Garda de Fier

“Țara Şipenițului”, Anul I, Nr. 2, Septembrie – Octombrie 1936

♦ “ȚARA ŞIPENIȚULUI” (revistă de cultură si luptă națională – organ al Societății cultural-naționale “Țara Sipenițului”). Anul I, Nr. 1, Iulie 1936, Cernăuți. Redacția si Administrația: Cuciurul-Mare, Hadilău, Cernăuți si Stăuceni, jud. Cernăuți, Bucovina. Apare odată la două luni. În “Cuvântul înainte“ al primului număr, parafrazând îmbărbătoarele cuvinte ale părintelui naționalismului românesc, Mihail Eminescu: “Fiți Români! Români si iar Români!”, revista se angajează să facă “operă de românism si de afirmare a lui”, să dezbată “problemele locale” si să înfățiseze bogatul si inegalabilul tezaur etnografic local, “intrând cât mai adânc în realitățile acestei regiuni”, cu credința exprimată “că numai cunoscându-ne pe noi însine, în adevăratele noastre realități naționale, ne putem găsi orientarea adecvată sufletului nostru si ne putem fixa stilul nostru propriu de viață”. Redactori: Pompei Atanasiu, Cicerone Mucenic, Constantin Iacob. Printre colaboratori: Prof. Traian Brăileanu, Mircea Streinul, Vasile Posteucă, C. Loghin, Teofil Lianu, Dragos Vitencu, G. Drumur, Erast Hostiuc, Leon Țară, Const. Iacob, Liviu Rusu, Teodor Bălan, Ovidiu Țopa, Rudolf Rybiczka (gravuri), s.a. Remarcăm din primul număr al publicației: “Țara Şepenicului”, un scurt si lămuritor istoric pe care-l semnează Teodor Bălan despre această “țară românească, creiată de Români si locuită pe vremuri de Români” la începutul secolului al XIV-lea, de pe ale cărei meleaguri s’au ridicat Musatinii si “o serie de ilustri bărbați, vestiți în războaie si cumpătați în timp de pace”. “Românismul din nordul județului Cernăuți” este titlul articolului iscălit de Ovidiu Țopa, care se preocupă de “românitatea pământului din nordul Bucovinei si despre rutenizarea Românilor din această regiune”, luând ca bază, în special, lucrarea preotului Dimitrie Țopa “Românismul din Nordul Bucovinei”, acelasi autor creionând si figura marelui si dârzului Român “Dionisie Bejan”, ca “unul din cei mai de seamă clerici ai arhiepiscopiei cernăuțene” care “a condus timp de 30 de ani lupta pentru trezirea elementului românesc, rutenizat ca limbă, din nordul Bucovinei”. Despre “Bucovinism si românism” scrie Mihail Cungrea, avertizând că “elementul cel mai periculos în Bucovina sunt ucrainienii, pentrucă ei sunt agitați de un ideal național si deci fanatici”, adevăr puțin surprinzător, confirmat decade mai târziu prin constituirea Ucrainei si încorporarea Bucovinei în componența ei, grație si lasității conducătorilor României din acel timp care au acceptat fără nici un fel de crâcnire raptul produs. Câteva “Însemnări pe marginea realității” semnează Pompei Atanasiu care înfățisează cu durere “nepăsarea dusă uneori până la tembelism, individualism anarhic si mai ales lipsă de constiință publică, de respect pentru bunul social” a unora, datorate “autorității” puțin interesată de îndreptare, fiind ea însăsi “surpată la temeliile ei”. Tot din cuprinsul acestui prim număr ținem să subliniem rândurile pe care le semnează Liviu Rusu despre “O problemă de educație muzicală neglijată”, educație “care trebuie să se întemeieze pe un ethos românesc al muzicii si să pornească dela cele mai umile forme de manifestare artistică populară, dela genurile muzicale ale poporului”, Dragos Vitencu analizează în rândurile sale raporturile de viitor dintre “Noi si Ucraina Mare”, Pr. Erast Hostiuc descrie “Schitul Zamostea 1722 – 1783” de pe teritoriul satului cu acelasi nume, iar Constantin Iacob se preocupă în articolul “Grădini de copii” de “rolul național, pe care scoala trebuie să-l aibă în Bucovina”, el îngrijindu-se si de bogatele “Note Mărunte” dela finele publicației, alături de Mircea Streinul si Pompiliu Atanasiu care se ocupă de rubrica de “Cărți si Reviste”.

Cel de-al doilea număr al revistei apărut pe lunile Septembrie – Octombrie 1936, expune în acelasi ritm elementele de cunoastere ale Țării Sipenițului, Pr. Erast Hostiuc în notele sale monografice înfățisându-ne “Sate si biserici din Bucovina de peste Prut”, I. Vasilică ne prezintă câteva date “Din trecutul satului Răpujineț”, iar L. Țopa descrie “Românismul din Nordul Bucovinei”, din lucrarea “Românismul în regiunea dintre Prut si Nistru din fosta Bucovină” a lui Dimitrie Țopa. Despre “Secolul unității naționale” vorbeste L. Țară, care decalează în expunerea sa trei momente distinctive care au dus la destrămarea spiritului secolului al nouăsprezecelea: în primul rând “concepția determinismului economic”, excrescența “spiritului raționalist”, cel de-al doilea moment “războiul mondial ca prilej de mari experiențe psihologice, politice si spirituale”, iar cel de-al treilea provenit din “criza morală si economică” de după război. Autorul, purcede să ne prezinte caracteristica “noii asezări de lucruri, cea din secolul al XX-lea”: “Secolul unității nationale, – spune el – însemnează asezarea fiecărui popor la locul său cu demnitate si prestigiu, printr’o ordonată si autoritară manifestare a fiecărui stat. Autoritară, întrucât apărarea a ceeace ți-i mai drag, aceea ce-ți dă un rost în lume, însemnează angajare solemnă pe viață si pe moarte”, adăugând că “nimic nu ne îngăduie poziția de indiferență, de asteptare… România – mai spune el – n’a intrat încă în secolul unității naționale. Toate manifestarile ei de fond, viața culturală superioară, academică, elanul tineretului, situația economică precară, în sfârsit, ca o umbră ce torturează, starea morală decăzută, toate, duc spre o profundă schimbare”, sunt tot atâtea motive de îndeplinire: “Este timpul suprem să păsim spre înfăptuirea unui Stat românesc puternic si temut, ridicat pe o solidaritate indestructibilă, creatoare de valori culturale superioare!”. Tot în această ediție, Cicerone Mucenic publică nuvela cu titlul “Mitul”, iar Mircea Streinul nuvela “Singurătate” pe care o dedică preotului C. R. Crisan, sunt publicate versuri semnate de George Drumur, Teofil Lianu, Octav Sargețiu, Neculai Pavel, Marin Dogaru, George Chlopină si Mircea Streinul. Pompei Atanasiu reia sub titlul “Pe marginea scoalei primare din Bucovina” problema scolii românesti din această provincie dezbătută si de Constantin Iacob în numărul anterior al publicației, ocupându-se si de rubrica “Note Mărunte” împreună cu ultimul menționat mai sus, C. Iacob. “Cărți si Reviste”, interesanta rubrică îngrijită de-acum în cea mai mare parte de Mircea Streinul, aduce frumoase elogii presei naționaliste si românesti, accentuând importanța si valoarea ei culturală, ia atitudine si se războieste cu cea de stânga gen “Cuvântul liber” care – asa cum cum ne explică autorul – “si-a încheiat apariția ca revistă socială, literară etc. Reapare, însă, ca monitor pentru Moscova si serveste la împachetatul galosilor lui Blumenfeld”, considerându-le din această perspectivă, ca ziare sau “reviste complet inutile si pe care nici un Român n’ar trebui să le citească”.

Numărul 3 al publicației din Noembrie – Decembrie 1936, porneste cu un important studiu al Prof. Traian Brăileanu intitulat “Cheia de boltă pentru o filosofie a comunității românesti”, în care este amplificată necesitatea unei filosofii proprii naționalismului românesc, si “fiecare Român în luptă pentru salvarea comunității românesti trebue să-si facă examenul de constiință, să reflecteze asupra lumii si vieții si să-si dea seama de rolul său în comunitatea de care e legat. Dela constiința proprie trebue să pornesc, căci ea îmi pune întrebări, ea mă îndeamnă să mă consider ca ceva unic în lume, ca valoare absolută si scop suprem, toate celelalte nefiind decât mijloace pentru desăvârsirea personalității si libertății mele”. Câteva precizări deosebit de importante face C. Loghin în articolul “Jurnalisti bucovineni”, din care aflăm că “cea dintâi publicație românească cu caracter periodic a fost scrisă de un bucovinean, Toader Racocea; fiu de răzesi din Carapciu pe Ceremus, lansează încă în anul 1817 o ‘înstiințare pentru gazete românesti’, anunțând că vrea să publice un ziar cu stiri din diferite țări si ‘cu toate învățăturile tălmăcite pe românie, începând dela gramatică până la teologie’. Si de fapt această publicație sub numele de Crestomatec Românesc a si apărut în anul 1820, deci cu aproape un deceniu înainte de Curierul Românesc a lui Heliade Rădulescu si Albina Românească a lui Asachi, pe care le considerăm ca cele dintâi ziare românesti”. Autorul parcurge cadrul de evoluție al presei românesti din Bucovina, însemnătatea ei în viața Românilor din această provincie căzută sub monarhia austriacă si eforturile susținute ale jurnalistilor bucovineni cum ar fi Iraclie Porumbescu, cei trei frați Hurmuzachi, Ir. Porumbescu sau Aron Pumnul, si până la cei din urmă, înainte de primul război mondial: Pr. C. Morariu, Pr. Atanasie Gherman, Iorgu Toma, Prof. G. Tofan sau Prof. I. Grămadă. “Fântâna cu pandur” se numeste frumoasa baladă pe care o semnează Radu Gyr în acest număr al publicației, alături de versurile lui Aurel Marin dedicate “prietenului Mircea Streinul” intitulate “Scrisoarea din munți”, Yvonne Rossignon cu “Matinală”, Paul I. Pătrascu – “Sufletul”, sau fragmentul din “Cântecul de durere si bucurie al aurului sub mâinile mesterului”, versuri pe care Mircea Streinul le dedică “Domnului Dr. N. Rosu”. “Sub spânzurătoare” este titlul emoționantei povestiri al cărei autor este Mircea Streinul, eroul dramei fiind Ion Aluion¹⁾, tânărul de “cin’sprezece anisori”: “Băiatul sughița si tot da din mâinile, care îi atârnau ca niste cioturi. Fu împins sub spânzurătoare si Schachmann îi rupse gulerul cămăsii. – L-au sfărmat în bătaie păgânii… – Ssst! – si iar amuțiră oamenii de frica wachmeisterului, care dăduse ordin să se ‘noade lațul… Wachmeisterul dispuse să se pună lațul. Un cersitor, ales pentru funcția de călău, se conformă… Ion Aluion nu era vinovat, asa că preotul crezu de cuviință să nu se roage pentru iertarea copilului… Rana de sub fruntea lui Ion se deschide de tot la punerea streangului. Sângele curge peste cămasă. Trandafirii rosii ai vieții înfloresc sub spânzurătoarea asta si sub cerul, pe care pluteste soarele de argint, lunecător peste vesnicii albastre. Băiatul este urcat pe scăunel. Vrea să țipe, însă mândria îl împiedică. Lacrimile i se revarsă de sub pleoape. ‘Dar dece plâng? Dece nu mă stăpânesc?’ E cu totul linistit. Cer mult deasupra. Oamenii aici. ‘Dumnezeu, acolo sus’. Sapte jandarmi. Honig plânge. Paraschiva, Părintele Avacum, părintele Gavriil, domnul director Ioniță Nimeni. Dreher se strâmbă. ‘Cum tac…’ O babă îsi face cruce. ‘Mâne ar fi trebuit să mă duc în câmp…’ Mâne… Un zâmbet îl luminează. ‘Mama, unde-i mama?’ Îl dor picioarele. Îi vine să se lase jos… Să se lase jos… ‘Nu! Căci asta ar însemna să-mi iau singur viața…’ Honig îsi sterge lacrimile… Soarele îi arde fruntea, amorțindu-i-o plăcut… I se face cald. Uitând că mâinile i’s legate, vrea să-si usuce fruntea. Sgomotele au murit. Par’c’a dat o apă mâloasă peste ele, stingându-le. Asteptarea nu va mai dura mult… Acuma? Acuma?… ‘Dreher face semn… Face semn… Face semn…’ – O ! Ooo… ‘Sângele… sângele… strânge-al naibei… Oamenii… oamenii… Nu doare… nu doare… moartea nu doare… Dar s’a rupt ceva… s’a rupt…’ Dealurile, oamenii, cerul – totul s’a prăbusit. Limba lui Ion atârnă. Ochiul cel sănătos îi iese din orbită. Mâinile i se chircesc, ca arse. ‘Moartea nu doare… acuma lesin… acuma… a…’ Dreher se agită: – Gata ? – Păi deabia a’nceput să moară, – se răsteste un om de lângă dânsul. Tăcere. Toți asteaptă. Părintele Avacum si părintele Gavriil se roagă în gând. Sătenii, unul câte unul, îsi ridică pălăria…” “Cartea Legionarilor” se intitulează rândurile pe care le semnează Pompei Atanasiu despre lucrarea nou apărută “Pentru Legionari” al cărei autor este Corneliu Zelea Codreanu, “o carte de iluminație lăuntrică”, din care răzbate “o credință asa de sinceră, încât te simți miscat, răscolit până’n adâncul sufletului”. Se continuă si în această ediție despre “Românismul din Nordul Bucovinei”, iar Ovid Țopa se ocupă de “Notele Mărunte”, în care vorbeste despre noile statute ale societății Mazililor si Răzesilor moldoveni din Cernăuți, despre comemorarea prof. univ. Ioan al lui Gheorghe Sbiera, “vrednicul Român care a fost si profesorul lui Mihai Eminescu” (la 20 de ani dela moartea lui), urmat de Constantin Iacob si Vasile Posteucă, cel din urmă despre sărbătorirea zilei de “10 Decembrie” pe care a făcut-o studențimea cernăuțeană, într’o atmosferă de mare entuziasm si simțire românească. “Cronice”-le, sub semnătura lui Mircea Streinul, mult mai substanțiale de această dată, alături de rubrica “Reviste si Ziare”, pe care o co-semnează împreună cu Cicerone Mucenic si Leon Țopa, întregesc bogat conținutul acestei ediții a publicației. În cadru simplu, de apreciere, este prezentată succinct presa naționalistă si românească: “Gând Românesc” (Cluj), “Pagini Literare” (Turda), “Orientări” (Moinesti), “Brațul de fier” (Focsani), “Libertatea” (Orăstie), “Glasul Strămosesc” (Cluj), “Ogorul” si altele. Ritmul accelerant al presei comuniste care ia proporții de-a dreptul neîngăduite publicând volume de maculatură insalubră, asa cum este cazul lui N. D. Cocea, nu scapă atenției lui Mircea Streinul: “Am citit de curând “Nea Nae”, de N. D. Cocea. N’am văzut ceva mai scârbos, mai libidinos, mai bestial si mai vinovat ca manualul de pervertiri al canaliei N. D. Cocea, care ar trebui, să înfunde pe viață puscăria… Porcina “Nea Nae” trebuie arsă, iar editorul ei, jidovul Ocneanu dela “Alcaly” dat în judecată pentru atentat la bunele moravuri”. Tot pe terenul desțelenirii, Mircea Streinul ia atitudine hotărîtă față de cei pervertiți în “haznalele comunistofile”, cum ar fi “cocina jidovească si agramată, care e “Rampa” incultului Scarlat Froda”, în care “se bălăceste, pe lângă diversi Andrei-Tudori cu beslag pe creieri, individul Vlaicu Bârna”, care “îsi permite să-l înjure pe George Drumur”, merituosul poet bucovinean. Desigur, V. B. este unul si acelasi care, peste ani, devenea simbrias al proletcultismului comunist…

Ultimul număr al revistei (II, Nr. 1-2, Ianuarie – Aprilie 1937), închinat în parte jertfei mărețe dela Majadahonda a legionarilor Ion I. Moța si Vasile Marin, cuprinde două articole de reflexie semnate de Ion I. Moța: “Binefacerea învierii” si “Esențialul” (reproduse din volumul “Cranii de lemn” de Ion I. Moța), iar Cicerone Mucenic ține să sublinieze însemnătatea jertfei celor doi eroi pentru întreaga generație naționalistă în articolul “Pământ si cer”: “Sufletul vostru a ridicat un curcubeu din câmpul dela Majadahonda si până la vetrele noastre si pe scările lui voi vă plimbați ca niste arhangheli ai mântuirii omenesti… Crucea jertfei voastre ne-a răscolit tina ce începe a crăpa. Si când lujerul verde al sufletului va iesi din ea, voi vă veți scoborî pe treptele cele mai de jos ale curcubeului si’n cântările de biruință ale Neamului, ne veți binecuvânta. Ajutați-ne si nouă să purcedem în legendă, Ionel Moța si Vasile Marin.” Tot despre taina sacrificiului de la Majadahonda se exprimă si Pompei Atanasiu în rândurile pe care le intitulează “Cavalerii Crucii”, iar Prof. Traian Brăileanu, într’un studiu intitulat “În căutarea sufletului”, tratează filosofic problema “Eului propriu” în care explică despre nevoia de reformare în gândire, într’un nou cadru psihologic, accentuat esențial pe “amplificarea Eului” de substanță spirituală, iar nu materială, înțelegându-se că “ea nu poate fi”, si nu trebuie a fi doar “o psihologie experimentală”. Din ansamblul de reprezentanți ai filozofiei moderne, autorul se opreste cu precădere la Pascal, singurul “reprezentant autentic” care “ne-ar fi dat cheia pentru constituirea unei adevărate psihologii, a unei stiințe a sufletului cu metode de cercetare potrivite obiectului”, si se pronunță că “mostenirea lui Descartes apasă încă greu asupra stiinței moderne”, ducând direct la materialism “prin neglijarea” în interpretare si a “substanței spirituale”. “Cunoasterea spiritului e cel puțin tot asa de necesară ca si cea a materiei. Noi pretindem să demonstrăm că e mai necesară, deoarece fără de ea cunoasterea materiei rămâne fără înțeles, iar, în aplicațiunile practice, ea devine primejdioasă, amenințând să ucidă în noi spiritul, să ne arunce în beznă si pieire eternă. Trebue să pornim în căutarea si cunoasterea lui Dumnezeu. Iar începutul drumului este în noi însine, în cunoasterea Eului, în încercarea de a desprinde ceea ce e spririt în noi, de ceea ce aparține naturii, materiei. Dumnezeu e în afară de noi si mai presus de noi… Noi vom încerca să găsim elemente pe care ne putem sprijini pentru a urca spre cunoasterea Eului si de aci spre cunoasterea lui Dumnezeu, a spiritului pur” – încheie rândurile sale Prof. Traian Brăileanu. Alte articole de relevanță semnează Prof. Nae Ionescu, care trage un semnal de alarmă sub titlul “Primejdia celor de pe urmă”, avertisment de prezervare a naționalismului autentic “care – dialectic sau prin simpla afirmație a faptei – a isbutit să se formuleze”, dar a cărui izbândă este “foarte primejduită”, primejdia venind de la “calitatea noilor aderențe”, explicând necesitatea identificării si trierii lor (publicat si în “Iconar”, I, Nr. 4, 1935), C. Narly vorbeste “Despre valorare”, funcțiile valorării, valorizarea conformistă, conformismul social etc., Pr. Erast Hostiuc prezintă în continuare cea de-a doua parte a studiului său despre “Sate si Biserici din Bucovina de peste Prut”, Vasile Posteucă explică despre “Ion Creangă în rumânism”, ale cărui slove “vibrează la unison cu sufletul rumânesc” (cu ocazia împlinirii a o sută de ani dela nasterea sa), iar C. Loghin se opreste asupra relației dintre “N. Iorga si Bucovina”, descriind eforturile si activitatea profesorului în sprijinul realipirii Țării de Sus, reflectate prin scrierile si operele acestuia, meritele sale fiind incontestabile “în pregătirea spiritelor pentru Unirea Bucovinei cu România” – după cum se exprimă autorul la finele articolului.

Tipografia “Mitropolitul Silvestru” – Cernăuți.

Nicolae NIȚĂ

^1)_____
– Vezi si romanul cu acelasi titlu apărut în anul 1938 la Editura “Mitropolitul Silvestru” din Cernăuți (lucrare aflată în pregătire încă de la finele anului 1936, anunțată în coloanele revistei sub titlul “Luptă împotriva visului”).

_____________________________________

⇒ De convergență, ultima actualizare a Publicațiilor Legionare