Garda de Fier

Ziarul apărut la Satu-Mare…

Scriem aceste rânduri pentru a apăra memoria “poetului legionar” Ion Siugariu, căzut eroic la Brezno în Februarie 1945, şi mai ales pentru a-i face dreptate.

Un domn oarecare, a repus pe tapet cu tot tam-tam-ul de rigoare, o dezbatere în privința “poetului legionar” Ion Siugariu, mai precis, readucând în discuție apartenența acestuia, şi anume, dacă a fost sau nu legionar.

Foarte bine – spunem noi – nu de alta, cadrul aplicabilității legii asa-zis antilegionare este total în afara oricărei legalități juridice şi complet neconstituțional – după cum s’a mai arătat şi în alte părți – fapt ce trebuie făcut cunoscut si demascat cu toată vigoarea.

Domnul cu pricina ține morțiş să ne asigure că Ion Siugariu nu a fost niciodată legionar, întrucât dumnealui “a cercetat arhivele securitatii, politiei, min. de externe, ale gestapo-ului, ale PCR, zeci si zeci de mii de pagini”, adăugând: “cand am spus ca nu exista nimic – fiti sigur ca am recitit de 3 ori inainte de a apasa pe ENTER”.

Toate bune până aici, însă dumnealui, în loc să atace cum se cuvine problema legii anti-legionare şi repercusiunile ei nefaste în “cazul Siugariu”, pedalează în neant şi dezinformare cu atacuri la persoană.

Despre ce este vorba: având la bază o citare de sursă din Wikipedia către miscarea.net la o scurtă prezentare de-a mea făcută poetului şi unde susțineam că Ion Siugariu a fost legionar, sare în sus spunând că-i un neadevăr, care neadevăr – vezi Doamne! – a fost copiat, răspândit şi exploatat ca atare de autorități sau terțe persone interesate, de unde şi rezultatul negativ în recentul scandal de proporții. În altă formă, eu sunt principalul vinovat!
Dumnealui chiar încearcă să-şi demonstreze afirmațiile – fapt pe care îl apreciem deosebit fiind vorba de slujirea Adevărului -, precizându-ne că “cea mai incriminată revistă la care ar fi colaborat Ion Siugariu, este Mesterul Manole, revistă „de literatură” – chiar wikipedia afirmă acest lucru (n.n. – bună si wikipedia asta de care pretinde autorul că are oroare!), fără vreo orientare politică” .

Mai scrie dânsul că “pe situl miscării se găsesc si câteva poezii ale acestuia (N.N. – e vorba de Ion Siugariu). În stil traditionalist – din punct de vedere literar, mărturisesc că nu mă prea dau în vânt după genul ăsta de poezie – cu toate acestea – retineti! – extrem de important! nu contin absolut nimic legionar. Nu numai atât – absolut nimic nationalist – o aluzie patriotică cât de vagă – care să dea o sansă cât de mică detractorilor săi să-l poată încadra la capitolul „scriitori legionari”. Deci, încă o dată ! Nimic – absolut nimic legionar! Nici măcar cea mai mică aluzie. În consecintă, semnele de întrebare asupra probitătii autorului se înmultesc. Despre dl Nicolae Nită vorbesc… Cum spuneam, tragem apa…”

Chiar la pagina cu pricina ( miscarea.net/siugariu2.htm ), există o poezie “tradiționalistă” (cel puțin asa ne asigură autorul nostru), care nu are absolut nici o tenta naționalistă, dar’ mi-te… legionară. O reproducem cu plăcere aici, pentru că ea singură ar fi trebuit să-i de-a de gândit domnului căutător prin toate arhivele, gunoaiele şi mizeriile istoriei:

“Nu pot uita pădurile, gorunii,
 Inalții, frații mei de cruce!
La umbra lor, să mor m’as duce,
Când ninge străveziu omătul lunii.

Si blândele, tăcute căprioare,
Sfioasele surori, în luminisuri,
La fiece miscare din tufisuri,
Cu botu ‘n sus, ascultă temătoare.

Apoi, acele dimineşi prelinse
Ca o mãtase albă si subțire.
Le sunt pe veci pierdutul mire,
Cu brațele spre depărtări întinse…”
(Pădurile, gorunii)

Un fel de orbu’ găinii, oare?

Dar iată alte versuri ale poetului, din 1942, scăpate prin cenzură, (numai Dumnezeu ştie cum şi… Mircea Streinul), apărute în vol. “Paradis peregrinar”:

“O fugă tot mai aspră după cerul pur,
În suflet ca un roşu trandafir  ardea,
Şi cântecul nepământean crescut din ea
Era balsam şi hrană pentru trubadur.

O mână de arhanghel alb, îndepărtat,
Atât de des îl mângâia pe frunte blând,
Că nu era în lume risipit nicicând
Si totusi peste lume singur împărat…

El, albelor corăbii sprinten căpitan,
De-a pururi depărtărilor râvnitul zeu.
Ce ordin nepătruns îl îndemna mereu
In mersul ăsta singuratic, inuman?”
(Împăratul)

Ghici, ghicitoare, cine-i “trubadurul” si cine-i “Împăratul”? (Pe-atunci era şi vorba: “Cine ghiceşte, / Mareşalu’ îl beleşte!”)

Ionel Sugar = Ion Siugariu = Ion Soreanu, etc.

Cine vrea dovada că Ion Siugariu a fost legionar, o are aici, în imaginea din dreapta. Adăugăm spre consultare si numărul integral al publicației “Cuvântul Nou” în format pdf (vezi pg. 14), la care au scris numai legionari:

„Si atunci, de unde până unde Ion Siugariu – poet legionar? – scrie domnul nostru. Pentru că în nici un caz nu a colaborat cu vreo revistă legionară, dar nici măcar apropiată cât de cât de cercurile intelectuale legionare? Mă rog, este incriminat un articolas, intitulat Destin catedralic, în care poetul face apologia tinerilor din generatia sa, în care mentionează la un moment dat, citez : „Miscarea legionară n’a fost niciodată o miscare politică oarecare, ci ea a pornit dintr’o teribilă ardere interioară, dintr’o nepotolită sete de istorie, de împlinire, de justificare în veacuri si de aceea ea a trebuit să accepte si să propovăduiasca jertfa ca o primă si admirabilă necesitate”. Da, ceea ce scrie este perfect adevărat. Si ce e rău în asta? Apoi, să însemne asta că era legionar, sau măcar simpatizant? Adică o frază într-un text de conjunctură poate decide destinul unei persoane? – incheiem citatul.

Domnul care ne informează că a citit zeci de mii de pagini în arhivele ce ni le înşiruie cu larghețe, mă rog, domnul care a putut avea acces la ele se pronunță despre calitatea de “legionar” a lui Ion Siugariu, lipsindu-i tocmai cercetarea arhivelor legionare. Aici, să fie clar şi să înțeleagă si domnul nostru, nu ne referim la cele întocmite legionarilor de serviciile guvernelor anterioare, la arestarea lor.

Ion Siugariu a fost LEGIONAR după cum se poate vedea, în pofida aberațiilor care se debitează. A fost unul dintre colaboratorii revistei “Străjerul” din Oradea condusă de Iosif Bozântan si Victor Corbuț, a colaborat la “Cuvântul Nou” din Satu-Mare sub direcția poetului Valeriu Cârdu, la “Gând Românesc” din Cluj (Dir. Ion Chinezu), “Flori de Crin”, pe la revista “Lanuri” din Medias şi alte “foi verzi” de primăvară. Ca să nu mai spun că în notele critice răspândite prin ziare si reviste după 1940, Ion Siugariu s’a ocupat precumpănitor tot de operele “verzilor”, atât cât a fost posibil. Răsfoiți-le, că vă place… A participat chiar şi la o tabără de muncă pentru zidirea unei biserici în Colțirea (cam la câteva sate distanță de Băița), în Iulie 1936, tabără sub comanda lui I. N. Cruceanu. Iar cei care au vorbit sau scris despre poet (îndepărtând orice referințe “neplăcute” urechilor), i-au făcut, într’adevăr, un mare rău si o nedreptate strigătoare. Arăt colaborările de mai sus, pentru că ele au fost omise voit din antologiile de până acum; nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, nici ultima rejecție a tangențelor “dăunatoare” poetului…

Intâmplarea face că eu l-am cunoscut pe Comandantul legionar Victor Corbuț prin anii ’80 la New York, fiindu-i gazdă în mai multe rânduri, în cele câteva călătorii făcute atunci de dânsul în marea metropolă, unde mă stabilisem după fuga din raiul bolsevic. Cum eram foarte interesat să aflu cât mai mult despre publicațiile legionare apărute pe vremuri în România, am abordat si această întrebare, la care dânsul mi-a răspuns cu mai multe exemple, unul dintre acestea fiind şi despre revista “Străjerul” de care s’a îngrijit împreună cu Iosif Bozântan în anii menționați mai sus. Nu auzisem de această revistă (dealtfel chiar dânsul mi-a confirmat că a apărut sporadic si cenzurată în parcursul ei), cum nu auzisem nici de “Cuvântul Nou” din Satu-Mare. Numele de Ion Siugariu ca “legionar” si “colaborator” al acestor reviste, l-am auzit tot atunci pentru prima dată. Fără să mai lungim, Victor Corbuț a fost în acea perioadă Seful legionar al Bihorului şi Sătmarului, şi acest lucru spune imens, nu mult…

Cum stăm, până la urmă, domnul meu, cu “cea mai incriminată revistă” pe care-o pomeniți, “Mesterul Manole”, o revistă literară, adevărat, condusă însă de tineri naționalisti, colaboratori legionari (între ei întâmplându-se să fie si un accidentat într’ale scrisului si o mătrăgună două ca Mihai Beniuc (asta în 1939), la care faceți trimiterea, încercând să slefuiți ideea că revista n’ar fi putut avea nimic comun cu foile naționaliste sau naționalismul în sine?! Însăsi volumul “Paradis peregrinar” din 1942 a apărut în Col. “Mesterul Manole”, unde se poate găsi poezia arătată mai sus, “Împăratul” care, se’nțelege frumos si bine cui i-a fost adresată…

O negație pe care o doriți si asupra lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Dan Botta si alții de care amintiți, susținând că n’au fost legionari! Sau trebuie prezentat “carnetul”, că de citit, citiți strâmb si nu prea înțelegeți nimic!

N’am fost caustic şi nici nu am dorit să jignesc în rândurile de față! Am spus drept, şi-atât, în memoria poetului legionar şi erou Ion Siugariu!…

Pentru mine, oricum, a început vacanța! Îmi pun centura, căci avionul descinde deja la aeroportul din Amsterdam…
Eu semnez (nu ca alții),
Nicolae NIȚĂ