revenit la intrarea oficială, pavoazată cu drapelul tricolor si cel american. Am trecut pe sub bolțile frumoasei porți de lemn în stil românesc si am pătruns sfiosi înăuntru, întâmpinați de acordurile “Bănățencei” si cătând cu ochii la mulțimea de oameni care, ce-i drept, o spunem un pic dezamăgiți, ni s’au părut mai puțini față de manifestările anterioare. Suntem izbiți imediat de mirosul mititeilor ce sfârâie pe grătare, si ne îndreptăm instinctiv la locul cu pricina, undeva, tocmai la capătul opus intrării. Trecem de chiotele copiilor gălăgiosi ce se aleargă pe pajistea verde, priviți cu admirație de părinții cuprinsi deja în linistea desfătării (la mesele special amenajate de sub imensul cort dreptunghiular ce se întinde până, hăt, hăt, departe), cu privirea la fumul albăstrui ce se ridică în rotocoale si care ne atrage ca un magnet spre mesele pline ochi de bunătăți. Ne apropiem si citim lista preparatelor, cuprinsi inexplicabil, dintr’o dată, de-o mare foame: într’un loc, iată, cârnații cu varză, acompaniați de mămăliguța aburindă, brânză si smântână, sarmale aburinde, într’altul rotiseria cu porc afumat (cam pe-aici era si fumul de care-am amintit), pastramă apetisantă, ceva mai încolo mititeii, puii afumați cu usturoi, vin pentru toate gusturile, alb si negru, țuică si…
Încep Horele…
În fața atâtor delicatese, nerăbdători, ne-am reîntors cu iuțeală la locul de procurare a tichetelor. Multe, multe, cât mai multe tichete…, chiar mai multe decât avem nevoie, cuprinsi (cum am spus), de o adevărată foame pantagruelică. Nu suntem singurii în această situație! Căutăm o masă ceva mai retrasă, intersectându-ne cu oameni ce ne cunosc, schimbăm cuvinte de bine si ne invităm reciproc să luăm loc împreună. Găsim, în sfârsit, un loc retras, la “fumători”… Cercetăm cu privirea oamenii din jur, ne salutăm tacit dând din cap, si ne asezăm nerăbdători… Femeile ne părăsesc în grabă să aducă mâncarea, cu “instrucțiuni” precise: vrem de toate, o listă întreagă, pe măsura foamei ce ne-a cuprins: mititei, pastramă, sarmale, aproape întreaga gamă de bunătăți însirată mai sus. Cu binețe, suntem acostați ospitalier “la o țuică” dela masa de vis-a-vis (nu putem refuza), si cam pe la a treia țuică, se reîntorc si soțiile, eschivându-se prin marea de oameni, ba la stânga, ba la dreapta, încărcate “stuf” cu farfuriile suprapuse, vădit exasperate de fețele noastre radioase si “ajutorul” dat. Coplesiți de bunătatea românului nostru, intrați deja într’un mreaj de stare bahică, hămesiți în toate cotloanele stomacului de tincturile țuicii, ne îmbiem si înfulecăm la repezeală bunurile aduse, folosind un fel de “troc” sclavagist: schimbăm farfurii, trecem sarmale si murături dela unul la altul si, dintr’o dată, ne potolim instinctele gastrice… Tocmai la timp căci, iată, pe scenă îsi face apariția un frumos grup de dansatori în costume populare, în aplauzele publicului care-i urmăreste cu multă mândrie si admirație. Jocurile tinerilor se încheie, răsplătite de ropote! Este rândul celor mai mici acum, spre deliciul publicului care-i soarbe din priviri si ține să-i încurajeze, la primele miscări ceva mai sfioase. Câțiva se strâng în fața estradei, încercând să-i filmeze, alții fac de zor fotografii… Sunt grupuri mai noi, înfiripate cu aceiasi grije de coregrafii locali, acesti oameni minunați care de-a lungul anilor se preocupă fără istovire de cei tineri, menținând si promovând în această parte a lumii, datinele si obiceiurile noastre strămosesti.
Se aud doinele Banatului...
A trecut ceva timp si luăm o mică pauză; întârziați, în grabă, sosesc si ultimii nostri prieteni pe care-i asteptam; când si când mai gustăm din cele aduse, schimbăm cuvinte cu cei din jur, cu inima plină de bucuria frumoaselor momente ce le petrecem. În surdină, duios, se aud doinele Banatului nostru drag, ne cântă parcă vijelios Transilvania, Moldova toată si Bucovina veselă cu întreaga Tară Românească… Le ascultăm rând pe rând, învăluiți ca atâția alții, de emoție… Dar, iată că ne vedem poftiți cu veselie la joc, în sunetul “Alunelului”, “să ne fie cu noroc!” si acordurile muzicii care încep să se răsfrângă tot mai puternic. Tânăra solistă se coboară în mijlocul publicului, oamenii încep să se adune cu voiosie în jurul ei tot mai mulți si, iată-i, cercuri, legați în ritmul jocului care se întețeste pe întreaga pajiste. Nu scăpăm momentul si ne legăm în horă, alături de ceilalți. Când la stânga, când la dreapta, ținem pasul… Într’un târziu, vine “Moldoveneasca” si, obosiți, ne desprindem cu greu din lanțul de oameni, retrăgându-ne la locurile noastre. Alții vin si duc jocul înainte, mai iute, cu veselie…
De-acum, au trecut mai mult de patru ceasuri dela sosirea noastră si suntem deja cuprinsi de primele semne ale întunericului! Muzica încă reverberează puternic, dar pentru noi a venit timpul – cu regret – ca să ne despărțim de minunatul eveniment…
Totusi, înainte de a încheia rândurile de față, ținem să le mulțumim încă odată organizatorilor pe această cale pentru cadrul românesc si însuflețitor pe care ni l-au oferit cu atâta dragoste, pentru eforturile si munca atâtor Români ce au pus cu greu umărul si au dus la bun sfârsit desfăsurarea “Festivalului” nostru asteptat an de an, si nu în ultimul rând, Românilor care au ținut să participe cu atâta drag…
Nicolae NIȚĂ
• Vezi şi: Festivalul Românesc din Jacksonville, Florida
• Vezi şi: Unirea si Mihai Eminescu în Jacksonville, Florida
