Garda de Fier

Paraşutări Munţii Banatului FOTO: muzeulrezistentei.ro

În 9 decembrie 1945, aviaţia germană a paraşutat în Munţii Banatului un grup de partizani anticomunişti condus de profesorul Filon Verca.

Fenomenul rezistenţei anticomuniste din Banat a început din toamna anului 1944, imediat după ce regiunea şi ţara au fost ocupate de trupele sovietice. În acea perioadă războiul sovieto-german mai continua încă, nu departe de frontierele noastre, astfel încât această mişcare a apărut în strânsă legătură cu contextul extern.

“Germania avea tot interesul să întreţină în spatele frontului sovietic o mişcare de rezistenţă, cu multiple implicaţii în mersul operaţiunilor. De aceea, imediat după 23 august 1944, cetăţenii români aflaţi în Germania, cu precădere legionari refugiaţi acolo după rebeliunea eşuată din ianuarie 1941, au fost folosiţi în acord cu interesele germane din acel moment. Orientarea lor politică îi determina, de asemenea, să acţioneze împotriva dominaţiei sovietice şi a pericolului comunist, care încă de pe atunci ameninţa să cuprindă şi România”, a explicat istoricul Mircea Rusnac. În câteva luni cât a mai durat războiul, germanii au efectuat în Banat cel puţin patru paraşutări cu scopul menţionat, dintre care trei cuprindeau şi efective umane. 

În 9 decembrie 1945, aviaţia germană a paraşutat în Munţii Banatului un grup de partizani anticomunişti condus de profesorul Filon Verca.

Conform lui Mircea Rusnac,  a fost vorba de a doua dintr-o serie de paraşutări efectuate de germani în România de după 23 august 1944. Scopul era crearea unei rezistenţe antisovietice. Paraşutiştii ar fi trebuit să ajungă în Munţii Semenicului, din judeţul Caras-Severin, însă aceştia au ajuns în judeţul Hunedoara.

„Transportarea lor a început la 9 decembrie 1944, la orele 5, trebuind ca în acea noapte să aterizeze la Teregova, în Munţii Semenic sau pe Muntele Mic. În cele din urmă au ajuns tocmai la Bunila, în judeţul Hunedoara, Munţii Poiana Ruscăi. În consecinţă, au fost nevoiţi să parcurgă o distanţă de 130 kilometri prin munţi şi păduri, ducând cu ei un aparat de radioemisie-recepţie, armament şi muniţia aferentă. Containerul în care se găseau armamentul şi muniţia destinate înarmării formaţiunilor legionare a fost îngropat în acel loc unde au aterizat, în Munţii Poiana Ruscăi. Conţinutul său, reprezentând 40 kilograme dinamită, 20 kilograme mine, cinci pistoale-mitralieră cu muniţie, haine civile şi alte lucruri, a fost adus abia după cinci luni la Domaşnea, cu ajutorul unei căruţe”, a povestit Mircea Rusnac.

Paraşutări de containere cu armament   

Fiecare grup de partizani anticomunişti avea un areal de activitate în jurul locurilor lor de obârşie, unde aveau rude şi oameni de încredere, care îi aprovizionau cu hrană, îmbrăcăminte, arme, muniţii şi le furnizau informaţiile necesare în desfăşurarea acţiunilor lor.

„Aceştia constituiau aşa-zisele grupuri de sprijin, care aveau de multe ori o importanţă la fel de mare ca şi cea a partizanilor înşişi, fiind, în consecinţă, trataţi de noul regim aproape fără discernământ”, afirmă Rusnac.    Filon Verca a solicitat germanilor, prin staţia de radioemisie, încă două paraşutări, care au avut loc în perioada imediat următoare. Cea de-a treia în ordine cronologică, după cele cuprinzând grupurile Găvăgină şi Verca, s-a efectuat pe islazul satului Rusca din comuna Teregova, către muntele Ţarcu.

„Ea nu avea de această dată echipaj uman, ci conţinea doar containere în care se aflau: o mitralieră, o puşcă-mitralieră, pistoale-mitralieră germane, grenade, benzi cu cartuşe şi cartuşe pentru pistoalele-mitralieră primite, pistolete cu muniţia aferentă, alimente, bani, echipament, medicamente etc. Iar a patra oară, pe lângă noi cantităţi de arme, muniţii, alimente şi bani, au fost paraşutate şi două persoane, aproximativ în aceeaşi zonă, însă fără semnalizare prealabilă de la sol. În consecinţă, frigul fiind extrem de pătrunzător şi zăpada mare, cei doi legionari au murit îngheţaţi înainte de a putea să îşi găsească colegii”, mai aflăm de la Mircea Rusnac.

Legionarii îngheţaţi în munţi  

Unul dintre membrii echipei lui Găvăgină, avocatul Nicolae Târziu, care cunoştea toate aceste locuri de depozitare, a predat bunurile Siguranţei şi apoi a început să îşi trădeze colegii. Filon Verca susţinea că tot acesta a sabotat şi cea de-a patra paraşutare, făcându-se astfel vinovat de decesul celor doi legionari îngheţaţi în munţi. Au mai fost, se pare, şi alte câteva paraşutări germane în Munţii Banatului, dar de o importanţă mai redusă.

Prima etapă a mişcării de rezistenţă din Banat a luat sfârşit în primăvara anului 1945. Războiul mondial s-a încheiat prin capitularea Germaniei naziste, deci legionarii paraşutaţi au rămas fără susţinători din afară.

În ţară, sovieticii impuneau la 6 martie 1945 guvernul procomunist condus de Petru Groza. Noul regim a aplicat un vicleşug, propunând legionarilor un acord prin care aceştia urmau să înceteze rezistenţa lor fşi să predea tot armamentul şi muniţiile.

Evadările lui Filon Verca

Filon Verca a predat o parte din armamentul de care dispunea, restul ascunzându-l în două locuri diferite, care vor fi însă şi ele descoperite ulterior de către autorităţi, în urma trădării lui Nicolae Târziu.

“Acordul a rămas valabil până după alegerile din 1946, apoi guvernul a început să treacă la arestarea legionarilor. Filon Verca a fost arestat la 3 august 1947. A fost dus la Siguranţa din Timişoara, apoi la închisoarea Curţii Marţiale în aşteptarea unui proces din care putea să se aleagă cu o condamnare de cel puţin 20 ani. Împreună cu alţi doi camarazi însă, Verca a reuşit să evadeze din închisoare şi să fugă pe muntele Nemanu Mare, unde a stat ascuns un timp, alcătuind un nou grup de rezistenţă armată din câteva persoane apropiate”, a mai spus istoricul bănăţean.

Filon Verca a fost din nou arestat şi a ajuns la Securitatea din Timişoara, dar a reuşit să evadeze încă o dată, la 22 august 1948. Între timp, mişcarea de rezistenţă luase o mare amploare în întregul Banat. Verca s-a refugiat în apropiere de localitatea sa natală, Petroşniţa, tot pe culmile Nemanului Mare.

“Înţelegând că prezenţa sa în zonă era nu numai inoportună, ci şi periculoasă pentru el şi pentru cei din jurul său, profesorul Filon Verca a trecut graniţa, însoţit de alţi legionari, în septembrie 1948, în Iugoslavia pe la Comorâşte, pentru a se întâlni la Viena cu Horia Sima şi a pregăti, după cum se spera cu sprijin occidental, alte acţiuni, mai ferme şi mai eficiente, în vederea răsturnării regimului comunist. Lucru care nu avea să se întâmple. Însă nu din vina românilor”, a mai explicat Rusnac.
Stefan BOTH
Adevarul.ro