Casa General Gheorghe Cantacuzino
Petitie pentru salvarea Casei General Gheorghe Cantacuzino din Str. Gutenberg nr. 3
Destinatar: Ministerul Culturii si Cultelor – Comisia Nationala a Monumentelor Istorice // Primaria Sectorului 5 // Primaria Capitalei – Primar General Sorin Oprescu // Prefectul Capitalei
Subsemnatii, aducem la cunostinta MINISTERULUI CULTURII SI CULTELOR – COMISIA NATIONALA A MONUMENTELOR ISTORICE // PRIMARIA SECTORULUI 5 // PRIMARIA CAPITALEI – PRIMAR GENERAL SORIN OPRESCU // PREFECTUL CAPITALEI, urmatoarele:
La data de 22.06.2009, primaria Sectorului 5 a emis autorizatia de desfiintare nr. 247, avind ca obiect imobilul situat in str. Gutenberg nr. 3 avind iesire si in Splaiul Indepentei nr. 30.
Asociatia pentru memorie Identitara “Carpatii” a luat cunostinta de existenta acestei autorizatii de desfiintare in 04.01.2010, in urma contactarii firmei Gis Group, care se ocupa cu intermedierea vanzarii imobilului.
La data de 11.01.2010, Asociatia pentru Protectia si Documentarea Monumentelor si Patrimoniului din Romania (PRO_DO_MO), a depus la Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National a Municipiului Bucuresti, cererea cu Nr. 37, de clasare in regim de urgenta pentru imobilul aflat in discutie.
Din argumentatia cuprinsa in cererea de clasare a Asociatiei PRO_DO_MO retinem urmatoarele: “Imobilele au o valoare istorica ridicata, fiind pe vremuri resedinta generalului Gheorghe Zizi Cantacuzino, supranumit “Granicerul”, print valah din nobila familie a Cantacuzinilor, nepot de gradul 2 al lui Gheorghe Grigore Cantacuzino (“Nababul”). Situate in zona protejata 06, in imediata vecinatate a bisericii Sf. Ilie-Gorgani (monument istoric), cu una din fatade iesind in cheiul Dambovitei, casele Cantacuzino, alcatuite din demisol, parter si mansarda, prezinta caracteristici arhitectonice baroce, specifice caselor boieresti construite in preajma anului 1850. Zona protejata in mijlocul careia se afla este inca o zona relativ prezervata, iar disparitia acestor imobile ar fi prejudiciabila coerentei si aspectului general al zonei protejate respective. Valoarea istorica si arhitecturala a imobilelor, ca si vechimea acestora le califica pentru clasare.”
Pentru acest gen de cazuri, Legea nr. 422 / 18.07.2001 privind protejarea monumentelor istorice, prevede, la Art. 23 ca “Interventiile care se efectueaza asupra imobilelor care nu sunt monumente istorice, dar care se afla in ansambluri, situri sau zone de protectie a monumentelor istorice, se autorizeaza pe baza avizului Ministerului Culturii si Cultelor, al Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei si a celorlalte avize, potrivit dispozitiilor legale in vigoare.”
Aceeasi Lege, prevede la Art. 22 alin.(3): “Autorizatia de construire, autorizatia de desfiintare, precum si autorizatiile referitoare la interventiile prevazute la alin. (2) sunt eliberate numai pe baza si in conformitate cu avizul Ministerului Culturii si Cultelor si cu celelalte avize, potrivit dispozitiilor legale in vigoare.»
De asemenea, la solicitarea Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National a Municipiului Bucuresti din cadrul Ministerului Culturii, reputatul arhitect Adrian Craciunescu a realizat un studiu necesar clasarii imobilului situat in str. Gutenberg nr. 3 / Splaiul Independentei nr. 30, in temeiul Art. 12 din Legea 422 / 18.07.2001 privind protejarea monumentelor istorice. In baza studiului, arhitectul Adrian Craciunescu recomanda clasarea imobilului.
Intre timp, cazul clasarii imobilului din str. Gutenberg nr. 3 – Splaiul Independentei nr. 30, a ajuns in analiza Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii, unde a fost inaintat prin grija Asociatiei PRODOMO, urmind ca acest for sa ia o decizie oficiala in privinta clasarii imobilului.
Totodata, in 19.01.2010, Asociatia pentru Memorie Identitara “Carpatii” a deschis actiune la Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, in Dosarul 922 / 302 / 2010, prin care solicita instantei sa dispuna suspendarea Autorizatiei de desfiintare nr. 247 / 22.06.2009, eliberata de Primaria Sectorului 5. De asemenea, in conditiile constatarii începerii demolarii, Asociatia “Carpatii” a deschis o actiune la Tribunalul Bucuresti, prin care solicită, în baza ordonanței prezidențiale, sistarea lucrarilor de desființare a imobilului, până la soluționarea pe fond a cauzei.
In ziua de 25 mai 2010, reprezentantii Asociatiei “Carpatii” au constatat ca s-a inceput desfiintarea imobilului din str. Gutenberg nr. 3, fiind distruse canaturile, tocurile usilor, cercevelele, precum si plafonul dintre parterul si demisolul cladirii.
Consideram ca, datorita acestor motive, sunt necesare masuri urgente pentru a preveni o paguba iminenta, respectiv pentru a preveni distrugerea unui imobil susceptibil de a fi clasat pe lista monumentelor istorice.
Considerentele pentru care subliniem necesitatea sistarii imediate a lucrarilor de desfiintare a imobilului in cauza, rezida din experienta unor cazuri asemanatoare, cand imobile aflate in situatii similare, au fost demolate de proprietari de rea-credinta, prevalindu-se de intervalul de timp pana la dispunerea de catre instanta a suspendarii autorizatiei de desfiintare. Unul dintre cele mai recente cazuri si care a fost mult mediatizat de presa scrisa, on-line si audio-vizuala, este cel al imobilului din bd. Aviatorilor nr. 92, respectiv casa creata de Heriette Delavrancea, distrusa de proprietar in decembrie anul trecut, intr-o situatie similara cazului de fata.
De asemenea, consideram important faptul ca, in baza Art. 13, lit. (2) din Legea 422 / 2001, pe perioada desfasurarii procedurilor de clasare, imobilului i se aplica regimul de monument istoric, iar Art. 2, alin 2) prevede ca “activitatile si masurile de protejare a monumentelor istorice se realizeaza in interes public. In conditiile prezentei legi interventiile asupra monumentelor istorice pot constitui cauza de utilitate publica.”
Avind in vedere cele mai sus aratate, subsemnatii, cetateni ai Romaniei, cerem:
1. Obligarea actualului proprietar al imobilului, respectiv SC SFERA IMOBILIARES SRL, sa opreasca imediat lucrarile de demolare incepute la imobilul din str. Gutenberg nr. 3 – Splaiul Independentei nr. 30, pana la solutionarea actiunii pe fond.
2. Clasarea in lista monumentelor istorice a imobilului in cauza, avind in vedere valoarea sa memoriala, istorica, arhitecturala etc., conform studiului realizat de arhitectul Adrian Craciunescu.
3. Anularea autorizatiei de desfiintare nr. 247 / 22.06.2009, emisa de Primaria Sector 5.
ASOCIATIA PENTRU MEMORIE IDENTITARA “CARPATII”
Semnati PETITIA:
http://www.petitieonline.ro/petitie-p14636050.html
Informatii referitoare la personalitatea Generalului Gheorghe Cantacuzino – Granicerul
Print valah din nobila familie a Cantacuzinilor, nepot de gradul 2 al lui Gheorghe Grigore Cantacuzino (“Nababul”). Nascut in 1869, la Paris, ca fiu al lui I. G. Cantacuzino, absolva Scoala Militara din Craiova si Scoala de Infanterie Bucuresti. Este combatant in campania din 1913 si erou al primului razboi mondial, unde s-a distins prin vitejia cu care a reusit sa-si mobilizeze ostasii in lupta pentru apararea crampeiului de tara ce ramasese neocupat de dusmani. Ranit de un obuz, este decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul”. In 1917 a comandat brigada de graniceri de la Targu Ocna, pe care, dupa armistitiu, a dus-o la Iasi pentru a apara orasul de trupele bolsevice ruse. De fapt, de aici ii vine si porecla “Granicerul”. A fost deputat de Valcea din partea Partidului averescan (1920) si de Tulcea din partea Partidului Conservator (1922 si 1926). Din 1935 si pana la moarte, in 1937, a fost presedinte al Partidului “Totul pentru Tara”, alcatuit din fostii membri ai Partidului “Garda de Fier”, dizolvat in 1933. De altfel, intre 1932 si 1938, in resedinta sa din str. Gutenberg 3, a functionat sediul Miscarii Legionare. Printul Zizi Cantacuzino a murit in anul 1937, funeraliile sale intrunind un numar impresionant de bucuresteni. Este inmormantat la Cimitirul Bellu.