Garda de Fier

“AXA” (din prima serie a revistei)

♦ “AXA” (Publicație bilunară, Politică, Artistică si Literară). Direcția si administrația: H. Guguianu. Redactori: Mihail Polihroniade si Ioan-Victor Vojen. Apare la 20 Octombrie 1932, Bucuresti. “Concepem un stat nou etnic românesc clădit pe tradiții, pe credința străbună, pe primatul familiei si al culturii românesti, pe sacrificiul nostru al tuturor celor care ne-am descătusat de egoismul individualist… Vom arăta… că izbânda comunistă ar însemna izbânda elementelor anarhice, anticrestine, distrugătoare de ordine si asezare trainică, a singurului izvor de pace, bunătate si înălțare… Celor care sapă temelia caselor noastre si a credinței noastre ne vom împotrivi…” – se arată într’un articol de fond al primului număr sub semnătura lui Ioan Victor Vojen, exprimând clar direcția de urmat a publicației (Predoslovie, I, 1). Printre fondatorii prestigioasei reviste s’au numărat: Ion I. Moța, Vasile Marin, Mihail Polihroniade. Colaboratori: Al. Constant, Vasile Christescu, N. Crainic, Ion V. Vojen, N. Rosu, Ion I. Cantacuzino, Vladimir Dumitrescu (Zyrax), Stefan C. Ionescu, Arsavir Acterian, C. Noica, Paul Sterian, Radu Gyr, G. Zlotescu, Al. Bassarab, s.a. Interzisă de serviciul de cenzură, ultimul număr (II, 24) din această primă serie apare la 23 Decembrie 1933. Înfățisând câteva opinii despre proaspăta dizolvare a Gărzii de Fier si prigoana antilegionară dezlănțuită de guvernarea Duca, sunt consemnate în acest număr răspunsurile mai multor intelectuali în frunte cu Nichifor Crainic, care ține să accentueze: “Liberalii, ultimii mastodonți ai unei ere defuncte pentru Europa, au crezut că Garda de Fier e un partid politic si au dizolvat-o… Dar Garda de Fier e o credință si o formidabilă disciplină morală în tiparele căreia clocoteste lava acestei credințe”. Cu mare parte din grupul redacțional arestat, revista anunță cititorilor: “Astăzi, când toate publicațiile îmbracă vesmânt festiv, noi apărem sărac. Explicația e simplă – colaboratorii ‘Axei’ se află în cazematele Jilavei si alte închisori; drept mărturie stau: Mihail Polihroniade, Ioan Victor Vojen, Ion I. Moța, Vasile Marin, ing. Virgil Ionescu, Vasile Cristescu, Alexandru Cantacuzino, pr. N. Georgescu-Edineți, Virgil Rădulescu, Const. Popov si A. Vântu. Sub acelas steag, gând si credință, rămânem deplin încrezători în marea victorie de mâine”. Într’un amplu articol descriptiv cu titlul “Momente din Istoria presei Legionare”, ziarul “Cuvântul” (XVII, Nr. 27) din data de 9 Noembrie 1940, scria: “Revista Axa a fost prezentă în toate manifestările Miscării Legionare, ea a întrunit cele mai alese condee din presa naționalistă si a lăsat o urmă de mare înălțare sufletească… Cel mai productiv redactor al revistei Axa a fost Mihail Polihroniade. Articolele lui¹⁾ de mari dimensiuni, izvorîte dintr’o convingere nezdruncinată, documentate întotdeauna, scrise cu un condei sprinten, sunt pietrele unghiulare ale presei legionare” (ibidem).

“AXA” – Numărul 32 (IX) apărut la 11 Decembrie 1940

Reapare la 2 Decembrie 1940 (IX, Nr. 25) cu subtitlul “ziar de luptă politică, doctrină legionară, informație si reportaj”. Cotidian de seară. Ctitor: Mihail Polihroniade. Director: Pavel Costin Deleanu; Prim-redactor: Crisu Axente.²⁾ Numărul 32 (IX) apărut la 11 Decembrie 1940, omagiază semnificația zilei de 10 Decembrie 1922, “baza de plecare a unei întregi generații pentru crâncena luptă a biruinței legionare”, raportată la 10 Decembrie 1940 ca “început de veac nou, gama suferinței unei întregi generații si treptele Golgothei acestei generații…, primul popas pe acest nou drum orientat de brațele miilor de cruci ale martirilor nostrii”, cu certitudinea că: “Studețimea de astăzi ca si cea de mâine va înțelege sensul adânc al acestei sfinte orientări!” (C-tin Papanace – “10 Decemvrie 1922”). Tot asa se pronunță si I. G. Dimitriu, care arată că “Miscarea Legionară proclamă ziua de 10 Decemvrie ca ziua suferinței legionare. A tuturor suferințelor îndurate si a celor pe care le vom îndura”, iar “în amintirea acestor chinuri, toți cei ce-am suferit atunci, să facem din ziua de 10 Decemvrie O ZI DE POST SI RUGĂCIUNE, Ziua suferinței pentru credința în Țara noastră, pentru credința în viitorul ei” (art. “10 Decemvrie 1922-1940”). “La 10 Decembrie 1922, zarurile au fost aruncate – scrie Ion Zeana, Pres. Stud. Macedo-Români – ‘Duhul marilor rupturi’ a erupt atunci vulcanic la suprafață. Si s’a revărsat clocotitor, ca o lavă, peste întreaga Țară. Din volbura vremii, sub un cer brăzdat de fulgerele furtunilor ce aveau să vină, sbucni din străfunduri milenare de Istorie si Neam, figura de cremene si vulture a unui flăcău înalt cât o culme de veac nou: Căpitanul. El a creat mitul. A polarizat energiile, dându-le unitate, direcție si convergență”, si prin aceasta, “studențimea si-a descoperit Zeul”, pornind “să propovăduiască, mistică si fanatizată, adevărul mare, unic, organic, rumânesc al religiei celei noui: “Patria! Patria! Patria!” (art. “10 Decemvrie”). Tot pe fondul omagial al acestui număr cu privire la istorica dată din trecutul studențimii, semnează: Pavel Costin Deleanu – “10 Decemvrie 1940”; Crisu Axente – “Un vechiu si un nou 10 Decemvrie”; Teodor Iliuț – “Studenții”; Florea Florescu – “Cartea si studentul”, fiind reproduse cu această ocazie câteva articole apărute în publicațiile timpului, însoțite de mai multe facsimile ale ziarelor “Cuvântul Studențesc” si “Axa”. Sub titlul: “Ziua de 10 Decemvrie a fost sărbătorită cu deosebită măreție”, este prezentat reportajul de ultimă oră al ziarului în care sunt relatate festivitățile ce au avut loc în Bucuresti, începând cu serviciul divin de la biserica Sf. Anton (“Biserica Studenților”) “oficiat de un sobor în frunte cu preoții Georgescu-Edineț, duhovnicul studențimii si Ilie Imbrescu, vajnicul luptător al credinței legionare”, si culminând cu festivitatea dela Casa Studențească si cuvântările participanților la acest important eveniment: Viorel Trifa (pres. U.N.S.C.R. – Uniunea Națională a Studenților Crestini din România), D-tru Grozea (cond. Corpului Muncitoresc Legionar) si Horia Sima, Comandantul Miscării Legionare. Reținem din discursul final al acestuia: “Studențimea a format, permanent, osatura miscării legionare, iar în decursul marei prigoane, studenții au dus greul… Contribuția de jertfă a studențimii a fost decisivă pentru biruința miscării legionare”, exprimându-si credința că “idealul studențimii este mult mai larg” si că ea va trebui “să lupte până la biruința finală”. Tot din cuprinsul bogat al acestui număr, atrage atenția conferința Prof. Traian Brăileanu (ministrul Educației Naționale, Cultelor si Artelor) cu titlul: “Miscarea legionară, miscarea tinereții”, conferință în care vorbeste despre scopul educației si al disciplinei în sânul comunității, pentru a cărei existență si dăinuire “trebue să fie în primul rând o strânsă legătură sufletească, între elită si mulțime”, cu o explicație finală privind cadrul “fenomenului legionar” în structura actualului stat.

“AXA” – Numarul 43, IX, Craciun, 25 Decembrie 1940

Numărul special de Crăciun din 25 Decembrie 1940 al ziarului “Axa” cuprinde 26 de pagini (IX, Nr. 43, 25 Dec. 1940), având pe frontispiciu reprezentarea Nasterii Domnului de Gheorghe Vânătoru (în frumoase culori), cu valoroasele contribuții semnate de: D. Barbilian (Ion Barbu) – “Umanismul cel nou” (patentat cu o expresivă gravură de Cristea Grossu), în care autorul se întreabă si răspunde cu privire la “Ce poziție ocupă tânăra noastră cultură legionară față de umanismul clasic” si “neo-umanismul stiințific”, unde, desvoltând, afirmă curajos: “Vremurile noastre legionare sunt omoloage cu vremurile primilor părinți ai Bisericii”, cultivarea umanismului clasic neajutătoare si “stearpă”, ea trebuind a fi “delăsată”: “Nu stiu care confrate – scrie autorul – punea de curând în principiu imitarea respectuoasă a maestrilor, ca normă a culturii românesti. Nimic mai departe de autenticitatea legionară, decât această abdicare a spiritului dela întrepiditatea sa… În veacul legionar, singurul umanism nesubversiv care, prin ideile ce le agită nu pune în primejdie temeliile acelei Biserici arătată de Căpitan ca marginea de sus a mersului asimptotic al Legiunii si care poate trezi si interesul oamenilor de acțiune prin puterea aplicativă a creațiilor sale, – efect al unei misterioase armonii prestabilite, între spirit si lume, – e umanismul cel nou al stiinței”; Anton Balotă – “Ortodoxia noastră”, ce este, în definiția clară a autorului, “aceea a vieții populare, care, unind peste hotare sufletul neamului, a perpetuat din generație în generație specificul etnic…, crucea fără de care românul nu începe nimic, fapta bună, singura mândrie a omului pe plaiurile noastre; a fost lupta pentru apărarea pământului pe care ne-a asezat Domnul, luptă după care Stefan zidea câte o biserică si postea patruzeci de zile; a fost munca ce înfrățea odinioară ca si lupta, pe rumân cu slujitorul Domnului, în toate zilele muncitor si el, în caz de atac dusman luptător si el, niciodată funcționar al Statului ca azi, au fost mormintele ce străjuind locasul Domnului aminteau crestinului credința lumei celei adevărate, ce va să vie, credință mai veche pe aceste pământuri decât crestinismul…”; Pr. Alex. Popescu – “Cartea neamului lui Iisus Hristos”; Pavel Costin Deleanu – “S’a întrupat!”; Alexandru Randa – “Mostenirea jertfelor”; George Cumpănasu – “Cum am aflat la Jilava vestea asasinării Căpitanului”; Mircea I. Goruneanu – “Neam Nou”; Ion Botas – “Cultul noilor născuți”; Jose Maria Peman – “Romanța celor căzuți pe câmpul de luptă” (versuri dedicate luptătorilor naționalisti din Spania în lupta contra comunismului traduse de Olga Caba); Dan Botta – “Colinde…”; Ilarion Cocisiu – “Crăciunul nostru”; Gh. Rațiu – “Crăciunul în Timoc” (comuna Țâbru); Liviu Bratoloveanu – “Vicleimul”; Ilie Anesia – “Plugusorul Legionar”; Constantin Răutu – “Nicolae Bălcescu, vizionarul vremurilor de azi” (cu o frumoasă gravură realizată de Al. Bassarab); Horia Stamatu – “Pan” (versuri – fragment, cu o gravură de Anatol Vulpe). Sub titlul “Crăciunul prigoniților”, publicația “evocă zilele întunecate ale sărbătorilor Crăciunului petrecute în prigoană”, gânduri si amintiri descrise de Corneliu Georgescu – “La Vaslui, în prigoană”, C-tin Papanace – “Noaptea Mos Ajunului”, dr. Serban Milcoveanu – “Crăciunul în cetatea torturii dela Râmnicu-Sărat” si Dumitru Groza – “În cazematele Chisinăului”, crâmpeie emoționante “din viața de sbucium si chin” a acestor legionari. Alte contribuții de relevanță din acest număr de excepție: Miorița Musat – “Crăciunul copiilor”; Niculae Tatu – “Un uitat: Aurel C. Popovici – Ce ne desparte, si ce ne apropie de el”; Ion Pupeza – “Temeiurile politicei sociale în Statul Legionar” cum si multe altele, semnate ori nesemnate, prea numeroase pentru a le aminti în totalitate, alături de frumoase colinde culese din diferite puncte ale țării ce se împletesc în paginile publicației.

“AXA” – Numarul 47, IX, Anul Nou, 1 Ianuarie 1941

Cu numărul 47 (IX), ziarul păseste în Noul An 1941, înfățisând în prima pagină un interesant fotomontaj având în partea stângă chipul regelui Burebista (făuritorul întâiului Stat Dac) si o reproducere de pe Columna lui Traian privind luptele de apărare ale strămosilor nostri daci – simbolizând eroismul si sacrificiul lor în luptele purtate cu armatele romane invadatoare -, apoi, în partea centrală, o imagine reprezentându-l pe Horia în fruntea iobagilor răsculați din Transilvania împotriva asupririi nobilimii maghiare, urmată de portretul voevodului Mihai Viteazul (unificatorul celor trei țări românesti), cel al gloriosului voevod crestin Stefan cel Mare si Sfânt, iar în dreapta, reproducerea steagului ostăsesc al Măritului Domn (originalul aflat atunci în colecția “Muzeului Militar”), toate suprapuse pe harta teritoriului românesc cuprins de la Tisa si până la Nistru. În ultima parte a fotomontajului, jos, sunt expuse portretele celor doi conducători ai Miscării Legionare, Corneliu Codreanu (“Căpitanul”) si Horia Sima (“Comandantul”), înconjurați de numerosi legionari surprinsi în diverse ipostaze si îndemnul codrean: “Înainte, dragi legionari! Fiți mândri de tot ce-a fost în anul acesta si priviți cu o nesfârsită încredere în anul care vine!” – urare si îndemn în acelasi timp. Cea de-a doua pagină a ziarului (reprezentând central un fragment de frescă din Ion Botezătorul realizat de Andrei (Andronic) Cantacuzino, parte a expoziției grupului plastic LUCHIAN deschisă în sala Dalles, unde “Prințul Alexandru Cantacuzino apare în această compozițiune ca unul din cei chemați la predica depe munte” cum se exprimă publicația), conține mai multe articole semnate de Alexandru Bassarab, L. Popovici si Anton Balotă, un “calendar legionar” pentru ziua de 31 Decembrie si 1 Ianuarie, versuri din folclor culese de Florea Florescu si Ilarion Cucisiu, ultimul cu un plugusor cules în 1932 dela Aurel Barbu de 13 ani din Cornetu-Ilfov: “Seara Sfântului Vasile / Fie-vă boeri, de bine. / De multisor a’serat / Si noi n’am mai colindat / Ais boul dinainte / Cu coarnele poleite; / Ais boul din mijloc / Cu cornițele de foc; / Ais boul dela roată / Cu cornițele de piatră”. “Anul plastic 1940” se intitulează articolul semnat de Alexandru Bassarab, în care autorul face o analiză retrospectivă asupra principalelor expuneri din Capitală în decursul anului, oprindu-se în special asupra valorosului grup de tineri artisti plastici reprezentat de Gh. Zlotescu, Valentin Hoeflich, Gh. Vânătoru, Al. Bassarab, dar si ai celorlalte arte de sculptură si arhitectură, cum ar fi : Cristea Grossu (sculptor), D-tru Anastase (sculptor), Nicolae Goga (arhitect), Const. Joja (arhitect), – toți participanți la marea expoziție din Sala Dalles dela finele anului, ca membri ai grupurilor “Ideia Românească” si “Luchian”. Despre “Datină si tradiție” ne vorbeste Anton Balotă în aceiasi pagină a ziarului: “Tradiția este garanția creațiunii în spirit etnic si prin aceasta isvorul tuturor contribuțiilor naționale… Întoarcerea la tradiție, nu înseamnă deci, asa cum lasă să se înțeleagă dusmanii vieții etnice, întoarcerea la forme de viață trecută, ci numai ținerea în seamă în orânduirea traiului nostru a tot ceeace din trecut prin datini este încă viu, cu adevărat viu în sufletul omenesc”. Pavel Costin Deleanu, “Din pragul lui 1941”, face o incursiune cu privire la semnificația zilei de 6 Septembrie, înfățisând preludiile politice ale ultimilor doi ani si jumătate în cadrul european si românesc, dezastrele politicii nefaste a fostului regim carlist, prăbusirea lui în oprobiu si victoria Legiunii dela 6 Septembrie, “ziua Libertății de când începe acțiunea desăvârsirii istorice a biruinței legionare, a biruinții Neamului prin Legiune”, cu adăugarea că “îi rămâne sarcina istorică de a reface si Patria si Neamul”. Despre “Râmnicul Sărat – cetatea reculegerii si a tăriilor legionare” (loc de ultimă suferință al conducătorilor legionari, porniți în lanțuri de aici în miezul nopții si strangulați în furgoane, ori secerați de mitralierele ucigase în curtea înconjurată de ziduri groase a închisorii), Costin I. Murgescu ne împărtăseste câteva însemnări ale unui pelerinaj de natură dramatică, descriindu-ne – zguduit parcă de emoțiile triste ale pasilor porniți în căutarea smerită a reculegerii -, impresiile apăsătoare la vizitarea cimitirului si celulelor închisorii ale celor plecați de-acum la ceruri, martirii Legiunii: “…Au rătăcit prin frig, au fost loviți cu patul pustii de jandarmi, au dormit pe-o scândură asezată pe ciment, au flămânzit ca animalele prin păduri. Si toate acestea pentru a trezi Neamul, pentru a salva pe cei ce petreceau linistiți si mulțumiți – în timp ce duba ‘sfinților’ se sguduia pe ulițele Râmnicului… Pe aici a fost ultimul ‘lor’ drum. Drumul morții… Acolo – mai spune autorul rândurilor – sunt oasele de temelie pe care ne miscăm noi, toți cei rămasi în viață…” Despre “Frăția de cruce în trecutul românesc”, originea si semnificația ei istorică, ne vorbeste Stelian Semedrescu care scrie: “Când vremurile grele apăsau chinuita viață a bietului român, el lua calea codrului si se haiducea pentru a lupta împotriva prigonitorului. Primul act pe care-l făceau, cei apucați pe calea codrului, atunci, era înfrățirea, deveneau fărtați, frățiori, frați de cruce, frați din dragoste, în desisul, de-atâtea ori prietenos, al pădurii… Această înfrățire era legământul solemn încheiat în fața lui Dumnezeu că-si vor fi cu credință unul altuia, că nici o sovăire nu-i îngăduită vreunuia din cei înfrățiți astfel, când celălalt s’ar afla în vreo primejdie”, un obicei străvechi de altfel, repus ca normă organizatorică de bază la însăsi temelia organizației legionare. “Viața de jertfă, opera si moartea profesorului Vasile Christescu” se intitulează genericul din pg. 7 a ziarului, omagiu colectiv adus istoricului în preajma împlinirii a doi ani dela miseleasca lui asasinare în Ianuarie 1939, semnăturile de evocare purtând numele ilustrilor Prof. Traian Brăileanu, Prof. P. P. Panaitescu, Corneliu Georgescu, Serban Milcoveanu si Traian Herseni, încadrate de amintirile semnate de Manole Rădulescu: “Până la înrolarea în rândurile Legiunii, viața comandantului Christescu s’a confundat cu pasiunea cărții. Fiu de judecător, crescut în spiritual dreptății, Vasile Christescu a fost cel mai eminent elev al liceului “Cantemir Vodă” si al Facultății de litere din Bucuresti, unde si-a luat licența cu “magna cum laudae”, tratând în 1923 – subiectul: “Elemente orientale în Tracia”. Elev al lui Vasile Pârvan – magistrul – cum îi ziceau emulii, Vasile Christescu, are din nou ocazia – în 1924 – să se remarce: obține la examenul de capacitate, premiul întâiu, – pe țară… În 1929, îsi ia doctoratul cu aceiasi mare distincție: “magna cum laudae”… (articolul “Amintiri”). “Vasile Christescu a iubit cu pasiune scoala, pentrucă iubea tinerețea, iubea cresterea tumultoasă a vieții si se simțea în stare să o strunească si s’o modeleze după principiile frumuseții omenesti” – scrie Traian Herseni în articolul său evocativ purtând titlul celui omagiat, iar P.P. Panaitescu în “Vasile Christescu ca istoric”, completează: “Vasile Christescu a înnoit în chip fundamental cunostințele istorice asupra Daciei Romane, asa cum magistrul său, Vasile Pârvan le înnoise pe cele privitoare la la Dacia dinainte de Traian. El rămâne cu o operă de netăgăduită valoare în stiința noastră istorică, fără de care nu se înțelege nimic din istoria noastră antică. Nimeni înainte sau după dânsul n’a mai dat nici o operă de sinteză asupra acestei epoci”. Un valoros studiu sociologic semnează Ion Ionică despre “Puterea de rod”, subiect sintetizat în subtitlurile ce le cuprinde: “Cununa sau buzduganul, o ceremonie agrară în Țara Oltului”, “Cântecul ritual al cununei”, “Obiceiuri în legătură cu munca în Țara Românească”, “Formele primare ale ritului agrar”, “Natura puterii de rod” si “Viziunea magică”… Alte articole de importanță în cuprinsul numărului: A.B. (Alexandru Bassarab) – “Ultimul An Nou al Căpitanului la Predeal”; Florea Florescu – “Obiceiurile de Anul Nou în Ardeal”; Stefan Ion Gheorghe – “Balada III-a lui Horia” (versuri); “Icoane, evocări si mărturii din Ardealul românesc”; “O pagină din istoria Ardealului – Miscarea memorandistă” (ambele nesemnate); Mihail B. – “Revizuirea procesului Căpitanului, singurul fapt important din Anul judiciar 1940”; Grigore Vlădoianu – “Penitenciarul special Doftana si celula Căpitanului”; Vasile Dova – “Economia Țării în regimul legionar” si multe altele si de interes, prea numeroase pentru a le putea însira pe fiecare în parte în acest spațiu.

“AXA” – Numarul 56, X, 14 Ianuarie 1941

Revenind la evoluția ziarului “Axa” din perioada acestei serii apărute, nu putem încheia înainte de a sublinia un alt număr de valoare extremă prin profunzimea conținutului său, număr apărut la 14 Ianuarie 1941 (X, Nr. 56) la aniversarea tristă a patru ani dela sacrificiul crestin al eroilor căzuți în Spania la Majadahonda, Ion I. Moța si Vasile Marin. Semnează în această ediție: Pavel Costin Deleanu – “Pentru Hristos”; Andrei Vasile – “Ion I. Moța, tăria credinței noastre”; Octav Iosif – “Vasile Marin”; I. G. Dimitriu – “Jertfa lui Moța si Marin pentru Hristos si Neam”; Louis Beneyto – “Cei ce nu mor”; Ion Ionică – “Moța  înaintemergătorul”; Crisu Axente – “Cu legionarii din Spania în Franța”; Alexandru Bassarab – “Cum i-am cunoscut”; Mircea Goruneanu – “Majadahonda”; Gheorghe Năstase – “Jertfa manolică”; Ion Botas – “Testamentul lui Ion Moța”; Alexandru Randa – “Ion Moța”; Vera Totu – “13 Ianuarie 1937”. Sub titlul “Moartea lui Moța si Marin povestită de camarazii lor de luptă”, sunt transcrise fragmente din amintirile supraviețuitorilor echipei din Spania cuprinse în lucrările publicate de acestia: Nicolae Totu (“Însemnări de pe front”), Bănică Dobre (“Crucificații”), Alexandru Cantacuzino (art. “Mărturisesc” si “Povestea unei nopți”), Ing. Gh. Clime sau alții, fiind reproduse cu această ocazie si un număr însemnat de articole apărute în presa naționalistă sau legionară scrise de cei doi Comandanți omagiați, între ele, ca adevărate fruntarii de vesnicie, “Măsura crestinătății noastre” aparținând lui Ion I. Moța sau “Morții nostri”, sub semnătura lui Vasile Marin.

Ultima ediție (serie) a “AXEI” (trei numere), a avut loc la Rostock, în 1942, sub conducerea lui Pavel Costin Deleanu, numărând printre colaboratori pe: Horia Stamatu, Nicolae Petrascu, Eugen Teodorescu, Corneliu Georgescu si alții.

Tipografiile “Lupta” N. Stroilă si “Universul”, Bucuresti (1932-’33). Imprimeriile “Curentul” (1940-‘41).
Nicolae NIȚĂ

^1)_____
– Vezi, în special, articolele distinctive privind “Dreapta Românească” (I, Nr. 2); “O anumită stângă dar si o anumită dreaptă” (I, Nr. 4); “Pentru o politică externă românească” (I, Nr. 10); “Garda de Fier si statul democrat” (I, Nr. 13); “Sensul revoluției naționale” (I, Nr. 14); “Garda de fier la postul de onoare” (I, Nr. 23), “Naționalism si cuzism” (II, Nr. 5), s.a.

^2)_____
– Doctor în Drept dela Paris, trăgându-se din istorica familie a tribunului Axente care a jucat un mare rol sub conducerea lui Avram Iancu în luptele cu ungurii din anii 1848-1849. Tatăl lui a descălecat din Ardeal si s’a asezat la Turnu Severin unde a profesat avocatura. Aici s’a născut Crisu Axente (fost Prefect al județului Mehedinți în perioada 1940-41).