Garda de Fier

În dreapta, D-na Nadia Golea, deportată în Bărăgan…

Nadia Golea, soţia reputatului luptător anticomunist Traian Golea, a plecat la Ceruri.

În cursul dimineţii de marţi, 19 ianuarie a.c., a trecut la Domnul soția lui Traian Golea, Doamna Nadia Golea. A trăit în ultimii ani, într-o discreţie desăvârşită, la Braşov, fiind îngrijită cu un devotament exemplar de sora sa, Doamna Mara Banciu. Româncă născută în Basarabia, Doamna Golea a suferit şi a luptat pentru România, suportând timp de şase ani rigorile regimului concentraţionar comunist. A murit fără ca statul român să-i redea cetăţenia română, la care nu a renunţat niciodată, aceasta fiindu-i ridicată samavolnic de regimul comunist. După venirea în România, statul american nu i-a mai acordat pensia cuvenită. Deşi a luptat, alături de întreaga sa familie, împotrivei hidrei bolşevice, a sfârşit în uitare. L-a sprijinit pe soţul său în lupta pentru apărarea drepturilor românilor, în mod special a celor din Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Este ştiut că Traian Golea a scris sau editat, în limba română şi în limbi de circulaţie internaţională, sute de lucrări pentru cauza românească. Sediul prestigioasei edituri Studii Istorice Româneşti (Romanian Historical Studies) şi tipografia acesteia se aflau în casa familiei Golea. A trimis nenumărate scrisori autorităţilor americane, denunţând comunismul, revizionismul maghiar şi agresiunea sovietică asupra Basarabiei. A fost un om-instituţie. Doamna Nadia i-a fost un colaborator preţios, participând la toate acţiunile de editare, tipărire sau distribuire gratuită a lucrărilor. Numai dânsa ştia câte pachete de cărţi a împachetat şi expediat către mari biblioteci, universităţi, instituţii sau personalităţi din lumea politică europeană şi americană sau câte timbre a lipit pe scrisorile adresate Congresului American, Departamentului de Stat, Casei Albe şi cancelariilor occidentale. După moartea soţului, Nadia Golea a ţinut să se întorcă în România, dorind să fie îngropată în pământul ţării sale de “arşiţă şi nea”, cum îi plăcea să spună, care i-a dăruit “un suflet pe care-l dau oricui/ ca pe o poamă grea/ cu gust ce-n lumea întreagă îl are numai ea” (versuri de Ionel Golea, martir, executat de comunişti; frate al lui Traian Golea).
Un munte de suferinţă şi-a atins vărful de Cer. Doamna Nadia Golea şi-a reunit destinul cu cel al soţului său, Dincolo. În urma sa a rămas pe retina sufletului nostru un alt pisc: de blândeţe, de dragoste, de puritate. A rămas acea privire caldă, izvorâtă parcă dintr-o lume interioară de poveste. Şi a rămas întrebarea aceea scurtă, dar atât de grăitoare: “Dara?”. Tare dragă îi era fetiţa noastră cea mică, cu care comunica probabil în limba îngerilor.
Ne plecăm cu pioşenie în faţa catafalcului şi sărutăm mâinile care şi-au găsit acum odihnă. Şi ne rugăm sfinţilor şi mărturisitorilor din închisorile comuniste să o primească în hora lor cea mare cât Ţara.
Dumnezeu s-o numere cu Drepţii Săi!
Crina şi Florin Palas